Avertisment:
· Personajele si faptele descrise sunt reale. Inventiile, subventiile, aluziile, s.cl. sunt nule si neavenite – prea mare bataie de cap sa uzez de operatorul logic “nici/nici”, pentru ca s-ar lungi expresiile, unele devenind nerecomandabile. Cine vrea poate, cine nu, nu!
· Optiunile individuale sunt asa cum sunt ele: urci; nu urci; cobori cand se cuvine. “Lumea asta e pe dos,/ toate sunt cu susu-n jos./ Putini urca, multi coboara,/ unul macina la moara.” – “detaliu adjuvant” extras din productiunea D`lui Creanga, “Harap Alb”, in care citata sentinta/raport este expusa de Pasari-Lati-Lungila. Personal sunt convins ca stiu de ce Eminescu il aprecia pe raspopitul autor! Nu vreti sa mai cititi inca o data, sau de mai multe ori? Va place, ai?!
· Regulile “de parcurs” sunt simple: cine poate oase roade; cere si ti se va da, pentru ca mai apoi sa poti darui; mimeni si nimic nu este perfect, dar exista si sinucideri elegante (cum e “Logica” lui Hegel, in care se spune negru pe alb, ca un sistem religios merita sa fie luat in seama daca asertiunile lui se supun canoanelor logicii – nu stiu nemteste si ma ascund sub vorbele lui Napoleon: “germana este o limba in care te adresezi cailor”, fiinte neconfundabile cu houynhnhmii swift-ieni).
[Hm! Caii au fost initial animale de de acompaniament, cam de marimea unui caine … ce ti-e si cu chinezii astia care au transformat calul in ce este si arborii in plante care incap pe o polita sau un pervaz!]
· Axioma, singura acceptabila de altfel, este ca oamenii sunt in stare – “osebit” de alte fiinte – sa ofere cultura cadou naturii.
Acum deschideti laaarg ferestrele, culegeti-va pretextele pentru evadare si … haide!

Intaiul aranjament
Cu voia dumneavoastra am sa incalc niste principii autoimpuse – de felul meu sunt un tip plin de prejudecati, dar nu din alea de se gasesc pe toate drumurile, ci fabricate de Mandea. E week-end, la urma urmelor. Degetele mele ar cam trebui sa fie in vacanta – intre 30, pana la 50 de kilometri, pacurg zilnic degetelele unuia care munceste cu tastatura, dupa cum au stabilit aia de la Microsoft, pe care ii cred pentru ca jumatate dintre ei vorbesc aceeasi limba ca si mine, fiind romani get-beget (cf. Bill Gates). In rest, treaba si America lor, cu mana lor si-au facut-o!
Revenind la principiile mele, doua sunt, mari si late: sa nu citez din memorie si sa nu gandesc prin asocire de idei. De cate ori am incalcat “prejudecatile” astea am fost, automat, supus oprobiului public – mai am eu si altele, de interior, de care ma tot lovesc cu sufletul sau cu mintea, dar nu sunt transparente pentru semeni. Deja am facut o confidenta. Dracu` m-a pus?

Al doilea aranjament
Dupa prima calatorie cu tramvaiul “34” am sa va rog sa va spuneti parerea intr-un mod foarte simplu: da ori ba. In functie de scorul “da”-urilor si/sau “ba”-urilor eu am sa stiu daca promovez Tramvaiul “34” ca unitate de masura valabila pentru cultura publica. Nu va pierdeti timpul cu nimicuri legate de subdiviziuni si de standardizarile de la Geneva, pentru ca am aranjat ploile – Paris, Bruxelles, Londra, Florenta, Sidney, N.Y. City si Washington Dc. sunt la pamant de placere.
Da?: da sau ba! O.K.!
Ca o asigurare in plus, sa stiti ca si la Geneva se vorbeste o “limba de lemn”, sora gemana cu ce stim noi.

1. Spunerea lucrurilor “verde-n fata”
Nu mie imi revine meritul de a fi adus tramvaiul pe terenul celei mai crancene arte, Literatura, ci lui Calinescu. Cititi: “Lumea crede ca tramvaiul este un mijloc de locomotiune, o intreprindere comerciala, care are drept scop sa transporte cat mai multi pasageri spre cat mai multe beneficii. Nimic din toate acestea.” Si face, Calinescu, precizarea ca scopul tramvaiului este unul ludic. Mai departe, analitic, el dzvaluie ca : “Vatmanul este preocupat de probleme cu totul artistice.”, cum ar fi aceea a opririi tramvaiului astfel incat pasagerii sa-si puna/rezolve probleme de teoria probabilitatilor legate de statii (topos), raporturile spatiu-timp (ontos), adresabilitate (ceva etica), infatisare (estetica de suprafata – la urma urmelor “grotescul” este un concept estetic printre alte cu aceeasi valoare, nu unul surghiunit), stare psiho-sociala (manie, extaz, lehamite, compasiune), profit (oikonomia – mai iau abonament/bilet sau tocesc pingele?), managenent social si raporturile cu autoritatea (politica atotcuprinzatoare, de la Hammurappi la Lebed). Asta din urma intrucat: “Cu taxatorul, raporturile sunt tot asa … Taxatorul nu vede in vanzarea biletului un fapt comercial, ci un act de autoritate … Taxatorul este o autoritate. El aplica avertismente si pedepse … Daca n-o face este pentru ca publicul este prudent …”. Exceptand aflatul meu in treaba, am citat din: Adevarul literar si artistic, XII, seria a II-a, 638, p. 8, 26 februarie 1933, dar am satisfactia ucigasa ca v-ati intoxicat. Unii, cei lucizi, au sa renunte, altii mai vor “o doza”. Cu mare placere, e gratis! Sa va fac loc …: copiii, cainii, domnisoarele si doamnele, domnii … Scepticii incurabili pot sa bata din buza si din “aripele” lor de pinguini ramasi pe refugiu. Tai, taaai! Noi suntem deja in salonul bunelor maniere, tangoul este simbolul pasiunii, jazz-ul o mare ironie, am luat “Spuma zilelor” urcand in “34”, sarcasmele sunt neproductive.

2. Adevarata deschiderea a ferestrelor, zboruri si panoramari
Public vorbind, sunt “detinutul” ideal. Existenta mea se consuma incepand de la incidenta lui Mihai Bravu (Piata Obor pentru initiati, sau locul in care “mijlocul de transport nr. 34” face cea mai eleganta volta) cu Stefan cel Mare, care curge lin pe langa Connex, patru spitale – unul fiind de urgenta – , doua institute de medicina, un stadion, Circ-ul, magazin de arme, BINGO, case de schimb valutar, BCR, Asirom, IGP s.a., care se prelungeste cu Iancu de Hunedoara (Martin si o tipografie, City Bank, Societee Generale, Palatul Victoria, Aliantz, Bancorex, orgoliosul sediu Orange, Tv.7abc, Radio21, Antippa si muzeul cu pietre si al taranului, plus maternitatea Filantropia – intrezarite numai, caci merg pe sub pamant pe portiunea asta, iar iesirea la lumina se face pe Titulescu (mare figura) care aliniaza, dreapta-stanga HBO, Citroen, Germanos si Flamingo – high-tech!!! –, ceva Toyote, Irish pub si Salon International – plin de specific autohton asezonat cu catarge purtand drapele. Calea asta regala – fata de care ROUTE 66 (Colorado Rain - COTY) si LEGENDARY HARLEY-DAVIDSON (Original) sunt niste “eau de toilette” moi ca apa de ploaie – este brutal intrerupta de Banul Manta, de stai si te “crucificesti”, nu mai ai nimic de facut, alternativele fiind departatul Pod Grandt sau Piata Aviatorilor. Statie finala: “Cine-a pus statia-n drum,/Ala n-a fost om nebun.”. Drepte si mari vorbe.
Daca ati identificat ceva, pe acest drum, superficial descris de mine, care sa justifice calificativul dat de Inspectoratul General al Politiei (IGePeu, pentru pensionarii si rezidentii etablishment-ului) cum ca acest “fir” cu nume glorioase e un “fir rosu” – maxima criminalitate, in argoul celor de la IGePeu – eu ma dau batut.
Nicu Gheara are cartierul general in Piata Obor. El e inca in viata. Dupa ce o va sfarsi, botezam locul, in semn de recunostinta: GHEARA PLACE.
Pentru curiozitatea dumneavoastra maladiva, va aduc la cunostinta ca locotenentii lui Nicu sunt niste pacifisti. Asta explica de ce a fost devalizat, acum un an, magazinul de arme de “vizavi” de BINGO. Armele sa stea la Politie, in rastele, nu prin vitrine de unde sa ispiteasca trecatorii.
Nicu e “baiat parfum”. Nu se incurca el cu aia din cartierele colaterale: Pant”i”limon & Colentina – citeste BUG Mafia si Parazitii – sau Mosilor – citeste Marijuana, pe care eu o respect ca barbat, pentru ca are un ten … mmmm!, o statura tentata, porniri de luptatoare si inclinatii artistice naturale/declarate, suficiente ca sa nu contest calitatea ei de patroana/vanzatoare de bijuterii aflate la purtatoare (nuri!) sau in galantar.
Nicu e PATER si cu asta am spus tot. E producator, sponsor, promotor de cultura, nu ca “pacalicii” astia, care ar muri de foame fara mana lui larga (lunga?!). “Why not?” e stabilimentul lui, dar nu e plantata “intrebarea” pe Calea regala, ci a fost exportata pe la marile helestee, sau herestree – imi joaca memoria feste. Am retinut esentialul insa, exportul de cultura. Stiti vorbele alea: “spune cu cine te aduni si iti spun cine esti”, sau “spune cam pe unde umbli si imi fac o idee cam ce poti sa faci”. Tocmai asta voiam sa spun, ca sunt prizonierul acestui spatiu, care are un genius loccis.
Fac un ex-curs ca sa raspund intrebarii unei tinere si nervoase jurnaliste: “Cand a fost construita cladirea asta stalinista – Palatul Victoria /n.n./?”
Domnisoara scumpa, este creatia lui Duiliu Marcu – mare arhitect roman – si a fost facuta astfel incat sa reziste unor atacuri de razboi clasic. In institutele de arhitectura din lumea larga, profesorii predau studentilor solutia asta constructiva. De aia nu i s-a intamplat ce s-a intamplat cu orgolioasele turnuri ale WTC-ului New York-ez.

No.1, baga reclama aia odata, ca am facut scurta la degete! Bogdaneee, taie filmu` ca ti se strica ochii!