Interviu cu caricaturistul ȘTEFAN POPA POPA’S

- Ștefan Popa Popa’s, s-ar părea că, într-un fel, te-ai retras din viața culturală românească, supărat pe ceea ce se întâmplă în ceea ce cineva a numit „deșert cultural”. Care sunt temeiurile acestei supărări?
- În primul rând, pentru că nu vreau să iau parte la genocidul cultural care se petrece la ora actuală și de câțiva ani buni în România. Tot ceea ce e specific poporului român trebuie să rămână al poporului român și nu vreau să se combine tot felul de treburi care sunt departe, chiar în aer față de ceea ce ne e specific nouă, și care duc la chestii nocive pentru noi toți, mai devreme sau mai târziu. Gândiți-vă că recent, o publicație de prestigiu a confundat Capitala țării noastre cu o altă Capitală.
Nu sunt lucruri care se întâmplă des, dar ele depind de noi și datorită nouă se întâmplă atâtea lucruri de acest fel. Noi suntem vinovați. Și atunci, cineva trebuie să ia taurul de coarne. Dacă mai mulți oameni de cultură au făcut ceea ce am făcut eu, mă bucur, și cunosc foarte mulți și ne încăpățânăm să facem, totuși câte ceva, că nu ne-am desprins total, să facem ceva de bun simț pentru țara aceasta. Și eu mă refer la festivalurile de umor pe care eu mă încăpățânez să le finanțez acolo unde e cazul, să particip la ele, să mă implic în organizarea și desfășurarea lor.
- Te manifești într-o zonă a culturii care are și efecte terapeutice, e zona lui „râsu’ – plânsu’”, e zona umorului, care are și ținte civilizatoare dar și tămăduitoare. De unde vine puterea poporului român de a zâmbi, de a râde, de a se salva prin umor?
- Poporului român îi e specific să facă haz de necaz. Peste poporul nostru au trecut atâtea popoare migratoare, a trebuit să supraviețuim în mai multe imperii. Toate aceste etape au fost trecute într-un mod particular, prin puterea de a face și haz de necaz.
Consider că în acest moment în care cultura e la pământ, civilizația, învățământul sunt la pământ, economia la pământ, se face haz de necaz. Această stare e una obișnuită la poporul român, aș vrea să nu mai existe această atitudine, să fie depășită odată! Suntem o națiune, o civilizație care merită să fie recunoscute și respectate în Europa, în lume. În așa fel încât și eu, ca artist, să mă simt că trăiesc într-o țară civilizată. Să nu fiu nevoit să mă exilez în propriul meu castel, în propriul meu mic imperiu, cum îmi place să spun. Să nu se ajungă ca timișorenii să spună „Pe Popa’s nu l-am mai văzut pe stradă în Timișoara de zece ani”. Este dureros ceea ce spun, dar mă gândesc și la simțămintele pe care poate să le aibă Paul Goma în exil, continuând să rămână în exil.
Eu, cel puțin, mi-am rezolvat treaba – m-au autocenzurat și m-am autoexilat și-mi place să spun că-mi place să trăiesc în România pentru că nu plătesc TVA și pe aerul pe care-l respir. Pentru că, totuși, am o carieră internațională, și vă spun sincer, puțini dintre sportivii și artiștii români au făcut ceea ce am făcut eu, adică să se încăpățâneze să facă o carieră internațională, răspunzând solicitărilor de pe toate meridianele globului, după șase ani de exil, așa cum mi l-am asumat eu. Doar în acest an am fost invitat la Torino, la Bonn, la cel mai important summit pe probleme economice și politice, am fost invitat de regele Norvegiei, am fost solicitat la sediul NATO, ca să continui expoziția permanentă inițiată acolo, la Paris ș.a.m.d.
În cele mai multe locuri mă deplasez cu mașina. Știți ce mi-a spus șoferul meu, care e un om simplu, dar minunat: „Domnule Popa’s, ce bine ar fi dacă v-ar primi și în România așa cum vă primesc în străinătate!”
La Berlin, i-am făcut pe senatori să stea la coadă ore în șir. La Zagreb, după șapte ore, la ora două ambasadorul Greciei mi-a spus „Domnule Popa’s, eu sunt ultimul!” Nu știu, eu n-am văzut oficialități diplomatice să se stea la coadă la altceva atâtea ore!
Eu am intrat în contact cu mari personalități ale vieții publice mondiale și eu fac bulevarde de comunicare mai largi decât poate face șeful Statului sau prim-ministrul. Uite, eu mă gândesc la întâlnirile domnului Tăriceanu cu doamna Merkel. Nu știu, eu tot am impresia că se duce degeaba, nu-i spune nimeni ce trebuie să spună, ce trebuie să facă la o astfel de întâlnire? Chiar nu are nici un șoptitor bun pentru astfel de situații? Cred că eu, dacă m-aș întâlni cu cancelarul Germaniei aș ști ce să-i spun, ce să fac. Când doamna Susane Casner, după ce mi-am terminat treaba în Bundestag, m-a chemat într-o cameră, într-un separeu, cu traducătorul dânsei, nu cu al meu. Și m-a întrebat ce aș dori să-i cer. Și i-am zis „Dar ce să vă cer?” „Păi, toată lumea care vine din România îmi cere ceva!” „Uita-ți, i-am spus, eu fac excepție, nu vă cer nimic!” pentru că nu aveam nevoie să cer ceva Susanei Casner. Consider că trebuie făcut în așa fel ca tu să-i umilești, ei să nu mai știe ce să-ți mai facă pentru a se revanșa. Pentru că să știți că toți au bun simț. Uitați-vă ce declarații am inclus în cataloagele mele: „Sunt șocat, sunt mișcat, am fost surprins de cum m-ați prins...” ș.a.m.d.
-Crezi, Ștefan Popa Popa’s, că ar mai putea cultura salva România? Și cum?
- Numai cultura mai poate salva România. Și să știți că imaginea, reprezentarea țării e făcută de sportivi și de oameni de cultură. Celelalte categorii, mai săpăm, mai așteptăm. Deși sunt și unii industriași care spun că și ei fac imagine României. E posibil. Încerc să le dau crezare. Dar cel mai mult sportivii și oamenii de cultură duc faima țării. Eu cred că cultura e cea mai importantă. Și cultura va salva, dacă se va vrea. Pentru că eu, ca om de cultură, încerc, cum îmi place mie să spun, să fac „bulevarde” , în timp ce eu, parcă așa sunt condamnat să pierd toate procesele din România. Dar eu n-o să dau niciodată mită pentru a câștiga un proces. Chiar spunea cineva, persoană importantă din Timișoara, că „Pentru dumneavoastră și pentru Ducadam ar trebui să ne ocupăm noi mai mult! Pentru că nu e normal ca nouă ani să aveți procese cu casa în care stați și nimeni, nici Statul român să nu se implice nici într-un fel!” Gândiți-vă că stăteau niște oameni fără nici un fel de acte în casa mea și de-abia după vreo trei ani am reușit să-i scot afară. Statul român nu doar că nu s-a implicat în nici un fel, ba, din contră, primarul Timișoarei m-a mințit că nu e nici un proces pe rol cu casa mea. Deci, sunt chestii anormale care se petrec cu noi. Noi ne ocupăm să salvăm țara, să facem aceste „bulevarde” pentru imaginea țării și, firesc, ne întrebăm, ce face Statul românesc pentru noi? Cel puțin pentru mine n-a făcut absolut nimic. Acum s-au gândit să-mi plătească deplasarea la Curtea Regală, pentru că, dacă am înțeles bine, e prima invitație culturală nominalizată, în istoria țărilor nordice, la o Curte Regală. De ce n-au făcut-o până acum? Nu veți găsi vreun decont Ștefan Popa Popa’s la nici un minister. Eu am reprezentat caricatura românească și arta românească pe banii mei și încă mă încăpățânez s-o reprezint în continuare în aceeași termeni.
Trăim într-o țară balcanică, o acceptăm ca atare. Eu știu că n-am fost pregătit decât de statul francez să fac treaba aceasta în România, dar o fac și în Franța, dar, din păcate, am fost mai mult român decât francez, dar mă încăpățânez să îmi desfășor activitatea în România și să îmi expun lucrările în afară.
- Ce-ar face un ministru al culturii pe care l-ar chema Ștefan Popa Popa’s?
- În primul rând ar refuza, cum am și făcut, în ’94 sau în ’96, nu-mi amintesc exact, când domnul Iliescu a venit la Timișoara, la o întâlnire desfășurată la un restaurant din Piața Bălcescu, unde vroia să mă prezinte ca viitor ministru al culturii. Atunci i-am spus că nu accept sub nici o formă, pentru că Popa’s nu e administrator și nu se va transforma într-un administrator. Sunt alți oameni care au stomac și pot să facă treaba aceasta. Un artist care se respectă, eu nu cred că poate să fie administrator, nu poate accepta să preia un post de ministru.
- Ce ar mai vrea să spună/facă artistul Ștefan Popa Popa’s pentru cultura română? Pentru cea universală?
- Eu m-am considerat întotdeauna un debutant. Acum de-abia încep să mă afirm. Am multe proiecte și o să vedeți că mă încăpățânez să mă opresc și încă vreo șase – șapte ani am să fiu un artist important pentru Europa, dacă nu pentru întreaga lume. Dar pot să spun și pentru întreaga lume, pentru că recent în „Eurolife”, în Statele Unite a apărut o pagină întreagă color în care am fost prezentat ca rege al caricaturii, „The King of the Cartoons”. Și cred că va mai trece mult timp până când și românii să mă recunoască.
- E grea povara succesului?
- Este, pentru că toți dau în tine, toți îți aruncă energii negative în tine. Trebuie să fii foarte atent și trebuie să lupți cu toți și lupta asta e grea. Noroc că am avut în ultimul timp un manager foarte bun și mi-a dat foarte bune dirijări în privința artei: să nu mai apar la televiziune, să nu mai apr în presă, cel puțin o perioadă de timp, până când societatea românească se va face mai sănătoasă decât este acum când, de fapt, este foarte bolnavă.
- Ai început să modelezi talente, în linia preocupărilor tale. Ai țintit chiar la o Școală de caricatură Ștefan Popa Popa’s. A dat roade școala aceasta pe măsura așteptărilor tale?
- Somnul rațiunii, se spune, creează monștri. Am creat această școală și am mers o perioadă cu foarte mulți dintre ei. Le-am zis că voi lua mâna de pe ei și-i vom lăsa în pace, în momentul în care vor începe să mă înjure, pentru că acela e momentul cel mai potrivit pentru a-i lăsa în pace. Performanțele sunt extraordinare, pentru că am obținut Marele Premiu în Germania cu ei, în Japonia, premii II și III în Statele Unite, am obținut premii la cele mai importante concursuri internaționale, ei fiind unii chiar puștani de 14 – 16 ani și care au ajuns să ia mari premii. Dar „înjurătura” lor trebuie înțeleasă ca atare, deci trebuie să fie o „înjurătură” de bun simț. Din păcate am avut parte și de momente în care ei au depășit acest bun simț m-am trezit cu patru monștri care au încercat să mă imite și să fie Popa’s, în câteva cotidiene importante din țară, spunând că, de fapt, ei au bătut recordul meu ș.a.m.d. Bine, s-a dovedit treaba rapid că e o treabă falsă. E bine când cineva încearcă să-și depășească profesorul dar s-o și facă în realitate nu doar să bată din gură.
- Există un „secret” al performanțelor lui Ștefan Popa Popa’s?
- Am considerat întotdeauna umorul un lucru foarte serios.