În anii ’70-’80, în plin regim comunist, o limuzină de vis străbătea străzile Lugojului. Cred că nu era copil care să nu se fi îndrăgostit de Cadillac-ul american, care ne amintea tuturor că, dincolo de Cortina de Fier, există o altă viață, mult diferită de existența noastră atât de cenușie. Iată povestea acestui remarcabil automobil-simbol, povestită chiar de fostul proprietar, lugojeanul Zeno Ardelean, om simplu, care a lucrat în Valea Jiului, ca inginer minier, apoi la exploatările bănățene Sinersig, Cireșu și la Cariera Șanovița.

Visul american pe străzile Lugojului

În anul 1969, ambasadele occidentale au început să-și ia măsuri suplimentare de protecție împotriva atacurilor teroriste, prin introducerea automobilelor complet blindate. Un an mai târziu, o mână de români norocoși și care aveau bani, au devenit proprietarii unor mașini de vis, Renault, BMW, Mercedes sau Lancia, scoase la vânzare deoarece nu ofereau suficientă protecție diplomaților din țările de origine. Mașinile erau vândute la prețuri ceva mai mici decât valoarea lor sau puteau fi achiziționate și în rate.
Nici Ambasada Americană de la București nu a făcut excepție, punând în vânzare o parte din mașinile din dotare, printre care și un splendid Cadillac Seville model 1967. Anunțul vânzării acestei superbe limuzine a apărut într-o revistă auto românească la începutul anului 1970 și aici începe frumoasa aventură a lugojeanului Zeno Ardelean, care a visat din totdeauna să conducă așa o minunăție.
„Când am ajuns la București, în martie 1970, am constatat cu oarecare uimire că erau mulți interesați de Cadillac, dar până la urmă, de pe listă, m-au ales pe mine. Și asta a fost o surpriză, pentru că aveam profesia de inginer, de regulă intelectualii erau lăsați cam la urmă, nu știu, poate a contat și faptul că lucram în domeniul minier”, ne-a declarat dl. Zeno Ardelean.

Când am apărut cu ea la Lugoj, au luat „foc” tovarășii...

Mașina a costat 120.000 de lei, o sumă considerabilă pentru acel an (cam cât prețul unei vile arătoase). „A fost un șoc când am apărut cu mașina la Lugoj, au luat foc tovarășii, au vrut să se ia de mine, dar minerii erau tari și nu prea îndrăzneau s-o facă pe față. Indirect, au fost persoane care s-au interesat de situația mea financiară, dar n-au avut ce să-mi facă, eu adunasem banii cinstit, oricum, pe atunci se câștiga foarte bine la mină. Apoi, o serie de indivizi mi-au oferit o sumă dublă ca să le-o vând, dar eu n-am cedat, iubeam prea mult acea frumusețe de mașină. Asta a fost pasiunea mea!” își amintește dl. Ardelean.

Mașina nu pornea cu oameni băuți la bord

Fiind o limuzină de ambasadă, și încă americană, Cadillac-ul domnului Ardelean avea niște dotări cu totul deosebite: „aveam aparat de radio cu emisie-recepție, cu care prindeam și Cairo, și Oslo, aveam dispozitiv antifurt, gândiți-vă, automobilul fusese construit în 1967, aveam cod de siguranță – cu apăsarea pe un buton de la radio, mașina nu mai pornea din loc, ușile puteau fi blocate etc. Propulsia era de tip turbo-hidromatic, capacitatea cilindrică de 7.750 cmc, iar motorul cu opt cilindri în „V” dezvolta 350 cai putere!
Suspensia era cu totul deosebită, nu se simțea nici un fel de denivelare. Cauciucurile erau securizate, compartimentate, fără cameră, în caz că erau împușcate nu era afectată decât o porțiune. Pe șosea, schimba automat fazele farurilor.
Dar cel mai uluitor era dispozitivul de siguranță anti-alcoolic, care împiedica, practic, ca la bord să se urce oricine trăsese măcar o dușcă! În acest caz, vaporii de alcool porneau dispozitivul de siguranță care bloca pornirea mașinii. Acest dispozitiv, cu totul neobișnuit și de care nici nu știam că există, am înțeles că fusese montat evident, din motive de securitate, dar și la cererea expresă a ambasadorului, un mare adversar al consumului de alcool”, ne-a mai spus Zeno Ardelean.

În 21 de ani, n-am avut nici o reparație la motor!

Fericitul proprietar al Cadillac-ului oficial ne-a mărturisit că prima senzație la volan a fost una foarte ciudată, pentru că abia atunci și-a dat seama că nu era o mașină pentru oameni simpli, cu atâtea dotări. Limuzina avea șase locuri și șase metri lungime, o greutate de 2,7 tone (!), iar consumul era de „numai” 17 litri de benzină la o viteză de până la 100 km/oră. Motorul din 1967 (care nu s-a schimbat în mod semnificativ nici la modelele Seville din ziua de azi) avea 2.100 de rotații pe minut la cuplu maxim, iar la ralanti, doar 700 rpm! „În 21 de ani, nu am avut nici o reparație la motor, absolut nici una!” – repetă, parcă uimit și acum, Zeno Ardelean.

Autonomie de mers: 1.000 de kilometri

„Deși Cadillac-ul meu prindea 180 de mile pe oră (adică 288 km/h!), n-am avut vreodată tentația să-mi pun mintea cu nimeni, ca să arăt forța acelei mașini superbe. Nu-mi plăcea să depășesc 100 km/h, așa se face că în 40 de ani de șofat n-am făcut nici un accident. E adevărat, consuma mult, dar nu uitați că pe atunci un litru de benzină costa 2 lei. Trebuie să vă spun că mașina avea un rezervor de 100 de litri, dar, în caz de nevoie, prin intermediul unui furtun, se putea cupla un rezervor suplimentar, tot de 100 de litri. Acesta era demontabil și construit după configurația portbagajului, însă se putea ascunde elegant după un covoraș. Folosind cele două rezervoare, autonomia de mers era de 1000 de kilometri!”

Milițienii nu îndrăzneau să oprească așa o mașină

„Când am fost cu Cadillac-ul să-l înscriu la Timișoara, un plutonier bătrân de la circulație s-a îndrăgostit, pur și simplu de el. M-a rugat să-l las să stea câteva clipe la volan, apoi mi-a spus că nu are cum să-mi mulțumească, dar o să-mi ofere un număr mic, de trei cifre. Oricum, cu o astfel de mașină, nu mă prea opreau milițienii! Culoarea originală era neagră, iar aerul ei oficial era subliniat de cei doi suporți pentru stegulețe, pe care n-am avut inima să-i dau jos. Evident, am scos cele două drapele, român și american, care erau plastifiate, pentru a rezista la intemperii. Mai avea o emblemă americană la portbagaj, unde era cheia, dar emblema asta ne-a fost furată, pe când am fost la un meci de fotbal, la Mediaș” rememorează, ușor amuzat, dl. Ardelean.

Bilețele de dragoste strecurate prin geam

Am întrebat-o pe doamna Ileana Ardelean, cum s-a simțit dânsa, ca femeie, având la dispoziție așa un vehicul de vis, știindu-se că fetele din ziua de azi se dau în vânt după mașini tari. „Când a venit soțul meu cu Cadillac-ul, am fost, bineînțeles, foarte încântată, apoi m-am obișnuit cu această mașină care, deși avea șase locuri, n-a fost niciodată prea încăpătoare pentru copiii noștri, care se jucau pe bancheta din spate. Þinea bine la drumurile lungi, an de an am fost cu ea la mare. Ca femeie, ce să zic? Când reveneam la mașină, în parcare, pe litoral, găseam tot felul de bilețele strecurate prin geam – de exemplu: Sunt Izabela, te aștept la balul de la Neptun etc.!”

Ne-am despărțit ca de un membru al familiei

În anul 1991, cu mare regret, soții Ardelean s-au despărțit de Cadillac-ul pe care l-au îngrijit ca pe un membru al familiei. Deși au avut multe cereri pentru a-l folosi ca mașină la nunți, au declinat toate solicitările, cu excepția căsătoriei prietenului Adi Stârcescu și nunta fiicei, Rodica Zoia Ardelean.
Însă, odată cu ieșirea la pensie a d-lui Zeno senior, întreținerea fostei limuzine a Ambasadei americane a devenit o povară prea grea. Un drum Lugoj-Timișoara costa cam 700.000 de lei în banii de azi, așa că mașina a fost vândută, luând drumul Brașovului.

În loc de epilog: Capitalismul american, triumfător la Scornicești!

Cât a fost în proprietatea familiei Ardelean, frumosul Cadillac a avut un singur incident. Mașina se afla în parcare, la Scornicești (!), când ocupanților li s-a părut că au simțit o ușoară zguduitură. Nedumeriți, au coborât din mașină și au văzut că fuseseră izbiți din spate de o Dacie, care se șifonase bine, iar imprudentului șofer, care dăduse cu capul de volan, îi curgea sânge din nas. În schimb, limuzina americană de aproape trei tone greutate nu avea nici o zgârietură, nici măcar pe masiva bară nichelată din spate. La Scornicești, capitalismul american se dovedea foarte tare pe poziție...