agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-15 | | Mărginindu-se să citească doar titlul noului volum de versuri, al lui Mircea Bostan, Cu Dumnezeu înainte, cu dracu-n cârcă… Poeme acide, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2008, lectorul poate formula grăbite presupuneri, cu tentă religioaso-magică și-și poate încropi rapid, trecând în revistă titlurile poeziilor prezente în acest volum, o părere de la care se poate dezvolta, la fel de rapid, un eseu substanțial. Eroare! Mircea Bostan nu are nimic de-a face nici cu Dumnezeu, nici cu opusul său! Dumnezeul lui nu este unul biblic, la fel ca și cel din cârcă, ci ei sunt cognoscibili doar prin coborârea în infernul zilnic, dar nu în acela al banalului sentimentalisto-abstracto-existențialist-etc-ist, ci în acela inutil, al politicului de speță splendidă, balcanică. Desigur, oricine se poate întreba, de ce „banala splendoare” a acelei „înțelegeri inutile”, clamate de titlu? Din dorința de a lămuri pe deplin toate conotațiile implicite, nu pot spune decât: Mircea Bostan este un înțelept revoltat, un cunoscător revoltat al banalei splendori a politicului; pentru că orice demers poetic, chiar și asupra banalului, aruncă străluciri asupra acestuia, dându-i o valoare, departe de el până atunci. În același timp, ca un Cronos care își devorează fii, înțelegerea adâncă și profund poetică a banalului politic, îl devorează chiar pe poet: el înțelege nu numai coaja faptelor ci el își adâncește limba în miezul lucrurilor, dar degeaba, înțelegere sa este inutilă și este înțelegerea inutilă a unei splendori banale. Cei doi, amintiți în titlu, Dumnezeu și Dracul, au și ei rolul lor în asigurarea, nu a unui echilibru, care nicicând nu se poate realiza, deoarece acolo unde numai chiar se pomenește de ei, este introdus elementul de acută incertitudine, ci acela de a face posibilă o balansare permanentă de la unul la altul, în orice registru s-a petrece acest balans (nenorocitul acesta din urmă / proțăpit / pe omoplați / segmentându-i calea / dar nici nu făcu nimic / pentru a scăpa de povară / … / și dumnezeu mărșăluia / militărește / nedându-i posibilitatea / de-a-l lua în brațe / și-n regim de suprasarcină / să se scuture de michiduță / ce confortabil ar fi fost / cu / dumnezeu în brațe / și / satana prăpădit, cu dumnezeu înainte …). Cu aceeași ingenuă detașare sunt silit să găsesc semnificații și acelui „înainte” și acelei „cârci”, unde pot fi identificate cele două entități extramundane, care aici au semnificația semnelor „+” și „-”, a „plinului” și „golului”, a contrariilor care se resping, dar care totodată se și atrag. Entitatea aflată înainte este aceea care îl îndeamnă să lupte, să fie entuziast în întreprinderea sa, dar aceea care îi apasă cârca, îl stopează, adaugă greutatea materiei demonice, dorinței lui divine! Sigur, orice speculație pornind de la titlul volumului ar fi superfluă și ar rămâne ca un simplu exemplu de ingeniozitate a autorului acestui articol, dacă cele spuse nu ar fi susținute de conținutul concret și subînțeles al volumului. Ori, chiar și simpla trecere în revistă a câtorva titluri ale unor poezii din acesta, face posibilă confirmarea spuselor de mai sus: „la mezat”, „istoria”, „mămăliga”, „gestionarul morții”, „morții umblători”, „un preș e dinte”, „ochii în ham”, „țara mea”, „șutul”, „miorița”, „agenda cetățeanului”, „balada delatorului”, „cel mic cel mare”, „fals”, „reformulata milă”, „marș”, „piatra”. Mircea Bostan este în acest Cu Dumnezeu înainte și cu Dracu’ în cârcă, un observator atent ale tuturor trimiterilor politicii și a tuturor contingențelor acesteia cu alte niveluri ale existenței umane. Este un atașat de aceste spații de care leagă esențele sale aspre, concluziile dure la care ajunge aparent ușor, dar cu câtă durere; M. Bostan este un observator critic al tuturor mișcărilor inutile ale celor care marșează sforăitor pe cartea splendidă a piedestalului politic, dar nu rămâne doar atât. Folosind grotescul dus uneori la extrem, ceea ce-l apropie peste timp de Bruegel, sau de Goya, își scoate cuțitele în miez de zi și fără teamă și fără prihană atacă răul sub ce formă s-ar înveșmânta acesta pentru a fi mai ușor de acceptat de către spectatorii din fiecare din noi. Rebelul M. Bostan pornește această cruciadă, deși își dă seama că este o acțiune sortită dinainte eșecului și-și cântă inutilitatea gestului. M-am întrebat dacă este posibilă și o apropiere de celebrul Don Quijote a acestui poet și tentația există și-mi spun că orice gând care apare nu este doar rodul unei sforțări mentale de moment ci apare ca urmare a unei închegări a sensurilor și semnificațiilor celor citite, celor înțelese din poezia poetului prezent. M. Bostan poate fi identificat și cu acel hidalgo anacronic în nebunia lui, dar atât de sensibil în entuziasmele sale. Acest hidalgo al anului 2008 atacă puternic căpcăunii trecuți și prezenți cu sarcasm, cu ironie fină, cu dezlănțuirea celuia care știe că tot ceea ce face este sortit eșecului, căci poetul are luciditatea să recunoască permanent, explicit sau implicit că versurile sale, oricât de acide ar fi, sunt anihilate de minciună, fățărnicie, lăcomie, viciu, sperjur, ranchiună, arivism, etc. pentru că acestea sunt acoperite de veșnica splendoare a banalului, iar banalului nu-i rezistă nici zeii, pentru a parafraza liber o altă expresie celebră cu trimitere la plictiseală! El își folosește cuvântul împotriva prefăcătoriei ca expresie a „politicii înalte”, dar ineficiente, care permite jocurile de putere unor „mâini simandicoase” (bârfim cu sârguință țara / râvnind duminica lăuză / la lene și la pat / am fost tampon în poarta Europei / dar jocurile de putere / ne-au istovit de vlagă / … / am devenit ștergar / de mâini simandicoase”, la mezat). Imaginează nu fuga oamenilor sătui de o țară unde toate sunt aceleași de veacuri, ci chiar fuga țării plină de lehamite față de „șmenuri vânzări și devalizări”: țara șucărită / își administră curaj / apoi își suflecă apele în bandulieră / se înveli cu munții cariați / își luă în brațe pădurile nedefrișate / și o hușchi / lăsându-și asistența / uitându-se ca cioara-n nucă…”,ei; istoria este, pentru M. Bostan, oportunitatea „hoților / curvelor / rataților / oportuniștilor /șmecherilor / șmenarilor / și altor loaze, istoria, conchizând amar : „celorlalți marxiști / creați de muncă / ușa în nas / să moară dracului de foame / privilegiați / de legea propriei lupte de clasă”. El se ia la trântă cu aceia care „ne etichetează mămăligari / neștiind că porumbul / văzu bobul / în câmpuri central americane”, mămăliga și împunge cu puterea celui ce-i stă înainte și a celui din cârcă, disprețul celorlalți europeni sau trans-atlantici față de ceea ce este românesc : „fasolea cu ciolan / … / la traducerea moldovenească / a operei sale (marele boier Sadoveanu) / … / iar peștera muierii dobândește / certificat de lesbiană / alții înghit în sec / salivând pavlovian câinește / la sarmaua turcească /”. Nu-i lasă în pace nici pe „ai noștri” care încă de la celebrul Lăpușneanu și la fel de celebrul Moțoc, nu fac altceva decât să dea satisfacție „prostimii” în timp ce acei „Lăpușneni” se folosesc de tot ce produce ea : „mulți…moțocieni / oameni / de soi și de tot soiul / … / descriu în termeni bazaconiți / miracolul insulei latine / în marea slavă / apoi … festinul, adunare”, apoi, ca în Gargantua, sunt înșirate „în bascula gustărilor servite / învăluie pe flancuri / plutoane cianozate de măsline / claponii dau din pulpe / între dinți de bine”, încât este inevitabilă întrebarea pe care și-o pune și poetul „ieșit sub cerul liber / întrebi ca prostu-n târg / ce temă planetară / se dezbătu în onorata / adunare …”. Se oprește fără complexe asupra oricărui purtător de funcție și cu umor (amar) face o ilustrarea chiar a „calităților” capului statului: „undeva / un președinte face sex oral / altundeva / doi președinți ordonă execuții în masă / mai mulți președinți sunt / împușcați spânzurați cu sau fără judecată / … / președinții își pierd calitatea de om / devenind ucigași cu atestat, un preș e dinte”. Antieuropeanul M. Bostan, nu este așa dintr-un capriciu de x-contra, ci pentru că simte naturalul în tot ceea ce a prins el așa de la cei care i-au fost înainte, pentru că simte nefirescul în ceea ce i se impune de către altcineva din afara universului său de trăire grefat pe ruralul nostru ancestral: „se învârtea întruna / de ici colea / sfârâindu-i călcâiele / dădea grăunțe nenumărate / la păsări rânea scândura / pat pentru porci / de împuțitele alea de fecale / cărora el le zicea / antieuropean căcat /, viața la țară”. În ciuda tuturor acestor refuzuri M. Bostan este un îndrăgostit de pământul țării, dar și un dezamăgit de tot ce se poate petrece pe acest pământ al lui, de aceea și sentimentul inutilității și al acceptării fataliste a ceea ne este hotărât de alții din zări străine : „în țara mea înainte de evenimente / era frig foame și frică la liber / după revoluția agenturiștilor / în țara mea / se fură și se minte / iarăși / se vinde frig foame și frică pe valută / cu ciorapi rupți / țara mea / își etalează degetele neîngrijite / pedichiuristele emigrând în occident / … / iar țara mea ruginită scârțâie / din balamalele neputinței / pe-un picior de plai / pe-o gură de rai …, țara mea”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate