Fără a mă baza pe statistici (de care nici nu știu dacă există) îmi permit să afirm (ipotetic) că ziarul elvețian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG este cotidianul de limbă germană care publică cele mai mult materiale informative despre România. La 24 aprilie a apărut un articol amplu despre Memorialul de la Sighet. Autorul reportajului amintește de soarte ziaristului Ion Zubascu de la ROMÂNIA LIBERÃ și a lui Vasile Gogea, șeful editurii Grinta din Cluj-Napoca. Directorul Memorialului, Gheorghe Mihai Bârlea, este citat cu următoarea propoziție: „Memorialul de la Sighet este o victorie a societății civile asupra indolenței. Un loc de suferință s-a transformat într-un loc al demnității naționale.” + + + + + +
Vești bune din România, acum câteva zile înaintea votului de la Brüssel pentru sau contra României.

„Salutări de la postmodernismul de est – Romanul lui Daniel Bănulescu despre dictatura Ceaușescu” este titlul unei recenzii, semnată de Richard Wagner și publicată în NEUE ZÜRCHER ZEITUNG la 25 aprilie 2006. Romanul recenzat se numește „Ich küsse dir den Hintern, geliebter Führer” (Te pup în fund, conducător iubit). Recenzentul sublinează aspectul postmodern al romanului și îl prezintă pe Daniel Bănulescu ca un reprezentant târziu al generației 80 din România care domină literatura română. Cartea este însă și un „Bukarestroman”, adică un roman de București, cu toate „conotațiile specifice de limbă”. A traduce acest limbaj în germana nu a fost ușor, dar traducătoarea Aranca Munteanu s-a descurcat destul de bine, cu toate că unele pasaje sună totuși „leblos”, deci fără viață. + + + + + + Nu-i bai, nici viața sub Ceușescu nu prea a fost viață, ci mai mult o perioadă a crepusculului intelectual.

DIE ZEIT – „Foileton – Tema săptămânii: Acum sunt aproape toate cărțile acestei primăveri in librării. Și operele cele mai interesante a autorilor de limbă germană joacă de multe ori în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii. Este vorba de politică, religie, culturi străine, istoria proprie – istorie universală – În opt romane în jurul lumii – Start prin centru: Literatura germană este în această primăvară internatională, curajoasă și plină de spirit aventuros.” Așa sună titlul unui articol recent despre literatura actuală din Germania. Una din cărțile prezentate este scrisă de Nicolaus Sombart și poartă titlul „Rumänische Reise ins Land meiner Mutter” (Călătorie românească în țara mamei mele). Este vorba despre un jurnal de călătorie, scris în anul 1972 în limba franceză. Acum a prelucrat și a tradus scriitorul berlinez, unul din inițiatorii renumitei și de mult istoricei grupe literare „Gruppe 47”, aceste însemnări intime și chiar „erotice” și le-a publicat la editura Transit. + + + + + + Dacă aveți texte de acest fel, nu le aruncați. Cine știe? Poate într-o zi le veți putea valorifica.

Magazinul SPIEGEL îl citează pe Carsten Polzin, un lector de la editura Piper din München: „A se plimba prin Internet poate să fie foarte ostenitor, dar poate să se merite.” Lectorul a găsit deja mai multe manuscrise bune în acest „vîrtej imens de texte”. Blogeri care reușesc să fascineze o comunitate trainică de cititori pe Internet au șanse bune să fie publicate și în formă de carte, scrie magazinul. + + + + + + Oare se uită și lectorii editurilor din România în site-urile literare din Internet?

„Se poate citi cu un zâmbet permanent pe buze” sau „Râsul este garantat” sau „Vă veți amuza cu siguranță”. Așa s-ar putea formula texte de publicitate pentru cărțile lui Vladimir Kaminer, scriitor german de origine rusă. Dar nici articolele sale care apar din când în când în ziare nu sunt mai puțin hazlii. Săptămâna aceasta se putea citi în DIE TAGESZEITUNG/Berlin un eseu în care Kaminer descrie experiența pe care a acumulat-o în calitatea sa de membru al unui juriu pentru un concurs de teatru. Mergând cu trenul de la Stuttgart la Berlin, avea 20 de kg de „drame” asupra sa, sau altfel spus, „35 de piese de teatru”, pe care trebuia să le citească. Și așa sună impresiile sale despre această lectură: „Piese de teatru nu se potrivesc pentru lectură de călătorie, aventuri sau observări hazlii există numai rar în ele. Trebuie să ai nervi tari ca să citești măcar una până la capăt. Piese de teatru constau de regulă numai din dialoguri care se extind peste mai multe pagini și nu au de multe ori nici un sens. »Margot: Trage! Trage! Heinz: Da da. Margot: Trage! Moritz: Mor! (Orgasm). Moarte. Heinz: Bine. Margot: Mulțumesc. Heinz: E bine. Margot: Bine, da. Cum îți merge?« ș.a.m.d.. Bineînțeles că odată vor curge aceste dialoguri într-o acțiune, dar până acolo mai trece mult timp.” + + + + + + Săracul Kaminer! De ce oare îmi vin chiar acum în minte editorii de pe poezie.ro?