Convergențe culturale româno-franceze


Într-o zi mi s-a pus întrebarea: ce sentimente nutrești față de ...
Era dificil să răspund, pentru că sentimentele mi le exprim foarte rar! Nu-mi amintesc ca mama să-mi fi spus vreodată „te iubesc”, sau tata, maica-mare, frații, surorile, soția, fiica și cu toate astea am simțit dincolo de cuvinte această iubire.
Nici eu nu le-am spus mamei, soției, fetei, fraților că îi iubesc și totuși prin ceea ce am făcut sau fac, demonstrez acest lucru.
În acest context, vă închipuiți ce greu mi-e să vorbesc despre sentimentele mele față de România sau de-a dreptul imposibil să spun ceva despre sentimentele mele față de altă țară !
De ce? De teamă că ar suna convențional, fals! Și nimic nu îmi displace mai mult decât lipsa de naturalețe, lipsa de sinceritate.
În contextul afirmațiilor de mai sus, devine și mai complicat să vorbesc despre sentimentele mele față de Franța ! Există sau nu aceste sentimente? Și dacă da, care sunt?
Când spun Franța, mintea mă poartă în primul rând la cultura și istoria sa, la Francois Villon, Balzac, Moliere, Voltaire, Hugo, Dumas, H. Berlioz, C. Franck, Debussy, Jules Vernes, Robespiere, Edith Piaf, Antoine de Saint Exupery și de ce nu, la Turnul Eifel, Arcul de Triumf, Cimitirul Pere Lachaise, Catedrala Notre-Dame cu al ei clopot celebru Bourdon tras de nu mai puțin celebrul Quasimodo, la Muzeul Luvru, la șansonete și la aerul boem al artiștilor din Paris.
Iată că am făcut deja o mărturisire. Nu spun că, pomenind cele câteva personalități și simboluri ale Franței, am conturat în mod clar propria mea imagine asupra spațiului cultural francez, dar mă întreb, din cultura altor popoare, aș putea aminti la fel de multe personalități?!
Desigur, există o compatibilitate între sentimentele mele de român și expresia culturală franceză datorită rădăcinilor comune între istoria și cultura celor două țări.
Mai exprim un sentiment, de data asta este de recunoștință față de Franța care a dat României pe Carol Davila, acel medic dedicat în mod excepțional organizării sistemului nostru sanitar.
Același sentiment îl am și față de generalul Berthlot... Evident nutresc și unele frustări, dar nu uit că Franța a fost alături de poporul român de-a lungul istoriei.
Cred că datorăm foarte mult culturii, științei și cercetării franceze prin faptul că numeroși creatori români și-au continuat studiile în Franța, au făcut specializări sau au susținut aici doctorate.
În secolul XIX dar mai ales la începutul secolului XX, Parisul a reprezentat pentru intelectualii români un fel de Mecca a științei europene.
Așa se explică și faptul că prima invenție a unui român, Petrache Poenaru, absolvent al Școlii Politehnice din Paris, este brevetată în Franța.
În 1827, în 25 mai Petrache Poenaru (1799-1875) a obținut de la guvernul francez brevetul de invenție 3208 pentru “Condeiul portăreț fără sfârșit” care se alimenta cu cerneală conținută într-un tub, printr-o simplă apăsare. Condeiul portăreț fără sfârșit este precursorul stiloului.
Tot Petrache Poenaru traduce din limba franceză “Geometria” matematicianului francez Adrien Marie Legendre în anul 1837 iar în 1841 “Algebra” francezului Appeltauer.
Mai târziu, în anul 1886, tot în Franța, Alexandru Ciurcu (1854-1922) împreună cu colaboratorul său francez Just Buisson au construit și experimentat pe Sena o barcă cu propulsie reactivă. Motorul folosit este considerat primul motor cu reacție, forța fiind produsă de gazele ce țâșneau printr-un orificiu dintr-o butelie de metal.
Aceiași cercetători la 13 august 1886 au experimentat pe Sena o ambarcațiune cu motor reactiv. Evenimentul este menționat în revista “La Nature” nr. 735 din 2 iulie 1887 care a publicat un articol “Experience du propulseur a reaction” de M.M. Just Buisson et Alexandru Ciurcu.
Voi pomeni încă doi mari inventatori români, fizicieni, ale căror realizări se datorează în primul rând posibilităților de a studia și realiza experimentări în laboratoarele din Sorbona, sub coordonarea celebrului fizician Gabriel Lipmann. Este vorba în primul rând de fizicianul Constantin Miculescu (1863-1937) care a construit la Paris un aparat pentru determinarea echivalentului mecanic al caloriei (raportul dintre lucrul mecanic consumat și cantitatea de căldură rezultată). Valoarea determinată de el s-a folosit ani de zile în laboratoare, cifra modificându-se abia la apariția unor metode mult mai sofisticate de investigare, după anii 1950.
Celălalt fizician, care și-a pregătit doctoratul sub îndrumarea lui Gabriel Lipmann, este Dragomir Hurmuzescu. Împreună cu francezul Just Benoist, descoperă proprietatea razelor “X” de a descărca corpurile electrizate. El inventează și un electroscop, folosit în laboratoarele unde se studia radioactivitatea și în special de soții Pierre și Marie Curie, Dragomir Hurmuzescu fiind prietenul și colaboratorul lor.
O altă fiziciană, celebră care și-a continuat studiile la Paris este Ștefania Mărăcineanu (1882-1944). Ea a obținut o bursă în anul 1919 pentru a studia radioactivitatea în Institutul Radiului din Paris, întemeiat de Marie Curie. Ștefania Mărăcineanu lucrează în perioada 1920-1924 în laboratoarele Mariei Curie, apoi la Observatorul Astronomic din Paris și de la Mendon. În 1924 și-a susținut teza de doctorat sub numele “Recherche sur la Constant du Polonium et sur la penetration dans les metauax”.
Cine face o lectură a lucrărilor publicate de Ștefania Mărăcineanu în analele Academiei de Științe din Paris în perioada 1923-1934 este uimit în a constata că aceste lucrări se referă chiar la Radioactivitatea artificială (cca. 15 lucrări).
O invenție emblematică pentru secolul XX – este avionul.
Contribuțiile românilor Traian Vuia și Henri Coandă sunt remarcabile în acest sens. Ei au trăit la Paris, unde au construit și brevetat aparatele de zbor care au revoluționat industria transporturilor.
Amintesc celebrul zbor al lui Traian Vuia din 18 martie 1906 din Montesson de lângă Paris. În acea zi, pentru prima oară în lume, cu un aparat brevetat în 1903, construit de el în perioada 1904-1906 și experimentat în zbor în 18 martie, s-a ridicat de la sol cu propriile mijloace de bord.
H. Coandă în 1910 la expoziția mondială din Paris a expus avionul turboreactor. Văzându-l, celebrul inginer Eifel i-a spus: ”Păcat tinere că te-ai născut cu 30 dacă nu chiar 50 de ani mai devreme”.
Și alți inventatori români au contribuții esențiale la spectaculoasa dezvoltare tehnică a secolului XX, realizări confirmate tot la Paris. Aici Ion I. Dimitriu și-a brevetat sistemul de dublă comandă pentru învățarea șoferiei (a deschis și o școală de șoferi la Paris) iar Anastase Dragomir, considerat precursorul cabinei catapultate a experimentat și brevetat în Franța (brevet nr.675566/1930) în 28 august 1929 pe aeroportul de lângă Orly, celula parașutată, lansată dintr-un avion Farman, pilotat de aviatorul francez Bussontrat.
Evident, n-am epuizat lista oamenilor de știință români care au studiat și au creat în Franța. Amintesc doar că în spiritul bunelor relații culturale române-franceze, în decembrie 1995, Muzeul Național Tehnic "Prof.ing. Dimitrie Leonida" din București a organizat împreună cu Ambasada Franței la București manifestarea “Primul secol de cinematografie “. Cu acel prilej au fost prezentate contribuțiile fraților Lumiere, părinții cinematografiei și au fost expuse numeroase aparate de proiecție, printre care și aparatul folosit de celebrul doctor Gheorghe Marinescu.
Primăria orașului Montesson l-a sărbătorit pe Traian Vuia la 18 martie 2000, prin organizarea unei manifestări omagiale, prilej cu care s-a dezvelit o placă comemorativă, s-a dat numele lui Traian Vuia unei Piețe Publice din Montesson, s-a dezvelit un bust al inventatorului montat în holul primăriei și s-a organizat o expoziție unde a fost expus chiar avionul original Traian Vuia, păstrat la Muzeul Aerului din Paris.
Mai amintesc aici pe Martha Bibescu, George Enescu, Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu , Elvira Popesco, Vladimir Cosma artiști diplomați, filozofi și scriitori români care au găsit un mediu intelectual prielnic pentru afirmare și creație în Paris. Pentru toate aceste motive Franța constituie pentru mine un reper iar axa imaginară pe care îmi place să călătoresc este București, Munchen, Paris.

Nicolae Aurelian Diaconescu