agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-08 | | Paul Cernat și Andrei Ungureanu și-au îmbinat eforturile pentru a scrie o carte de proză, „Războiul Fluturilor”, publicată în anul 2005 la editura Polirom. Din lista bibliografică a lui Paul Cernat se evidențiază competența lui de a scrie cărți colective; volumele de până acum le-a semnat în colaborare cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir: “În căutarea comunismului pierdut” (2001), “O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici” (2004) și “Explorări în comunismul românesc” (vol. I, 2004). Andrei Ungureanu este autorul unui volum de versuri, “Insomnie de pește” (2000), apărut la Chișinău. În buna tradiție a scrierilor colective, nu este specificat care pagină cui aparține, și este cu atât mai greu de sesizat acest fapt cu cât proza este unitară – de asemenea, este chiar posibil ca fiecare scriitor să fi intervenit în scrisul celuilalt pentru a crea un singur stil de ansamblu, uniformizat. Volumul este subintitulat “traducere și adaptare liberă dintr-o limbă necunoscută”, conținând câteva pasaje cu semne cabalistice, presupuse a fi scrise în limba fluturilor. Subiectul romanului, anunțat prin titlul pe care îl poartă, este o ficțiune absolută (heroic fantasy), având ca personaje fluturi, a cărei poveste constă în rivalitatea dintre Fluturii de Zi și Fluturii de Noapte. Acest scurt roman-bestiariu, ficțiune sau/și fabulă animalieră, proză-experiment, vine dintr-o altă zonă decât proza ultimilor ani – a cărei limbaj este țesut din cuvinte și expresii tari, din durități și asperități –, făcând uz de ghidușii postmoderniste, de un rafinament lingvistic și de un regal verbal. Stilul ceremonios, exprimarea delicată, atentă, arareori manieristă și sofisticată, și artificiile tehnice reprezintă piedici reale în parcurgerea cărții de către cititorii tineri. Trebuie înțeles faptul că această ficțiune reprezintă un imbold ludic eliberator – este mai degrabă o parodie decât o epopee (așa cum Dan Petrescu o numea), o lume virtuală, o plăsmuire sofisticată, nefiind scrisă avându-l pe cititor în minte. Astfel, Paul Cernat scrie din poziția-i de literat, universitar și din dorința de a fi imprevizibil, făcând literatură de critic. Volumul debutează cu un “Manifest lepidopteric”, scris cu scopul de-a înfățișa teoria celor doi autori, aceea că fluturii au dreptul la gânduri, sentimente și revelații asemenea oamenilor întrucât aceștia presupun frumusețea, elevația spirituală și fantezia neîngrădită, și de a expune ideea pentru care pledează: “între zborul liber al fanteziei și realismul târâtor al omizilor am optat pentru cel dintâi”. Manifestul este succedat de către “Organigrama Ordinului Lepidopteria” prin care cititorul este familiarizat cu structura internă a celor două Regate – cel al Fluturilor de Zi, restrânși în jurul Grădinii Amytis, care este curtea regală, condusă de Admiralul Nelson împreună cu Regina Vanessa Cardui, și cel al Fluturilor de Noapte, condus de împăratul Ochi de Păun împreună cu prima amazoană imperială, prințesa Catocala Electa-Parșiva, ce guvernează Parcul Saturnia. După prezentarea minuțiosă, ierarhică, făcută în Organigramă a celor două Imperii sau lumi antagonice, urmează un poem care-ncearcă să dezvăluie din principalele intenții ale autorilor și astfel să apropie cititorul de subiectul cărții, rezumându-l cât se poate de subtil. Cartea nu este construită în favoarea vreunei acțiuni dramatice; ea nu are un subiect dinamic și nici clar, marcant, datorită construcției lungi și reverențioase care distonează în raport cu acesta și-l fac greu de urmărit, aproape ininteligibil. Cele două lumi antagonice ale Fluturilor Diurni și Nocturi cât și simbolurile acestora suscită câteva paralele și similarități între romanul de față și basm: formula de început (“Fâl-fâl, apucăm povestea de-un fir. Cândva, demult-demult, trăiau aici miliarde de fluturi…”), formule cheie (“se duse vestea peste mări și țări, peste șapte ducate, peste șapte pietre sparte”), cât și alegerea ideii de interdependență dintre Rău și Bine, trăsături suficiente pentru o eventuală afiliere cu caracterul basmului, dar surpriza survine pe parcurs – autorii nu vor milita în favoarea biruinței Binelui și restabilirii armoniei, ci vor dovedi empatie față de Rău. Momentul care marchează deschiderea acțiunii este reprezentat de dorința moliei Catocala Electa de-a o răpi pe Reginiță, principesa regentă și deținătoare a formulei magice a Fluturilor de Zi și de Noapte; molia, ajutată de Cap de Mort (premierul și prim-vrăjitorul Curții Nocturne), o capturează pe Reginiță, fapt care va isca războiul între cele două neamuri de fluturi. Declarația de război vine din partea Fluturilor de Zi (priviți de către autori ca fiind mânați de ambiții deșarte); Fluturii de Noapte (care sunt atrași de înțelepciune, de becuri și reflectoare și care caută mereu lumina spre a se contopi cu ea) ripostează, amenințându-și rivalii cu moartea în cazul în care vor îndrăzni să se apropie Castelul Nopții. Redarea războiului, iminent între cele două tabere adverse, este axată pe descriptivism, minuțios elaborat și prin abundența exprimărilor plastice, a metaforelor și epitetelor. Se întâlnesc înșiruiri lungi de determinative, comparații poetice, și numeroase exemple de proză rimată: „nigredo, albedo, rubedo, ești ca o regină a Nopții, dilecto, mi credo”, „desigur, moliile lingave meritau să fie târfe și sclave”. După încheierea războiului – care s-a bucurat de o expunere și descriere luxuriante –, au existat puțini scăpați și fugiți din ambele tabere, fără ca victoria să aparțină uneia anume. Surpriza se produce în finalul romanului, care permite un alt moment cheie – Reginița, după răpire, a rămas însărcinată cu fluturele nocturn Cap de Mort („Nebăgată în seamă, umilită, uitată, se retrase sub o frunză de brustur ca sub o prelată. Acolo depuse-n tăcere sute și mii de ouă”), ceea ce înseamnă că adevăratul final al Războiului Fluturilor are finalitate, dar subiectul nu sajunge epuizat, fiind sugerată o alternativă pentru continuare de către autori. Romanului nu i se poate reproșa nimic notabil, decât unele pasaje în care descriptivismul nu mai contenește, fiind administrat în doze mari, obosind, sau rarele excese de zel stilistic, dar reușind să fie în ton cu intențiile autorilor, și anume să-și transforme cititorii în reali contribuabili pentru cutezanța de-a parcurge “Războiul Fluturilor”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate