agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6508 .



În căutarea haiku-ului pierdut
articol [ Cultura ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorun ]

2004-01-19  |     | 



În anul 2003, poetul, dramaturgul, eseistul, criticul literar și animatorul cultural din Valea Jiului, Dumitru Velea, a sărbătorit treizeci de ani de la debutul editorial (Lucifera, versuri, Ed.Cartea Românească, 1973). E demn de reținut faptul că, în afară de cărbune și mineriade, în Valea Jiului se mai produc și evenimente culturale.
Vița de vie / La vigne, cea mai recentă apariție editorială a petroșeneanului, este un volum bilingv (român-francez), o bogată culegere de micropoeme, în care autorul încearcă să-și probeze talentul, în condițiile unei extreme condensări a discursului poetic, în manieră haiku. Poate că și din acest motiv și-a subintitulat cartea ,,O mie una încercări de haiku / Mille et un essais de haiku”. Versiunea franceză aparține talentatului poet Janet Nică, un demn urmaș al lui F. Villon, ,,exilat” ca profesor în comuna doljeană Ostroveni.
Chiar dacă nu respectă (ba mai mult, ignoră în mod deliberat) structura consacrată de 5/7/5 silabe, autorul are momente când nu pare să se fi îndepărtat prea mult de spiritul poeziei pure, caracteristic haiku-ului tradițional. Nu ne putem reprima pornirea de a cita, în sprijinul celor afirmate mai sus, câteva micropoeme, adevărate ,,fulgurații lirice”, fragile construcții străbătute de o suavă muzică interioară, concepute cu migală, cu evident rafinament imagistic: ,,2. Tu scrii pe cer -/ sub aripa păsării/ răsuflarea ta. 13. La plânsul de copil/ cuvintele își pierd/ câte-o corolă. 90. Un vuiet de silabe/ prin poartă trecu./ Câtă lumină! 170. Sus – două păsări/ se pierd în ceruri;/ jos – o singură umbră. 238. Tremură într-o floare/ două boabe de rouă -/ ochii tăi! 283. Petale căzute/ Pe vârf de munte/ se fac un templu. 313. Dinafară / fragedul crin; / dinlăuntru, lumina dintâi! 426. Fără să știi,/ arunci cu piatra în apă/ și tulburi cerul. 484. Fluturele atinse/ clopotul, și-un sunet/ umplu cerul”. După cum se vede, prin aceste mici poeme, adevărate caligrafii, autorul încearcă să inducă cititorului o stare de armonie, de meditație și transcendere a materialității lumii, de reală bucurie și iluminare, proprie haiku-ului.
În schimb, prefațatorul cărții, discretul poet Florin Vasiliu, președintele Societății Române de Haiku, admirator și, în egală măsură, cunoscător al formelor poetice tradiționale nipone/orientale, credea că autorul în mod ,,conștient” și-a numit micropoemele ,,încercări de haiku” și că, mai mult de atât: ,,Dumitru Velea a impus un poem de sorginte românească, o terțină care de fapt imită haiku-ul ca formă, dar care nu are nimic în rest cu acesta, un micropoem de înaltă ținută literară. Nu îl putem ignora, fiindcă nu este haiku, ci îl asimilăm ca micropoem, ca poezie, deci, nu primul în literatura română, dar primul cu această haină de împrumut”.
E oarecum vizibil că micropoemelor mai sus citate le lipsește acel element obligatoriu, care sugerează anotimpul în care este scrisă poezia (numit în japoneză kigo) iar structura metrică a lor este alta decât cea tradițională, că lipsește acea împărțire în două zone distincte (una de 12 și alta de 5 silabe), dar să nu uităm că aerul unei mai mari libertăți de exprimare poetică a început să atingă chiar și țărmurile conservatoarei Japonii, țară în care sunt publicate anual peste un milion de haiku-uri, dar unde mulți autori, unii dintre ei consacrați, au renunțat deja la structura tradițională a haiku-ului.
Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că o ,,bijuterie’’ de genul haiku-ului tradițional japonez, ,,aclimatizată” într-un spațiu geo-cultural străin, cum ar fi cel românesc, bunăoară, își diminuează drastic gradul de receptivitate și își reconfigurează structura nucleelor ideatice. Iar filonul popular românesc nu are cum să fie asemănător cu cel tradițional japonez!
Dumitru Velea își permite uneori și jocuri ,,paradoxiste”, amintind de contradicțiile, antitezele, antinomiile și paradoxurile din creația literară a matematicianului româno-american Florentin Smarandache: ,,403. Vai, Orbul merge/ prin întuneric/ cu-o flacără în mână. 410. Totul se știe;/ nimic nu se cunoaște;/ plânge Bătrânul. 623. Două drumuri am în față:/ mereu am ales/ pe-al treilea”.
În rest, poetul se arată a fi un autor care îmbină acorduri pline de suavitate, de bucurie, cu tonalități grave, versurile sale având o pronunțată tentă filozofică, ușor perceptibilă, de altminteri, în întreaga sa creație poetică. Este un ,,salahor” al cuvântului, suferind cu stoicism în chinurile creației, trăind drama oricărui artist adevărat: ,,172. În slujba poeziei/ înghit jar după jar - / și nici un vers. 511. Ai grijă de cuvinte,/ sub fiecare/ este o rană! 545. Cuvântul a țâșnit/ ca o spadă - / s-a întors prin pieptul meu. 610. Aplecat peste cuvânt/ un sunet de clopot/ mă somează”. În versiunea lui Velea, mitul lui Prometeu suferă o stranie metamorfoză: ,,513. Cuvântul crește/ sub ciocul vulturului./ Eu stau în lanțuri“.
El invocă destinul, dar e conștient de zădărnicia, de micimea acțiunilor omenești: ,,20. Vântul clatină iarba./ O, cum cântă/ buzele morților! 315. În apa strânsă/ sub copita de fiară,/ tremură luna. 330. Ascensiunea muntelui –/ farmecul/ oricărei iluzii. 355. Ascultă/ pașii Orbului/ acum calcă peste umbra noastră. 402. Am pierdut totul;/ În mâini mai am cenușa -/ acum, și vântul”.
Nu ne putem pronunța dacă autorul acestor micropoeme va fi încadrat vreodată în categoria hai-jin-ilor, dar despre ,,ciorchinii” din Vița de vie a lui Dumitru Velea, fie că sunt ,,încercări de haiku”, fie că sunt ,,micropoeme de sorginte românească”, se poate afirma cu certitudine că au boabe dulci, parfumate, care abia așteaptă să fie savurate de către cunoscători!

Tudor Negoescu

















.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!