M-au trecut fiorii când am citit azi (14 februarie) des de dimineață ziarul local. O româncă de 22 de ani a fost silită la prostituție de doi indivizi criminali. Se pare că unul din ei, un negustor de 37 de ani, a dus o viață „normală“ de om căsătorit. Individul celălalt, în etate de 48 de ani, a contactat-o pe fata în România și i-a promis un loc de muncă ca femeie de servici în Germania. Fata a reușit să fugă din apartamentul care îi devenise închisoare și s-a prezentat la poliție. . . . . .Cei doi făptași stau acum la bulău, ceea ce nu-mi micșorează șocul, fiindcă o astfel de știre te cuprinde altfel dacă lucrurile s-au întâmplat chiar în cartierul în care trăiești. Și asta a fost cazul de data asta.

La festivalul de film „Berlinale“ a fost decernat „Ursul de onoare din aur“. Regizorul polonez Andrzej Wajda a fost cinstit pentru opera sa de viață. Două propoziții din cuvântarea de mulțumire a regizorului, în etate de 80 de ani: „Filme nu pot schimba lumea, dar ar fi grav dacă nu am avea ceva de spus în calitatea noastră de artiști și dacă nu găseam un ecou. “ Referindu-se la proiectul actual, la care lucrează și care se ocupă cu crimele din pădurea Katyn, unde în anul 1940 Armata Roșie a ucis mulți ofițeri poloneji, Wajda a spus: „Asta este și o parte din viața mea, fiindcă tatăl meu era printre victimele. “. . . . . .Nici un artist adevărat nu poate să creeze opere de artă în afara biografiei sale. Mai devreme sau mai târziu propriile trăiri își pun amprentele.

Cine reduce în Germania locuri de muncă este „in“, cum spune neamțul, adică se află în pas cu uzuanțele actuale. În anul 1992 Germania avea 168 de orchestre (vorbim de muzică clasică și de teatru) cu 12.159 de muzicieni. Astăzi mai concertează 10.052 de muzicieni în 135 de orchestre. . . . . . Se simte deci că rațiunea economică predomină și scena muzicală din țara lui Beethoven, Brahms, Händel ș.m.a..

În sfârșit se pot bucura și nemții de o problemă proprie de caricaturi și nu trebuie să se uite mereu la vecinii daneji pentru a rămâne în temă. Caricaturistul Klaus Stuttmann de la DER TAGESSPIEGL din Berlin a desenat patru fotbaliști iranieni (participanți la campionatul mondial de fotbal) și patru soldați ai Bundeswehrului (și ei fotbaliști), cei opt viteji stând în poziția de ascultare a imnului. Musulmanii sunt împodobiți cu centuri pline de granade și creștinii sunt inarmați cu puști. Cititorul german a înțeles imediat că artistul îi batjocorește pe politicienii germani care vor cu orice preți să activeze forțe ale armatei pentru a garanta siguranța la campionatul mondial de fotbal din vara acestui ani. Numai cu „sensibilitatea“ islamică n-a calculat nici caricaturistul german, aidoma colegului său din Danemarca. Săracul a primit deja amenințări cu moartea și s-a mutat într-o locuință clandestină. . . . . . Dracu mai știe ce s-o fi întâmplat cu umorul islamic, dacă o fi existat vreodată.

Hans Pleschinski este un scriitor german. Ultimul lui roman poartă titlul „Leichtes Licht“ (Lumină ușoară). Recent a fost în Iordania. I-a plăcut acolo, la Amman. Dar... Iată ce scrie în DIE ZEIT despre sejurul său: „Niciunde în lume n-am întâlnit oameni mai prietenoși. [...] Islamul în postură de bucată nedigerabilă, l-am cunoscut la un vânzător arab de handyuri. [...] Lângă mine un imam privea marfa. Parcă vroia să cumpere unul. »Bine«, constata, »handyuri nu sunt o invenție a vestului. Bineînțeles că Profetul, pace să fie cu el, le-a prevestit.« Negustorul nu râdea. Probabil nu îndrăznea să râdă, s-a uitat doar puțin iritat.“ . . . . . . Iluminația unora poate să constituie pentru alții beznă adevărată.