Anatomia textuală

Catherine Byron
Vellum
Traducere de Dana Bădulescu și Radu Andriescu
Editura T, 2007, 80 pp., f.p.

Bianca Marcovici
Impactul virtualului
Wordpress: Haifa, Israel, 2007, 82 pp., f.p.

Voi începe cu o mărturisire: a trecut mai bine de un deceniu de cînd am scris ultima dată despre un volum de poezie. Nici unui critic – implicat, se înțelege, în foiletonistica literară, chiar și cu un ritm mediu al frecvenței publicistice – nu-i face onoare o asemenea revelație. Totuși, judecînd la rece dinamica noastră culturală din ultimii cincisprezece ani (cel puțin), aș spune că realitatea de mai sus nu este neaparat incriminatorie. Nu a fost, să recunoaștem, tranziția comunismului către liberalism – strict mentalist vorbind – un timp al poeziei. Universul cenușiu, indistinct, al cotidianului a rezonat acum pe deplin (exact ca la englezi, în epoca victoriană, la debutul industrializării!) cu instrumentarul de chirurgie socială, presupus de epic – gen căruia îi prevăd, în continuare, o dezvoltare febrilă. Două fericite „excepții” însă m-au scos din lunga hibernare ”ne-poetică”. E vorba, mai întîi, despre traducerea în română a volumului The Getting of Vellum/Vellum, aparținînd poetei irlandeze Catherine Byron (tălmăcirea este făcută de angliștii ieșeni Dana Bădulescu și Radu Andriescu, ultimul poet el însuși). Apoi, am în vedere cartea cunoscutei poete Bianca Marcovici, Impactul virtualului, tipărite recent la Haifa.
Catherine Byron are, cultural vorbind, idealuri pre-rafaelite în artă, crezînd în simbioza cîmpurilor artistice. Spre deosebire de pre-rafaeliți însă, care supralicitau un sincretism al poeziei cu muzica și pictura, poeta se focalizează pe interferența dintre textul liric și reprezentarea lui semiotică. Catherine Byron a colaborat, în acest sens, cu artistul caligraf irlandez din Dublin, Denis Brown, celebru pentru inscripționările sale pe piele de animal și chiar pe sticlă. Poeta a urmărit îndeaproape modul în care se obține pergamentul subțire (din piele de vițel), adică „velumul”, material folosit (în trecut) la legarea manuscriselor sau la redactarea lor propriu-zisă, investind întregul proces cu o dimensiune estetică. Poemul cel mai consistent din volum (Vellum) este o radiografie și, în același timp, o parabolă. Radiografia „canalelor” ontologice prin care natura se metamorfozează, devenind concept, și parabola spiritului ce înnobilează, ultimativ, materia. „Scrisul pe piele” constituie, pentru Catherine Byron, un demers artistic per se. Textul nu e numai gîndire abstractă, concentrată în semne (lexicale), ci și „anatomie”, „corporalitate”, „materie” simbolică, trăind „biologic”, aidoma unei ființe din carne și sînge.
Miza artistică a Biancăi Marcovici e poezia de dragoste, mulată perfect pe profilul său cultural. Erosul reprezintă pretextul prin excelență al simbiozei dintre eul estetic și cel textual. Schimbarea contextului istoric însă (prin emigrarea poetei în Israel, la începutul anilor nouăzeci) a adus o nouă dimensiune în creația sa, mai curînd greu de asumat de către consumatorul de literatură român. Mă refer la o tensiune dramatică, psihedelică, generată de vecinătatea permanentă a morții și războiului. Titlul unui volum precedent al autoarei este cît se poate de relevant în acest sens: Cireșe amare sub katiușe – 2006. Războiul intervine violent în spațiul sideral al poeziei, dar lasă în urmă trăiri puternice, pasibile, în mod paradoxal, de fior artistic. Frecvent, teroarea anihilează identitatea ludică a poetei, metamofozînd-o, proiectînd-o (autodefensiv?) în capsula atemporală și anistorică a literaturii (Ceva s-a rupt în mine în ziua Armistițiului).
Prin urmare, dacă textul devine corp, atunci și ficțiunea trebuie privită ca istorie, iar literatura, mai mult decît am vrea să credem, ca viață.

Codrin Liviu Cuțitaru

SURSA, DILEMATECA , FEBRUARIE, 2008



IMPACTUL BIANCÃI MARCOVICI CU VIRTUALUL – GÂNDURI NOTATE PE MANȘETA CÃMÃȘII

Andrei Fischof

Se pare ca a avut dreptate cel care susținea că nu se poate face critică literară de către cineva care scrie același gen de literatură ca și \"criticatul\". Adică un poet nu poate face, sau nu e cazul să facă cronică unui volum de poezii scris de un confrate, și așa mai departe. Nu pentru că nu ar fi obiectiv (acest lucru este mai degrabă o chestiune de fire), sau pentru că ar invidia autorul pentru vreo metaforă neașteptată, ci pentru ca, citind poemele, criticul-poet nu se poate abține față de el însuși să nu se întrebe cum ar fi scris el poemul respectiv.

Așa și cu noul volum al poetei și concetătenei mele, Bianca Marcovici apărut de curănd într-o editie personală, cu titlul IMPACTUL VIRTUALULUI. Poeta trăiește de fapt în trei medii, concomitent, cu sau fară a fi constientă de schimbarea raporturilor între acestea, odată cu înțelepciunea rezultată din experiența de viată: muzica , iubirea deplină si necondiționată si Israelul ca existentă în sine. Aceste trei cercuri se întretaie, atât in viața cotidiană cât și în poeme, chiar dacă titlul unora este luat dintr-unul din medii iar conținutul accentuează altul, ca în poemul SIMFONIA SPANIOLÃ DE LALO, în care, de la început suntem în fața unui adevar de necontestat
rezultat dintrr-o viată trăită intens: \"ți s-a spus ca Viclenia in 5 părti / nu mai poate sa-si închisă / cuvintele într-un seif / deja / codul seifului e știut de toată lumea.\" Iar apoi: \"viclenia cu spatele gol / într-un dans spaniol cifrat /…/ pantoful cu toc da de un vierme / care trebuie strivit, ezită / și eu ezit\"

Cele trei cercuri se intretaie deci, născând un sector de cerc comun, în care sunt prezente toate cele trei medii. Acolo e urma impactului virtualului în ființa noastra, in modul nostru de a gândi și acționa. Ca si al poetei. O regasim pe Bianca Marcovici in atat de cunosuta voce neașteptată, izbindu-ne în primul vers al poeziei VULCANUL: \" sfărșitul lumii e un basm pentru copii\" ca și cum ne-ar readuce la proportiile reale ale dramelor existențiale.

Nu în ou salasuiește izvorul vieții, spune poeta, ci în ce s-a întamplat înaintea lui, dragostea totală, adâncă, pregatitoare și sfâșietoare totodată în legîturile noastre , caci; \"cât de greu se clădesc lucrurile în relațiile atât de înselatoare …/ prevăd și aștept mereu să nu mi se întâmple ceea ce presimt în ochii tăi atât de deschiși\" (CE ARUNCI PE FEREASTRA, (pagina 11).

Intretăierea cercurilor, impactul, doare, ca o vânătaie după o lovitură, dar nu renunțăm la niciunul din ele, nici la viața în această țară caldă, nici la iubirea - iubire plină și deplină, nici la muzica devenita încă din copilăria ieșeană lumea în sine a poetei. Iată o auto-disecție a curajului de a fi mai presus de orice, cum spunea Marele Will, sincer cu tine însuți:
\" niciodată nu mă pregătesc pentru tine / spontan îți redau cum sunt cum / uneori nu vreau să fiu, / capăt forma ta nemăsurată / închid ochii și-ți scriu/ pianul meu sună la unison , clapele/ urmaresc literele latine, cele ebraice se sting/ capăt forma ta când mă
cuprinzi / e normal să-mi repet că inspirația mea/ curge din izvorul pămantului roscat.\" (SEMNE PESTE TIMP,pag. 14).

Poemul în cinci rânduri care dă titlul volumului vine ca un supliment interior, un fel de CODA : \" ne-am legat la ochi ,/ ne-am astupat urechile. / ramanem legati / asa cum lumea ne leaga/lumea virtuală\" (IMPACTUL VIRTUAL,pagina 15).

Mentionez cea mai scurta poezie (neobișnuit act al Biancai Marcovici), a carei lipsa de deznodământ se simte precum focul din craterul vulcanului nestins: \"cineva îmi cunoaste sufletul / altcineva trupul…\" (CINEVA, pagina 33).

Am lăsat la sfârșit prefața autoarei, venind în întâmpinarea celui prea sigur de el , precum praștia lui David în fața lui Goliat: \" MÃNUȘI POTRIVITE\", în care ,aparent fară legatură cu atmosfera volumului, ne reamintește rolul mănușii, ca parte a îmbrăcăminții, ori ca scut împotriva frigului, ori, și aici e legatura cu volumul insusi, ca \"mănusă nepotrivită a polițistului pe post de dirijare a circulației cuvântului, cand el, cuvântul, vine de la sine, prin inspirație\"….De unde vine puterea de a termina o cursa, probabil de la interior, alergând spre interior.\"

Aș adăuga, tocmai pentru valoarea poemelor din acest volum, că un plus de atenție la recorectarea textului computerizat ar fi fost de dorit .

Și iată cum, scriind aceste gănduri, observ că mănșeta cămășii s-a umplut cu notițe luate citind volumul și recitind câteva din poeme , așa că o păstrez, ofrandă cuvântului , sângele poemelor de oricând.
Este aceasta o carte net mai coaptă și mai emoționantă decât cele anterioare, chiar și mai recente.



Minimum, 1 martie, 2008





Bianca Marcovici-Impactul Virtualului 2007- Haifa - Israel , de Adrian Grauenfels

(Material propus pentru publicare la data de: 24-02-2008)

Semnal de Carte

===
\" prefer o haina ponosită și mai ales
dulceață de ardei iuti ..\"

Iată Impactul Virtualului, o nouă culegere remarcabilă de poezii în limba româna.
Titlul mai potrivit al acestei cărți deosebite ar fi \"Nocivul Virtualului\", poeta
Bianca Marcovici lansând încă din primele pagini semnale de alarmă:
\"ne-am legat la ochi\\ne-am astupat urechile\\ rămânem legați
în lumea virtuală \".
Realul, concretul sunt cu greu palpabile, ca un teren amorf între turnul de fildes
și marea în care cadeau nu de mult catiușe.
\"acolo\\câmpul e semanat mecanizat de păsările mecanice\\ iar pe stâlpii de tensiune se atârnă rufele nemuririi încropite..\\
să mă scald pur și simplu în adevărul pamăntului roșcat \"

( stâlpi de înaltă tensiune)

Dar peisajul cotidian alteră condeiul poetei. Zilele sunt o rutină presarate de decepții, de existentialism , de critici virulenți și probleme. Undeva virtualul păndește realul, bătălia se dă intelectual, cu vorbe,
fiecare parte invocand o Nirvană falsă dar cât de atrăgătoare:
\"nu reveni la concret
lasa-ți pulsul să accelereze
rimele pierde-le printre rânduri
Rodrigo, adu-ți aminte Rodrigo..
pășește încet ...
printre ierburi doarme cineva..\"

(pășește încet printre ierburi)

E momentul răfuielii cu muza poetei. Erato pare demodată, stingheră în atelierul poetic al Biancăi. Virtualul modern ne prezintă o textură evident digitală. Ecranul verde
aruncă poetului capcane mocirloase, angoasate. Să scrii sau să nu scrii? Ce-i zice muza? Pare legată prin fibre optice, webul e mediul, poate cochetează cu Australia.
Oare sateliții ce plutesc peste noi mutând depeșe între continente sezizează emotia unui poem de dragoste? Poeta recurge la zgomote:
\" uneori imi pun blacheuri la pantofii noi
să-ncerc să mă iei în seamă cu puțin zgomot
linistea obosește...
viața pâlpâie prin nepoți
iar tu n-ai acces
peste pete albe.
povara de a te știi
s-o porți ca un steag,
frunza uscată
nu-mi datorezi nimic! \"

(scrisoare pentru muza)

Dar muza se retrage sfioasă în real, admonestată - Bianca ne anuntă franc, linear: \"cineva îi cunoște sufletul\\altcineva trupul.\"
Poeta combate tot. Vanitatea umana, groaza de neant, fațarnicia cu transcendență și umor:

\" Nu vreau sș cuceresc alt Everest! \\ egoismul tău, de a te citi numai pe tine
credulitatea e o farsă care ne-o joacă unii
fațărnicia așișderea \\ îngerii pot fi și negri.\"
( știri despre poezie și poet)

Și ce e mai virtual realului decăt realul? Semiotica poetei refuză simbolurile:
Fontana di Trevi, Roma, oraș întreg, Muzeul Ralli la Caesarea ..ce sunt dacă nu fugare evadari din virtual?
Cât poți zăbovi la un muzeu? La ce bun? Infinitatea e acasă, construită din mesaje poetice de erotismul unei femei care și-a împlinit funcția biologică dar nu și cea comunicativă.
\" în numele trandafirului \\ oferit de ambulanți \\ mereu te zbați
să cauți la radacina durerii
lumea e extrem de superficială
click si mesajul tău zboara.\"

( Fontana di Trevi )

Dar cartea aduce si mirabile transfigurări, poeta se îmbată cu litere, ne sugereaza orgii de cuvinte imediat dupa denigrarea sexului opus: \"sunteți obsedați de femei, bărbați în ventuze abisale \" , ca să se relaxeze într-o predică cinică:
\"centurile de castitate cu pompoane /și chei potrivite pentru soții grijulii/ de după
garduri și din amfiteatre/
li se scurg ochii leoparzilor fixiști / morți după orgii de cuvinte
aruncate precum roșiile /
/în ochii mei nisip nisip nisip \"

(autoparodie)

Dar realul bate inevitabil la ușa. Spectrul războiului permanent. Generația postbelică cu
sirena de alarmă grevată în cortex, rezonează. In poemul (mă ia cu frig ) urmărim saga unei
călatorii autobiografice dar nu prin Paris sau Barcelona cum am crede, ci suntem
martori la autoflagelarea poetei în introspecții personale:
\"rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate\"

Dar amăgire e și poezia cu care ne pregatește evadarea din real:
\" rolul artistei va fi abisal/ ea va inmarmuri publicul, doar mâinile o vor de gol
privindu-le dupa spălarea vaselor.... de ce te amagești că vei putea fugi de toate astea? \"

( mă ia cu frig )

Dar acesta încercare de strunire a virtualului este și ea o antrepriză ambiguuă. Poeta își asumă impactul comuncării eterice în paralel cu readucerea cititorului în real. De fapt suntem personaje funcționale într-un teritoriu haotic. Decizia e a cititorului dacă
să accepte sau nu capcana vorbelor.

La rândul ei poeta cochetează cu fervoarea veche dar cât de eficientă a parfumului poetic:

\" undeva cândva sufletul tău a fost pereche
pe strada mea unde copacii au înflorit sfidator de frumos
pentru o țară care ucide prin caldură, frica
sufocându-ne prin lipsa de tandrețe!
n-am mixer de cuvinte...
simte-mă zilnic!\"

( parfum de femeie)

Și tu cititorule ești obligat să alegi. Între mucegaiul rațiunii și "impactul virtual" al Biancăi, exact cum gasim în \"mucegai\":

\" m-aș plimba pe muchie de cuțit
muchia luciditații.. împreuna cu tine.
Tu echilibrul meu.\"

Invit la bună citire și emoție estetică la lectura acestei neîntâmplătoare culegeri de poeme.

Adrian Grauenfels
Israel 2008


http://wwww.romanialibera.com
***
Dragă Bianca,
azi am primit cartea ta Impactul virtualului și seara nu am putut rezista tentației de a o citi, lăsând deoparte alte preocupări. Þi-am mai spus că niciodată nu m-am încumetat să fac un comentariu calificat referitor la valoroasele volume pe care le-ai publicat, dar totdeauna am fost impresionat de stilul tău și am crezut în talentul, sinceritatea și hărnicia cu care slujești câmpul culturii de limbă română (regret că încă nu te poți înscrie la fel de bine și în cel al culturii israeliene, în care totuși respiri). Pentru mine, ești poeta permanentă, care vibrează românește la toate frământările vieții evreilor, mai ales a celor din Iași și Haifa (vibrez ca o harpă din Cetatea lui David), poeta care este receptată la fel de bine la București sau la München. Poate mai altfel la Tel Aviv.
Ei bine, tocmai de aici încep comentariul meu, probabil scandalos pentru unii (în special pentru cei ce nu se vor auziți decât pe ei). Acest nou volum al tău nu este numai o nouă dovadă a creativității tale neobosite și neafectate de încercările de ignorare sau depreciere, ci mai ales un strigăt public de chemare la purificarea aerului respirat de tribul cultural din aliaua română. O spune foarte clar prima pagină, cea cu Mănușile potrivite. Nu e un duel imaginar, ci o cât se poate de reală conștientizare a unui moment de răscruce al colectivității scriitoricești de limbă română din Israel, caracterizat (în opinia mea) prin două aspecte problematice :
- continuitate irațională (lumea asta o detest/și pe cei care/se adună-
n bârfele/gunoaielor…restabilindu-le o ordine anume/lumea murdăriei interioare/și a loviturilor sub centură/lumea care minimalizează/munca altora,din fotolii,/derâdere colectivă, invidie, superficialitate,/capra altuia să moară, de ce nu,e mult mai ușor decât să ajuți!) sau schimbare fără virtualitate stimulativă ?
- multipolaritate valorică sau ierarhia reconsolidată prin indecizie (ne-am legat la ochi,/ne-am astupat urechile./rămânem legați/așa cum lumea ne leagă./lumea virtuală)?
Ghici ciupercă ce-i !
Și ca să închei trec la dulceața ta de ardei iuți : fidelitatea poetică e o donare/de suflet – aceasta este esența, nu jocul continuu la bursa intereselor !
Cartea ta are acest merit de a lansa un apel de conștiință, o chemare la clarificări care nu mai suportă amânări agreate de autorități expirate. Ceea ce nu înseamnă că nu ai merita o apreciere competentă a calităților poetice ale noii tale cărți. Sunt convins că va veni și ea. Eu gândesc doar ca un umil sociolog care a avut suficiente contacte cu viața culturală israeliană încât să-și poată exprima o opinie.
Îți doresc un an bun și noi succese.

Cu prietenie, Alexandru Singer
ps.
cu asentimentul autorului