agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7619 .



Cronica întâlnirii din 2 mai
comunităţi [ poezie.ro ]
puțină lume, multă atmosferă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [irina ]

2004-05-03  |     | 



Pe 2 mai, căldură mare, orașul pustiu și lume "refugiată" la munte sau la mare ... Dintre-ai noștri, au venit în Backstage cei care "din păcate, au rămas acasă". A fost cea de-a treia întâlnire a membrilor poezie.ro: destinși, odihniți, relaxați, am sărbătorit 1 mai prin "muncă", într-o seară de "atelier" cu experimente, poezie, muzică și ... concurs de critică!

Începutul - ezitant, "diletant" și poetic

Radu a anunțat o "seară a moderatorilor amatori", moderatori care s-au dovedit a fi foarte timizi. Pentru dorita suplinire de rol s-a înscris o singură colegă, Despina Alexandru. Puțin după ora 4, a urcat pe scenă și a încercat să-i facă prezentarea lui Niculescu, însă s-a pierdut un pic din cauza emoțiilor și a fost ajutată să depășească momentul. El ne-a recitat, plin de patos, în poziție de drepți și cu accentul său specific, "Sonet pentru proslăvirea patriei sau căntec de treacă-meargă". Dintr-o parte a sălii, de undeva din spate, a apărut Alooper, care a ocupat repede unul din scaunele de pe scenă și a început să-și răsfoiască agenda, în căutarea unei poezii. Niculescu tocmai se pregătea să încheie intervenția.

- Acum o să cânte Mysha! s-a auzit o voce din public...

Alooper s-a retras și i-a făcut loc lui Mysha, care a urcat pe scenă împreună cu prietenul său Alin Cucuiu, pentru un duo: el la chitară, Alin la bongos. Un prim moment de nostalgie: piesa folk "Prietene" și o "triplă" din Andrieș, cu trimitere directă la intervenția lui Andrei Gheorghiu, de săptămâna trecută. Primul intermezzo muzical s-a încheiat cu piesa "Fereastra deschisă", cântată de Mysha împreună cu Ioana.

Cuprinsul - în covârșitoarea sa majoritate, recitabil

Apoi s-a "dat liber" la recitare. A început chiar moderatoarea, cu poezia "Ad hoc, ad litteram, ad am". Alooper a preluat ștafeta, recitând și interpretând poezia "Ca un avion", aplaudată la scenă deschisă. Din nou Despina, cu proza scurtă "Fântâna".

Radu ne-a întrodus în universul "realismului cotidian", condimentat cu cu zâmbete din public. În replică, Cristina Trușcă a citit două poezii din Dan Tristian. Pe scenă se mai aflau două nou-venite, Maria Magdalena și Alexandra Emilia Bucur, care au citit două texte destul de lungi și au fost comentate pe loc, Radu exprimându-și îndoiala că astfel de texte se pot citi eficient în public.

Apoi, rămas singur pe scenă, Radu a ales, din seria sa de "gânduri-rânduri", textul "Obsesia". Care... a ajuns să ne obsedeze! Niculescu i s-a alăturat și ne-a recitat și el din obsesiile sale "colorate, lipite cu superglue și mirosind a portocale", declanșând astfel primul moment savuros al serii. "Critica", avându-i ca autori pe Radu și Bogdan Geană, l-a prins complet nepregătit pe autor, care nu își găsea prea lesne cuvintele să explice, cuprins cum era de emoție, ce și de ce îl inspiră să scrie poezie. S-a discutat o vreme, ca între prieteni, despre obsesie, fructele inspirației și fructele-muze.

S-a concluzionat: pe Niculescu îl inspiră steluțele și portocalele, Moș Crăciun și femeia - dar, nota bene!, a intervenit Bogdan Geană, "țin să precizez că Niculescu NU este misogin!". Cel curând-forfecat pe scenă a încheiat acest moment recitând "Balada visătorului smintit", apoi Radu a dat "Capul pe spate sau un pic în urmă", precizând că "nu m-am gândit deloc la titlu". Nici noi.

Daniela Micu a publicat recent un volum de poezii, din care a recitat "Nașterea chipului". Radu, reluându-și misiunea de moderator, i-a luat un mini-interviu: De ce scrii? Ce te motivează? Ce nu te motivează? Răspunsurile Danielei au trădat un optimism moderat în legătură cu soarta poeziei în România, în ziua de astăzi.

- Și, dat fiind că în noua Lege a Audiovizualului se stipulează că în programele TV trebuie să existe un anumit număr de ore dedicate "programelor europene", eu și Bogdan ne-am gândit că n-ar fi rău să avem și noi un astfel de moment, a spus Radu.
- Și anume, ne-am gândit să vă propunem un autor belgian, să citim câteva texte scrise de el și-apoi voi să ghiciți despre cine e vorba. Ok?
- !!!
După amintirea câtorva minime date biografice, au citit, alternativ, trei texte: "E bine", "Bătrânii" și "Mă las în grija ta". Între lecturi, Bogdan ne-a dat un indiciu: "scriitor și cantautor...".
- Hai! Să vedem cine a ghicit!
- Jacques! se auzi o voce din primul rând.
- Cine-a ghicit?!
Cei de la "masa regiei" au arătat, la unison, către "vinovat": Eugen!
- Da, așa este, Jacques. Brel!
Bogdan Geană a ținut să ne amintească faptul că la Institutul Francez există două interviuri, pe CD și casetă, luate de Jacques Chancelle lui Salvador Dali și lui Jacques Brel:
- Culmea e că veți descoperi, ascultându-le, cât de profund putea fi Brel și cât de superficial, din păcate, Dali! Ascultați-le, nu veți regreta!
Am notat!
Lectura "europeană" s-a încheiat cu 4 texte de Maurice Carenne, autor belgian de început de secol XX.

S-a revenit la lectură românească, cu o altă proză (Zambet) și o poezie a lui Blaga, recitată de Dragoș Roșca. Au mai citit Cristian Balint, Cristina Trușcă, Eugen Constantinescu (o poezie și un fragment din volumul lui Patapievici "Zbor în bătaia săgeții") și Eugenia Buzatu (un prim fragment, despre poeți, din cartea lui Costel Baboș).

După atâta lectură, se simțea nevoia unei pauze. Eugen și-a luat chitara și caietul cu versuri și ne-a încântat cu "cântece de peșteră". Și Mysha a cântat despre prieteni, și Eugen... Era ceva în aer, poate o nostalgie sau poate doar o coincidență... Așadar, 5 piese cu și despre prieteni, între care s-a remarcat "Imnul" Clubului de Speologie, piesă foarte dragă autorului.

- Și-acum, poezie "la greu"! a conchis Eugen, făcându-și astfel ieșirea.
- Poezie "la greu"... de unde? a răspuns Radu, urcând pe scenă.
L-a urmat Eugenia, care ne-a citit din Matei Ghigiu "Ucigașul de sunete", după ce își exprimase regretul de a nu-l avea și pe Matei lângă noi în Backstage. Din nou, nostalgie.
Niculescu a înveselit atmosfera cu poezia "Iubita stradală", între două lecturi ale Cameliei Petre - "Ceva special" și "Scrisoare cu sufletul la vedere". Eugenia a mai citit cu o poezie de Matei Ghigiu, din nou în registrul grav, iar Niculescu a propus "spre dezghicire" o epigramă: "Ceasul deșteptător".

Bogdan Geană a continuat apoi "seria ineditelor" prin prezentarea câtorva texte aparținând lui George Vulturescu, redactor-șef la revista "Poesis": "Femeia din Ev Mediul odăii", "Noaptea incediilor din Alexandria".

Un moment special a fost recitarea "în duet", avându-i ca protagoniști pe Radu și pe Mihai Vârtejaru. Mihai, la prima intervenție a serii, a recitat din creațiile proprii, în mare parte într-o notă solemnă. Radu "i-a dat replica" citind din textele sale mai vechi sau mai noi, dar alegându-le parcă special pe acelea care să "contrabalanseze" încărcătura textelor lui Mihai. Nu știu dacă a fost sau nu o coincidență, dar efectul a fost extraordinar.

Concursul de critică

... Și s-a ajuns la o răscruce. Să cântăm? Să mai recităm? Cineva a venit cu o idee: să se supună criticii o poezie semnată de Niculescu, iar criticii să fie notați, pe o scală de la "slab" la "foarte bine", de un juriu. Poezia în cauză: "Baladă romantică".
Niculescu și-a reluat locul pe scenă, Radu a început numirea juriului: el însuși "by default", Bogdan Geană, Paul Bogdan, Despina Alexandru, Alooper și cronicarul care vă vorbește. Juriul: autorul, Ioana, Mariana, Eugenia, Dragoș și Daniel. Criticul care obținea punctajul cel mai mare avea să primească un premiu muzical din partea lui Daniel Făt.

Bogdan Geană a făcut o critică constructivă, care a scos în evidență locurile comune ale poeziei, menită să încurajeze autorul să fie original. A menționat creația lui Emil Brumaru, ca reper de care ar putea aminti poezia colegului nostru, dacă ar fi ceva mai explicită în simbolurile sale.
Radu a făcut o disertație pe tema "tematica sexuală în poezia lui Niculescu", cu accente de ironie și reușind să stârnească hohote de râs în sală. În consecință, Niculescu a fost catalogat, cu simpatie, drept "portocalofil" și "buburuzofil".
Am urcat pe scenă pentru prima oară și am "interpretat" poezia împreună cu autorul, spre deliciul celor prezenți. Critica a fost, după cum am anunțat, cea mai scurtă dintre cele în concurs: no comment! Bine că am scăpat de trac, cel puțin!
Paul Bogdan a ascultat poezia atent și a construit o critică complexă, din care nu au lipsit sursele de inspirație, comparațiile - cu Mircea Dinescu și Nichita Stănescu - și analiza pe text.
Alooper a încercat și el o critică, pe care a rezumat-o într-un comentariu ceva mai lung, stârnindu-i autorului mirarea: "vreau critică, nu comentariu!". Problema nu a fost rezolvată nici prin intervenția ultimului concurent-critic, Despina, care și-a declinat și ea această calitate, în favoarea celei de comentator.
În concluzie, am avut 6 critici, dar numai 3 critici veritabili. Nu-i nimic, data viitoare va fi mai bine! Premiul muzical, interpretat de Daniel, a fost poezia comentată căreia i s-a inventat, ad hoc, o temă muzicală.

Încheierea - muzicală

Se apropia ora 20:00, iar la 20:30 seara trebuia să se încheie. Se "căuta" un subiect: ce mai facem? mai recităm? mai cântăm? După o scurtă consultare cu cei din sală, Eugen ne-a cântat 3 piese: din Andrieș, Mircea Vintilă și, ultima, o compoziție proprie: "The eyes of the tiger".
Daniel Făt a fost cel care a încheiat seara. Ne-a încântat din nou cu creațiile sale, la care a adăugat o piesă semnată Adrian Berinde. L-am acompaniat discret - doar versurile ne erau deja familiare!
După cinci ore de poezie și muzică, în care moderatorii amatori au fost mai mult în sală, decât pe scenă, ne-am luat la revedere cu promisiunea de a reveni duminica viitoare, pentru "seara John Lennon".
În același loc, la aceeași oră.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!