Ce este
un
SCENARIU
(cîteva noțiuni de scenaristică)
Cinematograful s-a născut ca o curiozitate şi a devenit în scurt timp
industrie. El s-a transformat repede într-un mijloc ieftin de
distracție.
Pentru a putea înțelege apariția, dezvoltarea şi
transformarea mijloacelor de expresie ale artei cinematografice, nu
trebuie să omitem că încă de la începuturile sale, cinematograful a fost
„industrie”. Era imposibil ca cinematograful să se fi născut şi
dezvoltat ca „artă”, deoarece un film presupune costuri ridicate, care
dacă nu sunt recuperate nu mai face posibilă finanțarea şi producerea
altor filme. Tocmai datorită faptului că a fost o afacere profitabilă,
cinematograful s-a dezvoltat atît de repede în scurta sa istorie.
Inițial, pretențiile de artă ale cinematografului veneau din faptul
că-şi trăgea seva din alte arte – teatru, literatură, pictură, dar erau
false pretenții, deoarece scopul realizării de filme era obținerea de
profit.
Mijloacele de expresie ale artei cinematografice au apărut
treptat, ca urmare firească a împletirii dintre căutările realizatorilor
de film de a inova această formă de expresie şi dorința
producătorilor de film de a obține profituri cît mai mari - prin filme
cît mai deosebite şi mai spectaculoase.
Scenaristica este în primul rînd meşteşug, nu artă, un meşteşug care se
poate învăța. Este un gen aparte aflat la
granița dintre literatură şi artele vizuale. Scenaristica este unul din mijloacele de expresie ale
'artei cinematografice'.
Scenariul
(dramaturgia filmului)
poate deveni
artă dacă este valorificat alături de
celelalte mijloace de expresie cinematografică
[regia
(decupajul), imaginea (compoziția cadrului, lumina, culoarea, unghiul de
filmare, mobilitatea aparatului, dramaturgia cadrului, formatul
cadrului), sunetul (dialogurile, zgomotele şi muzica), decorurile,
costumele şi machiajul, efectele speciale, montajul]
în produsul final: FILMUL.
Un scenariu
prost va genera întotdeauna un film prost şi neinteresant. Gîndiți-vă că
un proiect pentru un film de lung metraj durează în medie trei ani de la
dezvoltarea ideii şi scrierea scenariului pînă la realizarea filmului şi
distribuirea acestuia pe marile ecrane. De aceea este puțin probabil ca
cineva va găsi un producător dispus să rişte să investească timp şi bani
într-un scenariu prost.
Ce este un scenariu?
Scenariul este un gen
aparte, aflat undeva la granița dintre literatură şi vizual. Scenariul nu
este literatură, nu este poezie, nu este filozofie, nu este teatru; este
diferit de toate celelalte tipuri ale literaturii. În scenariu nu se
folosesc metafore ca în poezie sau descrieri ample (locuri, stări
sufleteşti ş.a.) ca în proză.
Scenariul are un stil concis, riguros, laconic. Un
scenarist este mai degrabă zgîrcit cu cuvintele, încercînd să exprime cît
mai mult prin cît mai puține cuvinte. (Mai puțin înseamnă mai mult!)
Scenariul cinematografic
constituie baza construirii unui film. De la începuturile filmului
sonor, cînd s-a făcut simțită nevoia unui scenariu elaborat şi pînă în
prezent, scenariul s-a dezvoltat atît ca formă cît mai ales ca tehnică,
tinzînd spre o standardizare firească.
Un scenarist procedează invers
decît un regizor, el transpune imaginile mentale ale povestirii
cinematografice în cuvinte, în cît mai puține cuvinte, fără
însă a îngreuna textul cu indicații tehnice, pe care oricum le va
dezvolta regizorul în decupaj. În scenariu se precizează doar detaliile
importante, pentru a preciza locul şi timpul acțiunii.
Cuvintele cheie sunt: Cine? (eroul) Unde? (locul) Ce?
(acțiunea) De ce? (motivația) Cum? (modul de rezolvare)
În principiu,
scenariul este povestea unui
erou (protagonistul) care suferă o
lipsă
(prejudiciere) pe care încearcă să
o remedieze sau recupereze. Această lipsă
poate fi un obiect, o persoană sau o stare sufletească.
În general,
această lipsă este provocată de antagonist (eroul negativ,
"răul"). Scopul antagonistului
este de a împiedica protagonistul să remedieze lipsa.
Povestea se încheie atunci
cînd această lipsă este remediată sau înlocuită cu o lipsă şi mai mare
(moartea), iar antagonistul este pedepsit.
De-a lungul aventurii sale
protagonistul îşi schimbă concepția despre lume şi la sfîrşit eroul este
un om schimbat.
Scenariul este o poveste spusă cu şi
prin imagini, chiar şi cînd e vorba de dialoguri şi descrieri.
Într-un
scenariu trebuie să arăți, nu să spui! Ca scenarist, trebuie
să găseşti un corespondent vizual pentru orice element din scenariu. Nu
poți pur şi simplu să spui că un personaj se gîndeşte la un anumit lucru,
trebuie să găseşti o modalitate prin care să arăți acest lucru.
Scenariul este
despre o persoană sau mai multe,
care se află
într-un loc sau mai multe, făcînd unul
sau mai multe lucruri. Această persoană este protagonistul
(eroul sau personajul principal),
iar ceea ce face el, este acțiunea.
Filmul
este un mediu eminamente vizual care operează cu imagini în mişcare: doi
îndrăgostiți sărutîndu-se, o maşină explodînd, un copil alergînd, un
telefon sunînd etc.
Dacă nu reuşeşti să
'vezi' povestea (pe care vrei s-o transpui în scenariu) sub forma unui
film, mai bine renunță să scrii acel scenariu.
Succesul
unui scenariu depinde de următoarele elemente:
1) O
poveste deosebită.
2) Un
erou fascinant cu o dilemă morală incitantă.
3)
Abilitatea de a „spune” povestea într-o formă dramatică, cu o
structură bine închegată.
4)
Capacitatea scriitorului de a explora complexitatea sufletului uman şi
a necunoscutelor şi nebănuitelor lui dorințe, aspirații, obsesii,
complexe de inferioritate / superioritate etc.
Structura
unui scenariu de lung metraj
Atenție: structura în trei acte nu este
singura structură posibilă, dar este cea mai răspîndită; fără cunoaşterea
ei doar un miracol (sau geniul) te va ajuta să creezi o structură atipică reuşită.
Deşi pare incredibil, o mulțime de
scenarişti începători neglijează un lucru elementar: orice
scenariu are un început, un mijloc şi un sfirşit. Pe baza acestor elemente
este construită structura clasică în trei acte.
Orice scenariu pleacă de la o temă
care presupune o valoare universală - de genul: "Dacă
dragoste nu e, nimic nu e" sau "Dragostea
e mai puternică decît moartea". Stabilirea acestei
teme la începutul scrierii scenariului este foarte importantă, pentru că
ştii foarte clar în ce zonă de mişti şi unde vrei să ajungi.
Scrierea efectivă a scenariului este
probabil cel mai uşor lucru. Partea cea mai frustrantă, mare
consumatoare de timp şi nervi, este construirea structurii viitorului
scenariu. Se consideră că un scenariu se poate scrie în medie într-un
interval de trei - şase luni; dar aproape trei sferturi sau mai mult
din această perioadă este consacrată construirii structurii.
În Actul I se stabilesc regulile
jocului. Aflăm cine este protagonistul (eroul) şi care este lumea în care
el se manifestă. După ce este stabilită starea inițială a eroului, apare
lipsa. Protagonistul conştietizează această prejudiciere şi astfel
se instituie un mister. Eroul intră în
criza şi acest lucru îl determină să treacă la acțiune. Remedierea
acestei lipse devine scopul personal al eroului.
În Actul II -
eroul îşi începe aventura.
El reacționează în
concordanță cu caracteristicile sale interioare, dar nu destul de
puternic, deoarece
transformarea sa a început deja.
Eroul se confruntă cu diverse încercări şi pericole.
Antagonistul
încearcă să-l determine pe erou să renunțe la scopul său.
În tentativa unei iminente rezolvări spectaculoase a
tuturor problemelor, o catastrofă (de obicei provocată de antagonist) îl
deturnează pe erou de pe drumul său. Situația care era favorabilă eroului
devine acum dezastruoasă, iar eroul pare că nu are nici-o cale de ieşire.
Eroul se îndoieşte de scopul său şi este gata să renunțe.
Eroului i se oferă o nouă şansă. El găseşte o portiță
(miraculoasă) pentru a scăpa viu şi nevătămat din această situație.
Antagonistul începe să devină direct interesat de erou acum că
acesta s-a dovedit a fi o amenințare mult mai serioasă decît părea la
început.
În Actul III se clarifică modul
în care eroul îşi încheie aventura şi îşi atinge sau nu scopul. Toate
întrebările nerezolvate pînă acum îşi gasesc rezolvarea. De
cele mai multe ori prejudicierea este înlăturată, ceea ce duce la un final
fericit. Cînd prejudicierea nu este înlăturată, se instituie un mister şi
mai mare (de obicei moartea eroului).
Schematic, structura
standard a unui scenariu de 120 de pagini (120 de minute) arată în felul
următor:
(raportarea la numărul paginii din scenariu în care trebuie să se
întîmple un anumit eveniment este mai mult orientativă)
ACTUL I:
(Pagina 1 - 12):
PREGĂTIREA – STAREA INIŢIALĂ:
Cine este protagonistul?
Unde şi în ce împrejurări se desfăşoară acțiunea?
Care este starea lui sufletească?
Din al cui punct de vedere este relatată acțiunea?
A cui este povestea?
Despre ce e vorba în această poveste?
Ce vrea eroul şi ce îl opreşte să obțină ceea ce vrea?
Ne place eroul şi ne pasă de ceea ce i se întîmplă şi de
ceea ce doreşte el să obțină?
(Pagina 3): ÎNTREBAREA PRINCIPALĂ:
(Pagina 12): NOUA OPORTUNITATE:
(Pagina 12 - 30): ALEGEREA DRUMULUI:
(Pagina 25 - 27): SCHIMBAREA PLANURILOR / PUNCTUL DE RĂSCRUCE
(PLOT POINT I):
Ce eveniment aduce în viața eroului o provocare majoră?
De obicei este o răsturnare de situație care îl forțează pe erou să
răspundă sau să reacționeze, care stabileşte planul /
scopul eroului, care defineşte noul drum (curs al acțiunilor eroului)
pentru Actul II.
Scopul general al eroului devine acum clar şi specific.
ACTUL II:
(Pagina 30 - 60): PROGRESUL:
Planurile pentru îndeplinirea scopului sunt puse în aplicare şi
funcționează eficient.
Apar şi unele conflicte, dar în general, lucruurile
merg bine pentru erou.
Eroul se schimbă şi odată cu el se schimbă şicircumstanțele.
Provocările / pericolele devin
treptat din ce în ce mai mari.
(Pagina 45): DEZVOLTAREA POVESTIRII PRINTR-O SCENĂ
SIMBOLICĂ:
(Pagina 60): PUNCTUL DE UNDE NU MAI EXISTĂ ÎNTOARCERE
(MIDPOINT):
Ceva se întîmplă în aşa fel încît dacă eroul merge mai departe pe acest
drum şi se implică în acțiunile aferente – împotriva tuturor
neajunsurilor, pentru obținerea / îndeplinirea scopului, el nu se mai poate
întoarce şi nu mai poate fi la fel ca în starea inițială de la începutul
poveştii.
Uneori, scopul exterior devine interior /
personal
şi încercarea de a-l realiza îl va schimba pe erou.
(Pagina 60+): MOMENTUL DE DUPĂ:
O
mică scenă care de obicei urmează PUNCTULUI DE UNDE NU MAI EXISTĂ
ÎNTOARCERE.
Prin această scenă nu se urmăreşte dezvoltarea mai departe a acțiunii, dar
ea ne arată cum se schimbă eroul, şi care sunt obstacolele ce vor trebui
înfruntate.
(Pagina 60 – 90): COMPLICAŢII ŞI PROVOCĂRI MAI MARI:
Scopul eroului devine mai greu de realizat ca niciodată.
Se
pare că va fi nevoie de mai mult de cît poate da eroul pentru obținerea şi
realizarea acestui scop.
Cu
cît acest scop devine mai greu de obținut, şi tocmai din acest motiv, cu
atît mai mult eroul vrea şi încearcă să-şi realizeze scopul.
(Pagina 85 - 90): TOATE SPERANŢELE SUNT PIERDUTE / PIEDICA
MAJORĂ / MAREA DEPRIMARE / MOMENTUL RENUNŢĂRII (PLOT POINT
II):
Eroul se confruntă acum cu cea mai mare piedică.
Se pare că eroul nu va putea să-şi realizeze scopul şi este pe cale să
renunțe la acest scop.
Ceva care va schimba
totul se întîmplă – un eveniment care îi dă eroului o nouă şansă de a-şi
atinge scopul şi îi dezvăluie calități pe care nu ştia că le are.
ACTUL III:
(Pagina 90 – 108): ÎNCERCAREA FINALĂ:
Concretizarea finală a încercărilor
eroului de a-şi atinge scopul, care de obicei sunt concentrate în acest
moment pentru realizarea unei ACŢIUNI CONCRETE şi SPECIFICE.
Un eveniment care
se desfăşoară acum îl educă pe erou şi declanşează rezoluția.
Eroul poate
obține ceva mai mult, sau, ceva dliferit decît ceea ce şi-a dorit.
Eroul a
învățat ceva (de valoare) din ceea ce i s-a întîmplat şi
a fost schimbat de acest lucru.
În acest moment se pun bazele unei noi complicații cînd se urmăreşte un
sfîrşit cu răsturnare situație.
(Pagina 108 – 114): PUNCTUL CULMINANT:
Eroul este aproape de realizarea scopului, se confruntă cu obstacolul
final.
Pentru a-şi realiza
scopul, eroul trebuie să renunțe la tot; trebuie să înfrunte momentul de
criză cînd pericolele îl împresoară de peste tot.
Acesta este momentul final cînd eroul nu are decît o alternativă – totul
sau nimic. Astfel eroul îşi atinge scopul sau eşuează în realizarea lui.
Motivația exterioară este rezolvată clar, de obicei printr-o confruntare
cu antagonistul.
(Pagina 108 – 114): DEZNODĂMÎNTUL:
(Pagina 120): SFÎRŞIT
Această structură liniară
constituie forma
scenariului, unind toate elementele într-un întreg. În general, structura
este relația dintre părți şi întreg. În cazul scenariului, întregul este
povestea, iar părțile care alcătuiesc întregul, deci povestea, sunt:
acțiunea, personajele, scenele, secvențele, cele trei acte, incidentele,
episoadele, evenimentele, muzica, locațiile etc. Structura este cea care
ține povestea închegată; este relația dintre toate părțile care alcătuiesc
împreună scenariul într-un "întreg".
Paradigma este un model, un exemplu,
sau o schema conceptuală. O paradigmă a scenariului de lung metraj arată
astfel:
Actul I
Actul
II Actul III
_______________(X)___|___________________________(X)___|__________________
pregatirea (setup)
confruntarea
rezolutia
pag. 1-30
pag. 30-90
pag. 90-120
(X)
Plot Point I
(X) Plot
Point II
pag. 25-27 pag. 85-90
(Syd Field)
- Pe
scurt, orice scenariu trebuie să țină cont de urmatoarele 9 elemente
(aşa numite noduri) care țin legată o poveste într-o structură
unitară:
1.
Metafora
~ pagina
1.
2. Tema
~
pagina
3.
3.
Premiza dramatică
~ pagina
10.
4.
Dezvoltarea conflictului
~ pagina
30.
5. Scena
simbolică ce dezvoltă povestea pe un nou nivel de profunzime
~ pagina
45.
6.
Mijlocul poveştii, punctul în care eroul nu se mai poate întoarce la
starea inițială
~ pagina
60.
7.
Schimbarea țelului eroului
~ pagina
75.
8. Criza
~ pagina
90.
9.
Rezoluția
~ pagina
120.
Listă de verificare:
(utilă la dezvoltarea, scrierea şi rescrierea
unui scenariu)
Ce
vrei să spui cu povestea ta...? ...De ce vrei să spui
această poveste? Merită?...
Cum vor reacționa
cititorii / spectatorii la povestea ta? Este... Interesantă?
Fascinantă? Credibilă? Completă?
Unde începe povestea ta? Care
este premiza?
Este protagonistul în criză? Ai
creat regulile şi restricțiile lumii în care se mişcă eroul?
Creează
povestea ta premizele unei film care să te țină țintuit de scaun
de la început pînă la sfîrşit?
Unde se termină povestea
ta?
Cum sunt rezolvate
personajelor? Şi, ...de ce?
Ai răspuns la
toate întrebările pe care le-ai ridicat? Ai
reuşit să împlineşti aşteptările pe care i le-ai ridicat cititorului
/ spectatorului
prin premiză?
Există tensiune?
Există
surprize?
Cum se dezvoltă conflictul? Există
un punct culminant?
Este dezvoltată tensiunea dramatică prin fiecare nouă scenă spre punctul
culminant?
Este
păstrată unitatea acțiunii?
Cum sunt personajele tale? Plăcute?
Interesante?
Unice sau
diferite?
Mai mari decît viața?
Le va păsa
cititorilor
/ spectatorilor de
aceste personaje, de ceea ce li se întîmplă?
Miza pusă în joc este suficient de
atrăgătoare? Riscurile pe care le implică sunt suficient de periculoase?
Sunt personajele tale
consistente şi veridice aît în acțiunile lor cît şi în dialoguri? Au
voci distincte?
Cum este protagonistul
tău? Pot
cititorii
/ spectatorii să se identifice cu el?
Ce vrea el? Care
este scopul lui în viață? ...Nevoile lui?
Ce e important
pentru el? Face
față conflictului cu care se confruntă? Sau îi întoarce spatele?
Care este motivația
personajelor tale? Sunt
aceste motivații vizibile?
Justificate? Împletite
în poveste?
Cine sau ce este
antagonistul? De
ce încearcă antagonistul să-l oprească pe protagonist să-şi atingă
scopul? Îşi
merită antagonistul renumele?
Ce îl
motivează? Ce
vrea el?
Nu cumva ai supra-explicat prea mult povestea? Este
totul clar şi concis?
Premiza este cumva
neclară şi prea expediată? Evenimentele
sunt mai degrabă explicate prin descrieri sau dialog în loc să fie
dramatizate?
Decameronul
SCRIITORULUI :
Nu trebuie să preiei criza
/ climax-ul din mîinile protagonistului.
Nu trebuie să-i faci viața
uşoară protagonistului. Nimic nu progresează într-o poveste decît prin
CONFLICT.
Nu trebuie
să scrii doar de dragul descrierii. DRAMATIZEAZĂ! Transformă descrierea
în tensiune dramatică pentru dezvoltarea armonioasă a poveştii tale.
Foloseşte această tensiune dramatică astfel încît sfîrşitul unei scene
să dezvolte mai departe conflictul.
Nu trebuie
să te foloseşti de false mistere, surprize ieftine sau clişee. Nu omite
nimic important din ceea ce protagonistul ŞTIE. Prin modul în care
povesteşti, păstrează-ți cititorii / spectatorii în pas cu eroul tău. Ei
ştiu ceea ce eroul ştie. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Trebuie să-ți respecți
cititorii
/ spectatorii.
Trebuie să cunoşti lumea pe
care o creezi cel puțin la fel de bine cum Dumnezeu cunoaşte lumea în
care trăim. (...documentare asiduuă...)
Nu trebuie
să complici inutil lucrurile. În loc de complicații foloseşte
complexitatea. Nu dezvolta complicațiile pe un singur nivel.
Foloseşte-le pe toate trei: Intra-Personal, Inter-Personal,
Extra-Personal.
Trebuie să
cauți în permanență finalizarea perfectă a propoziției, a fragmentului,
a scenei astfel încît să duci personajele la cel mai îndepărtat şi mai
profund imaginabil posibil conflict pe care-l poate suporta povestea ta,
fără însă a neglija credibilitatea ei.
Niciodată să nu scrii după
ureche! Încearcă să creezi subtexte pentru fiecare text.
Întotdeauna trebuie să
rescrii!
(Robert
McKee)
Reguli
de formatare
 |
index
|
|
|
