G.A. Deși cunoscută erudiția profesorului de matematică Ion Scarlat - făcând parte din corpul profesoral al Colegiului Național „Anastasescu” din Roșiorii de Vede, care în anul 2000 semna culegerea de algebră și analiză matematică „Matematică, între coperțile manualelor și puțin în afara lor. Culegere de exerciții și probleme de liceu” (Ed. SEPCO – EXIM, București, 2000), apreciată și în mediile universitare din capitală, era greu de anticipat evoluția sa în perimetrul cercetării monografice, deși i se cunoșteau anumite încercări de a-și face o arhivă despre Troianu și poetul Ion Pena. În 2005, am asistat la apariția „Monografiei comunei Troianul” (Ed. Erc Press, București, 2005), clasificată de specialiști în domeniu ca făcând parte dintre primele din județ în ceea ce privește volumul de informații, aria documentară, perioada de ani acoperită, rigurozitatea prezentării, logica interpretării anumitor momente din istoria devenirii acestei localități ș.a.m.d., iar de curând a văzut lumina tiparului o monografie a personalităților comunei , „Din Troianul Teleormanului spre lume” (Ed. Tipoalex, Alexandria, 2008). Ce va determinat să faceți acest pas de la lucrări de specialitate la lucrări monografice? Și de ce ați simțit nevoia unui astfel de efort intelectual pentru a scrie despre comuna în care „ați văzut lumina zilei și ați copilărit”, pe când monografia colegiului unde predați nu este scrisă?

I.S. Sincer să fiu, nici eu nu am gândit vreodată că am să mă aplec asupra scrisului. De fapt, nici astăzi nu mă consider a fi „scriitor”. A fi scriitor presupune să ai fantezie bogată, fecundă, să ai talent în a mânui verbul și metafora și să știi să transpui în scris un subiect pe care ți l-ai imaginat. Eu vin însă din lumea cifrelor, o lume în care mă simt mult mai în largul meu.
Culegerea de matematică pentru liceu: „Între coperțile manualelor și puțin în afara lor” a apărut din cel puțin două motive. Primul: pentru că aveam un vast material ales și strâns de-alungul carierei și era păcat să rămână adunat doar în niște caiete studențești; al doilea–și cel mai important – era tematica exercițiilor alese care venea să completeze o lacună a manualelor. Multe chestiuni teoretice din manuale nu aveau aplicații practice suficiente la capitolul de exerciții sau multe dintre exercițiile existente nu pedalau pe formarea și dezvoltarea gândirii elevului și nici pe exersarea mobilității acestuia. Simțeam nevoia diversificării modalităților și tehnicilor de lucru. Trebuia venit cu ceva nou. Altfel culegerea ar fi zăcut prin cine știe ce rafturi sau prin cine știe ce tarabe. Dovada? S-a epuizat rapid.
Evadarea din sfera matematicii nu a fost premeditată. Ideea scrierii „Monografiei comunei Troianul” a apărut din cu totul alte considerente. Ca fiu al satului, eram intrigat de faptul că despre comuna în care „am văzut lumina zilei” nu găseam scris nimic sau aproape nimic în presă, la radio sau televiziune-nici vorbă despre vreo informație. Comuna era ca și inexistentă pentru media, deși aflasem că prin 1935–1936 ,în Belitori (n.a. azi Troianu) apăruse un ziar, „Slove de foc”, cu redacție și administrație proprii, că o fiică a satului -Florica Stafiescu a fost prin 1946-1948 autoare de manuale școlare (n.a. abecedar, aritmetică), un alt fiu al satului, Ion Pena, era antologat de renumita „Istorie a literaturii române” de George Călinescu și lista ar putea continua.
Am decis atunci să încerc să scriu eu o monografie a comunei, deși poate nu eram cel mai indicat. Intenția o priveam ca pe o datorie morală și onorantă în același timp. Și după multe oscilări, am început documentarea. Am luat legătura cu diverși cetățeni ai satului, în special vârstnici, dorind să valorific fiecare informație scrisă sau orală. Din nou au apărut ezitările. N-aveam experiență într-ale scrisului. Era o luptă cu mine însumi. Poate cea mai grea luptă! Dar, îndată ce am strâns destul material, am trecut la masa de lucru. N-a fost ușor nici aici, a durat mai bine de cinci ani munca de documentare și scriere: selectarea datelor, înlănțuirea lor logică, închegarea într-un tot unitar etc. Privind retrospectiv, cred că a fost necesar efortul. Locuitorii Troianului meritau un astfel de cadou- istoria comunei lor.
În ceea ce privește monografia C.N. „Anastasescu”, nu aveam cum să mă implic, atâta timp cât profesorul Argentin Porumbeanu lucrează la acest proiect.

G.A. La prezentarea monografiei în sala de ședințe a Consiliului Local Troianul, afirmați că ați fi vrut să adăugați mai multe date despre oameni ai locului a căror personalitate a făcut să se vorbească despre comună. Mai mult, spuneați că sunt personalități ce au depășit prin valoare granițele țării, dar despre care aveați foarte puține date. Ați reușit să le întregiți portretul în lucrarea „Din Troianul Teleormanului spre lume”? Aveți sentimentul că i-ați cuprins pe toți sau reinvocați și în acest caz acea butadă din lumea matematicienilor care spune că „puținul față de nimic se spune că înseamnă infinit”?

I.S. Este adevărat. La vremea respectivă aveam ceva date (sumare) despre câțiva oameni de vază ai satului, dar monografia avea ca personaj principal comunitatea. Nu-mi propusesem să fac niște caracterizări, să portretizez pe cei care aveau merite deosebite în promovarea satului în lume. Considerând-o nu numai ca o neîmplinire a monografiei comunei, dar și ca un omagiu adus acestora, așa s-a născut ideea apariției noului volum, intitulat „Din Troianul Teleormanului spre lume”.
Aici și-au găsit locul: epigramistul, poetul și prozatorul Ion Pena, un scriitor de talent care în perioada 1945-1989 a figurat în fondul scriitorilor interziși din cadrul Bibliotecii Naționale a României, Florica Stafiescu-Nicolescu, autoare de manuale școlare, manuale după care au deslușit primele slove ale cărții zeci de mii de copii ai țării. Apoi învățătorul Ilie Stănculescu, ai cărui elevi au fost premiați la o expoziție școlară internațională în Elveția (n.a. la Geneva), ducând faima școlii din Troianul nu numai în țară, ci și dincolo de granițele ei. Marin Pârvu, medic cardiolog și profesor universitar la Facultatea de Medicină din Paris, cel ce a ajuns pe culmile performanței în lumea halatelor albe, o stradă din Paris purtându-i numele. Neagu Pritescu, unul dintre primii învățătorii ai satului, cel ce „l-a descoperit” pe Marin Pârvu și pe al cărui nepot, Octavian, l-au cununat Arhiducele Anton de Habsburg și Alteța Sa Ileana-Principesă a României. Apoi frații Tănase și Dumitru Croitoru, primul deținând funcția de reprezentant al Flotei maritime a României în Marea Britanie cu sediul la Londra, iar al doilea fiind comandant al Școlii de aviație din Angola (Africa). Lista este lungă și sper că am stârnit curiozitatea pentru citirea cărții.
Regretul meu este și că datorită posibilităților limitate ale accesului la informație, nici în carte nu i-am putut cuprinde pe toți cei care-și meritau un loc în ea.
Fac aici și o completare, o remarcă simpatică a soțului doamnei Florica Stafiescu, învățătorul Ion Nicolescu. Știind că fostul nume al comunei Troianul era Belitori, nume care provenea de la vechea ocupației a locuitorilor de aici, în timpul Imperiului Otoman (n.a. jupuitori de vite), mi-a zis, în perioada în care mă documentam pentru scrierea monografiei localității: „Scrie domnule, în cartea aia, că în Belitori nu s-au născut numai berbeci care să fie dați la turci, ci s-au născut și oameni de valoare”.Sper că prin această carte i-am îndeplinit dorința lui nea Ionică.

G.A. Deși apărută la finele anului 2005, „Monografia comunei Troianul” ați lansat-o în prima decadă a lunii ianuarie. Așa se pare că ați dorit să procedați și cu „Din Troianul Teleormanului spre lume”, care apărută la finele anului 2008 putea fi prezentată publicului în luna ianuarie a.c., dacă nu apărea acel „accident” tipografic. Din câte știu și culegerea de matematică ați lansat-o în ianuarie 2001. Este o coincidență sau are vreo legătură cu perioada anului în care v-ați născut (n.a. 23 ianuarie)? La nivel de simbolistică, comparați nașterea unei cărți cu cea a copilului din dumneavoastră?

I.S. Este o remarcă interesantă aceasta cu lansările cărților mele în luna ianuarie. E rodul întâmplării sau poate unde eu sunt „Vărsător”? Așa le-a potrivit Dumnezeu! Spre el trebuie să ne îndreptăm gândul și când avem realizări, nu numai la necaz.
Am comparat lansarea, realizarea unei cărți cu nașterea unui copil, pentru că așa am simțit eu. Nu știu alții ce simt. Dar așa cum simt că țin la copiii mei (n.a. Liliana și Sorin), la fel țin la cărțile mele. Ele sunt rodul muncii depuse și când sunt primite cu satisfacție de către cititori, mă bucur la fel de mult ca atunci când ai niște copii reușiți, copii cu care să te poți mândri! De fapt, iubesc toți copiii. Datorită profesiei, am trăit mai mult printre copii. Ca profesor, nu trebuie să uiți niciodată că în spatele unei note date la oral sau la scris, în spatele unei dojeneli, stă un suflet de copil, pe care n-ai voie să-l rănești. Chiar și când ești nervos, în momentul în care ai pus mâna pe clanța de la ușă și ai intrat în clasă, supărarea trebuie lăsată afară. Elevii n-au nici o vină că tu ești supărat. Dimpotrivă, ei, cu candoarea lor de copil, te pot face să uiți de ea. Și între ei, te simți mereu tânăr, uiți de vârsta din buletin.

G.A. Prin 2001 realizam o emisiune radiofonică, cu intervenții telefonice din multe localități ale țării, la care ați participat și dumneavoastră, în care încercam să readucem în atenția contemporanilor pe poetul Ion Pena. Pe 25 august 2011, se va împlinii un secol de la nașterea sa, iar în portretul făcut poetului în recenta dumneavoastră carte faceți un apel la susținerea publicării operei sale. Deducem că sunteți în posesia unui amplu material pe care îl pregătiți de tipar. Să ne așteptăm la scrieri inedite?

I.S. Da! Încercăm să-l readucem pe Ion Pena printre „pământeni” restituindu-l cititorilor de pretutindeni. Ne simțim obligați moral să-l readucem grabnic în fața criticii literare care, cu decență, sperăm să-l așeze pe locul ce îl merită în cadrul literaturii române, loc pe care vitregia destinului nu i-a permis să ajungă, el murind la vârsta de doar 33 de ani. Sunt convins că Ion Pena se va impune prin opera sa și nu prin bibliografia ce i-a fost consacrată. Iar opera sa, deși nu impresionează prin întindere, va impresiona prin varietate (epigramă, poezie, proză) și valoare.
Deocamdată atât pot spune despre Ion Pena. Cu alt prilej, promit că voi da mai multe informații.