Mărturisesc că am citit cu mari emoții volumul ei de poezie și pe măsură ce înaintam în lectură, o simțeam tot mai aproape, tot mai vie și mai prezentă în palmele mele și chiar în aerul din odaia mea.
     Felicia-Mariana Orban a fost colega noastră de site, cunoscută cu pseudonimul Herra, o autoare de poezie care ne-a părăsit mult prea devreme. Am dorit să-i citesc poezia și să îi înțeleg sufletul. Cu această ocazie (a lecturii, am scris cateva impresii despre poezia ei, o prezentare a volumului postum "Anotimpul despărțirilor", semnat Felicia-Mariana Orban, pe care le voi reda, în cele ce urmează)*.

     Dumnezeu să o odihnească în pace!   

   




______________________________________________________
     Lecturând volumul de versuri “Anotimpul despărțirilor” al Feliciei-Mariana Orban, ne simțim ceva mai îndreptățiți ca alte dăți să afirmăm că ținem, cu adevărat, un suflet în palme - sintagma îndepărtându-se parcă cel mai tare, de ceea ce se poate numi o “metaforă” - autoarea cărții, urmând de-acum să dăinuiască o veșnicie dincolo, în lumea gândurilor, când doar un sfert de veac ne-a fost alături, trăind și iubind printre de noi.

     Volumul apărut doar după ce tânăra lui autoare ne-a părăsit, la editura Printeuro, Ploiești, 2003 își propune să prezinte întreaga creație în versuri a Feliciei, cu alte cuvinte, în aproximativ 200 de pagini, regăsim 200 de titluri, respectiv poezii scurte și haikuuri. Dată fiind împrejurarea în care toate poeziile ei sunt expuse într-o carte, putem privi acest debut editorial ca pe o culegere de texte ale autoarei, sau ca pe un jurnal în versuri, unde vom găsi expuse, stări, sentimente, trăiri, relatate fragmentar. Având, prin volumul de față, acces la toate poeziile Feliciei-Maria Orban, vom afla sau vom cunoaște această etapă a vietii ei, transpusă în actul creației, mai ales gândurile sau trăirile care au animat-o, multe dintre poezii având un caracter confesionar, descriptiv al unor stări interioare, imanente.

     Vom întâlni citind printre rânduri, tendința de a se ascunde pe sine, ca autor, în spatele unui decor al naturii, al anotimpurilor, adeseori expus, glacial. Aceste scene descriptive aparțin unei încercări de a se defini simbolic, pe sine, apelând la mediul exterior, raportându-se, tacit, la acest cadru. Așadar, multe poezii sunt compuse prin tendința de a înșirui elemente culese dintr-un decor familiar, apropiat sinelui poetic, transferând simbolic sentimentele, expunându-se pe sine doar ca eu pasiv, observator, sustrăgându-se, parcă, cu timiditate, descrierii propriilor trăiri printr-un joc al alăturărilor de sintagme, utilizând de cele mai mute ori structuri simetrice ale discursului poetic, axate pe piloni, cum ar fi repetiția sau anafora, ca procedeu stilistic, amplificând caracterul persuasiv al ideii pe care autoarea își fondează discursul poetic.

     Felicia-Mariana Orban are o predilecție și o disponibilitate spirituală de a crea poeme scurte, în care să-și exprime năzuințe sau fapte petrecute, expuse în lumina unui delicat romantism:
“Þi-aș da / Un pumn de eternitate. / Cu ochii frunze de castan, / Cu zâmbete prinse la urechi, / Cu degete de dor nestins / Și păsări de argint / În părul nins” și continuând în același registru, (“Ai vrea”) sau: “Luntre pe un cer de ape / Unde zboruri se îmbină / Mă privești cu ochi de noapte / Și te oglindești în mine” (“Tu”)

     Întâlnim desigur și tendința de a se raporta pe sine, la nivel existențial sau de a se defini simbolic, tot într-o sumă de elemente cosmice, universale sau chiar din peisaje posibile, culese din realitatea imediată, înconjurătoare, încercând o căutare simbolică sau încercând să se pseudo-definească pe sine în poezii precum “Eu” sau “Sunt”.

     Procedeul stilistic preferat de poetă este anafora, sau repetiția unor cuvinte, ori sintagme, pe întreg parcursul poeziilor, probabil, din nevoia de a amplifica trăirile expuse în vers, spre exemplificare avem, “îți simt umbra”, “îți descifrez chipul”, “îți aud vocea”, “îți măsor pasul”, (“Iluzii”), acesta nefiind un caz izolat, autoarea insistând pe parcursul a zeci de poeme, asupra acestui tip de compoziție în vers. Urmărind cadența acestor piloni ai construcției discursului liric, descoperim gesturi, descrieri tangențiale ale naturii sau a unui decor static sau dinamic, apropiat ochiului privitor, îndemnuri, regăsiri de același tip, declarații, fragmente descriptive ale prezentului ei. Caracterul confesiv al poeziilor lasă senzația cititorului, ca și cum, ar avea acces la ultimele gânduri și năzuințe mărturisite, ale Feliciei-Mariana Orban, densitatea repetițiilor, a anaforei, încearcă să demonstreze că există o obsesie a căutărilor de sine.
     Iată cum o regăsim printre esențe pe poetă, dar și dezvăluindu-ne, cu delicatețe propria iubire, descrisă la modul candid, fragil:
“Poți să pleci, / n-am să-ți port pică / Aici cerul e gri / Și aerul e greu / Pleoapele mele sunt vinete / Și mi-e frig, / Dar n-am să te opresc… / Ar fi nedrept… / Te rog numai / Să nu-mi iei / De pe marginea genelor / Amintirea rarefiată / A chipului tău / Și să nu mă rănești / Când te vei ridica / Să zbori.” (“Gânduri de toamnă”.)

     Există, la modul evident o predilecție pentru poezia scurtă, de esență, descriptivă și definindu-se prin titlu, cu înclinații chiar, spre poezia de tip haiku:
“Vântul răsună strident / Printre crengile copacilor / Deodată bătrâni.”. Sau, “Noaptea, / În parcul cu magnolii / Ploaia se lovește / De asfalt / Transformându-se / În roiuri de fluturi.” (“Noaptea fluturilor”) În acest tip de poezii, cauzalitatea subiectului, de cele mai multe ori, se conturează evident în titlu, ca imagine, ipostază, stare sufletească, cititorul nemaifiind tentat să caute sau să aștepte răspunsuri finale.

     Felicia face adeseori confesiuni, în versuri, volumul său, lesne poate fi identificat cu un jurnal poetic al ipostazelor sufletești, prin care tânăra autoare avea să treacă în momentele inspirației, în scris. Probabil că dacă ar fi avut ocazia să-și grupeze poeziile în cicluri, după tematica lor, le-ar fi expus în trei mari tipuri: 1. cele ale constatărilor, (de tip reflexiv, meditative și în genere, de esență), 2. cele în care ea se confesează, ca eu poetic, publicului larg și 3. cele în care iubește sau poezia de dragoste, cu tușe delicate, romantice.
Spre exemplificare, iată câteva mostre de poezie scurtă, de esență, în câteva haikuuri izbutite:

“Destinul nostru
un paradox rătăcit
între milenii”

“Nopți fără capăt
rătăcesc prin pădure
risipind lună.”

     Poezia Feliciei-Mariana Orban se citește ușor, are limpezimea unor sintagme nesofisticate, a unor imagini perfect posibile ca realizare în realitatea imediată, concretă.
Mai puțin convingătoare par acele poezii în care poeta se confesează, însă cele de dragoste, îmbină sentimente suave, ajungând spre finalul volumului să se expună în poeme, ca prezență vie, expresivă, parcă tulburând amintirea ei și descriindu-se cu mai mult curaj și acuratețe în discursul sinelui poetic. Astfel, o regăsim pe poetă, ca fiind prezentă, ca sine poetic și vie, în “Mea culpa”, “Omul nimeni”, “Din interior”, “Poveste”, “Anotimp bolnav”, “Amintiri”, “Portrete vagi.”
Iată cum sună ultima creație a poetei, parcă prevestind despărțirea de lumea aceasta:
“Astăzi nu sunt reală, / sunt doar un fel de alb / mărginit de puncte negre / și inimile mele transparente / mai desenează umbre / doar pe pereții secundelor."

     Desigur, ar fi avut încă multe să ne spună, să se ofere pe sine cititorilor, însă, Felicia-Mariana Orban rămâne în imaginea noastră așa cum a fost în viață, mai bine zis, așa cum s-a descris pe sine în versuri, cu gânduri poetice imortalizate pe hârtie, cu ea, care dăinuie astfel, etern, în amintirea noastră, dăruindu-ne un crâmpei din universul ei candid. In semn de omagiu, voi lăsa cuvintele ei să vorbească:

“ În căutare de sublim
zburând către ultimul cer
printre ecouri de viitor,
mă nasc
din razele fierbinți
ale Soarelui
Și ard
Pentru tine.” (“Scânteie de viață”)































-------------------------------------------------------------------------------------
     Articol al rubricii: Cărți si autori - Printre rânduri, apărut în revista "Argos", găzduită de portalul www.craiova.ro.





    * Multumesc, Alooper, Paiu Constantin pentru gestul neașteptat si deosebit, acela de a-mi fi împrumutat cartea Feliciei-Mariana Orban - proprietatea ta. Se va întoarce la tine, în aceleași bune condiții, în care l-am primit!