Luni seara (7 iunie), de la ora 19, lugojenii i-au putut urmări pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu”, în piesa “Parchează mașina la Harvard”, pe distinsa actriță Maia Morgenstern și pe maestrul Constantin Dinulescu. Cu cinci ore înaintea montării piesei, cei doi mari actori au avut amabilitatea să ne acorde un interviu televizat. Reproducem mai jos dialogul cu Maia Morgenstern, cu promisiunea că cel cu maestrul Dinulescu va apărea într-un număr viitor al Redeșteptării. Maia Morgenstern nu mai este de mult un simplu actor, ci un fenomen. Viața ei a cunoscut un crescendo după ultrapremiatul și ultracomentatul film al lui Mel Gibson, “Patimile lui Hristos”, cu toate că ea avea deja o carieră internațională. În 1991, filmul Balanța, realizat de Lucian Pintilie, îi aducea notorietatea internațională, fiind declarată Steaua de mâine și obținând prestigioasa distincție a Academiei Europene de Film - Premiul Felix. A mai jucat de atunci în producții internaționale: Trahir, Nostradamus, Privirea lui Ulise, A șaptea cameră.

- Bună ziua, dnă Maia Morgenstern? Veți juca din nou la Lugoj?
- Îmi recunosc vina de a veni cam rar la Lugoj . Mă aflu aici pentru a patra oară, și vă promit solemn că nu pentru ultima. De fiecare dată, primesc invitația și sunt aici grație eforturilor dnei profesor Simona Avram și dlui Ivan Bloch. Știu că au depus mult entuziasm, multe eforturi și multă voință în a ne avea aici, de fiecare dată, cu spectacole de diferite facturi. Dna Avram ne mărturisea satisfacția domniei sale de a ne afla acum, aici, la Lugoj, cu acest spectacol, pe care a putut să-l privească la locul de baștină, adică pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, pentru că spectacolul “Parchează mașina la Harvard”, pe care am onoarea să-l joc alături de maestrul Constantin Dinulescu, este o producție a acestui teatru. Spectacolul este rodul iubirii noastre pentru acest text, pentru acest teatru, este dorința noastră de a juca pe scenă împreună, întrucât nu ne aflăm la prima “abatere”, am colaborat și la alte spectacole, și cred că există o comunicare perfectă între mine și maestrul Constantin Dinulescu. Nu mă aflu deci la ultima apariție pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. Primiți-o ca o amenințare.

- Cum regăsiți Lugojul, prietenii, colaboratorii dumneavoastră?
- Din ce în ce mai entuziaști, din ce în ce mai încrezători în faptul că publicul lugojean trebuie, și merită, să se reîntoarcă în sală de fiecare dată pentru a primi un spectacol de calitate și de fiecare dată în a-și întâmpina actorii, care vin aici cu dragoste, respect și entuziasm. Există deja afișul că nu mai sunt bilete, este un lucru cât se poate de încurajator. Dacă îmi îngăduiți, mă umple de mândrie și de responsabilitate.
- Cum se face că actori de talia dvs regăsesc timpul să vină și în provincie? Este vorba aici de o prețuire a publicului?
- Eu îmi încarc bateriile de fiecare dată când mă duc în fața unui public atât de dornic, atât de iubitor, care ne așteaptă cu dragoste și cu respect. Pe mine mă motivează. Îmi pun de multe ori întrebarea pentru ce sunt artist, pentru ce sunt actor? Evident, pentru a bucura publicul, pentru a mă afla în fața publicului, pentru a recepționa această energie, pentru a primi căldura, dragostea, aplauzele publicului, pentru a mă afla înaintea judecății sale. Reamintesc cuvintele dlui Andrei Șerban - regizor de talie internațională, director al Teatrului Național din București, regizor atât de solicitat pe marile scene ale lumii, de teatru sau de operă - care ne îndemna să ne punem zilnic această întrebare: de ce sunt actor, de ce mă aflu pe scenă?

- La ce lucrați acum?
- Eu mă aflu în prag de premieră pe scena Teatrului Național din București, cu spectacolul “Iubire”, în regia maestrului Gonța. Se va încheia în sfârșit un lucru serios, care ne-a solicitat pe parcursul a câtorva luni bune de muncă și de repetiții. Despre proiecte nu-mi place să vorbesc decât la trecut, adică după ce ele se vor fi concretizat.
- Care ar fi hobbyurile Maiei Morgenstern?
- În vremea mea liberă, care este așa de puțină, din fericire, și nu am să mă plâng acum din această cauză, încerc să stau cu copiii mei. Timpul pe care îl am la dispoziție încerc să îl dedic familiei mele. Nu ascund faptul că se întâmplă să mă mustre conștiința în mod real că dedic copiilor prea puțin timp din cât ar merita și s-ar cuveni. Ne-am bucura cu toții să avem mai mult timp liber. Mă aflu sfâșiată între bucurie și remușcare.
- Sunteți mamă a trei copii.
- Deocamdată...
-Cum reușiți să îmbinați o carieră strălucită - acum și de vedetă internațională - cu viața de familie?
Nu știu cum reușesc. Nu întotdeauna sunt mulțumită de felul în care le îmbin.

- Cum v-ați simțit jucând alături de fiul dvs, Tudor Istodor, în montarea Rubaiate-lor lui Khayyam?
- A fost și interesant, și greu, și provocator. Încercam să mă stăpânesc ca mamă, ca actor cu mai multă experiență, aveam nevoie de el în realizarea acestui spectacol. Am fost solicitată să deschid la modul concret un teatru în Elveția. S-a întâmplat imediat după venirea pe lume a fiicei mele celei mici, și mi s-a cerut să prezint ce vreau eu. Am găsit în sufletul meu răspunsul la această întrebare prin abordarea textelor Rubaiate-lor lui Omar Khayyam (n.r. - primul poet de limba arabă care a intrat în istoria literaturii universale), pentru că mă regăsesc în această poezie, pentru că exprimă clar, simplu, concret și din adâncul sufletului adevăruri care mie îmi taie respirația prin naturalețea și profunzimea lor. Aveam nevoie de Tudor și de forma aceasta de spectacol pe care ați văzut-o, pe care eu sper să o vedeți în viitor. Prin demersurile dnei Avram, poate că îl prezentăm și publicului din Lugoj. Aveam nevoie deci de prospețimea lui Tudor, aveam nevoie de ingenuitatea lui, de candoarea lui, în același timp aveam încredere în intuiția sa și, în același timp, voiam să îi împărtășesc multe lucruri. N-aș fi vrut să îi strivesc corola de minuni a ingenuității sale, dar erau lucruri de spus, de făcut, erau lucruri pe care nici eu nu le știam , pentru că nu sunt regizor și nici nu am veleități... Ne luptam și colaboram în același timp. A fost un spectacol care s-a bucurat de succes în Elveția, în Grecia, în cadrul Zilelor Francofoniei. Spectacolul a fost creat în limba engleză, după o traducere în engleză a Rubaiate-lor, apoi am dorit o versiune franceză, și vom aborda în forță versiunea română.
- Tudor va îmbrățișa cariera teatrală?
- Da. Este deja student la Universitatea de Teatru și Film. Depinde de sine să depășească un handicap foarte serios, și anume de a fi fiul unor actori.

- Sunteți optimistă vizavi de lumea teatrului și filmului din România, având în vedere reculul de după Revoluție?
- Gândesc despre mine că sunt un om realist. Depinde foarte mult de mine să nu mă cufund într-o găleată de invective sau să mă cocoț într-un turn de fildeș și de acolo să proferez anatema, blesteme, sentințe definitive ori amenințări. Depinde de mine să îmi iau în mână destinul de artist și să înțeleg exact și la modul concret ce e de făcut în mod real. Dacă se numește optimism, bine, foarte bine, e optimism. În orice caz, fiți siguri că nu îmi voi consuma energia în tot felul de controverse sterile, în a mă apuca să-l înjur pe unul, să-l blamez pe celălalt.

- După succesul cu “Patimile lui Hristos”, ați primit și alte propuneri filmice de peste Ocean?
- Da. Nu vi le voi dezvălui. Unele au fost mai interesante, altele mai puțin. Există propuneri, mai de dincolo sau mai de dincoace de Ocean. Am avut premiera unui film, “Damen Tango”. Este și acest film unul controversat și discutat. L-am filmat la Studiourile Castel. Am lucrat cu actori excepționali: Horațiu Mălăiele, Mihai Călin etc. Regizorul a fost deschis propunerii și creativității noastre.
- Ce părere aveți de acele critici care acuzau filmul lui Mel Gibson de antisemitism?
- Au fost niște prostii fără margini, expresia unei prejudecăți. Aceste controverse au fost emise de persoane care nu au văzut filmul și s-au erijat în a face tot felul de comentarii. Filmul are multe niveluri de înțelegere. Are un nivel filozofic, are un nivel religios evident, are un mesaj social și politic. Filmul vorbește și despre prejudecată, și despre manipularea maselor, și despre lipsa de responsabilitate a unor lideri, în care oamenii își pun nădejdea, dar care aduc numai nenorociri.

- Ați fost foarte așteptată în Spania, la manifestările dedicate Zilelor Culturii Române, eveniment organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Ambasada României. Sunteți amabilă să ne povestiți mai multe despre acest eveniment?
- A fost un moment foarte important pentru agenda culturală a țării noastre. Multe din întrebări au fost legate imediat de filmul “Patimile lui Hristos”, care nu prea are directă legătură cu cultura română, dar așa e moda acum. S-a discutat mult despre cum facem și despre ce să facem ca să fim priviți și judecați și peste hotare și despre cum ne raportăm la personalitățile culturii care, din păcate, au fost izgonite din România: vorbim despre Brâncuși, Ionesco, Caragiale, dar uităm să spunem că au fost nevoiți să părăsească cu tristețe România. Și atunci, haideți să vedem ce putem să facem să nu ne mai alungăm personalitățile.

- Simțiți că se mișcă lucrurile?
- Well, well... ne mai decorăm actorii la sfârșit de mandat, decorăm evident și sportivii, și, dacă ne-au murit lăudătorii, nu-i nimic, ne lăudăm noi. Am primit nu demult un premiu la Londra - Premiul EMMA (Ethnic Multicultural Media Awards) pentru rolul mamei lui Iisus din filmul lui Mel Gibson. În aeroport, am scos din bagaj statueta, și, surpriză, mă aștepta doar soțul meu.
- Totuși, la baza premiului a stat votul pe site, un vot popular deci, ceea ce înseamnă, la urma urmei, dovada directă de iubire și de apreciere a publicului, lucru ce cred că vă face foarte fericită...
- Da, mă face foarte fericită ce-i drept. Mă motivează.
- Florin Piersic jr. declara că dvs. sunteți actorul român pe care îl admiră cel mai mult și vă portretiza remarcabil: “Are un talent și o ambiție de neegalat. Un om care nu a renunțat să-și facă abdomenele, flotările. Femeia asta nu s-a iertat niciodată. Dumnezeu o vede și, probabil, că de aici și șansa ei în viață. Sunt foarte mândru de ea: păi cum, eu am jucat cu Maia Morgenstern, o cunosc, iar acum ea joacă cu Mel Gibson! Mi se pare ceva fantastic! Are copii, a reușit să le îmbine pe toate. Are o forță și o voință incredibile, care o duc din spate. Acești oameni rezistă timpului”, spunea el. Se recunoaște Maia Morgenstern în acest portret?
- Bine, voi ține seama foarte serios de ceea ce a spus, voi face mai multe abdomene... Mă flatează, mă măgulește, îmi încălzește sufletul această declarație a mai tânărului și foarte seriosului meu coleg.
-Vă mulțumesc.