A fost odată un teritoriu întins de la Atlantic la Marea Moartă, cu oameni care trăiau sub niște zeități metamorfice. Până în secolul al II-lea Î.Hr., acești oameni și-au „exportat” legislația, moneda, legiunile și credințele religioase în peste 400 de țări, pe drumuri pavate cu o lungime de 85.000 km. Arta, arhitectura și geniul lor ingineresc uimesc și astăzi. Unul dintre cei mai vestiți poeți ai lor, Horațiu, autorul imnului coral „Carmen saeculare”, i-a îndemnat să-și trăiască cu bucurie clipa („carpe diem”), așa că ei s-au bucurat de toate binefacerile altor civilizații, cucerindu-le teritoriile, comorile și zeitățile. Acești oameni se numeau romani. Obârșia lor e imortalizată simbolic printr-o statuie etruscă, reprezentând o lupoaică datând relativ din anul 500 Î.Hr., alăptând pe Romulus, întemeietorul Romei, și pe fratele său geamăn Remus, adăugați sub lupoaică 200 de ani mai târziu. Dar să vedem de unde începe povestea Romei, a zeilor și convergența lor.
• Romanii au adoptat și adaptat obiceiurile și credințele popoarelor pe care le-au cucerit. Unul dintre cele mai influente în acest sens a fost poporul etrusc. „Până în 650 Î.Hr., Chaisre, azi Cerveteri, (în peninsula italică, n.n.) devenise unul dintre cele mai bogate orașe ale Europei, datorită comerțului cu Egiptul și Veneția. Ca și grecii, etruscii aveau câteva orașe-stat, divizate politic, dar unite prin religie.”( Christy Kenneally, documentarist Tv și scriitor irlandez)(*). Etruscii credeau într-o viață de apoi care semăna cu această viață și-și depuneau strămoșii într-un oraș al morților. La Cerveteri, se pot vedea multiplele morminte, săpate în roca vulcanică și dispuse într-un plan asemănător cu cel al unui oraș. Datorită morților putem vedea azi stilul de viață al etruscilor. În 1827 s-au descoperit în „Tomba dei Rilievi” fresce la fel de frumoase precum cele găsite în Grecia. Picturile pe ipsos umed dezvăluiau cultul morților aparținând etruscilor, asemănător cu cel al egiptenilor din aceeași perioadă. Vasele de lut și obiectele de artă făceau parte din „arsenalul” de mobilier de care avea nevoie în viața de apoi cel decedat. Dar, fiindcă aici ne ocupăm preponderent de latura religioasă, ce se poate spune despre zeii lor ? Etruscii credeau în zei domestici, zeități ale căminului. Dar ei credeau și în zei puternici, care își aveau originea în Zeus și Hera, de la greci. Kenneally: „Ceea ce etruscii au împrumutat de la greci, au preluat apoi romanii. De la zeul-tată și zeița mamă și până la cei mai modești zei ai căminului. Toate aceste divinități au fost preluate de romani, după cucerirea etruscilor, în anul 280 Î.Hr.”
• Forul roman, centrul comercial și al ceremoniilor religioase, era inima Republicii Romane. Religia romană i-a îmbrățișat și venerat pe toți zeii, de la cei puternici, ai naturii, până la cei care guvernau viața domestică, cotidiană. În templul lui Jupiter, zeul-tată, purtătorul fulgerelor, vestalele fecioare aveau grijă să nu se stingă flacăra sacră, simbolul zeiței Vesta, protectoarea fiecărui cămin roman.
Pe măsură ce se extindea imperiul, alte și alte regate cădeau în mâinile romanilor. Aceștia își aduceau prăzile de război la Roma pe Via Flaminia, care trecea pe podul Milvia. Romanii stăpâneau foarte bine arta construirii arcadelor, pe care le-au folosit la crearea imperiului, mărindu-și astfel dominația asupra popoarelor ale căror bogății ajungeau la Roma. Generalii victorioși se luptau pentru putere și pentru răsplata supremă: aceea de a conduce Roma însăși. Kenneally: „Republica era amenințată. «Va veni ceasul, va veni Omul…». Bărbatul care se autoproclamase descendent al Zeiței Venus și al eroului grec Enea, a traversat Rubiconul și a câștigat un capital enorm.” Acest om era Iuliu Cezar. El a înzestrat orașul cu un nou for, străjuit de construcții monumentale, dispărute de mult timp. Și-a luat titlul de Pontifex Maximus, Marele Preot al Romei.
În anul 44 Î.Hr., când senatorii l-au asasinat pe Cezar, au crezut că vor repune în drepturi valorile solide ale republicii romane. Însă nu au făcut decât să schimbe un dictator cu un împărat. Domnia lui Augustus a fost epoca de aur a Romei. În această perioadă au înflorit arta și arhitectura. Tot ce s-a construit era închinat zeilor împrumutați de la greci. Zeus a devenit Jupiter, Hera, soția lui a devenit Iunona, Afrodita a devenit Venus, iar Poseidon, zeul mării, și-a schimbat numele în Neptun. Romanii se îmbăiau în termele lui Caracalla și se adunau pentru distarcție în Coliseum. Pantheonul, casa tuturor zeilor, a devenit centrul religios al Romei imperiale. Proiectat de Hadrian, acesta era sanctuarul zeilor romani, închinat împăratului Augustus, cel care încurajase venerarea propriei sale origini divine. Pax romana, până în cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului.
• În Þara Galilor, Caerleon era un avanpost fortificat al imperiului roman, construit în anul 75 D.Hr., pe o suprafață de peste 20 de hectare. Între zidurile care îi țineau departe de gali și-i apărau pe romani, Roma a fost reconstituită cu multă fidelitate. Un număr de 5.500 de legionari locuiau în Caerleon în 60 de bărăci. Astăzi, nu se pot vedea decât ruinele a patru dintre ele, singurele urme rămase pe tot teritoriul Europei ale acestui gen de construcții. Legiunile romane și-au adus cu ele zeitățile în cele mai îndepărtate regiuni ale imperiului. În timp ce împăratul roman îi aducea sacrificii Minervei, pentru al lumina în privința felului în care trebuia condus imperiul, legionariii din Caerleon, aflați la mare distanță de securiatea oferită de Roma, implorau bunăvoința lui Marte. Dar din această copie a Romei nu putea lipsi și un amfiteatru, construit în afara zidurilor fortăreței. Din ce motiv ? Kenneally: „Se prea poate ca singurele lupte la care legionarii au asistat în această arenă de 6.000 de locuri să fi fost doar cele între gladiatori.” Caerleon a fost multiplicat în toate colțurile imperiului, în forturile și orașele în care fuseseră impuși zeii romani și obiceiurile acestora, pentru a proteja Roma împotriva barbarilor. Puternica Romă era un imperiu în care granița dintre stat și religie începea să se estompeze din ce în ce mai mult. De ce ar fi trebuit să se teamă de zeii străini ?
• „Vila din Tivoli a împăratului Hadrian ocupa un teren mai mare decât centrul imperial al Romei. Aici, Hadrian a creat una dintre cele mai mari expoziții de artă și arhitectură, copiate, în cea mai mare parte de la greci.”(*). Romanii îi percepeau pe zeii străini ca având putere asupra celor ce-i venerau. Aducându-i la Roma și punându-i la loc de cinste, Hadrian spera să le transfere puterea și bunăvoința în favoarea imperiului. Cel mai ambițios proiect al său a fost Canopus, o copie a sanctuarului zeului egiptean Serapis, din Alexandria. În acest scop a pus să se sape un canal lung de 119 m, pe marginea căruia a înșiruit statui aduse din Egipt și cariatide identice cu cele de pe Acropole. Statuile zeilor greci din Tivoli demonstrează că zeii romani evoluează de la vagile întruchipări ale forțelor naturale la chipuri cu trăsături umane. Grecii dăduseră formă zeilor romani. Pe o insulă dintr-un bazin rotund, înconjurat de coloane, își găsea liniștea în singurătate, omul care domnea peste mai mult de 50 de milioane de supuși. Într-un stat în care religia și politica deveniseră indispensabile, nu mai era decât un pas de la împărat la zeu. În amfiteatrul Canopus, împăratul Hadrian putea să dea frâu liber pasiunii sale pentru pictură, arhitectură și pentru iubitul său Antinous, care s-a înecat în Nil. Printr-un decret al lui Hadrian, acesta a devenit cel mai recent zeu roman. În Tivoli, Hadrian a construit un sanctuar pentru zeii străini și pentru obiectele de artă și mostrele de arhitectură ale civilizațiilor cucerite. În ceea ce îi privea pe zeii romani, amenințarea avea să vină din Orient, dintr-un oraș dăruit Romei de către greci.
• Potrivit istoricului Aristides, Efes era cel mai mare centru comercial și bancar al Asiei. Era un oraș exotic, cu străzi pavate cu marmoră și tempe magnifice. Un oraș invidiat de întreaga lume antică. Întemeiat în secolul XIII Î.Hr., de grecul Androclus, orașul a trecut în stăpânire romană în anul 133 Î.Hr. Romanii le-au îgăduit cetățenilor Efesului să o venereze pe zeița greacă Artemis, pe zeița egipteană Isis sau pe oricare altă zeitate care avea adepți în acest oraș cosmopolit, atâta vreme cât toată lumea își plătea birurile către Roma. Efes era patronat de Artemis, zeița lunii, care-i ura pe bărbați și era protectoarea pădurilor și a femeilor însărcinate. Templul ei era una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii. Astăzi mai există doar o singură coloană din templu. Ridicat pe un teren mlăștinos, monumentul îi este atribuit arhitectului grec Theodorus. Deoarece condițiile naturale constituiau o adevărată provocare, arhitectul a umplut fundația cu cărbune peste care a pus piei de animale. Pe acest fundament a ridicat un templu lung de 115 m și lat de 55 m, cel mai mare templu din marmură din lume. Viziunea lui Theodorus fusese cu adevărat măreață. 127 de coloane sprijineau acoperișul masiv din lemn de cedru, monumentul fiind mândria orașului Efes. Dar în Efes se găseau și alte minuni arhitecturale.
• Biblioteca lui Celsus din Efes a fost construită în secolul al II-lea D.Hr. de Aquilae, în chip de mormânt monumental pentru tatăl său, guvernatorul Polemaenus. Provocarea pentru arhitect a fost să încadreze clădirea între alte două construcții existente. Aquilae a creat o iluzie optică de înălțime, așezând arcadele pe treptele de la intrare. În același scop, coloanele din mijloc erau mai mari decât cele din margini, făcând construcția să pară mai înaltă decât era în realitate. Cea mai frumoasă contribuție romană în Efes a fost închinată împăratului Hadrian în secolul al II-lea D.Hr. Era vestită pentru fațada ei meșteșugită. Două coloane cu capiteluri corintiene sprijineau un antablament decorat cu o sculptură a zeiței norocului, Tyche. Lintelul superior e ornamentat cu un basorelief înfățișând-o pe Meduză, una dintre cele trei Gorgone din mitologia greacă, cea care putea transforma oamenii în stane de piatră. Însă cea care ilustrează cel mai bine influența romană asupra grecescului Efes era friza de pe acoperișul superior al ușii. În această friză coabitează zeii greci, împărații romani, zeitățile mitologice și eroii. Cine putea constitui o amenințare pentru împăratul roman de origine divină, egalul lui Zeus și al lui Apollo în Efesul cucerit de romani ? În acest oraș, al atâtor zeități, într-un teatru în care puteau intra 24.000 de locuitori ai Efesului, fusese deja proclamat un nou zeu. Cel ce o făcuse fusese Pavel din Tarsus, propovăduitor al noului zeu, Iisus Nazarineanul. Romanii vor trece de la religia politeistă la cea monoteistă. Noua religie, a zeului unic, va prinde rădăcini în Roma și va cauza prăbușirea panteonului zeităților romane.
• Biserica Sf. Clemnt a fost construită în secolul al XII-lea deasupra locurilor subterane de întâlnire ale cultelor tainice din Roma. Întâlnirile secrete de sub străzile aglomerate, se făceau între cei ce doreau o altă religie decât cea oferită de stat. Apărătorii imperiului, legionarii romani, au adus din Persia cultul lui Mithra, în secolul I Î.Hr. Zeu al Soarelui și erou deopotrivă, Mithra omorâse taurul al cărui sânge făcuse pământul să renască și-i curăța pe adepții săi, care se întâlneau în subteranele bisericii Sf. Clement. În secolul al IV-lea D.Hr., la următorul nivel de deasupra sanctuarului lui Mithra, un alt cult îl venera pe bărbatul numit Iisus, al cărui sânge, susțineau discipolii săi, avea să reînnoiască lumea și să-i mântuiască pe credincioși. Dar un stat în care era obligatorie venerarea împăratului și care le oferise găzduire și cinstire multor zeități, n-ar fi acceptat niciodată o religie care venera un singur zeu, în detrimentul celorlalți. În cele din urmă, însă, nici legiunile romane și nici zidurile lui Hadrian n-au mai putut înfrunta fluxul istoriei și necesitățile spirituale ale sufletului omenesc. Convins că noul zeu Iisus il ajutase în luptă, împăratul roman Constantin a trecut la creștinism. Sub Constantin, creștinismul a devenit religie de stat. Biserica Sf. Clement este un superb monument medieval, rezultat al credinței ce avea să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului, făcând din Roma centrul religios al acesteia. Astfel, Roma avea să devină un oraș al templelor închinate noului zeu și, în același timp, un mormânt pentru zeii uitați.