agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-08 | |
Vasile Gavrilescu
,,Liliacul”, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea, 2004, 412 pag. De câțiva ani buni, arhivele fostei Securități au încetat să mai facă parte din acea misterioasă terra incognita, inaccesibilă muritorilor de rând; mai precis din 1999, de când a luat ființă Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității. De atunci, instituția cu pricina a adus liniștea (sau, după caz, le-a bulversat exitența) câtorva mii de români. Unul dintre aceștia, Bujor Nedelcovici, vorbea într-un interviu (rev. 22, Nr. 15/ 2002) despre impactul pe care l-a avut asupra sa lectura propriului dosar de la Securitate: ,,Lectura dosarului mi-a provocat o ruptură a inteligibilității, o fisură în spațiul și timpul trăit, o nouă deschidere-închidere în viața mea pe care o considerasem transformată în destin.(…) Sunt obligat să mă întorc în miasma timpului trecut, un Rău latent, o îmbolnăvire colectivă, care nu poate fi eliminată decât printr-o < O astfel de ,,ruptură”, adevărată traumă psihică, a suferit și craioveanul Vasile Gavrilescu în momentul în care, cercetându-și dosarul de la Securitate, a descoperit mai multe declarații și note informative date ani de-a rândul chiar de propria-i soție! Dar, ca o culme a cinismului (sau a derizoriului vieții?), transmiterea acestor note informative către Securitate începuse încă din anul 1958, când Vasile și Aurora Gavrilescu erau tineri, proaspăt căsătoriți și (se bănuiește) se iubeau! În volumul său, intitulat Liliacul (Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea, 2004), Vasile Gavrilescu încearcă o rememorare afectivă a trecutului din perspectiva unui fost oponent al regimului comunist, apelând la o confesiune emoționantă, la o narațiune cu aspect de jurnal intim, ,,împănată” cu file din dosarele în care a fost ,,luat în lucru”, din punct de vedere informativ. Din această perspectivă, Liliacul este o carte-document, care vorbește despre acel ,,rău latent”, de care amintea și B. Nedelcovici, aducând în fața cititorilor încă o mărturie zguduitoare despre moralitate și impostură, despre disidență și delațiune, despre curaj și lașitate, despre opresiune și oportunism. Cu Liliacul, Vasile Gavrilescu continuă șirul dezvăluirilor terifiante al celor care și-au comentat public propriul dosar de la Securitate (Bujor Nedelcovici, Stelian Tănase, Hans Berghel, Florentin Toma, Mircea Daneliuc etc.). În sprijinul acestei afirmații aș putea cita, spre exemplu, volumul lui Stelian Tănase, Acasă se vorbește în șoaptă (Ed. Compania, București, 2002), carte cu care Liliacul are multe similitudini. De existența lui Vasile Gavrilescu aflasem după lecturarea câtorva date bio-bibliografice și a unui fragment de roman (Dilema), pe la sfârșitul anului 2001, într-o Antologie a Societății Scriitorilor Olteni, La început a fost Cuvântul. Născut la 5 aprilie 1937, la Silistra, în Bulgaria, rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, ajunge copil de trupă. Personaj charismatic, are ca studii liceul teoretic, dar și școala dură a vieții, absolvită pe maidanele Craiovei. Spirit contestatar, un veșnic răzvrătit, ajunge de tânăr un opozant al regimului, înființând, în 1958, o grupare subversivă, numită ,,Bastonul căptușit”. Arestat și condamnat în aprilie 1959 la 22 de ani muncă silnică, este eliberat în 1964, cu ocazia faimosului decret de grațiere. Dar, cu prima ocazie, peste un an, Vasile Gavrilescu trece fraudulos Dunărea în Iugoslavia. Fiind prins și returnat în țară, este condamnat pe 8 dec. 1965 la șapte ani de închisoare, ca ,,frontierist”. Obține eliberarea condiționată în 1968 și se angajează ca electrician la I. G. C. L. Craiova. Intrat în vizorul organelor de Securitate pentru activitatea sa ostilă, de ,,dușman al poporului”, Gavrilescu devine personaj principal într-un număr de 22 de Dosare de Urmărire Informativă (D. U. I.) sub consemnele Călătorul, Gănescu sau Liliacul. Personaj oarecum contradictoriu, cu reacții greu de descifrat, Gavrilescu reușește să ajungă în 1978, după multe peripeții, în lagărul de refugiați de la Treiskichen (Austria) dar, spre stupoarea generală, când nimeni nu se mai aștepta, revine în Craiova, iscând o mulțime de suspiciuni față de acțiunile sale, învăluite în mister! Comentând evenimentul, autorul se disculpă în paginile jurnalului: nu avea rost să ajungă în Occident fără manuscrisul cărții sale, care-i fusese confiscat în Iugoslavia! De altfel, nedorind să-și facă publice toate acțiunile întreprinse, autorul plasează într-un con de umbră și derularea evenimentelor care l-au dus, în anul 1985, pe pământ francez. Pentru a ține sub strictă supraveghere un personaj de ,,talia” lui Gavrilescu, Securitatea concepe diverse scenarii și planuri operative, declanșând o adevărată desfășurare de forțe. Astfel, în urma lecturării celor 412 pagini ale cărții, aflăm că pe urmele ,,obiectivului” s-a pus în mișcare o adevărată armată formată din 43 de informatori și 50 de cadre active ale Securității. Informatorii, numiți și ,,surse” erau, în cazul lui Gavrilescu, soția acestuia, Aurora Gavrilescu, unii vecini din Str. Maxim Gorki nr. 8, prieteni, colegi de serviciu, foști colegi din perioada detenției. După cum se vede, cercul în care se învârtea eroul principal era unul vicios (și destul de viciat)! Documentele aflate în dosarul lui Gavrilescu sunt diverse: de la simple note informative, declarații de martor, până la planuri de măsuri, rapoarte de lucru, procese verbale de percheziție domiciliară. Din aceste documente, cititorul are privilegiul să afle, direct de la sursă, mecanismele și mijloacele ,,specifice” de lucru ale fostei poliții politice române, Liliacul putând fi perceput, din acest punct de vedere, ca un mic manual de urmărire informativă. Este memorabil (și plin de învățăminte pentru contemporani) episodul cu instalarea ,,tehnicii de ascultare” la domiciliul… clientului . Cu toate că face referiri la aspecte grave ale unui trecut istoric, la personaje reale, cu biografii (sperăm) netrucate, lipsite de acele accente ficționale, Liliacul este o carte antrenantă, care, chiar dacă urmărește să-și impună latura documentară în detrimentul literaturității, se citește ,,dintr-o suflare”, precum un palpitant roman de aventuri. Tudor Negoescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate