Reîntors cu emoții pe scena Operei din Cluj-Napoca, la „Traviata” de Giuseppe Verdi, într-un spectacol extraordinar, baritonul George Petean, solist al Operei din Hamburg a fost primit cu aplauze și ovații de către publicul meloman clujean. Interpretat în limba italiană și titrat în românește, spectacolul s-a jucat miercuri, 9 ianuarie la Cluj-Napoca într-o distribuție extraordinară, avându-i ca soliști principali pe George Petean și Tiberius Simu, solist al operei din Leipzig.










– În primul rând, ce v-a deter­mi­nat să urmați muzica de operă?

– Am urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Am cântat la pian, până în clasa a VII-a. Apoi din clasa a VII-a, până în clasa a XII-a am făcut trombon ca instrument de suflat. Dar pasiunea mea vine din copilărie. Fratele meu, Alexandru Agache, este de asemenea cântăreț la operă. Datorită lui, când eram mic, veneam tot timpul la spectacole de operă. Astfel am cunoscut opera și frecventând spectacolele lui, am și iubit opera. A fost o scurtă perioadă, în anii claselor mai mici din școală, când pasiunea m-a mai ocolit, dar interesul pentru muzica de operă a revenit în timpul liceului. Și a rămas! Apoi, la facultate am dat direct la „Canto”. În liceu am avut ca instrument principal trombonul și pot spune că eram bun la acest instrument. Am și luat de două ori premiul I pe țară, la concursuri naționale de interpretare, dar dragostea mai mare a fost pentru „canto”, evident. Nu știam dacă voi reuși, dar pasiunea a fost atât de mare încât m-a direcționat să dau la „canto”.


– Se pare că ați făcut alegerea cea mai bună! Ați părăsit de tot instrumentul, nu mai cântați deloc, nici la pian?

– Nu am abandonat, însă cânt destul de rar. Din punct de vedere profesional, nu aș putea spune că mai sunt și acum un bun profesionist. Pentru că nu pot să iau pur și simplu trombonul și să cânt la el.
Aș avea nevoie de o lună de zile, cel puțin ca să-mi revin, dar nici nu cred că aș putea reveni la nivelul la care am fost. Mi-aș dori însă foarte mult să pot să dau un recital. Cândva, poate! Acesta este visul meu cel mai mare, un recital într-o sală, în partea întâi la pian, eventual la trombon și partea a doua, canto. Dar nu știu dacă se va împlini vreodată. E un vis care cere foarte mult timp, foarte multă dăruire și este apoi și foarte dificil. Nu știu dacă realmente aș putea să rezist și fizic și psihic la așa ceva. Dar mi-ar plăcea, nespus!


– Care sunt proiectele din trecut, dar și din viitor pe care le considerați mai importante?

– În ultimii doi ani am cântat la Opera din Viena. La Coven Garden din Londra, „Bărbierul din Sevillia”. La Viena am cântat „Don Carlo” în limba franceză. Am cântat apoi la Frankfurt „Don Carlo” în limba italiană. Am cântat și la Barcelona, unde a fost superb. Anul acesta, de aici voi merge și voi cânta la München, la Bayeriches Staatsoper. Apoi voi cânta în Italia. În ianuarie, 2008, „Il Turco”, la Hamburg, din nou, unde sunt angajat permanent ca bariton fix, după care voi cânta la Opera Națională din Paris, Palait Bastille, „Bărbierul din Sevillia” în aprilie-mai. Apoi urmează din nou Viena, „Don Carlos”. Mai am un concert în Malta. Dar sper ca în vacanță să vin puțin la Praid, pentru că am unele probleme de sănătate. Am un astm alergic și aș vrea să mă tratez puțin. După care, urmează Frankfurt, după aceea din nou Hamburg, apoi Berlin, Viena… Vă pot spune că și în 2010 urmează: Metropolitan. Dar între timp urmează probabil Paris și vor mai fi și multe alte colaborări și contracte.

– Care este lucrul cel mai dificil de realizat în activitatea dumneavoastră de până acum?

– Cel mai dificil moment a fost acum doi ani și ceva, când a trebuit să salvez un spectacol „Don Carlo” în Viena. Se juca în limba franceză. A trebuit să învăț 40 de pagini de muzică în 2 zile. Adică într-o zi-jumătate și a doua zi să cânt pe scenă, direct. Mi s-a întâmplat ca înainte cu 5 minute de a intra pe scenă să uit tot, a trebuit să iau partitura și să mai citesc o dată. Însă mi-am amintit totul și am reușit să cânt foarte bine. Dar nu pot exprima în cuvinte ce am simțit în acele momente!


– Există un termen de comparație între opera marilor scene și opera română?

– Comparație? Problema cea mai mare a operei române sunt banii. Pentru că în mod normal Opera din Viena, Munchen sau oricare alta au 4-5 mii de euro salariu, oricare dintre angajații operei, mă refer la coriști, violoniști, indiferent ce fac. Lucru care în România nu există. La fel, la noi nu există bani pentru montări mari, deosebite. În primul rând, sunt trist să observ aici la Cluj că opera arată foarte rău. Nu este prețuită de câtre ministerul României. Aceasta este una dintre puținele clădiri importante din Cluj, zic eu, clădiri care înseamnă ceva pentru străinii care vin să viziteze orașul. Nu se vede deloc un oarecare respect pentru ceea ce înseamnă instituția, felul în care arată ea.

– Cu ce gânduri v-ați întors pe scena Operei din Cluj-Napoca?

– M-am întors cu foarte mari emoții, pentru că știu că am foarte mulți prieteni la Cluj, orașul unde m-am născut. Iar acesta este locul cel mai important pentru mine. Iubesc Clujul enorm de mult și m-aș întoarce oricând, dacă altele ar fi condițiile de trai.









George Petean va putea fi urmărit pe scenele din: München, „Il turco in Italia”, ianuarie, 2008, Paris- Opera Bastille : „Il barbiere di Siviglia”, aprilie-mai 2008, Viena -„ Don Carlos”, iunie 2008, Berlin – „Traviata”, 2009, Geneva – „Il trovatore”, 2009, New York – „La Boheme” - rolul Marcello- febr. 2010, Barcelona – „La Boheme” – 2012.

Din 2002 este anagajat permanent al Operei de Stat din Hamburg, ca bariton fix, unde cântă cel mai mult, însă colaborează și cu alte opere din Europa.





Adina Ungur
redactor Informația Cluj
(articol apărut vineri, 11 ianuarie, 2008, nr. 45)