agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-22 | |
Mă întreb de câteva zile cum ar trebui să arate în spațiul virtual o gazetă de perete. Un loc creat special în care să-și poate afișa reușita poeții ce au luat vreun premiu la concursurile literare ori au publicat o carte sau au fost invitați undeva ca să citească din compozițiile lor. Nu e cazul meu, firește! Dar mi-ar place să existe o astfel de bursă a poeziei, din care să aflăm care sunt cotațiile celor mai bine „vânduți” autori, pe site sau aiurea. Tot aici să se poată găsi informații despre evenimentele culturale ș.a.m.d.
Mulți dintre noi știu că există în Occident un mecanism bine uns al pieței de versuri, care permite autorilor să trăiască decent de pe urma recitalurilor publice de poezie. Poeților li se adresează invitații la lectură, unele transformându-se chiar în adevărate turnee, asemănătoare cu ale vedetelor pop. Autorii ajung în acest mod să citească publicului din diverse localități și să-și promoveze cărțile în locuri din cele mai diferite: de la universități și catedrale până la cluburi de noapte ori reuniuni mondene. Astfel, uzând de acest angrenaj economico-cultural, poeții își promovează singuri „marfa”. Se vând bilete de intrare la spectacolul de poezie – lectura chiar e gândită ca un show literar – (ori se citește pe banii sponsorului), în final, de regulă, promotorul împărțind încasările cu artistul, în bună tradiție a economiei de piață. În plus, dacă lectura publică are loc într-un club, organizatorul mai câștigă și din consumație iar poetul din vânzarea de cărți. În final, ambii sunt fericiți pentru că au obținut profit, inclusiv la capitolul imagine. S-ar putea, cu timpul, ca o astfel de activitate să demareze și la noi? E nevoie pentru asta doar de îmbunătățirea situației economice sau și de dezvoltarea nivelului general de civilizație? Nu știu. Cred însă, în primul rând, că poeții care vor să aibă succes de casă ar trebui să înceteze să scrie doar pentru critici ori pentru ceilalți poeți, izolându-se prin limbaj într-un turn de fildeș doar lor accesibil. E nevoie ca publicul, (eterogen, în esență) să poată înțelege poezia și să-i descifreze mesajul. Două întâlniri ratate din cauza unor autori prea elitiști ar însemna sugrumarea din fașă a acțiunii de deschidere a poeziei către public. Poate că la o lectură de-a lui Cărtărescu s-ar înghesui în primul rând snobii. Dar la Brumaru (ori Liviu Nanu, care ne e mai aproape) ar trebui să-și dorească să vină oricine, de la profesori până la coafeze. Ultimii poeți menționați ar vinde poezie, pe când primul și-ar vinde în principal imaginea de star al literelor. În al doilea rând, ar trebui sondată piața culturală de către cei cu talent organizatoric. Făcute încercări, organizate prime lecturi. S-ar putea ca astfel de acțiuni culturale să aibă mai mult succes în provincie, unde oferta culturală e îndeobște firavă. Relația cu presa e esențială în acest sens, trebuie informată și mobilizată (ce iz ceaușist a prins și cuvântul ăsta!) comunitatea literară a fiecărui oraș. Ideal ar fi ca lectura de poezie să se transforme într-un spectacol de teatru în sine. Horațiu Mălăele a făcut așa ceva, cu „Sunt un orb”, recital înregistrat ulterior și pe CD. Normal, el are avantajul actorului - cel care știe să joace textul - dar și-a ales într-un mod inteligent și poemele. Lumea le-a înțeles; era vorba despre dragoste, despre moarte, despre sex, despre părinți, lucruri cu care oricine se putea identifica, lucruri spuse simplu, fără ifose filologice. Textele comice se intersectau cu texte dramatice; râdeai și apoi plângeai, la fel ca în viață. La capătul recitalului lui Mălăele, lumea din sală a avut impresia că totul a durat prea puțin: în jur de 40 de minute. Actorul a avut nenumărate bisuri, a mai ieșit de trei ori pe scenă să recite și ar mai fi putut continua așa toată noaptea. Dacă ar fi promis că se întoarce peste o săptămână cu un spectacol nou, același public l-ar fi așteptat cu nerăbdare. Dacă ar fi spus că își va trimite un alt coleg cu alte texte, lumea ar fi venit să-l asculte și pe acela. A fost o seară obișnuită, într-un bar obișnuit unde, iată, s-a „comandat” poezie en-gros dar n-a mai fost nimeni care s-o distribuie en-detail. Invitațiile la lectură s-ar putea transmite, elegant, pe internet, cu confirmare de participare. Când se adună suficienți auditori, se organizează și lectura. Cu timpul, probabil că s-ar forma un public special de poezie, care să cumpere bilete la fiecare acțiune de acest gen, așa cum e cristalizat deja în fiecare oraș publicul de teatru. S-ar putea chiar descoperi câțiva oameni cu bani care să fie mândri să sprijine astfel de inițiative, admiratori din umbră ai poetului X sau Y ori pur și simplu a Poeziei. S-ar putea multe... Sau nu s-ar putea nimic, în virtutea universal valabilei scuze că poezia nu se mai caută deci nu are rost să te zbați pentru astfel de inițiative, când e mai sigur și mai ușor să câștigi bani prin organizarea unui concert al vreunei trupe de hip-hop sau pop. Trăiesc totuși cu iluzia că am să văd cândva, la o mare sărbătoare populară, de genul festivalul berii sau ziua orașului X, că pe lângă încropirea de concerte cu vedetele Atomic, organizatorii vor oferi publicului, separat, și un spectacol de teatru sau poezie. Că vor demonstra oamenilor acelei urbe că îi respectă (și se respectă), dându-le ocazia să aleagă și altceva. Trăiesc cu iluzia că vor apărea, peste câțiva ani, și agenții literari care să se ocupe de aspectele de marketing a poeziei. Agenți care se vor bate pentru fiecare tânăr talentat care va apare pe piață. Care vor ști să scoată profit și din cultură, nu doar din tutun, alcool sau detergenți. Poate sunt naiv, totuși. Dar ce poet e acela care nu înglobează întrânsul o mare doză de naivitate? Sper ca odată să ajung să-mi cumpăr un bilet și la spectacolul de poezie al cuiva pe care l-am citit pentru prima oară aici, pe internet. Recitalul unui membru www.poezie.ro. Poate va începe acest lucru chiar cu crearea unei astfel de „piețe” a poeților pe acest site. Ca să putem recomanda, la nevoie, unei cunoștințe, patron de club sau organizator de festivități, să-l aducă pe scenă pe poetul X, care are poezii frumoase și inteligibile și care și-a publicat oferta și datele necesare la Bursa poeziei. Care s-a înscris la o asemenea secțiune tocmai pentru că e dispus să aibă această experiență, să se confrunte, față în față, cu publicul. Nu cu prietenii, nu cu criticii, ci cu oamenii din stradă! Până la urmă, asta e marea confruntare. Ne lamentăm că lumea nu mai caută cărți de poezie în librării. Ne lamentăm degeaba! E plină România de azi de oameni pe care tranziția i-a învins, într-un fel sau altul. Să nu ne includem și noi printre ei! Mai bine să avem curajul să ieșim în public ca să spunem oamenilor: iată, avem nebunia de-a visa! Aici, între aceste coperți, sunt ambalate visele noastre. Ascultați câteva mostre, serviți, dacă vă va face plăcere! Dar poate că, totuși, sunt prea visător. Mă justific doar, în naivitatea mea, cu acel clișeu umanist care spune că lumea civilizației a fost împinsă înainte în primul rând de către visători. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate