Scaaaaart, face violoncelul sub arcusul neindemanatic . Buf, buf, locatarii de la doi, cu papucul in teava caloriferului. Toata lumea este de acord ca Mitus, desi se straduie de aproape trei ani, nu a facut nici un progress. De doua ori pe saptamana isi ia “scartaitoarea “ sub brat si pleaca, naiba stie unde, sa ia lectii de cantat. Asa cel putin spune dar vecinii au dubii.

- Voi credeti ce spune abramburitul ala, intreaba retoric Nea Mitica Aragaz, administratorul? Macar d’ar fi invatat sa cante la acordeon, facea un ban la o nunta, la o cumetrie, ceva. Asa, sta acolo si zdrangane acelas lucru de nu mai stiu cand de-au fugit toti cainii din preajma.

- Mai lasa-l in pace, Mitica, il admonesteaza tanti Gina agitand lingura in tocana zilei. Una lume mai are si alte interese, nu numai burdihanu’. Si p’orma, n-a venit vreo data sa-ti ceara ceva, intretinerea o da la timp… nu sunt multi ca el in bloc! Lasa-l in plata lui ca, oricum, canta numa’ dimineata, cand mai tot omu’ e la munca.

Acum un an Mitus s-a indragostit. Si nu oricum ci fulgerator! Ea cobora scarile in pas vioi, parul blond ii flutura in vantul care sufla prin geamul spart de la ghena, Mitus, cu scartaitoarea sub brat, tocmai incuia usa.

- Buna ziua d-le Mitus! a spus ea.

- Ssssarut mana! a reusit el sa ingaime. A ramas tintuit locului, petrecand-o cu ochii pana cand a diparut lasand in urma tacanitul pantofilor cu toc si un miros diafan de Lavanda. Cu greu a reusit Mitus sa se dezmeticeasca! Stand in tramvaiul 34, gandindu-se cine ar fi putut sa fie faptura minunata, avu o revelatie:

- Mi-a zis pe nume! Dobitocul de mine! Mi-a zis pe nume! Ma cunoate, poate ca o cunosc si eu pe ea si ca un dobitoc ce sunt, nu-mi amintesc de unde…!

Mitus isi frange mainile, nu se mai poate gandi la altceva. I-ar compune o oda daca ar fi in stare! Dar cine e faptura?! A decis sa-i spuna Faptura, un cuvant atat de poetic, pana la momentul in care va afla cine este.

Faptura se dovedi a fi Lilica, noua locatara de la 4. O cunosteau toti din bloc pentru ca era sociabila si facea prajituri bune. Cateva zile Mitus a umblat nauc gandindu-se la Faptura Lilica si cum sa faca sa o cunoasca. Norocul i-a suras cand Lilica, suflet milos, i-a batut la usa tinand in mana-i de portelan o farfurie varfuita cu clatite. Mitus si-a pierdut rasflarea timp de trei secunde dupa care si-a facut curaj si a invitat-o in casa. Ea nu s-a sfiit si a intrat. S-a asezat pe canapea si a inceput sa-i explice reteta de clatite. Mitus ii sorbea fiecare cuvant si atunci cand Faptura a epuizat subiectul, i-a cerut o reteta de placinta cu mere.

- Stiti, dle Mitus, pentru dumneavoastra ar fi mai simplu sa cumparati foile gata facute. Daca vreti pot sa vin sa va ajut…

Atunci Mitus a decis ca vocatia lui e cea de cofetar, cu Lilica la pupitrul de comanda. Se inchipuia intr-o bucatarie mare, cu un cuptor imens si o masa cromata pe care Faptura Lilica imprastia faina si-i spunea: “- Mitus draga, mai adauga lapte!” Era un vis frumos, un vis puternic!

A inceput sa cumpere carti de bucate si sa stranga bani pentru cuptorul imens si masa cromata. Parca plutea! Viata era frumoasa si el o traia din plin chiar daca Lilica nu i-a mai batut la usa.

Doua luni mai tarziu, tocmai cand gasise o editie color din Sanda Marin, a aflat vestea care i-a sfasiat inima si l-a azvarlit deznadajduit pe canapea, cu fata plina de lacrimi asezata chiar pe locul unde statuse ea cu doua luni in urma: Lilica se marita cu mecanicul blocului!

Si-a inecat amarul in acordurile violoncelului, a scris o poezie, a facut placinta cu mere si a chemat-o pe Lilica sa-i ceara parerea. Lilica s-a asezat pe canapea chiar pe locul unde plansese el, a gustat delicat din placinta si a spus:

- Vai, dle Mitus, nu ma asteptam sa fiti atat de priceput!

- Sunteti sincera, d-na Lilica?

- Nu se poate mai sincera d’atat, dle Mitus!

- Atunci imi permiteti sa va citesc o poezie?

_ Sigur, imi plac poeziile. Mai ales Cosbuc.

- Asta este o poezie scrisa de mine, d-na Lilica si dumneata m-ai inspirat…

- Vai, dle Mitus, va radeti de mine!

- Deloc! Dumneavoastra sunteti Muza mea. Isi drese glasul si-ncepu sa recite cu patos:



daca nu ma vrei cu tine

spunemi ca imi place

sa te ascult

chiar daca am sa plang

tu esti o zana buna

si eu stiu ca fara tine

zilele mele sant triste

si noaptea nui cu luna

daca team suparat

n-o sa te mai supar

vreau sa-ti dau in dar

o floare de nufar

daca nu ma vrei

spunemi ca sa stiu

sa nu ma mai trezesc

visand ceva ce nu e



Lilica, cu gura cascata larg din lipsa de aer, reusi sa spuna intr-un tarziu:



- Dle Mitus, cred ca am uitat resoul in priza! Si o zbughi pe usa lasand in urma un miros diafan de lavanda.

Atunci a inteles Mitus ca nu mai are nici o sansa. Atunci a fost prima data cand nu a tinut cont de programul de odihna al blocului, afisat in hol, la vedere, si s-a apucat sa-si chinuie violoncelul si vecinii la cele mai ciudate ore. Tot atunci Lilica s-a apucat sa povesteasca pe la colturi ce i s-a intamplat si oamenii au inteles de ce Mitus face atata galagie.

Intr-o seara, intorcandu-se de la treburile lui, Mitus a gasit o ciurda de vecini in fata usii lui. Oamenii si-au dat coate si s-au imprastiat cand l-au zarit. Asa a putut sa vada si Mitus ce-i stransese acolo: cineva lipise pe usa lui o foaie de hartie pe care scria ceva.

S-a dat mai aproape si-a mijit ochii si a citit:



Mai tras in piept, Iubito

Cu Gicu, de la bloc.

Te-ai inhaitat cu altii

De mine sa-ti bati joc.



De dorul tau, Amanta,

Am incercat astfel,

Ca viata-mi aberanta

Sa mi-o indrept nitel:



Am luat din cui arcusul,

Violoncelul, iata,

Ma pregatesc acuma

De o scanceala-nalta



M-au auzit vecinii

Si-au dat cu pietre-n geam

Nu-ntelegeau, cretinii,

Ca soarta mi-o plangeam



Priveam nauc la stele,

Violoncelul meu

Ma apasa pe sale

Si eu suflam din greu.



Era o luna plina

(cu mac sau cu migdale).

Ma lumina-n nestire

Cu raze de la soare.



Am tras iarasi arcusul

Cu sete, cu ardoare

Violoncelu’ apasa,

Hemoroidul doare…



Am inaltat o ruga

Catre etajul doi:

Mai lasa-ma cucoana,

Ca viu acum la voi!



A smuls hartia, a intrat incet in casa si a cantat la violoncel pana dupa miezul noptii.

Nu i-a batut nimeni in calorifer si s-a simtit parasit.





P.S. Prima poezie este scrisa de Bogdan Geana caruia ii multumesc ca mi-a permis sa o folosesc aici (desi, fie vorba intre noi, habar nu avea ce scriam eu de zor). Dupa cum vedeti nici una dintre ele nu are titlu (impas in fantezie). Daca va amuza, asteptam sugestiile voastre.



08.08.02 Nic