agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-17 | |
TwelveBlue - a story in eight bars, experimentul hyper-textual semnat de Michael Joyce, autor clasic al genului, a fost construit folosind limbajul de programare HTML (HyperText - MarkupLanguage), în mediul electronic, pentru a fi afișat și accesat exclusiv pe Internet. Ca urmare, are toate caracteristicile unui text interactiv: este dinamic, construit pe bază de noduri și hyper-legături și conține inserturi multimedia (în principal, imagini). Inovația adusă de acest gen de text constă în procesul de elaborare (se folosesc dimensiuni multiple pentru încadrarea textului), din care rezultă, chiar în termenii folosiți de Michael Joyce, o scriere topografică, bazată pe capacitatea de a construi pe mai multe planuri și pe structura arborescentă a textului. Într-adevăr, "TwelveBlue" este o hartă.
Accesul la text este instantaneu, pentru că acesta este găzduit chiar de browserul pe care rulează Internetul, nu este nevoie de un software dedicat lecturii electronice. "Pagina" este împărțită în două, pe verticală. În partea stângă a ecranului, în coloana care rămâne fixă pe tot parcursul navigării, este afișat cuprinsul, mai exact un șir de hyper-legături care conduc cititorul către diferitele secțiuni ale textului virtual. De asemenea, tot aici există un chenar, o mică hartă care ascunde o rețea de hyper-legături cu textul în sine. Vom vedea de ce sunt "ascunse". În partea dreaptă a ecranului, în care are loc navigarea propriu-zisă, pe prima pagină este afișată aceeași hartă ca și în secțiunea fixă amintită, iar sub ea se află o serie de hyper-legături, numerotate de la 1 la 12: tot atâtea "porți" de acces în textul virtual. Aceasta este interfața. Cititorul poate urma ce traseu dorește, iar reușita lecturii depinde de familiarizarea cu această modalitate de lectură. Parcurgerea hyper-textului nu este o sarcină ușoară. Vom vedea de ce. În primul rând, este vorba de afișare: afișat pe un fond de un albastru intens, textul este dificil de parcurs, ochii obosesc repede. Combinația de culori este surprinzătoare, în comparație cu pagina albă a ediției on line pomenite mai sus. În al doilea rând, elasticitatea hyper-textului, posibilitatea utilizatorului-cititor de a "surfa" prin el, înainte și înapoi, după dorință, poate naște confuzii și determina parcurgerea unui drum de mai multe ori. Utilizatorul se poate pierde într-un cerc vicios, din care reușește să scape folosind "harta" din stânga ecranului. Aceasta funcționează și pe post de "busolă", pentru că utilizatorul poate reține în ce zone ale hărții "a fost" deja. Totuși, harta mizează pe neatenția cititorului, îi propune un "joc de-a v-ați ascunselea", prin ocultarea hyper-legăturilor. Depinde de cel care citește să intre sau nu în joc, să se "piardă" în și pe hartă, abandonând relativa "linearitate" a poveștii care se desfășoară în partea dreaptă a ecranului - unde povestea poate avea alt curs, ghidat de logica hyper-legăturilor care se succed una din alta. Dat fiind că întregul edificiu hyper-textual se bazează pe interacțiunea dintre "părțile" sau "zonele" textului, și ținând cont că există posibilitatea ca, la unele dintre ele, utilizatorul să nici nu ajungă, fiind "păcălit" de sistem, mai are rost să ne întrebăm cum ar arăta acest text pe hârtie? Consider că merită să ne imaginăm "un scenariu" pentru varianta tipărită, pentru că la baza acestui "joc" stă, până la urmă, un text literar. Ce s-ar întâmpla? În primul rând, dat fiind că ar dispărea posibilitatea infinită a conexiunilor și interactivitatea, textul și-ar pierde adâncimea pe care o are în suportul său original. Cu minime "indicații de regie", însă, s-ar putea ajunge la o minimă interactivitate și în varianta tipărită. Mă gândesc una dintre primele construcții hyper-textuale tipărite (avant la lettre…), în literatura română: volumul de poezii "Noduri și semne" al lui Nichita Stănescu. Acest volum este alcătuit conform unei logici a "deconstrucției", poemele nu sunt așezate în ordinea succesiunii numerice, determinând cititorul, care dorește o "parcurgere cronologică" a volumului, să se deplaseze înainte și înapoi, ghidat de ilustrațiile cu rol de "markeri metatextuali". Așadar, nu ar fi imposibil. Singura problemă este că textul lui Michael Joyce nu se prezintă sub formă de poezie, ci este un text în proză, iar împărțire propriu-zisă pe capitole nu există (alta decât cea stabilită prin hyper-legături, ascunse sau nu). O soluție viabilă ar presupune considerarea acestui text ca fiind la fel de "fluid" și de flexibil după cum este în format electronic și reproducerea "circularității" lecturii on line prin repetarea textului și imaginilor, după cum indică o variantă de parcurgere, din infinitatea de variante posibile. Aici intervine problema: care din variante să fie cea potrivită, pentru o "reproducere fidelă" pe hârtie? Și cum să lăsăm deoparte faptul că o astfel de reproducere fidelă s-ar face poate numai din punctul de vedere al textului în sine, dar nu și al mediului? Sunt constatări de bun-simț. Și totuși, nici textul "din spatele" acestui experiment nu are formă, există "în proiect", forma "materializându-se" în funcție de pistele narative alese de către utilizator. Dar, din moment ce nu există în formă fixă în universul virtual, pe hârtie ar putea, teoretic, să capete o formă tocmai jocul, prin aceasta înțelegând succesiunea de "piese narative", în transcriere liberă. Senzația de libertate în realizarea de asocieri este "secretul" care trebuie reconstruit. Scopul încercării de a "transporta" aceste două texte, dintr-un mediu în altul, a fost de a demonstra că, în primul caz, lectura textului tipărit este cea mai eficientă și mai potrivită, prin raportare la textul respectiv, pentru că informația culturală este cea care contează. În al doilea caz, maniera de prezentare a textului naște câteva întrebări. Este vorba de lectură eficientă sau de un joc al hazardului? Inteligibilitatea textului are vreo importanță, dacă el nu poate fi reconstruit niciodată într-o succesiune identică? Ce se pierde și ce se câștigă, în actul lecturii "alternative", în cazul acestor două texte? Roger Chartier spunea că textul nu există, dacă cititorul nu îi conferă sens. Depinde de cititor să evalueze atât conținutul, cât și forma, pentru că tiparul și hyper-realitatea sunt fundamental diferite, ca mijloace de vehiculare a conținuturilor culturale. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate