agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-28 | |
Puțin blond cu mult farmec
Poeme alese, editura Hasefer, București Bianca Marcovici este o poetă prolifică, arhicunoscută și mult prețuită, ce nu mai necesită prezentare. Autoare a peste 20 de culegeri de poeme, prezentă în cel puțin șase antologii și dicționare literare, tradusă în câteva limbi, amplu comentată în Israel, România și alte țări, deținătoare a numeroase premii, o simplă fișă bibliografică ar acoperi numeroase pagini de carte, cum s-a vazut, de altfel, în ultimul ei volum, "Luminin diafane", apărut la scurt timp după "aburi de femeie" și o amplă antologie reprezentativă de la editura Hasefer.La aceasta din urmă aș dori să mă refer cu precădere la puținele rânduri de față îngăduite de spațiul tipografic, dat fiind că volumele anterioare și posterioare ei au fost deja semnalate sau /și comentate în "Minimum" Așa cum remarca de altfel și prefațatorul antologiei, criticul român Paul Cernat, ceea ce te izbește încă de la prima lectură-fatalmente superficilă-a poeziilor Biancăi Marcovici, este marea bogăție și varietate a registrului ei liric. Temele ei predilecte sunt abordate-aș spune eu-într-o manieră inedită, adesea imprevizibilă și surprinzătoare, în care elementul biografic, feminitatea delicată, refugiul în spațiu interior protector, autodefinirea emoțională, reflecția amoroasă tandră și discretă se intersectează aproape în permanență (uneori chiar în spațiul aceluiași poem) cu atitudinea combativă ( emanație poate, a ceea ce poeta numește, cu mai puține prilejuri, "bărbatul din mine"), implicarea-afectivă-în social, clamarea propriei forțe orgolioase, inextricabil legată de memoria, identitatea și suferința evreiască și israeliană. Dar, toate acestea sunt puse în relație cu "misiunea" pe care și-a asumat-o poeta în Þara Sfântă, "Aici Pe acest pământ ars de soare Nisip și mângâiere Rostire și îngemânare": Aceea ca îndărătul Zidului Plângerii și a zidului de sprijin ale Haifei (zidul fiind unul din simbolurile recurente ale Biancăi Marcovici) "O sămânță încolțită Undeva la marginea mării, De unde să se rostogolească "energia pietrei albe, bolovanul De poezie Piatra inimii Luată din scorbură" ("Marginea" și Magia pietrei) Căci, alături de zidul menționat mai sus, de evocarea țării însângerate în care "laptele e mereu amestecat cu miere și fiere", ca și a unei biografii marcate de "rana dezrădăcinării" (nefiind nici acolo nici aici"), de teiul lui Eminescu ca și Iașul "cărunt" de altădată, sau în alt plan, de percepția amar-ironică a "carnavalului" social, cu vieți standardizate și monotone, în care "mâncăm la prânz sufleu de bârfă " (spectacol în care poeta nu poate juca, cum aflăm în cele mai izbutite poeme, precum "Instrucțiuni de folosire a vaselor comunicante" și "Despre prieteniile târzii") -dincolo de toate acestea, nevoia de poezie, credința în magia cuvântului, transformând însăși viața " într-un poem în vers alb", rămâne, după părerea mea, cheia de boltă a liricii lui Bianca Marcovici. Privind-o în" oglinda retrovizoare" a acestei antologii, Paul Cernat afirmă în încheierea prefeței sale că poezia Biancăi Marcovici, cu farmecul și energia ei interioară", fac din autoare "una dintre figurile importante ale liricii israeliene de limbă română" și" una din poetele importante pe care le avem în prezent". Subscriu întru totul la această aprecire. GINA SEBASTIAN ALCALAY REVISTA "MINIMUM" NR.229(redactor șef. Al.Mirodan)-aprilie 2006- pagina 61 TEL AVIV
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate