Abuzuri. Atrocități. Crime. Ani petrecuți în temnițele Securității. Spulberarea elanurilor și speranțelor. Acestea sunt doar câteva din nedreptățile comise de ‘justiția’ comunistă asupra celor care au îndrăznit să privească dincolo de mocirla dictatorială și să se împotrivească regimului.
Familia Tacu va purta pentru totdeauna amprenta acelor vremuri nemiloase, începând cu perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, continuând cu anii ceaușismului, până în ziua de astăzi, când noua guvernare, în pofida bunelor sale intenții, mai numără printre rândurile sale numele unor personaje care încă reușesc să tragă sfori, să corupă, sa facă ‘dispărute’ anumite dosare incriminatoare din vremea dictaturii comuniste.


Istoria unei lungi perioade de persecuție

Alexandru Tacu, poet și mare animator cultural în tinerețe, este unul dintre cei mai cunoscuți luptători anticomuniști din Iași și totodată unul dintre foștii deținuți politici. Este membru al Asociației Române a Foștilor Deținuti Politici. De-a lungul timpului, familia sa a fost în permanență supravegheată, anchetată, hărțuită. Prima sa revolta împotriva bolșevismului a fost la data de 11 iunie 1947 când Alexandru Tacu, la nici 17 ani, împreună cu alți șase colegi, au fost arestați pentru simplul fapt că au cântat un cântec pe care puterea impusă de la Moscova nu îl putea tolera. Răzvrătiții au fost ridicați și duși la Miliție, urmând șase ore de bătăi în beciurile Securității Statului : Eram în plină perioadă de stalinizare. Este adevărat că la acea vreme puțină lume înțelegea ce se întampla atât cu politica României cât și cu viața lor personală. Eram copil, dacă pot să spun așa… Adică nici măcar nu împlinisem 17 ani, dar împreună cu alți colegi am cântat ‘Trăiască Regele ‘.
La 21 decembrie 1951 a avut loc o a doua confruntare cu regimul comunist. La Tribunalul Militar din Băneasa, încolonați în fața celor patru drapele - trei sovietice și unul românesc - soldații depuneau jurământul. Când i-a venit rândul să sărute steagul rusesc, soldatul Tacu face un pas în față : Refuz public să depun jurământul militar sub drapel sovietic. În câteva clipe a fost dezarmat și dus în beciurile închisorii Marmezon. Timp de 29 de zile, Alexandru Tacu a fost anchetat și bătut. Mă obișnuisem cu regimul pumnului și cu foamea. Știam când trebuie să-mi primesc lecția de bolșevism, povestește Alexandru Tacu. În cea de-a 30-a zi nu și-a mai primit porția de bătaie. A urmat un interogatoriu de o oră. Fără avocat și fără dreptul de a se apăra și-a primit sentința : 7 ani de detenție pentru instigare la revoltă.
La 17 martie 1952 era închis în celula 8. Ușa s-a deschis brusc și ochii mi-au rămas țintuiți pe podeaua înecată de fecale. 400 de deținuți colcăiau pe platforma de beton - șerpăria. Noii veniți primeau locurile de lângă ușă. Prima lecție de istorie de la Jilava mi-a predat-o Gheorghe Brătianu. Fostul premier făcuse deja carieră la șerpărie și mă încuraja : « Lasă, că și așa se duc cam doi trei pe zi și poate peste o lună ai să ajungi la partal » spune Alexandru Tacu. Când și-a luat în primire ‘patul’ de lângă hârdău credea că va sta acolo doar câteva zile. A stat șapte luni, de ajunsese să simtă că și feliile de pâine pe care le primea o singură dată pe zi miroseau a fecale și urină. Pe partal, la etajul doi al celulei, stătea Corneliu Coposu. Pe atunci avea 37 de ani, cu douăzeci de ani mai bătrân decât fostul majordom al Curții Regale, generalul Stoienescu, vecinul lui de pat. Primele versuri le-am scris pe geamul celulei - își amintește bătrânul Tacu.
În august 1952, de la Jilava, deținutul Tacu a fost transportat la Poarta Albă, închisoarea denumită Capul Morții. Acolo l-a cunoscut pe maiorul Tiberiu Borcea, comandantul închisorii, unul dintre călăii lagărelor comuniste. Îl aud și acum răcnind : ‘ Cei care vor încerca să evadeze, vor muri. Cei care nu vor evada, vor trăi până la Crăciun. Cei care nu vor muri de Crăciun, vor muri până la Paști. Dar de murit, tot o să muriți, mă ! Ziua de muncă pentru deținuții de la Capul Morții avea 16 ore. Descărcau vagoane cu pământ uneori cu mâinile goale. Acolo am fost la un pas de moarte. Era o noapte de noiembrie cumplită și eram în schimbul trei. Din cauza frigului și a vântului, argila neagră înghețase pe fețele noastre. Nu mai puteam îndura. Am aruncat la un moment dat lopata și am strigat că refuz să mai muncesc. În dreapta mea era o plăcuță de avertisment pe care scria: “Atenție! Pericol de împușcare”. Gardienii se îndreptau spre mine. Unul dintre deținuți a smuls plăcuța și a pus-o la doi pași în fața mea. Puteam să fiu împușcat - își amintește Tacu. Câteva luni mai târziu a fost mutat la închisoarea din Onești, apoi Gherla, ca în cele din urmă să fie transferat la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
După moartea lui Stalin din 13 februarie 1955, Guvernul Dej a emis un decret de grațiere pentru deținuții politici care aveau pedepse mici. Alexandru Tacu a ieșit astfel din pușcărie, după aproape 5 ani. M-am urcat în primul tren spre Bacău. La halta Brutusaci nu mă aștepta nimeni. Când am ajuns acasă, ai mei tocmai îmi făceau o pomenire. Credeau că am murit - adaugă Tacu.


Dacă nu știi te învățăm, dacă nu poți te ajutăm, dacă nu vrei te obligăm !

Sub teroarea instaurată de regimul Stalin, deținuții politici au trăit atât în închisoare cât și în presupusă libertate. El spunea cam așa - Îți dau tot ce-ți trebuie, mâncare, îmbrăcăminte, casă, numai te rog să fii cu mine. Dacă vrei mă iubești, dacă vrei mă aplauzi, dar să nu fii contra mea ! - și se pare că România nu s-a supus acestei voințe.
Aflat, așadar, în presupusă libertate, Alexandru Tacu a primit un post de salahor la Trustul de Antrepriză și Montaj din Bârlad iar la 25 de ani s-a înscris din nou la Colegiu pentru a-și lua diploma de bacalaureat. Este vorba despre același liceu în care făcuse primul gest de revoltă. A urmat apoi cursuri fără frecvență la Facultatea de Filologie, însa viața de student s-a întrerupt subit cu doar câteva luni înainte de absolvire, când i s-a descoperit trecutul. Deși nu i s-a acordat diplomă, a fost angajat în învățământ : în Bacău la ‘Livezile’ și în Iași la ‘Deleni’. În 1971 însă, a fost concediat pe același motiv. A primit, în schimb, un post la Nicolina, ca redactor la revista uzinei. În același an s-a mutat la Combinajul de Utilaj Greu (CUG) ca bibliotecar. În paralel, era mentorul cenaclului « Lupta cu interția », loc de întâlnire a spiritelor libere, cenaclu frecventat de mulți și însemnați literați ai țării. Ulterior, a fost, rând pe rând, când culegător de fructe de pădure, când zidar, lucrând ocazional în construcții sau ca vidanjor.


Scenariile macabre ale Securității

La 3 martie 1983 secretarul de partid de atunci, cunoscutul Leonard, a dispus deschiderea dosarului de urmărire pentru întreaga familie. A urmat apoi perioada de hărțuire permanentă. Telefonul familiei era conectat la centrala Securității. Cei doi copii ai acestuia, Alexandru Mălin și Alina erau acroșați de indivizi dubioși și luați la întrebări : Ce discuții au ei în casă ? Ce prieteni le vin ? Ce posturi de radio mai ascultă ? Toate acestea, precum și anchetele, corespondența sfâșiată etc. îi determină pe soții Tacu - Alexandru și Ana - să facă cereri de emigrare în SUA. Când activiștii de partid și securiștii mi-au angajat copiii într-o perfidă complicitate la trecutul meu politic, am solicitat guvernului ceaușist plecarea noastră definitivă în Statele Unite - povestește Alexandru Tacu. Aveam și un argument de familie : după gradul de rudenie din partea mamei, ne situăm în arborele genealogic al savantului George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel. Pașapoartele ne-au fost avizate suspect de repede. De aici încolo, însă, a urmat o cale înfricoșătoare. Pe 6 iulie 1986, am fost convocat la sediul Securității din Dealul Copoului și un domn, care s-a recomandat Adrian, apoi Adrian Andronic, de fapt maiorul Vasile Andronic, cică, de profesie inginer, mi-a zis că are ordin de la ministrul Stamatoiu ‘să mă spele’ pentru că ‘ăștia’, adică activiștii de partid ‘m-au murdărit’ și că trebuie să aibă încredințarea că nu vom muri de foame în America. Tacu l-a liniștit pe inginer și l-a asigurat că va avea grijă, să fie sigur, el și ministrul său Stamatoiu, de ai săi și că e hotărât să plece în lumea liberă. Urmau doar să vină pașapoartele.
Dar Securitatea nu ezita să-și înfigă colții în viețile lor. La liceul unde învăța Mălin Tacu, fiul lui Alexandru Tacu, mulți știau că acesta urma să plece în America. Directoarea Crenguța Gâldău era, neîndoielnic, la curent cu toate informațiile, sursa fiind, desigur, Securitatea. Într-una din zilele începutului de decembrie 1986, băiatului i se înscenează ceva murdar : este acuzat că, împreună cu colegul său Mircea Celmare, a devastat cabinetul de științe sociale, de fapt, de marxism-leninism. Părinții sunt chemați la liceu și puși să plătească niște scaune rupte. De exmatriculare nu se mai punea problema, întrucât directoarea știa că Mălin urma să plece în America. După câteva zile, este bătut crunt în curtea școlii, nu se știe de către cine.
La 17 iulie 1986, la un ordin al ministrului D.S.S. pe nume Aristotel Stamatoiu, întreaga familie Tacu, mă refer la dosare, a fost transferată la U.M. 0544225 pentru a fi « lucrați operativ » în cadrul acțiunii ‘ Venus’ - precizează Alexandru Tacu. Mai târziu s-a aflat că operațiunea Venus se ocupa cu canalizarea întregii familii, pentru a putea fi urmărită și supravegheată permanent, toți membrii fiind considerați pericol social și dușmani ai regimului. Din acel moment, până în data de 19 decembrie 1989, Alexandru Tacu a fost obligat să se prezinte la audiții și anchete din zece în zece zile.


Cea mai grea lovitură pe care mi-a dat-o Securitatea a fost asasinarea băiatului meu, Mălin

În ziua de 21 decembrie 1986, întreaga suferință a familiei Tacu a culminat cu moartea prematura a lui Alexandru Mălin Tacu (avea doar 17 ani), în condiții neelucidate complet nici în ziua de astăzi. Pe când avea doar 9 ani, tânărul poet deja publicase în revista ‘Cronica’, versuri premiate la un concurs literar. La 17 ani era un nume cunoscut în generația sa, în cenacluri și publicații literare ieșene. Vorbea fluent limba engleza și intenționa să facă traduceri din literatura anglo-saxonă. Își pregătea volumul de debut. Din îndrăznelile vârstei făcea parte și călirea trupului prin arte marțiale.
Alexandru Tacu este ferm convins că a fost vorba de o crimă, autorii fiind nimic altceva decât agenți ai Securității : Cea mai grea lovitură pe care mi-a dat-o Securitatea a fost asasinarea băiatului meu, Mălin. Din iarna lui decembrie 1986 viața mea nu mai are nici un sens, aș fi preferat să mă fi lichidat pe mine decât să îndur atâta suferință. Când am citit dosarul la CNSAS am avut confirmarea la ceea ce bănuiam din prima clipă. Ei mi-au ucis băiatul. Fila 33 din dosarul meu de la Securitate confirmă asasinatul (…) Prima constatare a asistentei de pe Salvarea care l-a dus la spital a fost : ‘Băiatul ăsta este otrăvit’, neștiind cine sunt eu. Nu am mai văzut-o pe femeia aia de atunci. Parcă o înghițise pământul. Am căutat-o ani de zile prin toate spitalele din Iași. Ulterior, au falsificat verdictul medical. Mi-au spus că avea leucemie, să se spele pe mâini. Or, el nu avusese niciodată probleme de sănătate. Numai Dumnezeu îi va mai judeca pe asasini. După Revoluție am făcut demersuri pentru inițierea unei anchete care să elucideze condițiile morții lui Mălin. Fără nici un folos.
Cu o lună înainte de tragicul sfârșit, Mălin, împreună cu un coleg de clasă, Mircea Celmare (fiul profesorului Ștefan Celmare), au fost chemați la Securitate și anchetați. Probabil că se încerca prin orice mijloace a determina familia Tacu să renunțe la demersurile făcute în vederea emigrării în SUA. Cert este că, la ancheta, adolescenții au fost maltratați, atât fizic, cât și moral. După această întâmplare Mălin a devenit mult mai introvertit, refuzând să discute pe marginea subiectului, ceea ce era în contrast cu temperamentul său vesel și comunicativ.
La 22 decembrie 1986, orele 2,17 minute, poetul Alexandru Mălin Tacu s-a stins din viață, în mașina de Salvare. Din fișa sa medicală rezultă ca nu suferea de nici un fel de afecțiuni, mai ales ținând cont de faptul că practicase activități sportive precum culturism și karate (cu acest prilej, era consultat periodic de către un medic de specialitate). Ziua de 21 decembrie a decurs normal. Băiatul s-a dus la școală apoi a venit acasă la ora obișnuită, a luat masa și s-a apucat de lecții. La orele 19, în mod inexplicabil, Mălin a început să se simtă rău. S-a ridicat de la masă și a plecat la baie. Pe hol s-a împiedicat și a căzut. În scurt timp a intrat într-o comă stranie. Familia a chemat Salvarea, care a venit neîntârziat. În orele imediat următoare Mălin a fost transportat de la un spital la altul. Mai întâi a ajuns la Urgențe. Apoi, în urma unui telefon pretins că ar fi venit din partea familiei, a fost mutat la Neurochirurgie, iar de aici a fost dus la Spitalul Sf. Spiridon, unde în cele din urmă, a decedat. Faptul că la nici unul dintre cele trei spitale nu i s-a găsit fișa de internare, ridică, de asemenea, o serie de întrebări. Certificatul său de deces nu conține și cauza care a determinat decesul. Singura mențiune e că moartea lui Alexandru Mălin Tacu a survenit dintr-o cauză necunoscută.


L-am găsit mort la spitalul Sf. Spiridon

Mai mult, medicul de gardă de la Spitalul de Urgențe din acea seară, Ștefan Mihalache, după ce a dispus ca bolnavului să i se facă spălături stomacale specifice, a cerut familiei să plece acasă, deoarece băiatul este în afara oricărui pericol. Ulterior, familia Tacu nu a mai putut contacta niciodată echipajul de la Salvare care l-a transportat pe Mălin la spital. Totodată, aceasta susține că nu a solicitat transferul băiatului de la Urgențe la Neurochirurgie. Noi l-am găsit mort la spitalul Sf. Spiridon. Era pe o targă în hol – își amintește tatăl lui Mălin.Contactat pentru a ajuta familia cu mai multe informații, profesorul doctor Ștefan Mihalache a precizat că nu mai știe despre ce e vorba : Care caz Tacu ? Nu-mi mai aduc aminte de așa ceva. Au trecut 20 de ani de atunci.
Nici un act de internare în spital nu a fost înregistrat pe numele Tacu iar fișa de observație medicală nu a fost descoperită nici până astăzi. Toate bizareriile petrecute în acea seară în doar 6 ore au determinat familia Tacu să ceară cercetarea morții fiului lor.


Mi s-a sugerat să las totul baltă

De caz s-a ocupat locotenentul major Vasile Humă. Acesta a cerut familiei fișa medicală de observație a pacientului, fișă care, după cum am mai precizat, nu există. Am fost chemat la miliție de către Vasile Humă, în dimineața zilei de 23 decembrie 1986, pentru a începe anchetarea morții fiului meu. Humă mi-a cerut fișa medicală de observație, deoarece fără aceasta nu putea demara ancheta. Dar nu aveam nici un act care să ateste internarea sau diagnosticul fiului meu. Locotenentul Humă mi-a sugerat să las totul baltă, căci oricum nu se mai poate face nimic și să aștept rezultatul autopsiei - a mai declarat Alexandru Tacu.


Concluziile autopsiei

Rezultatul autopsiei a fost următorul : hematom subdural dreapta cât un ou de găină. Medicul care a efectuat autopsia a refuzat ulterior orice declarație în cazul Tacu.În același timp, au fost trimise probe biologice și către alte laboratoare din țară, pentru a determina cauza morții lui Mălin. Rezultatul acestora a fost însă hilar. O singură dată am văzut în mâna locotenentului Vasile Humă rezultatul analizelor. Apăreau patru concluzii. Prima dintre ele reliefa faptul că a fost o moarte patologică, a doua stipula că decesul ar fi survenit la domiciliu, a treia că nu s-a găsit alcool în sânge, iar ultima concluzie arata că hematomul nu i-a cauzat moartea - a declarat, plin de revoltă, d-l Tacu. Totuși, varianta care a vehiculat încă de la început a fost aceea că Mălin ar fi fost otrăvit - ipoteză întărită de mărturia locotenentului colonel V. Boțârlan, care i-a povestit lui Alexandru Tacu o întâmplare petrecută cu ceva ani în urmă. Mi-a spus ulterior colonelul Boțârlan că, pe data de 4 noiembrie 1986, fiul meu, împreună cu colegul și cel mai bun prieten al său, Iulian Mircea Celmare, au fost ridicați de un Aro al miliției de pe strada Sulfinei. Au fost anchetați timp de trei ore în sediul Securității Statului, actualul sediu al Serviciului Pașapoarte. În timpul interogatoriului, o persoană a intrat și i-a oferit lui Mălin un pahar cu apă. Bănuiesc că acela este momentul în care fiul meu a fost otrăvit. Fiul meu nu a povestit nimic acasă despre această întâmplare - a precizat Alexandru Tacu.


Disprețul față de comunism mi-a păstrat sufletul tânăr

Liviu Antonesei, un apropiat al familiei Tacu, împărtășește punctul de vedere exprimat de tatăl lui Mălin : Acel copil a murit oarecum întâmplător. De departe, ceea ce spune tatăl său pare plauzibil. Știam că s-a încercat demararea unei anchete după 1990 având ca subiect moartea lui Mălin, însă, după cum mă așteptam, nu a dus la nici un rezultat - a declarat Liviu Antonesei.
Mălin Tacu a fost înmormântat la data de 26 decembrie 1986. În ciuda suferințelor prin care a trecut, familia Tacu speră ca într-o zi adevărul să iasă la iveală. Disprețul față de comunism mi-a păstrat sufletul tânăr - spune Alexandru Tacu. Din 1996, familia a cerut neîncetat redeschiderea dosarului ‘Mălin Tacu’. Răspunsul a fost același întotdeauna : se respinge.
La scurt timp după tragicul eveniment, ca o ironie a sorții, sosește pașaportul pe numele Alexandru Mălin Tacu, pentru a pleca în lumea liberă. În urma morții sale, rămâne volumul de poezie Călătorul Profund, care concentrează în versurile ce respiră tinerețea și prospețimea vârstei de 17 ani, o întreagă filozofie de viață.

Altă moarte suspectă

După câteva luni, la 1 mai 1987, de pe blocul Modern din Piața Unirii din Iași se arunca în gol prietenul cel mai bun al lui Mălin, Mircea Celmare. Varianta sinuciderii, având drept cauză o dezamăgire sentimentală, a rămas, deși au fost martori care au spus că Mircea nu era singur pe terasa blocului, atunci, în clipa prăbușirii. Acolo se mai aflau încă patru persoane. Cine erau ?! Mister…


Renunțarea la emigrare, intrarea în disidență

După această cumplită lovitură, familia Tacu renunță la plecarea în SUA.. Alexandru Tacu intră în contact cu grupul de disidenți, format în jurul lui Dan Petrescu. Este chemat tot mai des la Securitate.Când Dan Petrescu intră în greva foamei, pe 3 octombrie 1989, ca formă de protest împotriva regimului terorist Ceaușescu, Alexandru Tacu și fiica sa Alina, elevă de liceu, devin solidari cu gestul disidentului. Pe 8 octombrie 1989, ‘Europa Liberă’ difuzează ‘Scrisoare împotriva lui Ceaușescu’, redactată de Dan Petrescu. Între semnatari, alături de Doina Cornea, Liviu Ioan Stoiciu, Luca Pițu, Liviu Antonesei, este și Alexandru Tacu. Pe 14 octombrie sunt arestați la domiciliu Luca Pițu, familia Amarandei, Alexandru Tacu. Filip Răduți, unul dintre membrii grupului, din casa căruia se lua legătura telefonica cu ‘Europa Liberă’, este arestat la ieșirea din serviciu și bătut de securiști, pentru a mărturisi cum a fost posibilă convorbirea cu Șopârlița.
După decembrie 1989, Alexandru Tacu a făcut numeroase demersuri pentru redeschiderea unei anchete privind acest dosar neelucidat. Am aflat că Mălin purta convorbiri telefonice cu atașatul cultural al ambasadei SUA în București, domnul Eduard, interesându-se nu numai de plecarea noastră. Dar, de fapt, la capătul celălalt al firului se afla un ofițer de Securitate. Pentru uciderea cu perfidie a fiului meu ar trebui anchetați ofițerul de Poliție Vasile Humă, pe atunci locotenent de Miliție, ofițerii securiști Aristotel Stamatoiu și colonelul Rusu, de la București, maiorul Andronic Vasile și colonelul Wolf, de la Iași, profesorii Ipate, Crăescu și Popovici, foștii elevi Emil Antohi, Anghel Eduard, Herta Cezar Ioan, frații Asăvoaiei, unii din vecinii casei noastre. Colonelul de Poliție Mătase, care a început primele investigații după 1990 și fosta directoare a liceului, Crenguța Gâldău, aceea care a sugerat arestarea celor doi elevi - Mălin Tacu și Mircea Celmare - au murit în împrejurări curioase.



Locuința La Matale

Coincidențe sau nu, nenorocirile nu au încetat să se abată asupra familiei Tacu. Aceasta primise de la stat o locuință în Copou pe Aleea Grigore Ghica Voda. Ei nu au cumpărat locuința, rămânând până în ultima clipă chiriași ai statului. Deși locuințele din zona Copoului sunt de obicei foarte râvnite, în cazul celei în care locuia familia Tacu nu exista nici o cerere de retrocedare. Evenimentele s-au desfășurat pe cât de simplu, pe atât de absurd. O persoană din Brașov depusese o cerere de retrocedare pentru o locuință de pe strada Grigore Ghica Vodă. Numărul locuinței era același cu numărul locuinței familiei Tacu numai că era vorba de strada Grigore Ghica Voda (și nu Aleea), stradă aflată în altă parte a orașului. Mai mult decât atât, locuința cu numărul 43, adică numărul în cauză, nu mai exista, fiind de mult demolată. În asemenea condiții, vă dați seama că Primăria Iașului era obligată să despăgubească fostul proprietar și le-a fost mult mai simplu să facă o mică mutare de pe strada pe aleea Grigore Ghica Vodă, dându-mi familia afară și împușcând doi iepuri dintr-un foc - ne spune Alexandru Tacu. Punerea în posesie a presupusului proprietar s-a făcut destul de repede iar acesta nici măcar nu a fost curios să-și vadă proprietatea proaspăt achiziționată, vânzând imediat casa altcuiva.
Norocul familiei Tacu, dacă se poate spune astfel, a fost că reușise să pună pe picioare un mic local, de o suprafață foarte mică. Barul La Matale, unde puteai să bei pe datorie și să discuți despre artă, a devenit casa unei familii răzvrătite, ce a refuzat să se supună regimului. Am fost dat afară din casa în care locuiam fără a mi se da o locuință acceptabilă în schimb (…) Am depus memorii peste memorii, fără ca cineva să schițeze cel mai mic gest că ar vrea să mă ajute. Simirad, primarul Iașului, a refuzat categoric să mă ajute. De ce m-ar ajuta? Eu nu am făcut niciodată servicii vreunui partid. Nu mi-am pus demnitatea la picioarele politrucilor postdecembriști. Cine să fie interesat să ajute un om al cărui simplă existență deranjează ? Nu vreau să par un martir, să se înțeleagă bine ! Sunt doar un om care a avut ‘șansa’ să fie altfel într-o epocă a capetelor plecate.

Documente inedite de la CNSAS
Printr-o nesperată șansă, Alexandru Tacu a reușit să obțină de la CNSAS o parte a dosarului său de Securitate. Am fost printre puținii norocoși care au reușit să facă rost de dosarele de la Securitate. Ele arată exact spectrul crimei monstruoase a securiștilor. Comuniștii erau perverși. Îmi aduc aminte de directorul de la Gherla din acea vreme. Când primeai primele lovituri…râdea. Apoi se întrista. Pentru ca, în cele din urmă, să plângă de-a binelea. Documentele dovedesc clar că fiul său a intrat în atenția Securității în 1984, ca urmare a acțiunii de spionaj realizate la ambasada SUA de unitatea speciala ‘T’ și Direcția a III-a : în ziua de 12 octombrie 2004…(nume șters la CNSAS) atașat de presă la ambasada SUA, a primit un mesaj cu următorul conținut : ‘D-le…sunt fiul doamnei…Transmit acest mesaj cu asentimentul mamei mele. Suntem trei poeți : tata, fiica și fiul. Mesajul este adresat celui mai puternic și nobil popor, poporul american. Vă cerem să ne primiți în țara dumneavoastră, cerem azil politic. Nu avem pașapoarte și nici garanții din SUA. Avem susținători în … (din nou este șters numele care, așa cum reiese din alte acte, este cel al lui George Emil Palade, laureatul premiului Nobel pentru biologie, unchiul lui Alexandru Tacu, stabilit in SUA). Adresa și adevăratul nume : Alexandru Tacu, Iași, Aleea Grigore Ghica Vodă nr 43, cod 660, telefon 981-13278. Iertați-ne pentru numele fals. Așteptam un răspuns. În caz de pericol, urmăriți-ne situația. Salvați-ne sufletele. Mulțumesc foarte mult. Ofițerul care a întocmit nota, specifica, în final, că informația a fost transmisă și tov. General maior Alexie Ștefan, șeful Direcției a III-a. În preajma morții lui Mălin, Direcția a III-a era în prim-planul operațiunilor de spionaj al ambasadei americane și de represiune a celor care încercau să ceară azil politic. Documentele din dosarul Tacu susțin clar conlucrarea dintre servicii. Daca Direcția a III-a și unitatea speciala ‘T’ reușesc să-l depisteze pe Mălin Tacu, Direcția a II-a și UM 0544 sunt cele care ‘îl vor lucra’ în cadrul acțiunii ‘Venus’. Þinta era Alexandru Tacu, numai că Mălin putea comunica nemijlocit cu americanii pentru că vorbea fluent limba engleză. În plus, o eliminare a lui Mălin ar fi stârnit mai puțină agitație în afara dacă ar fi fost executată profesionist. Surpriza pentru prezumtivii asasini vine tocmai din dosarul de la CNSAS și implică aproximativ 30 de persoane. Alexandru Tacu precizează că dosarul pe care l-am primit de la CNSAS este înjumătățit. Paginile au fost renumerotate. Se poate observa foarte clar asta. Mi-au dat numai ce au vrut ei. CNSAS s-a scuzat motivând că doar atât a primit de la SRI…Eu am avut 4 dosare de urmărire. Or, de la CNSAS am primit doar un dosar, care număra mai puțin de 60 de pagini. Mă și miră faptul că, printre documentele pe care le-am obținut apar și trei documente care arată foarte clar implicarea în represiune a UM 0544. Cred că acum își mușcă mâinile că le-au scăpat acele documente. Explicația cred că vine din faptul că, în 2001, când am primit dosarul, nu exista încă ‘scandalul Priboi’. O parte din cei de pe listă nu mai sunt în viață, unii au devenit prosperi oameni de afaceri, alții au intrat în avocatură, iar profesioniștii veghează la siguranța națională din postura de ofițeri activi ai Serviciului Român de Informații ! Au fost reciclați în ‘onorabili’ oameni de afaceri sau in ‘profesioniști’ ai Serviciilor Secrete. Când m-am hotărât să furnizez dosarul de la Securitate pe care l-am obținut de la CNSAS, nu mi-am propus să obțin o sancționare a celor implicați în prigoana asupra familiei mele, pentru că nu am auzit ca vreunul dintre foștii torționari să fi fost sancționat, dimpotrivă. Nici nu mă așteptam să aibă vreunul dintre ei crize de conștiință și să spună public ‘recunosc, am fost un criminal’. Nu îmi fac iluzii. Trăim în România. Cu excepția câtorva prieteni, nimeni nu mi-a spus vreo vorbă bună. Oamenii mă privesc pe stradă ca pe o curiozitate : ‘Uite, ăluia i-a omorât Securitatea copilul’ (…) L-am întâlnit, prin ’90, pe Andronic, unul dintre securiștii care mă interogau periodic. Mi-a râs în nas. A îngăimat câteva cuvinte prin care mi-a dat de înțeles că se simte in siguranță. A încercat să pară că mă compătimește, dar nu pot uita acel zâmbet plin de satisfacție de pe fața lui. Era convins că făcuse ce trebuie. Ei, securiștii, nu pot avea sentimente onorabile pentru că noi eram, pentru ei, simple ‘obiective’. Noi eram cobaii pe care ei făceau experimente. Nu eram priviți ca oameni, ci ca ‘elemente reacționare’. Și atunci cum să ai sentimente onorabile față de simple obiecte ?

Despăgubiri morale în valoare de 100.000 euro

În august-septembrie 2004, Alexandru Tacu își cere drepturile in instanță, acordarea a 3 milioane de euro drept daune morale, pentru chinurile îndurate de el și familia sa în timpul regimului comunist. A primit 100.000 de euro (echivalentul a 4 miliarde de lei). Avocatul care l-a reprezentat pe Al Tacu, Daniela Nechita, s-a arătat mulțumită de decizia justiției ieșene, arătând că aceasta a creat un precedent pozitiv cu privire la procesele în care au fost implicați intelectuali ce au luptat împotriva regimului comunist : Suma acordată de instanță este o sumă extrem de importantă. Ceea ce este mai important este faptul că instanța recunoaște că lui Tacu i s-a creat un prejudiciu moral. Cu toate acestea, ne vom adresa instanței superioare pentru a obține despăgubirile solicitate inițial, în valoare de trei milioane de euro. În caz contrar, nu excludem posibilitatea formulării unei acțiuni la Curtea Europeana - a explicat avocata Daniela Nechita.