agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-01 | |
Am văzut că s-au scris deja cîteva lucruri despre filmul lui Mel Gibson (care probabil că în românește va apare sub numele Patimile lui Hristos). Am așa o reținere să scriu prea multe despre el acum tocmai din respect față de cei din România care îl vor vedea abia în săptămînile viitoare. Nu aș vrea să le alterez o experiență unică prin observațile mele personale. Mă voi rezuma doar la două lucruri în acest articolaș și poate mai tîrziu voi mai reveni.
Am văzut scrise unele încercări de desacralizare ale acestui film. Aceasta mă duce la prima observație pe care voi încerca să o fac. Privind acest film sînt înclinat să cred că el încearcă și, zic eu, reușește ceea ce în termeni filozofici se numește „a paradigm shift”. Am impresia că dreapta creștină din US, care a „sponsorizat ideologic” această realizare, a înțeles în sfîrșit un lucru major. Și anume, a început să fie foarte atentă la discursul postmodernist și la atacurile, justificate de multe ori, ale desacralizatorilor. Din această cauză mă hazardez să afirm că filmul acesta va fi foarte greu de desacralizat dacă nu chiar imposibil. L-am văzut de mai multe ori și pe diferite fragmente și este foarte inteligent realizat din acest punct de vedere. Personal cred că toată duritatea și violența lui nu este decît o mască foarte reușită pe sub care Gibson și teologii din spatele filmului lovesc necruțător în postmodernism. Filmul se abține de la verdicte și justificări. Uneori este cumplit de antic, alteori este șocant de modern. Uneori este creștin, alteori are iz umanist. Uneori este loial textului biblic, alteori fabulează. Uneori este magnific, alteori are scene ieftine. Evită în mod sistematic misticismul catolic dar și optimismul modernismului. Uneori aproape că este un film postmodernist poate tocmai pentru a învinge postmodernismul cu armele lui. Filmul a fost perceput de la început ca un risc financiar enorm și tocmai de aceea nimeni cu excepția lui Newmarket Films nu a vrut să îl distribuie. Pentru că dacă există critică anticreștină la Londra sau Paris, vă asigur că există poate și mai cruntă la New York, Chicago sau San Francisco. Astăzi, după succesul de casă enorm din US, se spune că ideologii Hollywood-ului iau notițe cu sîrg. Pentru că filmul în America este o intreprindere capitalistă. Iar Gibson a reușit ceva ce părea de neimaginat cu un an în urmă. De fapt, toate aceste reușite neconvenționale din ultimii ani, The Matrix 1, trilogia Lord of the Rings (calificată drept un alt mare risc de producție) și The Passion of Christ, vorbesc despre faptul că, cel puțin din punct de vedere filosofico-religios, vom fi martorii unui altfel de mod de a face filme în America. Al doilea lucru pe care am vrut să îl spun este ceva mai aproape de inima noastră de români. Se numește Maia Morgenstern. Trec peste faptul că prin această performanță Maia a introdus actoria românească pentru prima dată în “cărți”, dar a făcut-o în mod extraordinar. Au existat momente cînd efectiv am avut senzația că nu Caviezel (Isus) joacă rolul principal, ci Maia (Maria). Bellucci este aproape invizibilă pe lîngă ea. Uneori stau și mă gîndesc că Gibson a ales-o pe Bellucci doar pentru faima de vampă pe care o are din alte filme, pentru că putea să fie oricare altă actriță. Maia este însă, așa cum spuneam, aproape personajul principal al filmului. Și aceasta fără artificialitate mistică sau vreo undă de insecuritate în umbra “marilor” ecranului. Trebuie să recunosc că am avut o profundă mîndrie patriotică. Așa cum n-am mai simțit probabil din 1989. Zeci de milioane de americani au învățat alfabetul suferinței adevărate de la o “țărancă” din “Galileea Europei”, din țara “de unde n-a ieșit niciodată mai nimic reprezentativ”. Evident, este greu să simți această “mîndrie” în România. Dar cînd trăiești aici, în US, lucrurile capătă o cu totul altă perspectivă. Vă garantez că 90% din americani habar nu au că România a intrat oficial în NATO acum cîteva zile (pentru noi înainte de 1989 aceasta era echivalent aproape cu mîntuirea națională). Dar tot atît de sigur vă garantez că 90% din americani cînd își imaginează acum chipul Mariei, mama Domnului Isus Hristos, se gîndesc la chipul unei românce, Maia Morgenstern. Închei avertizîndu-vă, dacă mai e nevoie, că The Passion of Christ este un film extrem de dur din punct de vedere emoțional, un adevărat maraton al suferinței, și vă urez vizionare binefăcătoare. Pentru că este foarte greu a atașa cuvîntul plăcut la ceea ce veți vedea. Oricum, este puțin probabil că după acele două ore veți mai putea fi aceiași oameni. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate