Cetatea Păcii, Locuința Păcii, Temelia Păcii, Întemeierea Păcii, Moștenirea Păcii, Vederea Păcii, Viziunea Păcii - iată cele câteva traduceri din ebraică în română, luate din dicționarele biblice, ce denumesc capitala statului Israel, unul din orașele faimoase ale lumii. Sub aceste nume, cu explicații relativ exacte (mai sunt și alte interpretări), cetatea datează cel puțin din mileniul al 3-lea Î.Hr. Evreii îi zic Yerușalaim, arabii El Quds, iar romanii îi spuneau Aelia - și unii și alții referindu-se la măreața cetate canaanită (iebusită), devenită apoi capitala împărăției lui Israel, sub domnia regelui David (care a fondat-o oficial în 1004 Î.Hr.), așezare pe cât de bogată, pe atât de frumoasă, râvnită de toate popoarele antice, medievale și de câteva popoare contemporane, motiv pentru care, deși numele orașului este un apocoristic al noțiunii de pace, de lăcaș al liniștii, al odihnei spirituale, tocmai această dorință de veacuri a locuitorilor cetății i-a lipsit cu preponderență, pentru că, în realitate, Ierusalimul, în îndelungata lui istorie milenară, a cunoscut mai mult stări dureroase de tulburări nesfârșite decât tihna unei păci stabile, căci a trecut de nenumărate ori prin foc și sabie, prin nesfârșite stări de asediu, prin mai multe războaie sângeroase și printr-o serie de ocupații succesive, unele distructive și foarte aprige.
Fiind atât de râvnit și de amenințat, au fost necesare fortificații puternice, vizibile până astăzi. În ochii vizitatorului modern, așa apare Ierusalimul încă de la distanță: o cetate înconjurată de un zid înalt și lung. Dar chiar și sub scutul acestei centuri solide de piatră, cetatea a rămas de multe ori vulnerabilă, căci zidul i-a ambiționat și mai mult pe cumpliții năvălitori să o cucerească. Astfel, istoria ne spune că Ierusalimul a fost asediat și cucerit, pe rând, de armatele mamelucilor egipteni, de filisteni, de babilonieni, de macedonieni, de greci, de romani, de bizantini, de turci, de cruciați, de francezi, de englezi, fiecare cuceritor lăsându-și amprente vizibile până în zilele noastre. Abia în aceste zile viața cetății pare ceva mai liniștită, deși nici acum o garanție sigură că acolo va domni o viitoare pace fermă încă nu o poate oferi nimeni cu certitudine. Caracterul, cândva puternic iudaic, i-a fost în bună parte diluat, astăzi "Cetatea Păcii" devenind un oraș cosmopolit, unde întâlnești un amestec original de modernism iudeo-occidental cu nuanțe pitorești orientale, fiind de fapt un larg bazar arabo-israelo-armean.
Dacă numele de "Cetate a Păcii" i s-a potrivit mai puțin, în schimb denumirea de "Cetate Sfântă" sau de "Orașul sacru și etern" i se potrivește cel mai bine, pentru că este singurul oraș din lume unde trei mari religii monoteiste ale lumii - creștinismul, islamismul și iudaismul - își au sedii și fundamente de bază, deși aceste religii aproape că se exclud reciproc între ele.
Din punct de vedere geografic, Ierusalimul este postat cam la jumătatea distanței dintre cercul polar de nord și ecuator, pe Dealurile lui Iuda, adică pe șapte coline, la fel ca și Roma, despărțite fiind de văi verzi. Această măreață așezare milenară se află la peste 30 km vest de capătul de N al Mării Moarte, pe un podiș descendent care se înclină brusc spre SE. Vechea cetate se învecinează la sud cu râurile Hedron și Hinnan, iar la est cu un deșert prelungit spre sud, pe malul Mării Moarte.
Ierusalimul modern s-a dezvoltat dincolo de zidurile cetății, mai exact - în zona de vest. Documentele atestă că pe locul actualei cetăți, încă din vechime, a mai existat o altă cetate-stat, aceea a iebusitilor, numită Salem, locuită de aceștia până în anul 3500 Î.Hr. (Există și opinia că de la Salem ar deriva numele Ieru-Salem - Jerusalem, cum se numeste Cetatea Sfântă în engleză!) În partea de est se ridică Muntele Măslinilor iar înspre nord-est, dincolo de vechile ziduri, se întinde cea mai compactă zonă locuită de musulmani (Ierusalimul răsăritean), după care urmează zone în exclusivitate evreiești, la fel ca și în partea de vest a suburbiei Noul Ierusalim, cu Piața Sionului în centru, și acesta sută la sută tot un cartier evreiesc.
De la iebusiti, regele David a cumpărat acest teren pentru a-și extinde cetatea. Aici, fiul său, regele Solomon, a ridicat marele Templu, înconjurând orașul cu aparent inxpugnabile ziduri care, totuși, au fost dărâmate și reconstruite de câteva ori. Cetatea a fost împărțită în două încă de acum o mie de ani, însă diviziunea oficială între evrei și arabii-palestinieni a fost impusă din afară, durând din 1948, de la fondarea statului modern Israel, până în 1967, când evreii nu au mai recunoscut diviziunea, declarând Ierusalimul capitala noului stat, în locul Tel Avivului (Orașul Pimăverii), un motiv în plus pentru exacerbarea urii milenare dintre cele două etnii înrudite. În prezent, această capitală are patru diviziuni etnico-religioase: cartierul evreiesc, arab, creștin și armean. Este de dorit ca vizitatorul să le vadă pe toate patru.