agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-05 | |
Acest articol este destinat în exclusivitate acestui sit, este primul dintr-o serie mai amplă, și promit că în viitorul apropiat voi mai posta pe sit un alt text referitor la cartea lui Liviu Nanu, text publicabil într-una dintre revistele la care colaborez. menționez că este prima parte a unui articol mai amplu pe care însă nu l-am postat din motive de rating:D. glumesc. oricum cititorul ar obosi. Dar să nu mai ocolim subiectul și să începem.
Un boț de carne între două coperte tergiversând subtil între alter-ego-urile de la început și rămânerea de căruță din final. Înăuntru un alt univers ceva mai aproape, aproape palpabil, cu largi reminiscențe de ironie fină. Recenzor de finețe Liviu Nanu „Apăsați tasta any” editura Marineasa, Timișoara 2005, propune o poezie oscilând între Sorescu și Minulescu, o cronică satirică a tragediei zilnice. Fără a avea prejudecăți „matafizicioase” Liviu Nanu crează un spațiu bine conturat în care se zbate cu sau fără folos. Oarecum aceste note de lectură le-am început în alt ritm, am intrat direct în pâine fără a vă mai plictisi cu interminabile paranteze în care mă plâng. Poate îmi schimb stilul. Astăzi încerc să fac altceva, deși îmi propusesem să exersez nițel munca de cercetare. Voi alinia sub aceste rânduri câteva idei despre fiecare poezie în parte. DECI, fără a le așeza pe căprării, voi comenta succint, respectând cronologia cărții, toate poeziile ce compun volumul: „autobiografie”: ca și multe alte cărți (în general acelea care se scriu cu majusculă) opul începe cu geneza. Un alter-ego cu trimiteri la sorgintea primitivă, la un peisaj exotic cu triburi, șamani și finalizat în real-time recent cu pititul banilor sub talpa casei, cu (intenționat) culpabilitatea poetului în fața operei [de altă factură decât cea a Ioanei Ștefănescu Bogdan ]. Deși plecăm de la prezumția de nevinovăție autosuspiciunea capătă proporții largi, se hiperbolizează în tandem cu sensibilitatea poeților în general, și trezindu-se în fața instanței inculpat, nu-i rămâne decât să aștepte, oarecum consolat, niciodată optimist, conștient de culpă („Trebuia să devin personaj pozitiv”/ „însă eu am devenit...” ). Ușor forțată îmi pare rima ștampilat-inculpat. „naștere cu report”: a doua poezie autobiografică care ne trimite cu gândul la un egocentrism exacerbat. NU este adevărat. Scuza autorului e numai faptul că își cere scuze. Își crează îndemânatic un alibi, își construiește cu migală apărarea. Nașterea sa nu a fost tocmai una reușită „Dumnezeu avea mână moartă” așa că Liviu se consideră loz necâștigător. Nu dați vina pe mine, sunt nevinovat. Doar atât pot. Da de unde... poate mult. Tabloul nașterii este colorat deși pe undeva se înțelege că autorul și-a dorit un peisaj oarecum morbid, fără soare, flori, fără magi, poate doar populat cu Irozi. Singur într-o lume în care caii prezenți la poartă par necălăriți – mustangi sălbatici - , îngerii mahmuri își uită utilitatea, pruncul firav se agață de un ultim fir, caută o ultimă poartă, unde altundeva decât la sânul mamei. „cauza dreaptă”: gata! Am terminat cu deplângerile și ajunși în lume trebuie să o luăm de gât, să o zgâlțâim nițel, să o provocăm la trântă. Fără ocolișuri fixăm țeluri, luptăm eroic pentru idealuri. „voi lupta pentru cauza dreaptă”. Aici Liviu Nanu face trecerea de la necaz la haz de necaz. Persiflarea începe a-și face cuib printre versuri. Nu este vorba de bășcălie, nu de râs, ci pur și simplu de o refulare prin parodiere. Tragismul are în acest caz două posibile valențe: ori se camuflează îmbălsămat de rânjete inocente ori capătă proporții și sensuri inedite. Pastișa nu este decât interfață, o altfel de joacă care lui Liviu Nanu îi reușește bine. Nu cred că a apărut dintr-o impotență față de versul serios (mă contrazic primele două poezii) și nici din facilitate deoarece este cu mult mai greu să îți reușească un astfel de vers: vrei seriozitate și pe deasupra mai trebuie să o și maschezi. Care sunt armele lui Liviu Nanu? Ce arsenal deține? „pistoale de plastic”, „pahare de unică folosință”, toporul cu care cioplește migălos în primul poem, etc...revenim. Duce o luptă de gherilă, un război de uzură deși recunoaște că „o va duce doar în timpul liber” și pentru drepturile cititorilor îi lasă pe alții să lupte (iarăși se scuză) Liviu sigur nu se va abține. „exil în neverland” – schimbare de ritm. Chiar dacă și „naștere cu report” a avut parte de rime exilul de față ne introduce cu adevărat în spațiul parfumat al armoniei rimate. Ritmul este aleator, măsura nu contează prea mult astfel că lectura capătă cadență de versuri pentru portative. Regăsim ironia din plin. Poetul se confundă cu împrejurul, face parte din turmă, devine (inevitabil) oaie neagră. Atunci, cu o traiectorie sinusoidală între „înger ce pune piedici” și „călău ce ține predici” trupul i se va împărți în două! Scindarea nu va fi de bun augur și eu va cere exituri de la terți. O alba-neagra finalizată cu full de popi cu ași în coadă. „apăsați tasta any” – poezie care de altfel dă și titlul volumului, titlu inspirat deși poemul nu se bate pentru primul loc într-un utopic top pe care nimeni nu se înghesuie să-l întocmească. Activitatea literară a lui Nanu pe internet lasă urme. Poemul poate (chiar este) autobiografic însă nu în același sens cu primele. Coborâm în cotidian încercând să-l transformăm în poezie: „să plecă pâș pâș că vine cititorul / și ne trimite în recycle bin / cu lopata”. Din păcate nu reușim des. Imaginea este autentică însă nici postmodernismul nu este chiar încăpător. „apocalipsa după anton”. Prima poezie în care își face loc și religia. Deși din imaginea escatologică este reductibilă (interogația din invocația demiurgului este retorică: „mai există Doamne, mai există / din lumina ta vie, măcar un chibrit?”) concluzia este tranșantă: „dar cu treizeci de arginți nu mai cumperi / nimic” PS: deși ader la părerea lui Adrian Firică cum că acesta este cu adevărat volum de debut al autorului, pot declara relaxat faptul că Liviu Nanu nu „confundă poezia cu dansul aerobic”(Alex Ștefănescu – „Ceva care seamănă cu literatura”) și dacă redactorul șef al prestigioasei reviste literare dorește și o demonstrație i-o pot oferi cu generozitate. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate