Alecu, Ioan, n. 18 octombrie 1899, în satul Itești, comuna Berești-Bistrița, județul Bacău - m. 28 martie 1966, la București. Istoric. Fiu al învățătorului Ioan Ursu și al Mariei Alecu. Și-a început studiile în comună (1896-1900), absolvind în 1907 Liceul „Principele Ferdinand“ din Bacău, unde l-a avut ca profesor pe scriitorul D.D. Pătrășcanu, care prin bogăția cunoștințelor și talentul oratoric l-a atras către studiul istoriei. A urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității Iași, secția istorie-geografie, printre profesori numărându-se savanții Dimitrie Onciul, A.D. Xenopol și Ioan Ursu. După obținerea licenței a funcționat ca profesor suplinitor de istorie la Liceul Internat „C. Negruzzi“ din Iași (1912-1916), primul război mondial întrerupându-i pentru un timp cariera. Având gradul de sublocotenent și, prin avansare, de locotenent în rezervă, a luptat pe front, fiind rănit în două rânduri, iar după încheierea păcii a activat ca profesor la Chișinău (1918-1924), de unde s-a transferat la Bacău. Aici a întâlnit un mediu intelectual favorabil, începându-și colaborarea, în 1926, la revista Ateneul Cultural, înființată de Grigore Tabacaru și George Bacovia, în paginile căreia a publicat poezie religioasă și de factură sămănătoristă, reunite mai târziu în culegerea Brazde de plug, rămasă în manuscris. Profesor de istorie, din 1924, și director al Școlii Normale de Învățători (1929-1931), el are meritul de a pune capăt improvizațiilor și clădirilor insalubre în care se învăța, lăsând urmașilor un local de școală impunător, în care studiază și astăzi elevii Școlii Normale „Ștefan cel mare“. A predat apoi istoria la Liceul „Ferdinand I“ din Bacău, în 1947 trasferându-se la București, unde după doar doi ani
se pensionează. Perioada bucureșteană a fost consacrată în exclusivitate studiilor istorice și teatrului, până la trecerea sa în neființă reușind să închege studiile istorico-sociale „Dacia Felix în lumina izvoarelor istorice“, un tablou sugestiv al decadenței Imperiului Roman, „Păstoritul în munții Moldovei“, în care stabilește perioada apariției „Mioriței“, și „Târgul și ținutul Bacăului de la origini până în secolul al XVIII-lea“. Având ca punct de plecare Getica lui Vasile Pârvan, în această ultimă lucrare propune o inedită și veridică etimologie a cuvântului Bacău, care ar proveni de la tribul caucaensilor, ce a trăit în perimetrul actualelor județe Bacău și Neamț, numit generic Caucaland. În limbajul lor, localitatea obișnuită se numea „Cauca“, iar o așezare mai mare purta prefixul „ba“. Aplicând legile fonetice ale formării limbii române, reiese că „bacauca“ a devenit, prin transformări succesive, Bacău. Cât privește preocupările din domeniul Thaliei, a lăsat în sertare nu mai puțin de 11 piese: Rătăcire, În Zori, Între tată și fiu, Artă și invidie, Statuia, Profesorul, Într-un sat, Descătușare, Pygmalion, Lupta pentru lumină, Să vii cu părinții. Manuscrisele acestor lucrări, precum și cele ale poeziilor și pieselor de teatru redactate în decursul vieții au fost donate, în anul 2000, de către scriitorul Viorel Alecu, fiul său, alături de 58 valoroase cărți de istorie, Școlii Normale „Ștefan cel Mare“, în speranța că vor fi valorificate. Grație bunăvoinței conducerii acesteia și înțelegerii cu Editura Egal, în același an a văzut lumina tiparului volumul „Două studii istorice”, care reunește, în îngrijirea istoricului Ioan Mitrea și a editorului Ioan Dănilă, studiile „Dacia Felix, în lumina izvoarelor istorice” și „Târgul și ținutul Bacăului, până în secolul al XVIII-lea”.