agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-30 | | [Daniela Luca (Ela) – Întâlnire în alb, editura Sitech, Craiova, martie, 2006] Daniela Luca (născută la 27 septembrie 1969, la Constanța) debutează în poezie cu volumul de versuri Întâlnire în alb, volum ce reprezintă vocea unei poete de un real și considerabil talent, individualizat prin discursul liric susținut cu o finețe impresionantă purtînd în el intimismul romanțios sub aspectele sale marcante, grave, sau delicate ale unei trăiri sufletești aparte. Cartea poartă amprenta unei poete aflate la maturitatea scrierii, care utilizează cu dezinvoltură tonalități și registre distincte, fără a se încarcera prin repetarea unor idei, motive ori teme proprii sau chiar luate în starea lor brută din lirica unor antecesori. Fără să semene cu niciun autor contemporan, manifestarea poetică a Danielei Luca ia alte căi și coordonate, neavînd afinități decît foarte puțin față de N. Stănescu la nivelul preocupării față de importanța și profunzimea expresiei, singularitatea și individualizarea expunerii eu-ului unde formulele neconvenționale, extreme, nu mai au loc - precum în cazul marelui poet – reducîndu-și astfel menirea poetică la materializarea fluidului individual aflat dincolo de lucruri și concomitent la a se afla într-un continuu process al dezvelirii și acoperirii sensurilor esențiale; apropierea de I. Barbu este resimțită într-o măsură mică numai la imprimarea, în unele cazuri, a ermetismului în imagini, oferind astfel valențe diferite actului creator și potențînd frumusețea autentică a vocii poeziei scrise. Volumul cuprinde trei secțiuni, fiecare avînd treizeci de poeme, ca un simbol divin al împlinirii vieții omenești. Prima dintre ele, “Atelier de femeie”, despică și surprinde fotografic femeia în centrul activităților ei sufletești și cu toate că folosește persoana I schițează în general modul femeii de a fi lăsînd impresia unei rememorări prin însăși faptul respectiv: “mă făceam tot mai frumoasă înconjurându-mă în timp/ aveam un sculptor aplecat lângă bronz/ ce simplu model îi eram așa aproape întreagă/ între secunde nimic nu mai avea/ indulgența pămîntului” (Atelier de femeie). Femininului prezentat de Daniela îi este regăsit mereu un gol, o lipsă, fiind o “femeie fără noapte”, un “feminin ca-ntr-un spirit ieșit din sticlă”, accentuat și resimțit grav: “nu mai doreai decît să se facă scrum soarele fără/ apusuri fără întoarceri inutile” (Ploaia dorită) pentru un dincolo însemnînd atît spațiu cît și timp: “nu mai doreai decât fluidul zilelor prin care să treci/ fără o mână întinsă spre mângâiere”. Scrierea din această parte a volumului este marcată de o sensibilitate aparte nuanțînd cu fiecare poezie culmi și adîncimi, constatări pline de viață, frumos dar și amar, și stări niciodată identice decît la nivel de déjà vu ale femininului trăind și simțind intens în trecerea zilelor. A doua secțiune, “Ora de santal”, este poezia în care esențele și sensurile iau materialitate analizîndu-se ele însele cu o gravitate, seriozitate, putere de străpungere și împreunare a substraturilor literare, mitologice și filosofice într-un decor al suferinței și ridicării spre spirit ca urmare a travaliului creator; un bun exemplu este poemul “Ora mă cunoaște altfel”, o punere împreună a trecutului și durerosului pentru alcătuirea unui altfel de timp întru înaintarea unei altfel de existențe: “pentru trupul meu ora nu are decât patru unghiuri/ mă arcuiesc cumva să pot lăsa în pace minutele/ și să nu smulg secundarului ticăirea”. Partea finală ancorează într-un joc al metaforelor și al existenței revelatoare, sau reliefează frumusețea comunului ajuns a fi privit ca tern și, deci, privat de apreciere, oferindu-se și oferind cititorului o cale spre înțelepciune, profund și însorit: “mi-am cântat umbra în marș funebru/ ermetică orgă fără acorduri cu mine fiind/ am luat vitraliile și le-am înmormântat/ la suprafața cerului noros” (Umbra umbrelor) totul fiind într-un fel de rugă diferită din timp în timp căutînd iubirea “și îngerii tot nu răspund/ se coboară în chip pe cuvânt/ urcă-n legământ și mă lasă-n sipet sfânt/ tămâie-n palme din liniște vie/ luminile-mi cântă-n potir a iubire” (Rugă) demnă de un spirit și un suflu poetic ales. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate