agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-04 | |
Astăzi, 4 septembrie 2008, la librăria Șt. O. Iosif din Brașov, dl. Adrian Munteanu, consecvent promisiunii sale de a publica o carte de sonete pe an, și-a lansat a patra carte de sonete, "Ferestre în cetate", apărută la editura "Arania" din Brașov, coperta aparținând Danei Ștefan.
Despre locul acestei cărți în contextul operei autorului, a vorbit dl. Doru Munteanu, iar preotul prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu de la Facultatea de Litere din Brașov a surprins în această carte, subintitulată "Sonetele Brașovului", drumul poetic al sonetistului prin locurile dragi brașovene, un drum în care "delicatețea persoanei este transfigurată într-o stare extraordinară de trăire a unui adevărat mister". Autorul a divulgat celor prezenți că "am în fiecare an câte o iubită. Deseori câte două. Una pe care o cultiv cu preponderență și alta căreia îi dau târcoale pentru un posibil viitor." Iubita de anul acesta, "Sonetele Brașovului" i-a adus împăcarea și reîntoarcerea sa la "emoția, durerea și speranța" unui trăitor al spațiului brașovean pe care îl ia ca martor al tuturor trăirilor sale. În final, autorul a mai mărturisit că a început lucrul la un pretențios proiect pe care și l-a propus: o transpunere poetică a colecției psalmilor, pe care ar dori-o definitivată în cursul anului viitor, proiect pe care îi dorim și noi să îl vadă cât mai curând împlinit. În timpul cât a dat autografe, am putut asculta o înregistrare cu sonete în recitarea autorului. Am fost acolo, martori ai gentileței, modestiei și blândeții sale de necuprins în cuvinte: Dana Banu, Ștefan Doru Dăncuș, Marius Surleac Dana Banu, Adriana Lisandru, Ștefan Doru Dăncuș, Marius Surleac, Călin Sămărghițan.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate