agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-24 | |
Despre versurile de dragoste, de dor și alean, despre importanța Dragobetelui și asaltul Sfântului Valentin, precum și despre creația folclorică astăzi ne-a vorbit domnul Silviu Angelescu, doctor în etnologie, profesor la Facultatea de Litere din București, director al Institutului de Istorie a Artei din București.
- Ce loc ocupă lirica de dragoste între temele poeziei populare românești ? - Cel mai amplu loc, dar dezvoltă o tipologie internă. Și dacă luăm extremele, aflăm de la lirica melancolică a dorului, la irica exuberantă și senzuală a dragostei. Sunt mult altele tipurile, există și în registrul satiric, și se găsesc amănunțit redate în orice astfel de antologie, de exemplu la Ioan Șerb. Dar nu este aspectul cel mai important acesta al clasificării. Există cânturi care se suprapun și poate fi repartizat în mai multe tipuri. Ceea ce ne interesează este că există un registru foarte larg de emoții și trăiri. - Ca motiv de inspirație, în ce tip de creație lirică se găsește dragostea? - Sunt cele două forme relativ diferite: există cântul melancolic al dorului - care este de regulă lirica stimulată de un sentiment al insuficienței, de o absență, deși natura acestei absențe poate fi variată, dor de iubită, de familie, de sat, natura absenței este cea care specifică o tipologie a dorului - și lirica senzuală, care este a dragostei, care este viatală, exuberantă și totdeauna legală de ordinea concretă a lumii. De regulă, dragostea este efectul unei provocări, în direcția lui sau a ei. Întâlnim lirica senzuală și în ceremonialul nupțial. Rostul ei acolo este unul înveselitor și, de obicei, așa este victma acestei provocări. În mod obișnuit, este o lirică în care erosul este puternic afirmat, cu izbucnire de vitalitate, este o mărturisire a unei chemări. - Este pudic românul în exprimarea sentimentelor de dragoste? - Nu. De regulă sunt amintite formele feminine fără reținere și aici avem diferite grade. Există și forme să le spunem mai discrete de afirmare a erosului, dar și mai puțin discrete, cu o notă veselă. Întotdeauna această lirică este expresia unei puternice senzualități. - Se observă diferențe de abordare pe zone geografice? - Chiar și în interiorul aceleaiși zone sunt manifestări diferite. Sunt interpreți, cântăreți, mai reținuți care își aleg anumite formule și invers. Este o imensă diversitate. Sunt recunoscute anumite canoane, forme de confesiune, mai mult sau mai puțin discretă. - Față de popoarele din jurul nostru cum ne situăm la acest capitol? - Greu de spus... Cataloagele o spun că suntem însă mult mai bogați. Și în ceea ce privește temele pe care le atacă lirica, și în ceea ce privește canonul, care este mai bogat la noi, martore fiind culegerile de folclor. - Mai putem vorbi astăzi de creație populară, continuatoare a ceea ce a fost cândva folclorul nostru? - Bineînțeles. Noi, la Facutatea de Litere, la Secția Etnologie și Folclor, realizăm an de an, cercetări de teren. Evident, că lucrurile sunt diferite. Sunt zone în care cultura modernă a căpătat mai mult teren și s-au impus dar sunt și zone ceva mai retractile în fața asediului modernității. - Ce anume strică cel mai mult tradiția? - Nu aș folosi termenul “ a strica”, lumea este în continuă schimbare. - Și se schimbă și sensibiliatrea oamenilor, nu mai poate fi ce-a fost... - Evident, dar n-aș folosi pemntru aceasta termenul “a strica”. Nu uitați realitățile noastre sunt altele față de cele de acum 50 de ani. Mai ales progresele în zona comunicării au fost fabuloase și cu toate implicațiile posibile asupra culturii tradiționale, de la radio la televizor, cinematograf, formele electronice, oamenii se conectează la aceste forme și evident că ele îi schimbă, relațiile cu ei, între ei, cu valorile. Putem vorbi și despre stricăciuni, dar termenul este mai mult sau mai puțin relativ. - În satul meu natal, de exemplu, nu am descoperit nici un fel de creație populară contemporană… - Ba da, trebuie să fie, se schimbă însă sistemul. Noi suntem de multe ori înșelați de sistemele clasice pe care le scot în evidență mai vechile culegeri de folclor unde vedem că circulau multe balade, basme, snoave, legende, este și firesc să fie așa pentru că actul de comunicare era cu totul altul. Și pe de altă parte, relația cu timpul s-a schimbat. Oamenii aveau pe vremuri ceva mai mult timp să fie cu ei înșiși. Azi au mai puțin. Sistemul în care au fost cândva instalați s-a schimbat. De exemplu, unele forme de creație, cum sunt basmul sau balada vor dispărea cu totul într-o bună zi. Centrul vieții de odinioară era vatra, focul. Acolo se întâlneau la masă la vorbă și avea loc și comunicarea lor. Azi centrul îl reprezintă televizorul. Oamenii primesc mult mai mult, nu știu dacă de aceeași calitate decât altă dată. - Sunteți optimist în legătură cu evoluția sau starea acestui tip de creație? - Optimist și pesimist sunt doi termeni pe care nu-i înțeleg raportați la ce va fi. Nu, pur și simplu, întregistrez schimbolurile în ordinea lumii și încerc să înțeleg resorturile care determină aceste schimbări. Sunt schimbări care nu sunt gratuite. În spatele lor avem tentativa de a vedea alt echilibru. - Aveți niște versuri preferate din lirica popoulară de dragoste? - Deja sntem în fața unei probleme de gust. Nu-mi pot permite să fac lucrurrile acestea. Eu sunt un profesionist al teritoriului, iar a orienta către ceva e riscant. Eu orientez către sistem, nu către un element al sistemului. Fiecare element joacă un rol, definește o funcție. Nu există forme gratuite. Chair formele de aparență modestă, cum sunt ghicitoarea și proverbul, au rostul lor. Sau să ne gândim la așa-numitele frământări de limbă, formule prin care copiii, rostindu-le învățau să pronunțe corect, de exemplu, «șase sași în șase saci »… Jocul era o instituție care pregătea pentru viață. Recitarea unei formule din aceasta era o învățare a limbajului. Era o modalitate indirectă de învățare. - Ce șansă dați sărbătorii Sfântului Valentin în fața Dragobetelui? - Dragobetele este o sărbătoare care a fost uitată. Avem de-a face cu o fatalitate pentru că avem de-a face cu o schimbare adusă de contectarea insului la altă realitate a lumii. Sfântul Valentin se bucură de o publicitate imensă. Dragobetele era o sărbătoare mai bine înscrisă în sistemul nostru cultural decât Sfântul Valentin. Revenind la problemele culturii și ale sistemului, Dragobetele era o sărbătoare foarte mare, o țineau și păsările! Ceea ce ne interesează în primul rând este consonanța dintre modelul natural, cosmic, și cel cultural. Modelul cultural se pliază după cel natural, pentru că este o sărbătoare a iubirii, a exuberanței, a vitalității, are la bază opiziția dintre steril și fertil, marchează ieșirea din iarnă, care este un anotimp al sterilității, și intrarea în primăvară, care este un anotimp al fertilității. Dragobetele este numit și Cap de Primăvară. Altădată, avea loc ieșirea tinerilor la pădure după ghiocei, simbolul sosirii primăverii. E sărbătoarea cea mai importantă, deși nu era astfel socotită de oameni, dar ea are cea mai largă difuziune, în clipa în clipa în care spun că o țin și păsările, am în vedere această difuziune. Dragobetele marca glisarea dintr-un anotimp în altul și ca orice moment de schimbare, era socotit și un moment propice magic. Acum preparau femeile și fetele apa de dragoste și se constituiau perechile, cuplurile de tineri, funcție pe care acum și-o asumă srăbătoarea Sfântul Valentin. Mă tem că ghioceii nu apar de nici un fel în săbătoarea Sfântului Valentin. Dragobetele nu este o ființă izolată, el are legături cu Dochia, cu Lăzărelul. Aprpopo de lirica de dragoste, Dragobete era un Silvaticus, un personaj al pădurii, am spus Silvaticus si nu vreau să folosesc termenul care l-a dar în română pe “săbatic”, ci doar locuitor al pădurii. El nu e chiar un personaj sălbatic. El putea fi ofensat de anumite femei și fete care nu țineau sărbătoarea, lucrând în această zi de 24 februarie. Dragobetele le căuta maim târziu dacă îl ofensau. Dar nu acesta era principala lui trăsătură, cum am spus, sărbătoarea lui constituia un reper temporal, marca începutul unui nou ciclu de viață. - Am observat că abia după ce a fost adus Sfântul Valentin la noi au început și românii să se intereseze de Dragobete... - Da, este ceva paradoxal, dar eu cred că este mai mult un fel de resuscitare a Dragobetelui, ca a unui mort într-o sală de operație... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate