agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-16 | |
foto: Adam Ciesielski ::
Dacă România nu exista, ar fi trebuit inventată, că nu este altă zăbavă mai plăcută (întoarcă-se în mormânt cronicarul de a-i fi parafrazat spusa), decât a privi în curtea vecinului după găina pe care tocmai am aruncat-o acolo, în așteptarea, dintr-un moment în altul, a nașterii puiului aviar spre decimare. Deschid obiectul ală, de-am auzit că-i spune din bătrâni televizor, destul de rar, adică în momentul în care doresc să-mi fac o spălare de creier, între o furtună de seminar și un examen schizoidic. Și nu-mi explic nici în momentul acesta ce forțe fatice vrăjesc în așa fel că dau mereu peste știri din cele mai îmbucurătoare: gripa păsărilor a ajuns și la noi, (după un timp) gripa aviară revine (mai încărcată decât înainte, mai înverșunată în a contrazice ministrul care afirma emoționat că dacă după 15 zile de la descoperirea unui focar de infecție nu mai apare altul, națiunea e ca și scăpată de ciuma modernizată a secolului XXI). Nu-mi pot stăpâni o sprânceană rebelă a se ridica la aflarea unor vești halucinante (domnule erou de la Maraton, fii liniștit acolo sus, în paradisul sportivilor, te asigurăm că ți-ai dat suflarea cu succes, azi orice pârț tras ajunge cu viteza luminii la celălalt capăt al lumii, comunicăm, comunicăm). Că România nu se mai iubește pe sine, nu-mi mai pare o noutate, rămâi fără cuvinte în fața unei Uniuni Europene cu brațele (să nu spun cracii) deschi(și)se care vede cum ne dăm cu înverșunare cu stângul în dreptul : avioane-închisori cu deținuți teroriști al-Qaida au aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu (fum fără foc nu iese, domnilor, că tot a românului, care s-a născut poet, e și vorba asta), peste 3.700 de cazuri de rujeolă - epidemie ca-n evul mediu, un soi de tsunami jalnic de mioritic- în vreme ce membrii Consiliului Suprem de Apărare a Þării (oare nu trebuia să scriem cu litere mici cuvântul « țară »?) se întrunesc să mai dezbată câte amante, câte locuințe în străinătate au mai achiziționat. Dacă România este în vreun fel, e împotriva ei. Cei 80 de fetuși aruncați hrană animalelor din pădure în localitatea cu nume adecvat (credo qui absurdo, zice înțeleptul lor), Gropnița, poveste de zici c-a scris-o un apocrif și-a presărat-o cu declarațiile domnilor Antohe, Zamfir, Fătu (sic!) nu e decât un act împotriva speciei. Cât suntem de dezumanizați, cât suntem de orbi în lipsa noatră de gândire… Efectul a început să fie invers; primind în fiecare zi câte o știre extra-ordinară (că este o exorcizare de oligofreni la Mănăstirea Tanacu, că l-a omorât pe fratele Roger, că s-au mai înjunghiat elevii în școli) « publicul » (marele) nu se mai miră, ci asistă la spectacolul funambulesc, strălucitor de excentric al saltimbancilor liberi, calm, ca în fața unei rubrici de fapte diverse. Nimeni nu mai visează la o vreme de aur (și mă refer la epoca mitologică, nu la bastonul cenzurii și la vremea de pândă ființând și azi), însă apropierea de primitivism social este vizibilă. În inocența noastră angelică, și mai pleonastici de atât nici nu putem fi, ne uităm pe noi, ne refuzăm și ne reducem la un liliputanism cerebral. În fond nici nu-i nevoie de fapte grotești prezentate prin mass-media să-ți faci imaginea de puzzle a țării în care 22,27 milioane de marionete pusilanime cărora le lipsește păpușarul, ploconiste, nepotiste și cunilingve stau cu gura căscată (complexul câinelui comunitar) să intre pe ușa din spate a Uniunii Europene. Așteptăm nașterea Domnului cu băbuțe-schije sub nenumărate beculețe cântătoare, copii-l mai visează pe Moș Crăciun nostalgic după Gerilă, ca orice moș care-și cerșește pensia sub Pomul-advertising Luxten, în vreme ce RAJAC Iași urlă lovindu-se cu popoul de pământ : « Mami, Flaișer, dă-ne gard de 27 miliarde, flexibil să ne încapă mai multe 4x4, înalt până la nori să nu vadă șacalii dinafară cetatea noastră s-o asedieze, ptiu, feri-ne-ar! ». Ceilalți trecem printre rafturile pline de sulfați, acizi și elemente ne-biodegradabile, umili, într-o lume a consumismului digestiv, poate cea mai de joasă treaptă a acestui concept. Iar dacă nu am pus o poză în acest articol, este pentru simplu motiv că mi-aș dori să fac un pact cu cititorul și fiecare să-și compună din flash-uri un colaj / foto-reportaj propriu pentru că toți suntem actanții acestui film așa de apropiat. O lume la picioarele tale(?!) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate