agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-20 | |
Duminică 16 Noiembrie 2008 s-a desfășurat la Cafe Deko cea de-a doua ediție a Cenaclului Deko la care au fost prezenți criticii: Alexandru Matei și Octavian Soviany și trei noi scriitori: Daniela Șontică, Miruna Vlada și Vlad Moldovan.
Această a doua ediție a fost mai animată, mai deschisă – cititorii au fost mai criticați decât data trecută iar faptul că Felix Nicolau a fost tot timpul în mișcare, trecând de la un interlocutor la altul și agitând astfel spiritele, nu a făcut decât să crească temperatura cenaclului. Scriitorul și criticul Felix Nicolau, moderatorul cenaclului, a început cu o scurtă introducere a celor trei scriitori, menționând de altfel că a scris despre cele două scriitoare: Miruna Vlada și Daniela Șontincă iar „seara va fi una de poezie pură, toți trei fiind poeți consacrați”, fiecare din ei fiind publicat deja la Cartea Românească. S-a observat de altfel că emoțiile nu au mai fost prezente în aceași măsură ca în prima ediție a cenaclului, cu o singură excepție: Vlad Moldovan, care a recunoscut că e mai emotiv. După terminarea lecturilor Felix a venit cu ideea unei manifestări critice cu „opțiuni estetice diferite” iar cei din sală au fost invitați să fie de acord. La fel ca și data trecută cuvântul de început în critică l-a avut Alexandru Matei a cărui primă impresie a fost că a avut parte la această ediție de „lecturi consistente și noi”, mai bune calitativ decît cele de la prima ediție. Despre Daniela Șontică, pe care nu o citise înainte deloc, a spus că „scrie o poezie bună dar care este lipsită de curaj” și „nu are suficientă energie să se afirme ca un text care să concureze cu cele mai bune texte citite azi”. Face observația că „ceea ce nu se întâmplă bine cu textele ei este un fel de inadvertență de gust și o scăpare din mână a efectelor” - „poeziile ei se manifestă ca niște ființe modeste, simpatice care nu vor să rănească pe nimeni”. Observă niște greșeli de gust și de imagine cum ar fi următorul fragment: „plecasem spre tine/ cu tricoul pe care gravasem un vers de-al tău” – de unde și concluzia că „nu ai cum să faci așa ceva, să desenezi poate - nu poți să gravezi”. Ca replică imediat următoare a intervenit scriitorul Dan Cârlea spunând că faza cu tricoul chiar este adevărată, iar versul de pe tricou chiar este unul de-al său. Trecând mai departe, admite că „sunt niște asocieri de cuvinte câteodată exagerate”, cum este ultimul vers al poeziei „Grămăjoare de oase”: „de la povară la coroană”. De asemenea menționează că „mai există la ea figuri căutate, imagini căutate în cuprinsul unor poezii care se vor simple”: „neuronii își trag leneși/ ciorapii de mătase,/ gata de bal” – imaginea transmisă considerând a fi un asemănătoare unui „desen animat” iar apoi când continuă cu următoarele versuri: „se știa genial/ când traversa mocirla din zori/ și făcea din asta un cadou” – punctează faptul că mai întâi lipsește „un destinatar, iar senzația este tot una de voință cu orice preț de a insolita limbajul”. Sfatul lui Alexandru Matei pentru Daniela Șontică este: „să pedaleze, să insiste mai mult pe „modestia” poemelor ei și să practice un anumit minimalism lipsit de stridențe și de a face poezie cu orice preț, pentru că ea scrie o poezie bună și mai ales cinstită”. Alexandru Matei afirmă de altfel, după ce a terminat cu ce a avut de spus despre poezia Danielei Șontică, că „se află într-o situație oarecum delicată” pentru că se află la mijloc, între Octavian Soviany și Miruna Vlada – dar poate ieși din această situație deoarece crede, printr-o notă forțată de subiectivism, că „cel mai bun poem care s-a citit astăzi este cel al Mirunei” și care se numește: „O femeie bine crescută” iar al doilea ca valoare este cel al lui Vlad Moldovan: „The Wild Bunch”. Despre Miruna Vlada spune: „avem de-a face în cazul ei cu o poetă aflată probabil cu o clasă peste cele de săptămâna trecută”. I se pare că stilul de poezie al Mirunei Vlada nu s-a schimbat și mai mult decât atât are senzația „că pe aceeași linie ea scrie mai bine”. Despre ea crede că „e o poetă extrem de inteligentă, subtilă” și „e pe un drum bun și nu are de ce să își schimbe poetica”. Consideră de asemenea că „a ieșit din acel conclav al fetelor rele, adică nu o mai interesează cel mai mult să fie o fată rea și asta e bine”. Þine să atragă atenția asupra unor mici erori pe care le contrazice, precum fraza din poemul dedicat lui Frida Kahlo: „...ai bazinul sfârtecat și o bară de metal/ ți-a intrat prin vagin...”. Despre Vlad Moldovan observă că la el „există o distanță între formația și ființa lui”. Scrie simplu, „comportamentalist” și „behaviourist”, nu prea utilizează figuri de stil decât la început, este „autobiografist” și are senzația că „autobiografismul lui este încadrat unei poetici masculine, care este mai timidă, mai duioasă”. În poemele lui Vlad Moldovan observă tot timpul „un personaj tăiat în două: poet și bărbat” și de asemenea există în poezia lui „sugestia că de fapt bărbatul nu e poet” și mai mult: „un poet atipic”, iar „din această tensiune iese poezia lui”. I-a plăcut cel mai mult, din această perspectivă poemul „The Wild Bunch” în care „jumătatea lui de filosof citește” pe când „jumătatea sa masculină așteaptă tăcută”. Câteodată abuzează „nu neapărat de neologisme dar sunt folosite niște cuvinte abstracte” care sunt folosite pentru a marca „jumătatea rațională” iar pe de altă parte sunt cuvinte vulgare care marchează „jumătatea masculină” dar „cele două părți se înțeleg foarte bine”. Mai observă că la Vlad mai există și o intenție de neterminare a poemului, o lipsă de deznodământ. Octavian Soviany a spus că va veni cu niște „nuanțe”, datorită faptului că „Alexandru Matei a spus în mare cam tot ce era de spus”. Cuvântul de ordine este din nou, în opinia sa, autobiografismul sub umbra căruia scriitorii se adăpostesc. Despre Daniela Șontică: „ne-a propus două grupaje de versuri destul de diferite unul de celălalt”. Consideră că primele poeme citite le-ar denumi „manieriste” și mizează foarte mult pe imagine, fiind suținute de niște „potriviri de cuvinte destul de ingenioase” dar chiar și așa, fără miză. În celelalte poeme ale sale se găsește un autobiografism diferit față de cel cu care ne-am obișnuit – exprimă o altă lume în care se suprapune un sens mai adânc: „în lumea care avea drept răzor o pădure scundă de arbuști sălbatici, rătinișul îi ziceam noi, uneori ieșeau mistreții când îți venea rândul să întorci vitele din hotar luai dealul pieptiș în timp ce copiii ceilalți jucau diverse jocuri: purceaua la jir, autostrada cu serpentine, stâna de melci sau cine o strigă mai tare pe Þața Vasilina, trebuia să ai plămânii tari, să alergi, nu glumă, să fii pe coama Fețelor Mari înainte ca Floricile, Bălăile sau Joienile să treacă hotarul. Dincolo era un ținut în care animalele intrate nu se mai întorceau. Și nici copiii.” – care, în opinia lui Octavian Soviany este un poem frumos, apreciindu-l ca fiind „poemul care stă cel mai solid pe picioare” iar dacă va reuși să exploateze această zonă a poeziei ei, crede că la o viitoare lectură va fi mult mai convingătoare. Despre Miruna Vlada afirmă: „nu știu dacă este deontologic să vorbesc eu – mă rog, pot fi acuzat de subiectivism” după care „aș vrea să spun că poemul „O femeie bine crescută” mi se pare un poem excelent” și „este un fel de comedie a foamei” care de altfel merge într-o direcție pe care poezia noii generații o exploatează mai puțin: „pe o parabolă care se bazează pe grotesc, pe absurd și efectul este foarte puternic”. În ceea ce privește „relațiile noii poezii a Mirunei cu poezia ei mai veche” se poate vorbi despre „o schimbare la față” răspunzănd afirmației lui Alexandru Matei cum că Miruna „nu mai este o fată rea”, și suținând că au cam dispărut din poemele ei „cuvintele crude, cuvintele violente, pentru că poemele ei nu se mai cantonează exclusiv în zona sexualității”. Mai mult decât atât afirmă că „e foarte interesant acum că pântecele sexual a fost înlocuit cu pântecele digestiv” și poezia ei nu mai este atât de „egocentrică” ca altădată. Despre Vlad Moldovan afirmă că este un poet foarte interesant, este „poetul care nu are un infern” dar „cei care nu au un infern încearcă să și-l construiască” pe când Vlad nu vrea să-l construiască și își asumă propria lui condiție, de om care „nu trăiește nici în infern nici în paradis – într-un fel de purgatoriu drăguț, care place și despre care ne vorbește”. Crede că poezia lui „trebuie băgată în seamă cu toată atenția” deoarece e o poezie de „om normal”. Au mai intervenit apoi cu opinii: Dan Cârlea care afirmă că Miruna este undeva pe drum, „într-un teritoriu între a spune tare și a spune nuanțat lucrurile, și a ajuns într-un punct al evoluției când o apropierea și de proză nu poate decât să-i ajute”. Suține că anumite linii sunt chiar „psihologizate”: „Toate femeile de la această masă sunt bine crescute. Mânuiesc furculițele șu cuțitele cu multă ipocrizie. Fac pauze lungi între o îmbucătură și alta. Mișcările lor calculate” – de unde reiese o adevărată „analiză psihologică, o interpretare a limbajului trupului”. Cel mai mult i-au plăcut „Întoarcerea” și „Un autobuz”. Violeta Ion, o poetă ce a publicat la Cartea Românească, a fost copleșită de altfel de faptul că au citit trei autori. Despre Miruna Vlada spune că „îi plăcea mai mult stilul dur al ei” de dinainte, chiar dacă noul stil e și un pic liric. Despre Daniela Șontică spune că se întoarce în autobiografism dar „are accente de suprarealism care o prind foarte bine” iar dacă se menține pe acest drum nu are decât de câștigat, „a ieșit dintr-un ermetism care o proteja într-un fel de lumea exterioară” și că poate uneori „ne regăsim în copilăria ei”. Poezia lui Vlad o aseamănă cu „un fel de bruiaj, un fel de decupaj care nu e chiar atât de real” și se îndreaptă spre eseu. Mai e de părere că ar fi mai bine ca în cenaclu să citească doar doi autori pentru că te poți concentra mai bine pe două texte, doi autori decât a face tot felul de „hermeneutici”. A mai urmat apoi la microfon Victor Pelivanov cu o tentativă nereușită de a face un comentariu coerent și limitat pe subiectul textului. Ioana Bogdan spune apoi despre poezia Danielei Șontică că „i se pare ireversibil faptul că va reuși să devină o poetă bună” iar argumentul său ar fi „că în a doua parte a grupajului ea vine cu un soi de autobiografism nou”. A remarcat prima strofă din cadrul poeziei „Copilărie”: „Aveam ochii mari prelungiți până spre spate, lumea era așa de rotundă că Dumnezeu se scurgea pe marginile ei ca înghețata de la chioșcul din sat.” La fel și „instantaneul” din ultimul poem „Fotografii de familie”: „Odată pe an suntem 20 la masă. Poze de familie. Râdem. Mâncăm. Ne amintim cum eram. Vedem poze de la nunta mea. Nu vrem să știm cum vom fi.” Despre Miruna Vlada e de aceeași părere că „O femeie bine crescută” este cel mai bun poem al său, și poemul acesta mai dispune de unele „sentințe” care au rămas din stilul dur, anterior. A urmat la microfon Felix Nicolau care a venit cu următoarea întrebare pentru Miruna Vlada: „Dacă poate explica titlul ultimului său volum este „Pauza dintre vene”? primind următorul răspuns din partea autoarei: „nici eu nu am avut o interpretare foarte clară a acestui nume, de aia mi-a și plăcut să fie titlu tocmai pentru că poate fi mai multe lucruri: imagine care asociază zona de „fată rea” pe care am continuat-o în acest al doilea volum” trimițând astfel la ideea de „visceralitate” iar partea de „pauză” este asociată cu „zona de reflecție, autoreflecție”. După primirea răspunsului, Felix ține să menționeze că asta vroia să audă, deoarece foarte multă lume spunea că „pauza dintre vene este exclusiv carne – și de aici plecau diverse interpretări”. Încearcă apoi să îl provoace un pic pe Alexandru Matei care, la începutul discursului său, a menționat că „azi asistăm la o poezie mai consistentă”, și dacă ar putea să spună câteva cuvinte pe tema asta. Răspunsul lui Alexandru Matei a fost: „mai consistentă = mai întâi că e mai multă lectură, poeții au citit mult mai mult cu excepția Danielei Șontică”, în plus au fost „și poeme mai bine eșafodate”, „faptul că poeții scriu mai diferit unul de celălalt a dat senzația de consistență” iar „Miruna Vlada a citit niște poeme asemănătoare cu cele de data trecută, dar mai bune în același registru”. Pe Octavian Soviany, Felix Nicolau îl întreabă „cum se poate trăi între onestitatea poetică” despre care menționase că Daniela Șontică ar trebui să o urmeze, și „încărcătura culturală care inhibă anumite poeme?” cu trimitere la partea filosofică din poemele lui Vlad Moldovan. Acesta răspunde că „lectura este un act existențial” și o astfel de „distincție este antivicioasă” iar Vlad Moldovan va putea trăi „și citindu-l pe Heidegger, și comentându-l pe Heidegger” de unde reiese delimitarea aceasta între personal și cultural. Felix Nicolau revine apoi prin a prezenta și el o scurtă părere despre lecturile celor trei. Despre poezia Mirunei Vlada spune: „Miruna este în schimbare de poetică. Primele poeme, mai ales „Întoarcerea” se pare că aduc cu poemele din „Pauza dintre vene”; sunt versuri superbe dar foarte prelucrate”: „moartea plutește pe lângă noi ca o pată de petrol”/ „iar măslinii înfloriți par în zare perdelele unui pat nupțial”. Despre „O femeie bine crescută” spune că „l-a lungit”: "Atunci dau de pământ/ cu sosiera./ Totul devine roșu și unsuros” – de aici și ideea că „pleacă de la lucruri firești și ajunge la situații simbolice” iar simpla părerea ar fi fost „că ar trebui să-l sculpteze”. Pentru că apăruse situația tricoului referitor la unul din poemele Danielei Șontică, Felix Nicolau mai vine cu o mențiune referitoare la următorul fragment din poemul cu Frida Kahlo al Mirunei Vlada: „el arunca în tine/ și te lovește cu capul de asfalt chiar cu propria ta soră.” care e puțin cam neplăcut ca imagine, întrebarea fiind dacă se poate explica un pic imaginea respectivă. Replica Mirunei Vlada a fost: „nu se comentează pe versuri și oricum mă simt foarte stânjenită” pentru că „ori avem dialog cu poeții într-o proporție egală, ori... chiar nu... nu cred că pot explica o imagine care într-adevăr e exprimată puțin bizar, eu mai am probleme de exprimare în poeme – mi s-a mai spus și mi le asum” și: „e greu de înțeles, și proastă exprimarea”. În cazul lui Vlad Moldovan spune că acesta „a găsit o rețetă care deja a început să fie imitată”, el și-a găsit vocea proprie și partea cu „deznodământul care este diluat” despre care menționase și Alexandru Matei, i se pare extraordinară – „el creează un decor, care de fapt este un fals decor” și surprinde plăcut anumite instantanee. De asemenea menționează că la Vlad Moldovan „este importantă poziția din care lucrează decorul”: „Mi-am găsit o spărtură în zid/ îmi vine până la umeri/ și pot să scriu comod” – de fapt totul „este un prilej pentru el de a scrie” și face oarecum o trimitere la arta pop; vorbind apoi despre „conștiința scriitorului”:„Uneori, când am stat prea mult singur/ mă entuziasmez rău de tot de/ ceea ce scriu și cred că/ e ceva nou/ din care câțiva or/ să știe ce să facă” – de unde „nu mai promite ironia cu care el își devorează aceste poeme”, punctul său forte fiind „ironia” și nu „sarcasmul”. Din sală s-a mai venit cu critici referitoare la poezia lui Vlad, considerată ca având și pasaje destul de încurcate și care nu pot fi digerate bine: „o tranzacție aproape încheiată în care cineva a greșit la calcul. vine mașina spre tine dar de fapt vrea să parcheze. vine suta din bancomat pleacă suta după țigări chiar nimic – pe moment lași de la tine ca apoi să răbufnească unul prăjește chifteluțe la etajul 2 și n-o să moară de ciroză nici de diabet ci de insuficiență în 20.” „Și când se pune Rareș să bată nucile cu prăjina cățeaua se dă la margine ca și cum ar lua-o spre casă, cumva vinovată, cumva cu botul în pământ și cu ochii pe ocolite”. Despre aceste două pasaje Felix vine cu următoarea explicație: pasajele citite au oarecare „apropieri cu poezia lui Vasile Leac” care a încercat la un moment dat să scrie poezie cu o „atmosferă din aceasta de acvariu oarecum ca la Vlad”. Mai e de părere că o mare parte din poeziile lui Vlad vin din „îmbinarea dintre plictis și ironie”: „atenția vine din plictis care vine din melodia asta prea lungă/ care vine dintr-o pălincă ratată”. Referitor la Daniela Șontică spune că ea încearcă să-și recreeze „o copilărie pierdută, într-un fel niște auto-utopii ratate” și remarcă senzaționalul „luptei” dintre „romantismul ei funciar și dorința de modernitate, faptul că se luptă foarte mult cu natura ei proprii”, în cazul ei „arta se făurește greu în luptă”: „care vindecă ultimii romantici”, „s-a prezis o epidemie de aripi/ dar mie mi-e sete”. I-au plăcut și înșiruirile de versuri „foarte fine”: „că Dumnezeu/ se scurgea/ pe marginile ei/ ca înghețata de la chioșcul din sat”, „nu înțelegeam de ce verișoara mea/ reușea să se urce în pom fără scară/ deși nu luase premiul I”. De altfel în poezia Danielei Șontică există un „umor fin, un umor nostalgic” care ar trebui să „curgă în continuare prin poezia Danielei, fără nici o schimbare”. După o intervenție finală a unuia dintre cititorii din sală, care a ținut să exprime că i-au plăcut lecturile și în special cele ale lui Vlad Moldovan și Miruna Vlada, au urmat pe rând cei trei scriitori pentru a trage câte o concluzie din feed-back-ul pe care l-au primit la cenaclu. Toți dintre cei trei scriitori au spus că părerile le-au fost foarte utile și într-un fel și-au făcut o idee despre cum trebuie să continue mai departe. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate