agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-02 | | Tradus de Anamaria Pop și publicat de Editura Curtea Veche (2006), romanul lui Sándor Márai, „Moștenirea Eszterei”, vorbește cu simplitate despre dragoste, tăcere și moarte, despre datoria de a trăi în conformitate cu legile nevăzute / nescrise, dar mai presus de cele morale, de a fi liber, nelegat de obiecte și de oameni. Personajele eșuează din cauza unei prea mari decențe, care le împiedică să comunice între ele, să-și facă reproșuri, dacă e cazul, să se elibereze de zgura nemulțumirilor mărunte și să meargă în continuare împreună: „Omul tace o viață întreagă despre tot ce a fost mai important pentru el. Uneori moare în această tăcere. Dar uneori are ocazia să vorbească...iar în asemenea situații nu se poate, nu-i permis să tacă în continuare. Cred că o astfel de tăcere a fost și păcatul originar, despre care vorbește Biblia. În viață există o anume minciună primordială; trece mult timp până când omul își dă seama de acest lucru” (p.98). Scris la persoana întâi, sub forma unui jurnal-confesiune al Eszterei, romanul este în întregul lui un portret al lui Lajos, un reprezentant perfect al tipului de lichea simpatică, profitoare și odioasă în egală măsură. Niciunul din gesturile lui Lajos nu sunt în conformitate cu etica și cu morala: el minte, înșeală, jefuiește, face pe filantropul cu averea altuia, împrumută bani și nu-i dă înapoi, își crește copiii speculând naivitatea și bunăvoința unor femei care nu reușesc să reziste farmecului său personal, își însușește orice bun al celuilalt, falsifică polițe, într-un cuvânt, face, în fiecare moment al vieții lui, dovada unei totale lipse de caracter – lucru pe care, de altfel, îl și mărturisește. Important în roman nu este însă, în mod paradoxal, acest portret, care-i constituie substanța epică, ci modul în care Eszter și celelalte personaje se supun acestui ‚geniu al minciunii”: fascinația exercitată de Lajos se revarsă inclusiv asupra cititorului, manipulat și sedus la rându-i. Lajos este realizat printr-un complicat sistem de oglinzi paralele, obținându-se, în final, un fel de personaj-hologramă. Cea care mimează obiectivitatea este fiica lui Lajos, Éva, într-un discurs convingător: „Tata nu este legat de obiecte, uneori am impresia că pentru el n-are nicio importanță dacă seara are sau nu un acoperiș deasupra capului. Poartă în el ceva din omul pescar și vânător: dimineața urcă pe cal – întotdeauna a avut automobil, chiar și în cele mai grele perioade, și de cele mai multe ori conducea el însuși -, apoi pornește în pustietatea aceea deosebită sau în pădure, care pentru el este orașul, adulmecă, stă la pândă, împușcă uneori câte un cerb, îl aduce acasă, îl prăjește și oferă fiecăruia câte o bucată; apoi nu-l mai interesează nimic zile sau săptămâni la rând, până când nu se termină prada... de fapt, asta iubim noi în tata; asta iubești și tu în el, Eszter. Tata e în stare să renunțe la un pian sau la o slujbă bună ca la o pereche de mănuși ponosite; nu respectă obiectele și valorile, doar știi bine. Noi, femeile, nu înțelegem treaba asta... eu deja am învățat multe lucruri de la tata, dar n-am să fiu niciodată în stare să-mi însușesc adevăratul lui secret, această lejeritate, această libertate interioară. În realitate nu-l interesează nimic, doar pericolul; acel pericol deosebit, viața... Dumnezeu știe, Dumnezeu înțelege asta... Iată pericolul de care are el nevoie: viața trăită printre oameni, viața trăită fără nicio convenție; da, să poată zdrobi din curiozitate toate convențiile, apoi să le arunce amuzat” (p. 84). Sándor Márai pare a fi adeptul acelui „vivere pericolosamente” pomenit de Nietzsche (Eszter citește, la un moment dat, la îndemnul lui Lajos, lucrările filosofului), dar, mai cu seama, de Marinetti în „Manifestul futurist” (din 20 februarie 1909): Lajos preia stilul de viață imaginat de Nietzsche / D’Annuzio / Marinetti, reacționând la tot ceea ce este desuet, la mania contemporanilor de a colecționa obiecte, de a-și transforma casele și viața în muzeu. Discursurile pe care i le ține Eszterei seamănă cu enunțurile violente, șocante, din manifestul futurismului: „Iată că în Italia lansăm acest manifest de o violență incendiară și ruinătoare, prin care astăzi vrem să salvăm Italia de cangrena sa de profesori, arheologi, ghizi turistici și anticari. Italia a fost pentru prea multă vreme o piață pentru arta de mâna a doua. Vrem să scăpăm de nenumăratele muzee care o acoperă cu nenumărate cimitire’. O primă tentativă a lui Lajos de a o scoate pe Eszter din muzeul / cimitir care este locuința familiei se petrece în tinerețea personajelor: îndrăgostit de Eszter, Lajos se însoară cu sora acesteia, Vilma, dar, cu o zi înainte de nuntă, îi cere iubitei lui să treacă peste convenții și să fugă în lume cu el. Scrisoarea ajunge la Eszter după douăzeci de ani, artificiu folosit în mod ironic de către autor, pentru a reliefa lipsa de consistență a structurilor narative tradiționale. Gustul pentru primejdie, energia și îndrăzneala lui Lajos sunt în contrast evident cu timiditatea, buna-creștere și decența exagerată a lui Eszter, căreia i se potrivește perfect rimbaldianul „par délicatesse / j’ai perdu ma vie”. A doua tentativă se petrece după moartea Vilmei, când Eszter este chemată să locuiască împreună cu Lajos și să aibă grijă de copiii surorii sale. Nici de data aceasta, însă, Eszter nu este dispusă să trăiască periculos și sfidător din expediente, să se consume cu strălucirea, talentul și fervoarea lui Lajos, să-l aștepte răbdătoare să se întoarcă din enigmaticele lui peregrinări ori să plece împreună cu el. Eszter nu are simțul aventurii, iubește frumusețea statică, usor prăfuită, a lucrurilor vechi, atmosfera călduță din locuința banală pe care o moștenește de la părinți, împreună cu sute de precepte morale care-i permit să trăiască demn și banal într-un târg uitat de Dumnezeu. Revenirea, după douăzeci de ani, a lui Lajos, într-un loc în care are prieteni și dușmani, datorii bănești și conturi de reglat, răscolește atmosfera de muzeu, letargică, în care-și duceau viața Eszter și o altă fată bătrână, rudă ceva mai îndepărtată, un adevărat „barometru moral” al familiei. Pentru toți ceilalți, el a venit s-o jefuiască pentru ultima oară pe Eszter, să-i ia și bruma de moștenire, adică grădina și casa în care trăia liniștită și resemnată împreună cu Nunu, cealaltă fată bătrână. Pentru prima oară în viața ei, Eszter înțelege însă esențialul din „legea lumii”, singura lege respectată de Lajos: „Endre”, îi va argumenta ea unui vechi prieten, „dumneata ești bărbat, un bărbat adevărat și distins, care este nevoit să gândească tot timpul consecvent, așa cum prevăd în mod înțelept legea, obiceiurile sau rațiunea. Dar noi, femeile, nu putem să fim întotdeauna atât de înțelepte, nu putem gândi mereu consecvent... acum înțeleg deja că nu asta-i treaba noastră. Dacă în urmă cu douăzeci de ani aș fi fost într-adevăr înțeleaptă și sinceră, aș fi fugit într-o noapte din casa asta, aș fi fugit cu Lajos, cu logodnicul surorii mele mai mari, cu falsificatorul de polițe, cu mincinosul notoriu, cu pleava umanității, cum ar spune Nunu, căreia îi plac exprimările mai înflorite. Asta ar fi trebuit să fac dacă în urmă cu douăzeci de ani aș fi fost curajoasă, înțeleaptă și sinceră.... Ce s-ar fi întâmplat? Nu știu. Probabil că nimic bun sau plăcut în mod special. Dar cel puțin m-aș fi supus unei porunci sau legi care-i mai puternică decât sunt legile lumii și ale rațiunii” (p. 120). Plătirea unei datorii – cum consideră Eszter, cedându-i ultimele ei bunuri lui Lajos – nu înseamnă, însă, și metamorfozarea personajului. Experimentând, prin renunțare și nesăbuință, acel „vivere pericolosamente” care-i stătea atât de bine lui Lajos, Eszter înțelege că nu-i potrivită pentru un astfel de stil de viață, că vârsta, educația și deprinderile morale căpătate într-o viață sunt mai puternice decât gustul trecător al aventurii. Ajunsă, înainte de vreme (la numai 45 de ani), într-un azil de bătrâni, ruptă din mediul care-i dădea putere și siguranță, femeia iese din transa în care-o cufundase Lajos și-și acceptă obligația pentru care, de fapt, se pregătise încă de la naștere: aceea de a muri: „În duminica aceea când Lajos a fost pentru ultima oară la noi m-am vindecat inclusiv de frica morții. Poate timpul, care n-a fost milostiv cu mine, poate amintirea, aproape la fel de cumplită ca și timpul, poate o îndurare deosebită de care, conform învățăturilor crezului meu, uneori au parte inclusiv cei nevrednici și încăpățânați, poate pur și simplu experiența și bătrânețea mă ajută să fiu calmă în fața morții. Viața mi-a dăruit atâtea lucruri minunate și m-a jefuit la fel de minunat... la ce mă mai pot aștepta? Trebuie să mor, pentru că asta-i legea, pentru că mi-am îndeplinit obligația. Știu, sunt cuvinte mari, iar acum sunt chiar speriată puțin când le văd așternute pe hârtie. Sunt cuvinte trufașe, pentru care trebuie să dai socoteală cândva, în fața cuiva. Doamne, cât de mult a durat până când mi-am acceptat obligația, cu câtă împotrivire m-am supus, da, țipând și protestând cu disperare. Atunci am simțit pentru prima dată că moartea poate fi o mântuire, că poate fi dezlegare și tihnă. Numai viața este luptă și batjocură” (p. 5-6). În anul 2000, „Moștenirea Eszterei” a fost proclamată cartea anului în Italia și în Germania, și în mod sigur că nu pentru atmosfera crepusculară din fostul Imperiu austro-ungar, abia ghicită ca fundal al dramei prin care trec personajele. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate