agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9819 .



Bollywood is just a dream…
articol [ Internet ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nic ]

2003-06-27  |     | 




Acțiunea de propagare a culturii prin emisiunile televizate a cunoscut de curând o nouă amploare prin neobosita activitate a unui post de televiziune important. În urmă cu două săptămâni priveam siderată reclama făcută unui film Indian ce urma să fie transmis duminică la oră de maximă audiență - 9 p.m.
Mi-am declarat imediat intentia de a-l vedea. Nu de alta dar anumiți membrii ai familiei mele, pe care nu îi voi numi, au drepturi aproape exclusive asupra telecomenzii încât atunci când sunt singură acasă și trebuie să o manevrez intru lejer în panică neștiind ce face fiecare buton. Am avut câștig de cauză pentru că mă uit rar la televizor, iar de deschis îl deschid si mai rar. Am facut și un pariu: posesorul telecomenzii susținea că n-am să mă uit mai mult de cinsprezece minute (includea aici și genericul), iar eu eram convinsă ca îl voi vedea până la capăt.
Socoteala era simplă, de la “Prietenii mei elefanții”, care rulase în copilăria mea, și până la filmul ce urma sa-l văd (mă iertați că i-am uitat numele), au trecut niște ani buni, așa că , ziceam eu, o să văd un film contemporan. Trebuia să existe o diferența între “Mama India” și această producție a anului 2000, e.n. Nu este cazul să vă simțiți în inferioritate fiindcă nu știți nici măcar titlul acestor filme de referință în cinematografia indiană, nu ați pierdut nimic.

Constatare: filmele indiene au rămas la fel, cu excepția calității peliculei. O.K., poate au mai schimbat și numele personajelor. Singura diferență notabilă dintre filmul cel nou și “Lanțul Amintirilor” din anii 70, ar fi că cel de acum are multă muzică iar la cel de atunci am udat trei batiste și puteam sa-i fredonez melodia de bază. După asta am început școala primară și bunică-mea nu a mai reușit să mă târască la cinema. Între timp, asta însemnând ultimii trezeci de ani și doua luni, nimic nu s-a schimbat în cinematografia indiană care produce treimiliardeșasesuteșaizecișitreidemii de filme zilnic, iar in timpul solstițiului de vară cu două în plus.

Filmul de acum două duminici? Foarte colorat, am fost impresionată de frumusețea costumelor, și pe urmă a început filmul. Nu, serios acum, am urmărit primele 20 de minute pentru că nu credeam că dialogurile sunt reale. Am să vă redeau din memorie unul care m-a marcat atât de profound încât n-am mai putut scrie nici un rând timp de câteva zile:
Locul acțiunii: piața orașului, protagoniști: El și Ea, tineri îndrăgostiți ce urmau să se căsătorească curând. Ea îi cumpără Lui o mustață și o pereche de ochelari care îl transformă brusc din “sex simbolul Indiei” în Groucho Max în pană de umor. Apar tații celor doi. Tatăl Lui:
- Uite, fata ta îl înșală pe fiul meu!
Tatăl Ei:
- Cum așa, nu se poate!!
- Uite-o colo, cu bărbatul acela cu mustață și ochelari!!!
- Îi arăt eu ei!!!!
Moment în care El își scoate deghizarea și se arată în toată splendoarea-i de Idol al Cinematografiei Indiene:
- Tată, Eu sunt!!!!!
Poate vă închipuiți că inventez. Poate vedeți filmul.
Tot așteptam să apară cineva să-mi spună că a fost o glumă, că filmul abia urmeză să înceapă.

O altă specie binecunoscută nouă, și care se apropie de cea a filmelor indiene, ar fi telenovele. Astea din urmă măcar mimează aparența de real, pe când primele parcă sunt inspirate din folclorul planetei Marte. O să-mi spuneți că e normal să fie așa pentru că sunt făcute ca omul să se relaxeze. Dar cât de mult trebuie să te relaxezi? Până la activitate cerebrală zero? Și ce vină avem noi? Uite așa ajung să-mi frământ mintea cu fel și fel de întrebări: Duce televiziunea o politică de îndobitocire în masă sau doar răspunde unei cereri? Nu au bani pentru filme mai bune? Asta sa fie singura alternativă la filmele cu Van Damme ? Ar merge niște bretele roșii la o pereche de pantaloni ciclam? Dar verzi?
Însă întrebarea care mă frământa cel mai tare până mai ieri era de ce s-au apucat cei de la o televiziune serioasă să programeze un film de un gen, hai să-i zic, mai aparte. Răspunsul mi-a izbit lobul frontal în timp ce rătăceam prin piața Obor asaltată de manele ce răsunau din varii boxe la o intensitate care ar fi făcut invidia unui pluton de pick-hamere. Păi care este completarea firească, aș putea spune chiar organică, a manelelor? Ați ghicit, rochiile din lamee. Nu, vroiam să zic filmele facute la Bollywood. Aproape că nu există distanță între ele, se suprapun și se continuă în cel mai pur mod democratic. “Vox populi vox dei”, Vox Maris. Am aruncat o privire atotcuprinzătoare pieței și mi-am zâmbit mulțumită, puteam să trec la rezolvarea altei probleme de interes global.

Dar pe mine mă leagă de filmele indiene frumoase amintiri. La Gradină, în urbea natală, rula “O floare și doi grădinari”. Nu ne-am dus să-l vedem pentru că aflasem că este o tragi-comedie, adică plângi după bani și râzi de ăia care intră. Informația ne-a fost furnizată de Bombonache, cel care schimba rolele la cinema, și nu o puteam ignora, Bombonache fiind om cult, cu multe filme moțăite la activ sau, mă rog, pasiv. Lângă Grădină se afla un parc prin care mai hălăduiam, mai fumam un BT și, în general, filozofam despre ultimul hit al B-G-șilor: ”bă, mișto c… are Berry!” Și pentru că B-G nu aveau nimic proaspăt, mă refer la hituri, ne-am urcat pe o banca în speranța că o să vedem ceva din film. Dar nu reușeam să vedem decât treimea superioară a ecranului. Așa că l-am cocoțat pe unul dintre noi într-un copac amplasat strategic. Și el a început să ne citească subtitrarea. Dat fiindcă ceea ce citea el semăna foarte mult cu expresiile lui uzuale, l-am întrebat delicat:
- Bă, Gogule, tu chiar vezi ce scrie acolo?
- Nu, da’ mi-a povestit unu’ “Vagabondu’ ” și m-am gândit că nu poa’ să fie prea diferit…
Vorba aia “Ai vazut unu, le-ai văzut pe toate”. După o asemenea experiență începi să te gândești cu simpatie la “Sclava Isaura” sau “Esmeralda”.
Și, bucurie mare, același post de televiziune a programat pentru duminica asta, un alt film Indian cu acelasi sex symbol, la aceeași oră de maximă încordare -9 p.m. Dacă vreți să-l vedeți bine, dacă nu, nu.

Eu, presupunând că am telecomanda și nimeresc postul respectiv, voi striga așa cum faceam la cinema când se rupea filmul: “ Bombonache schimbă banda!”


27.06.2003

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!