Am mereu rețineri în ceea ce privește publicarea unei idei religioase pe internet. Nu mi se pare a fi un loc unde sacrul își poate împlini rostul dar, urmând pe unii internauți spirituali, îndrăznesc a avea atitudine, într-o problemă în care divinul are puțin amestec.
Problema, pe care am să o atac fără pic de grație(în înțelesul laic al cuvântului) și grijă, este ridicată în față-mi de incultura, impardonabilă, de care dau dovadă în acest început de mileniu unii așa-ziși apărători ai Bisericii Ortodoxe Române care, motivați probabil de scopuri mai nobile, aduc acuzații lipsite de fond unei alte confesiuni creștine și unei biserici care se trage scriptic din Sfinții Apostoli, care se numește ortodoxă cu mult înainte de Marea Schismă, Biserica Apostolică și Ortodoxă Armeană.
Nu am să dau citate din cei pe care am să-i ating frățește, am să mă limitez în a discuta despre ideile lor lăsând către înscrisurile lor internetistice tradiționalul, de acum, link.
Preotul Dan Bădulescu a împrăștiat pe unde a știut dânsul mai bine și mai fertil, următoarea scriere:
Cine și ce sunt monofiziții
Preacucernicia Sa, departe ținându-se de izvoarele armenești, preia o veche antipatie greacească și o înnoadă la rândul său de un anume tip de tradiționalism păgubos, nepricepând că astfel aduce un grav prejudiciu spiritualității ortodoxe române. Dânsul se aliniază unei tradiții care, poate nu o știe, a făcut pe parcursul istoriei victime dintre armeni. Omorâți și schingiuiți de către Ștefan Rares (1551-1552) la Iași și Galați pentru faptul că erau „monofiziți” Dar poate dânsul nu cunoaște limba armeană? Nu este o scuză. Înainte de Preacucernicia Sa, câțiva teologi ai Bisericii Ortodoxe Române au studiat, se pare pentru câteva generații, și au publicat lucrările în revista Patriarhiei Române, ORTODOXIA, "Anul VII, nr.1 ianuarie-martie 1965", număr special, dedicat „Bisericilor Vechi Orientale”.
După ce vor fi citite materialele părinților profesori, nu cred că va mai fi necesară intervenția argumentului teologic. Dar o voi face, dacă va fi necesar, poate și pentru că distinșii părinți au comis unele mici erori.

Părinte, Biserica Armeană s-a despărțit de celelalte biserici tocmai datorită acestei antipatii grecești pe care v-o însușiți cu atât de infantilă nepricepere poate din dorința nobilă de a salva Ortodoxia. Nicolae Iorga spunea în prelegerea sa din Parlamentul României, prilejuită de recunoașterea drept cult a Bisericii Armene, potrivit legii de funcționare a cultelor religioase, că pe timpul Sinodului de la Calcedon(451) armenii apărau creștinătatea dându-și viețile sub sabia persană pe câmpiile de la Avarair.
Părinte, citiți-vă teologii! Au trecut vremurile când armenii mai puteau fi acuzați de erezie în seminariile ortodoxe. În Monitorul Oficial nr 111 din 21 august 1891, pg. 2938, se află procesul-verbal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române unde este consemnată respingerea acuzațiilor aduse armenilor într-un manual școlar al seminarului Veniamin din Iași, „Istorie Universală Eclesiastică”- Gheorghe Aramă. Pe atunci, din lipsa izvoarelor armenești, comisia desemnată pentru certificarea acelui manual, a respins acuzațiile prin argumente slabe dar hotărâtoare. Am să îndrăznesc să desființez în mod academic acele acuzații aduse de Dl. Gheorghe Aramă ce este inspirat din mult prea zelosul și neiubitorul de armeni, Efthimie Zigaben.
Cu voia Preacucerniciei Voastre, iată ce este consemnat pe trei puncte(8,9 și 10) în acel manual(M.O. nr.111, 21 august 1891):

„8. Armenii nu cinstesc Sfânta Cruce mai înainte de a o boteza ca pe un om, mai înainte de a înfige în mijlocul ei un cui și a o unge cu sângele animalelor sacrificate,...”
Părinte, biserica primară a trebuit să supraviețuiască chiar dacă unele metode zguduie acum conștiința unor ortodocși sensibili ca Preacucernicia Voastră. Sfântul Grigore Luminătorul, creștinătorul armenilor, pe care și Preacucernicia Voastră îl cinstește, a ars toate înscrisurile păgâne și a demolat toate templele de pe cuprinsul Armeniei nereușind totuși să înfrângă cutuma. Singura afirmație demnă de luat în seamă din punctul 8 de mai sus este aceea referitoare la sacrificiul animalelor, obicei preluat din păgânism și însușit prin schimbarea obiectului sfințit. Până și în ziua de astăzi se sacrifică animale pentru pomană, sfințindu-se nu animalul, ci sarea cu care urmeză a fi gătit dobitocul. Ce rău ar putea face o bucată de miel în gura unui flămând? De ce să ne fie teamă a recunoaște obiceiurile păgâne însușite de biserică?! V-aș putea da exemple din practica așa-zis liturgică a înmormântării la români care provin de perioada precreștină și care nu au nimic în comun cu scrierile părinților sau hotărârile sinodale. Ba poate, și mai mult, v-aș putea aminti de colivis, ofranda de grâu fiert ce i se aducea zeiței Ceres sau de sărbătoarea zeului Mitra din 25 decembrie și trebuie să vă spun, cu regret, că rar am întâlnit preoți care penalizează aceste cutume. Nu socotesc aceste adaptări ca fiind condamnabile. Dimpotrivă! Ar trebui să ieșim din misticismul creat în jurul nostru, ca o aură în jurul unor semizei, și să le arătăm oamenilor ce privesc la noi înțelepciunea înaintașilor noștri și simplitatea din măreția lui Dumnezeu.

„9. Armenii fac trei cruci de lemn și le unesc împreună spre a reprezenta Sfânta Treime, dându-se prin aceasta a înțelege că toate persoanele Sfintei Treimi au suferit patimi pe cruce,”
Crucea tradițională armeană provine din pietrele de mormânt „hacikar” din secolele 4-5 și nu îl reprezintă pe Domnul Hristos răstignit. Reprezintă copacul vieții veșnice din rai, din care Adam nu avea voie să se înfrupte. Hristos este fructul vieții acelui copac(crucea) pe care s-a ridicat prin voia Sa, fruct din care, odată împărtășit, omul ajunge în raiul cel râvnit. Probabil că mugurii din capetele crucii, muguri de viță de vie ce simbolizează viața veșnică, l-au făcut pe Dl. Aramă se vadă cele trei cruci pe care s-ar fi crucificat, după opinia sa, Sfânta Treime. Nimic mai neadevărat.

"10. Armenii au posturi nu introduse de vreun sinod, ci de oameni impostori cum este bunăoară postul Arțivurțian, care corespunde tocmai cu timpul când ortodocșii au ceea ce se numește în Moldova Hârța, în Muntenia Arți, adică o săptămână în care nu se postește nici o zi în opoziție cu postul armenilor a cărui origine glumeață, adeverește trecutu-i incert”
Postul „Arțivurțian” de cinci zile coincide cu începerea Triodului din Biserica Ortodoxă Română, trei săptămâni înainte de Postul Mare și, în limba armeană(Առաջաւորաց), se pronunță „Araciavoraț”, postul catehumenilor, post întâlnit pe vremuri, după scrierile grămăticilor medievali armeni, și în bisericile Ortodoxă și Latină.
Acum, acest post este întâlnit doar în Biserica Armeană. Pe vremuri, armenii mâncau în aceste zile doar pâine și sare iar oficierea Sfintei Liturghii era interzisă.
Explicația existenței acestui post este purificarea celor cinci simțuri de impuritatea păgână așa cum se postea în biserica primară cinci zile înainte de botez. Grigore Luminătorul a dat canon de post cinci zile regelui Tiridates și curții sale înainte de botez pentru a îi salva de satana. De aceea acest post se mai numește și „postul salvării”.
Cât despre hărț, harț sau arți, termeni folosiți regional... dați-mi voie a nu mă pricepe. Probabil provin din timpurile boscoroditului, când limba slavonă era limbă liturgică obligatorie în România.
După cum vedeți, Preacucernice Părinte, Sfântul Grigore Luminătorul este „omul impostor” al domnului Aramă iar postul „Arțivurțian” precede cum mult orice sărbătoare care ar fi putut fi împământenită canonic aici și precede, de asemenea, venirea armenilor pe teritoriul istoric al României, deci nu poate fi considerat un gest de sfidare săvârșit de armeni.

M-am adresat direct Preacucerniciei Voastre pentru a înțelege voi înșivă de unde vă vine încrâncenarea.
E trist!
E trist că în seminariile și institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române nu există cărți de studiu despre „Bisericile Vechi Orientale” și că scrierile unor iluminați ca D. Stăniloae și E. Braniște zac în arhive nesupraviețuind unor cutume medievale și acelea de împrumut.
E trist că unii oameni ai bisericii se numesc teologi și judecă folosind capul altora, citând sfinți și zicând neadevăruri prin gura lor. Îl citați pe Sfântul Ioan Damaschin și îi îndreptați vorbele împotriva armenilor ca fiind urmași ai lui Eutihie. Preacucernice, armenii l-au anatemizat pe Eutihie care socotea una natură a lui Hristos ca fiind Dumnezeiască. Părinții către a căror lucrări v-am îndreptat explică destul de bine care sunt diferențele și asemănările dintre confesiuni. Întemeietorii teologiei au avut curajul să gândească și curajul să înțeleagă ce le spune Bunul Dumnezeu când Acesta a pus bazele terminologiei teologice prin gura lor: Sfânta Treime, Tată, Fiu, Sfântul Duh, Teotokos... ce măreție!
În încheiere am să traduc din armeana veche pentru Preacucernicia Voastră doar pasajul despre natura lui Hristos din Crezul ce se citește în fiece dimineață a Bisericii Armene:

„Credem într-o persoană din Trei, în Cuvântul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toți vecii, coborât în Născătoarea de Dumnezeu Fecioara Maria, a luat din sângele ei și a unit cu Dumnezeirea, nouă luni a stat cu voită supunere în pântecul preacurat al Fecioarei, și S-a făcut Dumnezeu Adevărat și om adevărat, cu sufletul și cu mintea și cu trupul, o persoană, o față și o natură unită. Dumnezeu s-a făcut om fără a se schimba și fără a se strica. Sarcină fără de sămânță și naștere preacurată. Așa cum nu este început al Dumnezeirii Sale așa nu este nici sfârșit omenității Sale. (Căci Iisus Hrisos așa cum a fost ieri, este și astăzi la fel și în veșnicie).
Credem că Domnul Nostru Iisus Hristos a umblat pe pământ, a venit după trezeci de ani la botez. Tatăl a mărturisit de sus: Acesta este Fiul Meu preaiubit”, și Sfântul Duh a coborât asupra lui. A fost ispitit de satana și l-a învins pe acesta. A propovăduit oamenilor mântuirea. A muncit cu trupul, a trudit, a fost înfometat și însetat. După care a venit cu voie la chinuri, s-a crucificat și a murit cu trupul, și viu a fost cu Dumnezeirea. Trupul i-a fost în mormânt unit cu Dumnezeirea și sufletul a coborât în iad nedespărțit de Dumnezeire. A propovăduit sufletelor, a stricat iadul și a eliberat sufletele. După trei zile a înviat din morți și s-a arătat ucenicilor.
Credem că Domnul nostru Iisus Hristos s-a ridicat cu trup nou și a stat la dreapta tatălui. Și o să vină cu același trup și cu Slava Tatălui ca să judece pe vii și pe morți și pentru a învia pe toți oamenii.”
De asemenea, trebuie menționat că Biserica Armeană are drept confesiune de bază crezul Niceeo-Constantinopolitan fără adăugirea ulterioară: „în zilele lui Pilat din Pont” și cu o adăugire împotriva ereticilor timpului dar care nu face corp comun cu textul crezului care s-ar traduce astfel:
„Iar pe cei care spun că a fost vreme când nu a fost Fiul sau Sfântul Duh și că au fost făcuți din nimic sau că sunt de altă substanță, sau că sunt schimbători sau stricători, pe aceștia îi anatemizează Biserica Apostolică și Sobornicească.”
Care sunt diferențele teologice și efectele lor în persoana lui Hristos analizând cele citate de dumneavoastră din scrierile Calcedonului? Nu este oare doar terminologia diferită dar înțelesul același? Cine dintre noi poate înțelege economia nedespărțirii sau unirii naturilor în Unul? Unde este Eutihie și doctrina sa în cele mărturisite de armeni?

„Urmând dar noi Dumnezeieștilor Părinți, pe Unul și acestași Fiu pe Domnul Iisus Hristos al mărturisi, cu un glas toți învățăm, că desăvârșit este acestași întru dumnezeire, și desăvârșit acestași întru omenire. Dumnezeu cu adevărat, și Om cu adevărat acestași, din suflet și din trup. Deoființă cu Tatăl după dumnezeire, și deoființă acestași cu noi după omenire. Întru toate asemenea cu noi, fără de păcat. Mai-nainte de veacuri din Tatăl Născut, după dumnezeire, iar în zilele cele mai de pe urmă, acestași pentru noi, și pentru mântuirea noastră din Maria Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, după omenire, pe Unul și acestași Hristos, Fiu, Domn, Unul Născut, din două firi fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire cunoscându-se, nicăieri osebirea firilor stricându-se pentru unire, ci mai vârtos păzindu-se însușirea amândurora firilor, și întru o față, și întru un ipostas aflându-Se. Nu în două fețe împărțindu-Se, sau despărțindu-Se, ci Unul și acestași este Fiu, și Unul Născut Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos. Precum din început Proorocii pentru El, și Însuși Domnul Iisus Hristos ne-au învățat și Símboalele Părinților ni l-au predat. Au surpat însă Sinodul acestași pe lotreasca adunare ceea ce în Efés mai-nainte s-au fost adunat, în anul 448, întru care Dioscór a fost întâi șezător, pe Evtíhie apărându-l, iar locțiitorii Episcopului Romei, nu se ascultau; și Sfântul Flavián al Constantinopolului lovindu-se cu piciorul, și cu multe lovituri rănindu-se, s-a săvârșit.” (Pidalion 1844)”

Am atins și sacrul și această mă tulbură. Sper să fi fost făcut cu folos.
Vedeți dumneavoastră Părinte, Biserica nu se va uni în neam și asta nu pentru că nu doriți dumneavoastră sau eu, ci pentru că așa este scris și dat după firea oamenilor. Realitatea ne arată că în fiece zi apar noi confesiuni creștine, numiți-le secte dacă doriți, astfel devine din ce în ce mai clar că unirea tuturor oamenilor în Hristos(ca trup al Bisericii) se va face la A Doua Venire.

Armenii s-au desprins de bizant pentru a supraviețui și asta nu le-a fost iertat...

Cam acestea sunt pe scurt, Preacucernice Părinte cele mărturisite de noi, armenii, cei pictați cu pigmenți armenești, în iad, pe zidurile Voronețului..., cei care au dat domni și martiri neamului românesc din care fac parte, care au ridicat Treierarhii din Iași, Curtea de Argeș, și care, cu dragoste sinceră, au dat spre folosință Bisericii Ortodoxe Române surori trei biserici întru folosință pașnică la Tulcea, Roman și Focșani și o biserică de dar, la Gura Humor.
Nu aș fi scris aceste lucruri dar ca Preacucernicia Voastră sunt mulți iar locurile unde publicați pe internet au ușile închise pentru un eretic ca mine. Slava Bogu că nu sunteți perceput ca un tribun al ortodoxiei române și că spiritualitatea ortodoxă nu v-a ales ca reprezentant.

Am spus asta ca să înțelegeți mâhnirea mea și să-mi iertați tinerețea târzie atât Voi, Preacucernice, cât și frații aflați în pustie și care trudesc cu rost!

Cu plecăciune!