MCC, noroiul de la Târgu-Jiu pătează! (II)


Înainte de a mă apuca de tăinuit câte ceva despre ceea ce se întâmplă în reședința Gorjului, pentru a încherba odată cu minunățiile, naulele, lianții și beleujările de la Târgu-Jiu, doresc să justific preocuparea de a scrie despre acest scandal limitându-mă, provocator, la un principiu simplu, acela de a fi liber să vorbesc despre orice, cu condiția să-mi asum acest lucru. Precizarea este atât de banală, încât poate să creeze sentimentul unui infantilism. Corespondent, o fac numai pentru a răspunde unui telefon, ”amical”, cu prefix gorjenesc, și pentru a întrerupe germinarea altor potențiale asemenea apeluri în solul fertil al inteligenței administrative a județului spre care iau trenul când mă duc acasă.
Pe de altă parte, Brâncuși este dragostea mea neînțeleasă, din adolescență și până acum. În rest, am cam fost înțeles. Și cum să nu aperi ceva ce nu pricepi de ajuns?... Cum să nu iubești ceva de care nu te-ai săturat?
Revenind la pavimentul nostru pătlaginos, îmi exprim bucuria solidarității cu presa care a atenționat despre ceea ce se întâmplă în parcurile din acel oraș, semnalizând cu efecte grafice, sonore și luminoase drumul desfundat al proiectului de amenajare peisagistică, trăgându-i de mânecă pe aceia care își desfășoară prestația pe banii contribuabililor, cam dezinteresați aceștia din urmă, fără spirit civic, neimplicați în ceea ce ei înșiși trăiesc. De atâta mulțumire am să uit pentru o vreme că, așa cum unii trăiesc din banul public, și marea masă a ziariștilor trăiesc din prostia contribuabililor. Nu are sens să mai argumentez acest lucru, prefer să mi se impute că nu duc raționamentul până la capăt. Dar, este adevărat, dacă în România nu ar exista presă, aici ar fi iadul propriu-zis.
Revenind la pătlagina cu pricina, aș sugera că tot ceea ce se întâmplă cu ansamblul de la Târgu-Jiu ar trebui să se discute, la nivel planetar, în marile școli de psihologie. Oricum, alte instituții, aparținând statului de drept, sunt complet detașate... De pildă, pe vremuri, informația nu este recentă, la Școala de la Palo Alto, lângă San Francisco, se analizau situațiile paradoxale în comunicarea interumană, blocajul comunicării, mai precis. Se experimentau rezolvări prin îndemnuri contradictorii... Să se deschidă și la Târgu-Jiu o filială!
Din numărul trecut, rămăsesem dator cu o explicație: de ce a fost modificată structura ansamblului, al doilea lucru pe scara gravității, după distrugerea totală a unei opere de artă. Pe aleea dintre Poarta Sărutului și Masa Tăcerii s-au inventat niște trepte! Adică s-a făcut ceva diferit de ceea ce a lăsat Brâncuși. Cum ar fi să apară niște restauratori și să îi pună Monalisei niște bujori în obrăjori, o pălărie de paie cu panglici, sau chiar o mustață, fie ea chiar și de natură organică. Puțină atenție, comparația nu este exagerată decât stilistic! Acestor trepte li s-a dat următoarea menire, în același timp explicație: au fost necesare pentru a nu o lua noroiul, liantul de pătlagină, la vale!
Nu înțeleg împotmolirea brâncușiologilor din România, lipsa lor de reacție, foarte tineri, de altfel, în polemicile care apar în România o dată cu niște cacaioave, prezentate colorat ca fiind opere de tinerețe ale maestrului. Pe unii dintre aceștia i-am certat personal, numai dacă relația mi-a permis, dar n-au produs nici o electricitate cozonacilor de la Târgu-Jiu, statutul de invitați la un simpozion făcut din acte contabile l-au considerat a fi dominant pretextului acelui simpozion. Aceste despărțiri sunt foarte triste.
Al doilea atentat la structura ansamblului îl consider a fi modificarea desenului aleilor din parcul Coloanei Infintului. Brâncuși a dorit să lase posibilitatea contactului fizic cu operele sale, o mărturisește! În plus, a trasat aceste alei, există fotografii pe care el însuși a schițat silueta Coloanei, stabilind și modul de acces. Acum, în viziunea deștepților, nu te mai poți apropia la o distanță mai mică de aproximativ 30 de metri. Nu permite traseul...
Invocatul ”drum de țară” nu este întrerupt de trepte făcute din bitum, s-ar rupe osiile carelor, bobocii și puii de curcă ar da cu piepturile în muchii, s-ar răjgina vacile... Conceptul pe care l-a premeditat, deloc prudent, Brâncuși la Târgu-Jiu a fost subordonat pavimentului! Este un atac criminal asupra peisagisticii gândite de sculptor și asupra structrurii ansamblului. Uitarea acestor ”aspecte” se produce într-o lălăială continuă, care perimează subiectul...
În cele ce urmează, voi sintetiza alte efecte ale operațiunii de la Târgu-Jiu. Am observat că însăși piatra era agresată. Pavimentul înmuiat era împroșcat și ajungea la baza scaunelor, ”formând în jurul lor o bandă neuniformă și deranjantă” (arhitect Iulian Cămui). Nu trebuie pierdută din vedere, pe lângă suferința estetică, și acțiunea biologică a respectivului nămol, ca mediu pentru agenții dăunători pietrei, fungii, ciuperci. În locurile în care persista umezeala, pavimentul avea și alte ”proprietăți”: își schimba culoarea în verde. În alte locuri, se întindea dincolo de aleile care încercau din răsputeri să-l delimiteze, ajungând până pe iarbă. Pe porțiuni izolate, datorită prizei deficitare, fusese chiar furat cu totul. Pesemne că vreun întreprinzărtor aflase valoarea acestui paviment, făcând o socoteală simplă, pe relația costuri anunțate – tam-tam. Structura pavimentului oferă un bun pământ pentru semințele care cad din arborii dimprejur. Mă feresc să cred că angajații primăriei își vor lua șorțurile propagandistice și vor ieși primăvara să plivească răzorul.
În tot orașul erau numai trei oameni pregătiți profesional să înțeleagă aspectele problemei: Nicolae Diaconu, Iulian Cămui și Mihai Þopescu. Primul s-a dus de curând, ultimul nu are posibilitatea acțiunii, Iulian Cămui a fost îndepărtat de la Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu. Totuși, într-o scrisoare adresată fostului ministru al culturii și cultelor, doamna Mona Muscă, acesta enumera șase probleme ale realizării proiectului:
- folosirea acestui tip de paviment într-un parc de agrement, circulat întregul an, fără întrerupere
- folosirea respectivului paviment în contact direct cu sculpturile
- utilizarea sa în spații umbrite și cu umiditate ridicată
- alegerea compoziției pavimentului fără a ține cont că reprezintă o “brazdă” bună pentru înmulțirea vegetației
- modalitatea foarte greoaie de curățire, depunere de frunze, semințe, fructe etc. Măturarea și aspirarea fiind excluse, imposibile.
- neputința de a stopa alunecarea pavimentului înmuiat de precipitații, pe suprafețele înclinate.

Aș adăuga acestora toate următoarele întrebări de natură științifică, legală chiar. Ofertantul a recomandat mai multe materiale? S-a experimentat cum lucrează această ”esență” cu solul? Ce studii de pedologie au fost efectuate? Ce compatibilități au fost găsite? Pentru că întreaga materie este supusă circuitului bio-geo-chimic, “esența de pătlagină”, fiind de natură organică, este cu atât mai mult vulnerabilă, ce grad de sensiblitate are la biodegradare? Ce studii de laborator s-au făcut? Cum au fost aplicate Principiile lui Koch? Studii în natură, reproduse în laborator, apoi în natură...
Un specialist al băncii care ne-a împrumutat banii pentru această distracție de la Târgu-Jiu spunea că populația din zonă, foarte alarmată că parcul orașului se transformă, pe porțiuni, în ceir, nu este pregătită să înțeleagă ce se întâmplă și cum se comportă acest material...
Voi reveni, dacă îmi va cere conducerea acestei reviste, și cu alte mostre de cinism. Comunicate de presă, o scrisoare a executantului, adresată fostului ministru al culturii și cultelor.
Cred că înțelegeți că, prin execuția lucrării, banii împrumutați de statul român de la Banca Mondială rămân tot în America... Și la noi s-a cheltuit câte ceva, istețimea românească nu a rămas neplătită... Dar tot ce s-a cheltuit vor achita pensionarii, profesorii, intelectualii, în general. Toate pentru că nu se dorește să se dovedească faptul că drumul înspre pușcărie este uneori pavat cu esență de pătlagină.