agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-08-19 | |
LADY LAZARUS SAU HOÞUL DE LUMINÃ?
Presupun că mulți dintre cei și mai mulți care accesează acest site au testat pe propriile simțuri lectura unor texte semnate Sylvia Plath sau Ted Hughes. Eu am găsit în Sylvia Plath acuratețea unui bisturiu chirurgical, iar în Ted Hughes mână sigură a celui care mânuiește un asemenea instrument. Și sinceră să fiu, mi-am dorit întotdeauna să pot admira “ermeticul” bisturiu și mâna sigură, atentă la detaliu, operând asupra unei aceleiași realități. Cred că nu sunt singura și ,probabil, acestei categorii de cititori se adresează lucrarea Elenei Ciobanu intitulată “Lady Lazarus și hoțul de lumină”, apărută la editura Corgal Press Bacău în 2002. Autoarea a făcut o inspirată selecție de texte, câte 20 aparținând fiecărui poet în parte : “Poeziile lui Ted sunt selectate din ultimul volum, Birthday Letters. Poeziile sale sunt organic legate de poeziile Sylviei prin titluri și , mai ales, prin conținut. De altfel, volumul lui este în exclusivitate născut din contemplarea vieții și a iubirii lor.” Unele texte sunt însoțite de scurte incursiuni istorice în viața și în jurnalele Sylviei. În cele ce urmează vă propun spre lectură patru texte (două ale Sylviei, două ale lui Ted). Mă gândesc că ar fi interesant să pornim o discuție pe marginea lor, în sensul adoptării uneia dintre poziții (vă reamintesc că ambii autori tratează aceeași “temă”, scuzată fie-mi exprimarea ușor școlărească) . Revin astfel la titlul propus de mine, Lady Lazarus sau Hoțul de lumină? Vă rog să încercați să fiți atât cititor cât și scriitor în acest demers, pentru că astfel am putea afla încotro se îndreaptă atât preferințele publicului, cât și tendințele care guvernează scriitura noastră. În limbaj comun, s-a putea spune că vă supun unui subtil test de personalitate … poetică. URMÃRIRE Sylvia Plath E o panteră tiptil după mine: Moartea mea într-o zi de la ea va veni. Lăcomia ei a dat foc pădurii, Prada își caută mai regește ca soarele. Cât de ușor, cât de suav îi mai umblă pasul, Mereu din spate înaintând; Prin cucuta pustie ciorile croncănesc a dezastru: A-nceput vânătoarea, capcana e-ntinsă. Jupuită de spini, răzbesc printre stânci, Pierită, în amiaza albă, fierbinte; Prin mreaja ei de vene roșii Ce focuri aleargă, ce dor se-aprinde? Scotocește, nesățioasă, ținutul, Osândită de păcatul din veac, Sânge strigă, să curgă sânge. Carnea trebuie să-I astupe rana crudă a gurii, Ascuțiți dinții sfâșâind și dulce Furia dogoritoare a blănii sale; Săruturile ei usucă totul, labele-s mărăcini, Pofta-I moartea o-mplinește. Pe urmele ferocei pisici, Pentru plăcerea ei aprinse ca torțele, Zac femei pârjolite și devorate, Momelile trupului ei hămesit. Acum dealurile clocesc amenințare, prolifică umbră. Miazănoaptea învăluie crângul încins; Jefuitoarea, neagra, de iubire mânată, Cu pulpe spintene, ține pasul cu mine. Pe după desișurile încâlcite din ochii mei Mlădioasa-I la pândă; în ambuscada din vis, Sclipitoare ghearele terfelind carnea Și flămânde, flămânde coapsele încordate. Ardoarea ei mă prinde-n capcană, ațâță copacii, Iar eu fug pâlpâind înăuntrul pielii. Ce alinare, ce răcoare mă mai poate cuprinde Când arde galbena uitătură și lasă urme? Îmi arunc inima ca să-I opresc alergarea, Setea-I s-o ostoiesc, îmi risipesc sângele; mănâncă și-I trebuie iar să mănânce, Impune întreg sacrificiul. Vocea ei îmi aține calea, sună a transă, Pădurea, devastată, cade, scrum; Îngrozită fug, de dorința secretă, Din calea strălucitoarei invazii. Intrând în turnul spaimelor mele, Ușile peste vina întunecată le-nchid, În cuie bat ușa, fiecare ușă în cuie. Sângele se năpustește, bubuind în urechi: Se aude pe scări pasul panterei, În sus venind, în sus, pe scări. TROFEE Ted Hughes Pantera? De pe atunci te târâse Prin Europa, părea că-I erai în fălci, Că târșâiai printre picioarele ei, Gura ta deschisă strigând, ori nemaistrigând, nici atât, Te-ai lăsat pur și simplu târâtă. Adevărata ei pradă Sărise, scăpase. Prin urmare, colții, Orbi de frustrare, Îți zdrobeau traheea, sugrumau sunetele. Stropi Rorschach de la acele șuvoaie paginile jurnalului Þi le-au pătat. Efortul tău de a striga vorbe A ieșit deslușit în sângele zvântat, Îmbogățit de adrenalinele Disperării, terorii, furiei pure – Patruzeci de ani de atunci, Suflul bestiei, ieșind din paginile uscate, Îmi ridică părul pe mâini. Fiorul. Privirea Săgetată țintă spre mine Prin bijuteriile tale de chihlimbar. Și cum te-am prins alene întinzându-te, și-a încleștat Fălcile în fața mea. Tenacitatea Marii feline în a revendica Pe cel însemnat, mutilat cândva, E un proces chimic – o combustie A materiei judecății. Așa că s-a aruncat peste tine. Urmele ei de junglă Þi-au lovit pagina. Fără îndoială al tău era Sângele. Cu un râset, Am suportat întreaga ei greutate. Habar n-aveam Că atacul șoc al marilor prădătoare, Zic cei scăpați, amorțește victima Într-o beție euforică. Încă zâmbind În timp ce mă adjudecă, I-am desprins Cu grijă bentița dintre dinți Și un cercel să le am: trofee. CITITOARE ÎN GLOBUL DE CRISTAL Sylvia Plath Șade Gerd cu picioarele fuse în cortul întunecat, Fața trasă, ajunsă arămie cu anotimpurile, Pielea uscată la încheieturile degetelor De la asprul ei meșteșug. Nepătat de timp, Globul șlefuit agață focul de mâinile ei, o lentilă Topind ale vremii trei orizonturi. Intră doi să-I încerce puterea, o pereche verde, Cu frunzele abia ieșite după jurăminte : “Hai, spune-ne, Cum ne-o fi împreună, Bine sau rău. “ Gerd își lunecă ochiul spre fiecare: nespus de dragi Unul altuia; stofă potrivită pentru vremuri vitrege. Încet, întoarce globul: “Văd doi meri viguroși, Uniți de crengi întrețesute Și peste tot în jur, lăstare de nădejde Răsar; acestei case, zile înfloritoare Îi vor aduce spor la recoltă, iar rodul culesului Urma-va cu vreme bună.” “Necazuri nu, zici?” întreabă el. “Vom îndura Orice-ncercare-ar fi să fie, ca să spunem drept”, Îi îngână vorba mireasa lui. La aceasta, Gerd învârte globul în flăcări : “Furtuni năpraznice, recunoaște ea, Se pot abate cu distrugere peste vreo mladă mai firavă și, totuși, Vor întări livada chiar prin asta.” Micul obol o dată plătit, cei doi nuntiți Pășesc afară, în aerul de soare îmbogățit, zoriți Să-și guste răgazul de înflorire. Distantă, chircindu-se ca o mumie, Gerd scrutează Cuarțul clarvăzător care, odinioară, la propria dorință, i-a pretins vederea dintâi, fecioară, pentru cea de acum, perfectă. Pe atunci, o zvăpăiată hoinărind în voie, Gerd tânjea Să stăpânească mai multă vedere decât îi este dată femeii Prin simțuri: ca să prevadă credința iubitului ei Și ce le era sortit , a înfruntat Blestemul bisericii ca să cunoască jurământul spurcat, De subjugat demoni. Un fulger ca la sfârșitul lumii a sfâșiat negrul nopții. Lucrul mâinilor Domnului a stat prins în strălucirea Ce aduna toți sorii zilelor din toate timpurile, Pentru ca cerșetoarea Gerd privirea să-și ațintească La priveliști cu gorgone putând a preschimba-n piatră Inimi ale acelora ce străpung miezul timpului. Ce a văzut Gerd atunci I s-a încrustat în mintea Mâncată de ciumă ca luna : fiecare mugur Zbârcindu-se tăciune la obârșia lui, Fiecare iubire arzând oarbă până la sfârșitul ei pustiit – Și, înțepenit în miezul cristalului, rânjind fioros: Capul morții veșnic verzi a pământului. ÞIGANCA Ted Hghes Stătea acolo Catedrala, Impotentă, pentru decor, pentru alții, pentru alte Vremuri. Săgeata spectaculoasă A tonajului ei ne-a străpuns Prin întunecimea umbrei și greutatea sacrului. Nu era prima dată când vedeam Rheims. Ultima. Nu mă voi mai apropia de ea niciodată. Lovitura de fulger a întâmplărilor A ars cea mai mătăsoasă, mai tăinuită și mai vremelnică Hartă a Franței pe care eu o țeseam Înaintea noastră – cum își țese păianjenul calea, Pentru viitorul nostru, poate. Prima noastră Explorare în afara Parisului: Am mers în recunoaștere, am făcut însemnări, fermecați De toate. Am stat în piață, Ne-am înmuiat cornurile cu unt în ciocolată caldă. Tu scriai cărți poștale, concentrată. În haine de ploaie. În plină dimineață, aer proaspăt. Þiganca neagră și îndesată A apărut ca din senin. Ocupată, precisă Ca o nevăstuică încercând fiece crăpătură Sau ca un cuțit de ospătar desfăcând scoici, Aruncând fără încetare Pe cea rea la gunoi, cochilia de deasupra La gunoi, apoi la următoarea, atent, Să-I găsească descuietoarea. Îți arătam în palmă, Un pandativ religios – un Nicolae, o Marie. Expertă, fără nici măcar să tragi cu ochiul, Ai refuzat-o aproape înainte ca ea să vorbească, Un reflex practicat, întins ca o capcană, grea, Vehemența ta s-a lovit de a ei. Cerșitul ei de rutină, grăbit, a încetat la non al tău. S-a oprit de –a binelea, înțepată, împietrită, atât de brusc Ca și cum ai fi pălmuit-o. Ca un pistol, degetul ei S-a ridicat către fața ta, tot avântul ei Făcut țurțure în arătător : “Vous Creverez bientot.” Fața ei neagră, Un nod de piele uleioasă, un quipu, Ca al lui Geronimo. Ochii amari De drojdia beției de răzbunare, răutate galică veche, Stafide, de fiere. Și, la fel de abrupt, A plecat mai departe, încoace și încolo, Printre mese, și a dispărut, lăsându-și cuvintele Mai grele decât Catedrala, Mai mari, mai întunecate, cu rădăcini mult mai adânci – Întregul meu trup și-a luat asupra povara lor Ca pe o religie mai nouă sau mult mai veche, Doar în mine, pentru a fi purtate Peste tot – catacombe mai adânci Și cu un Dumnezeu mai puternic. Dar tu Ai continuat să scrii vederi. Zile întregi am potrivit în rime Talismanuri de putere, în cynghanedd, Să-I neutralizez veninul. Îmi imaginam Cum mă întorceam la Rheims, cum o găseam Și îi dădeam o monedă – ca s-o mituiesc, să-și cheme acasă Proiectilul. Dar tu Nu I-ai dat nici o atenție. N-ai pomenit-o niciodată În jurnal. Și eu am atârnat de speranța Că nici măcar nu auziseși. Asurzită, poate, De explozii mai apropiate. Închisă, poate, Într-o mai solidă criptă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate