agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-26 | |
Mircea Bunea
Karaoke 2001(mișto de mișto) Editura Libra, București, 2002, 216 pag Hazul de necaz, un alt fel de ideologie Ziarist înzestrat cu un real talent literar, cu ingeniozitate, dar și cu spirit contestatar, Mircea Bunea și-a adunat o parte din tabletele publicate în perioada 2000 – 2001 între coperțile unei cărți incitante, inspirat titrată Karaoke 2001, apărută la editura bucureșteană Libra, la sfârșitul anului 2002. Mișto de mișto, un subtitlu derutant, tautologic, voit argotic, preluat din limbajul unei anumite minorități conlocuitoare, face o fină aluzie la cele 20 de porunci date de Mădălin Voicu etniei din care provine, în vederea “îmbunătățirii imaginii țiganilor și pentru a încerca o conciliere firească și mult așteptată cu majoritarii”. Dar tot același subtitlu poate fi privit ca un paravan în spatele căruia autorul își ascunde tristețea, resemnarea în fața atâtor neîmpliniri ale românilor. El explicitează apetența milenară a românilor pentru bășcălie, caterincă, luarea la vale, luarea peste picior, luarea în balon, luarea în zeflemea a destinului, chiar atunci când acesta poartă o aură de tragism antic: “Miștoul e pentru români ca tangoul pentru argentinieni și samba pentru brazilieni! Există la români un sentiment metafizic al miștoului, care debutează cu Miorița în care moartea și crima sunt luate la mișto pentru a fi exorcizate și astfel îndepărtate.“ În prefața intitulată De-a râsu – plânsu, pe deplin edificatoare asupra resorturilor intime ale cărții, Ioan Adam sesizează perfect intenția autorului de a transgresa zonele imunde ale realității imediate, din ipostaza gazetarului karaoke, a luptătorului din prima linie: “E o carte tristă, una din cele mai triste din câte am citit în ultimii ani, e un bâlci al deșertăciunilor ce-ți îngheață zâmbetul pe buze și-ți ridică adrenalina […]această panoramă a Þării lui Păcală, în care perdant e tot omul cinstit, iar câștigător e antropopitecul șmecher, mârlanul infatuat și dezgustător, indiferent de culoarea obrazului.“ De pe o poziție care se vrea a fi echidistantă față de toate culorile politice, Mircea Bunea încearcă să facă o radiografie cât mai clară a societății românești în traziție, redactând această “declarație de martor”, amendând lejeritatea bășcălioasă cu care tratăm noi, românii, evenimentele care ne marchează existența, balcanismul nostru funciar, evoluțiile noastre patetice, cantonate între sublim și ridicol. Þintele împunsăturilor sale ironice sunt numeroase printre români, dar cei mai vizați de pana corozivă a gazetarului Mircea Bunea sunt politicienii și ziariștii, ca formatori de opinie . El amendează gafele fostei guvernări, promisiunile fără acoperire ale politicienilor numindu-le “gogoși dansante”, amintind despre Contractul cu Capitala, Contractul cu România, Adevărul despre Revoluție, cei 15.000 de specialiști etc. “Bine cosmetizată, găselnița e tot aia din Negru pe alb a lui Costache Negruzzi“, conchide gazetarul, amintindu-și că și acesta vorbea în sus pomenita scriere despre iaurt și gogoșele. Și ca să-și încheie demonstrația, autorul își amintește că prin februarie 2000, un canditat la o primărie de sector oferea participantelor la o manifestație, pe lângă flori și mărțișoare, chiar din mâna lui, și providențialele…gogoși. Fin observator al impactului pe care îl au deciziile luate anapoda de specialiști, în straturile joase ale societății, la țară, Mircea Bunea surprinde reacția- invectivă, plină de năduf, a celor de la coada vacii, total nemulțumiți de ce se întâmplă : “`r-ați ai dracu de specialiști !” Repetabila panoramă a alegerilor, acest spectacol caragialesc făcut pe banii contribuabililor, atinge și chiar depășește cota de avarie a grotescului, prin împroșcarea adversarilor politici cu zoaie, cu scursuri fetide, salive și flegme, urmând ca în final, toată agitația să sucombe într-o împăcare generală, cu pupături și felicitări : “Din certurile prilejuite de scrutinul care va să vie se va alege praful. Toți vor ieși întăriți, mai curați și mai uscați decât în reclamele pentru tampoane igienice. Și toți de pe liste se vor alege, că d-aia partidele se opun cu vehemență votului uninominal.“ Deranjat de o scrisoare cu iz propagandistic, venită din partea candidatului Theodor Stolojan, care începea cu un nesincer, în viziunea gazetarului, Dragă prietene, Mircea Bunea (se) întreabă: “ Să nu fi aflat Stolo că prietenul tuturor este prietenul nimănui? “ Scriind despre gazetarii fără coloană vertebrală, mincinoșii de profesie, cei care-și disprețuiesc cititorii, autorul crede că “ o parte din marasmul în care ne-am scufundat poartă și semnătura lor.” Mircea Bunea e un gazetar de rasă, “cu verb arzător ca acidul clorhidric”, școlit la Academia pamfletului arghezian, dar frecventând și cursurile unor N.D. Cocea, Ion Vinea, Cezar Petrescu sau ale unor Swift, Bulgakov sau Orwell , iar cartea sa, Karaoke 2001, ni se pare a fi o scriere alertă, plină de nerv, memorabiă. Parafrazând celebrul enunț al bardului de la Mircești, putem spune că românul s-a născut gazetar de succes. Un astfel de român este Mircea Bunea. Tudor Negoescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate