agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-21 | | „Închisoarea asta proaspăt văruită și proaspăt curățată sunt chiar eu.[…] Nu vreau altceva decât să modelez o zeitate chilugă și să o așez în mijlocul mesei, pentru ca tu insidios și orb să i te închini. De la o vreme închisoarea asta proaspăt văruită și proaspăt curățată a început să crească, să se umfle, să se umfle”. Așa se închipuie pronaosul la O catedrală blestemată de îngeri (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002), meșter făurar fiind Mariana Criș. O trambulină spre mistica viscerală, o încercare de îndepărtare de zona accidental sublimă a regnului omnivor („Îmi doresc să părăsesc ținutul fosforescent al oaselor mele”), fără ca ținta metavoiajului să se precizeze cu limpezime („Doamne, surâsul tău nu-i decât o vagă promisiune”). Lupta cu îngerul (poeziei) se va da mai cu seamă în culise, ochiului cititorului fiindu-i oferite doar sumare tricotări de artă poetică: „Pe foaia albă un deget stângaci bont și fără unghie poate fi, în curând, un poem minunat”. Poeta este o șansonetistă melancolică, dar nu melodramatică. Ea nu șochează, nu țâșnește, dar încântă urechea și ochiul cu o ironie delicată, care se mulțumește să adulmece protestul („în fotoliul acesta zoios îmi lipesc de trup fotografii ale începutului de secol. Ce idioțenie!”). Chiar și hiperbolele beneficiază de vlăguirea parodică a postmodernismului: „Cu ochii lăptoși și zemoși despoaie o femeie cu pântecul cât o europă”. Spre deosebire, însă, de poemul duodenal al optzeciștilor, Mariana Criș apelează inspirat la brevitatea poemului în proză. Dacă forma este baudelairiană, nu același lucru se poate spune afirma despre conținut. Vom asista mai curând la o filtrare a substanței rilkeene prin angelologia descumpănită a lui Al. Philippide. Și aici ne vor întâmpina îngeri hibrizi („În mijlocul casei se naște o făptură. Dospește și crește până când ajunge un uriaș fără mâini”), care indică, în special prin gesturi, punctele moi ale mascaradei („Viața asta e o jucărie stricată în mâinile unei divinități hrăpărețe și desenată pe toate gardurile”). Fragmente din liturghia demonică înregistrată pe bandă de magnetofon, care-l terifia pe Baconski, se pot asculta, cu oarece bruiaje, și în volumul de față. Blamarea lui Deus otiosus („Chipul tău schimbător l-am pierdut într-o grețoasă melancolie”), se face și ea simțită, câteodată. Bruiajul de care spuneam este pus la cale, insidios-inconștient, de înclinația către minimalism („Singurătatea s-a făcut rotocoale mici și a dispărut în bulele săpunului de toaletă”) și suavitate. Totodată, lăstarii romantismului blazonard mai înmuguresc pe la rădăcina poemului: „Sângele acestui poem/ s-ar fi vrut să fie cândva albastru…”. Caracteristice acestei poezii mai sunt penuria erotică și pericolul inflației maximei filosofico-moralizatoare. Nu pot să nu remarc, totuși, frecvența referirilor angelice într-un spațiu mioritic al moralei minime. Blestem sau descântec?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate