- prima parte* -

Începutul nu are margini, fiind el însuºi margine.

La timpul ºi momentul nepotrivite lupta anticorupþie începe
În istoria noastrã recentã, pânã prin anii '90, nu am întâlnit cuvântul “corupþie” decât întâmplãtor în cãrþile citite de mine, în dicþionare, ori atunci când mi se spunea: hai sã te corup la o bere!. Încet, încet cuvântul a început sã fie utilizat cam de prin '94, iar cuvântul “anticorupþie” apare abia în '96. Ambele sintagme fac acum carierã ºi valuri de parcã ar fi furtunã de gradul 9, dar degeaba, pentru cã nu se înregistreazã urmãri ale dezastrului. M-am întrebat de ce oare? ºi mi-am raspuns la repezealã, oarecum retoric: d' aia!
În fond, lucrurile stau cum nu se poate mai simplu. Sã vã explic: dicþionarele noastre, DEX-urile spre exemplu, conþin definiþiile termenului “corupþie”, însã aria semnificaþiilor care ar putea trimite cãtre un anume sens, cãtre o anume direcþie interpretativã neechivocã, aºa cum a fost aceea care a determinat pe un prim ministru francez, în ultimul deceniu al mileniului trecut, sã-ºi zboare creieri, ei bine, aºa ceva “nu se esixtã la noi”. Vã rog sã admiteþi licenþa mea, ºi sã acceptaþi cã pe bunã dreptate cuvântul anticorupþie “nu se esixtã” în nici unul din dicþionarele noastre, dat fiind cã acel anume sens al termenului corupþie, nici el “nu se esixtã”! Se spune, e drept, în toate ediþiile DEX-urilor cã noþiunea “corupþie” e de provenienþã francezã ºi cã unul dintre sensurile posibile ale termenului ar fi: încãlcarea unor reguli.
Prin urmare, nefiind premieri ai Franþei, nu avem motive sã ne zburãm creierii, iar dacã nu existã o semnificaþie asociatã unui termen, va sã zicã acel ceva nu existã, adicã nu existã ceva real, iar dacã nu existã, atunci, chiar dacã denominãm ceva, e bine sã avem rezervele cuvenite, sensul denominãrii fiind bine a fi încadrat între niºte limite acceptabile. Nu e treaba mea sã fac acum un proces de intenþie colectivului/elor ce au trebãluit la versiunile DEX-ului, sã mã îndoiesc de calitãþile profesionale ale definitorilor de termeni, dar mã bâzâie insistent o muscã spunându-mi cã omisiunea nu e accidentalã, având ea o conotaþie etic-profesionalã urât mirositoare. Se mai poate întâmpla însã altceva, mult mai relevant, anume cã la nivelul psihicului colectiv al românilor sã nu existe sensul acela urât mirositor al cuvântului “corupþie”, ci numai, aºa cum v-am spus mai sus: hai sã ne corupem la o bere, ori: de ce nu te laºi corupt sã te speli pe dinþi?
Pe bunã dreptate, atunci, nu pot sã încadrez la corupþie inteligenta preocupare a unui fost director al Societãþii Naþionale a Cãilor Ferate Române, care a adunat în folosul propriu 700 000 000 (ºapte sute de milioane de Euro) – cam un miliard de dolari! – dupã care a plecat sã-ºi numere agoniseala în liniºte, ferit de privirile curioºilor. Sincer, eu regret cã nu mai putem beneficia de inteligenþa domnului respectiv, dar mã liniºteºte gândul cã vor mai fi fiind prin þarã ºi alte inteligenþede acest gen, suficient de multe ca numãr, care lucreazã liniºtite.
Mergând mai departe pe firul acesta explicativ, semnaleaz nesimþita prezenþã a domnului Iliescu în tot ceea ce ne înconjoarã, inclusiv în faptul cã noi, conform regulilor, plãtim ne-simþirea noastrã pânã ce domnul Iliescu are sã rãposeze. Adicã îi plãtim cinstit casa, masa, paza, benzina etc., inclusiv leafa curentã de senator, cu deducerile ºi scutirile de impozite ºi taxe aferente, fiind domnia sa revoluþionar, nefumator, imposibil, deci, de prins la capitolul taxelor ºi accizelor pe consumul produselor de lux. Stau chiar ºi sã mã întreb dacã are nevoie de deodorant un astfel de înger. Unde mai pui cã nu are moºtenitori! Nu ne intereseazã pe noi motivele impotenþei domniei sale, ci trebuie sã þinem cont de faptul cã datoritã nemãrginitului sãu bun simþ, nu am avut obligaþia sã plãtim o alocaþie, sau mai multe, pentru copiii sãi.
Deosebit de domnia sa, în chesiunea asta, eu mã denunþ de bunã voie a fi un impostor plãtitor de impozite pentru casã, masã, pazã, benzinã ºi scutirile de impozite ale unor impostori de care se ocupã îndelung justiþia – probabil pânã la adâncile mele bãtrâneþi. Eu unul aº recomanda sã luãm ca model exemplarul angelic mai sus descris, iar dacã apare unul care sã se numeascã Popescu, sã-l ºi pupãm!).
Uite cã antrenat în încâlceala asta deductivo-inductivo-explicativã era sã trec cu vederea un alt exemplu demn de remarcat, domnul al doilea om în stat, domnul senator Vãcãroiu. Ei bine, domnia sa a avut niºte intervenþii oportune inestimabile pe parcursul carierei din ultimii ani. Exact la timpul ºi momentul potrivit a supravegheat îndeaproape ºi atent devalizarea Bancorex-ului. Dacã nu o fãcea am fi avut sumedenie de bãtãi de cap cu gestiunea valutei de care dispunea la un momant dat þara. Apoi, a ajutat din rãsputeri redresarea industriei, a comerþului petrolifer autohton, stimulând exporturile cãtre o þarã vecinã neajutoratã, sfidând astfel, pe propria-i rãspundere, un nenorocit de embargou. ªi tot domnia sa s-a implicat adânc în aneantizarea BIR-ului. Spuneþi-mi, pe cuvânt de onoare, dacã vã place cuvântul “bir”? Nu vã place, vã trezeºte niºte resentimente neplãcute.
Închei ºirul deducþiilor mele spunând cã deocamdatã noi nu avem corupþie, cum ar fi, de exemplu, aceea din Franþa. Când vom avea aºa ceva vom adãuga definiþia în DEX. Dupã aceea vom cerceta dacã este cazul sã introducem ºi termenul “anticorupþie”, în dicþionare, alãturi de antialcoolic, antigel, antiviral, antipatic º.a.
În fine, instituþiile care acum se ocupã de ceva virtual (printre ele figurând ºi Parchetul Anticorupþie), vor avea un obiect bine definit al preocupãrilor lor. Sã le urãm, deja, succes!


NOTA
Subtitlul articolului precedent a fost “- serial - “, conceput fiind ca episod pilot, în care nu am fãcut decât introducerea în chestiune ºi o scurtã prezentate a situaþiei de fapt. Începând cu articolul de faþã, am trecut la fapte!