Regretatul scriitor israelian Idov Cohen, originar din Mihaileni, scria candva intr-un articol intitulat "Doua culturi, doua lumi" (in albumul "Dorohoi" vol 1) despre surpriza cu care a constatat, la o varsta inaintata, ca in oraselul tineretii lui a existat si o alta cultura decat cea evreiasca. Citez: "A fost pentru mine o adevarata surpriza sa aflu, acum si aici - la peste 60 de ani de cand am parasit Mihailenii - ca la o distanta de ... centimetrii de tinereatea mea a pulsat (fara ca eu sa am habar! ) o activitate culturala neevreiasca intensa: o ". In continuare, Idov Cohen isi da seama cu luciditate ca fenomenul se petrece si in sens invers, adica bogata si variata cultura in limba idis care i-a marcat lui tineretea a fost si este ignorata de locuitorii romani ai Mihailenilor.

Mi-am adus aminte de acest articol fiindca mi se pare emblematic pentru o intreaga generatie, dar in acelasi timp semnificativ si pentru noi, israelienii de azi. Daca Idov Cohen semnala in cultura "stetl"-ului evreiesc de la inceputul secolului trecut coexistenta a doua lumi paralele, in Israelul de azi suntem martorii coexistentei a zeci de lumi paralele. Despre unele din ele, vai, abia daca avem ocazia sa auzim vag. Majoritatea dintre noi, vaslind pe apa curgatoare a limbii materne si eventual pe inca doua-trei ape ale altor limbi pe care le stim din Romania, abia daca reusim cu mare greutate sa ne integram partial in fluxul culturii de limba ebraica ce inglobeaza astazi zeci de afluenti. Majoritatea afluentilor insa ne raman necunoscuti, pana intr-atat incat uitam chiar de existenta lor, ii uitam inainte de a face cel mai mic efort pentru a-i cunoaste. "Uitam dinainte", cum ar spune Marlena Braester, autoarea volumului de versuri "Oublier en avant" ("A uita dinainte"), editat in Franta (Editions Jacques Bremond, 2002, Le clos de la Cournilhe), volum distins cu premiul Ilarie Voronca 2001.

Marlena Braester, care a primit recent din partea primului ministru al Frantei titlul de"Chevalier dans l'Ordre des Palmes Academiques" pentru "servicii aduse culturii franceze", este o poeta israeliana de origine romana care si-a ales limba franceza ca mediu de exprimare poetica. Deocamdata ea e relativ putin cunoscuta publicului cititor de limba romana - dupa cum si noi, scriitorii de limba romana, suntem aproape inexistenti pentru cititorii de limba franceza sau pentru cei de limba spaniola, gruzina, amhara, etc. desi locuim impreuna cu ei in aceleasi orase israeliene, "la o distanta de... centimetrii" cum spunea Idov Cohen in articolul de mai sus.

Volumul Marlenei Braester m-a impresionat prin conciziune, unitate stilistica si tematica, profunzime si limpezime a exprimarii poetice. Tema de baza a volumului mi s-a parut a fi acel "vanitas vanitatum" al Ecleziastului. Toate imaginile desertului conduc spre ideea de baza ca din uitare venim si inspre uitare ne ducem. Iata cateva citate in care "corespondentele" beaudelairiene (cumularea de imagini vizuale, sonore, tactile) se impletesc cu abstractiuni atat de pure ca intr-o pictura abstracta:

"croyant marcher mais/ seul le flux de l'oubli/ avance/ en nous/ les flots du temps/ nous secouent/ croyant avancer mais/ seule la reverberation de la lumiere/ nous traverse"

("crezand ca mergem dar/ numai fluxul uitarii/ avanseaza/ in noi/ valurile de timp/ ne zgaltaie/ crezand ca avansam dar/ numai reverberatia luminii/ ne strabate")

"j'ai touche a la pierre arrachee au desert/ et le sable des deserts futurs/ s'est colle a mes doigts"

("am atins piatra smulsa desertului/ si nisipul deserturilor viitoare/ mi s-a lipit de degete")

"c'est la tendresse des pierres/ que l'on voulait atteindre/ mais ce n'est que l'horizon/ resonnat"

("ceea ce am vrea sa atingem/ ar fi tandretea pietrelor/ dar nu-i decat orizontul/ rasunand")

"l'echo de la lumiere/ l'ombre de la voix/ immense voyelle atone - desert"

("ecoul luminii/ umbra vocii/ imensa vocala atonala - desert")

De mult n-am citit in Israel un volum de poezie atat de "ascetic" in ceea ce priveste folosirea materialului oferit de realitatea imediata. Geografia Marlenei Braester este o geografie abstracta, interiorizata. Desertul ei nu e Neghev, nu e Sahara, nu e Gobi, nu e Colorado; este desertaciunea insasi a vietii omenesti in care nici o valoare ideologica sau sentimentala nu e destul de puternica pentru a nu se pulveriza erodata de timp asemeni unei stanci erodate de vantul pustiului. Biografia Marlenei Braester este tot atat de abstractizata. Durerile, bucuriile, spaimele ei nu sunt rostite pe numele lor efemere. Toate emotiile ei se convertesc in imagini de pietre colorate care se transforma in pulbere sub actiunea timpului, umbre care se estompeaza, linii de orizont care se indeparteaza, drumuri care se pierd in nisip. Un imens desert introvertit umple versurile de la o coperta la alta. Prin ricoseu, memoria mea afectiva a facut asociatia cu o opera literara aflata la polul opus al temperamentelor stilistice, adica una din cele mai extrovertite expresii lirice din istoria literaturii: libretul operei "La Traviata" cu muzica scrisa de Verdi in sec. 19. Ma refer la acel moment din actul intai cand Violetta se gandeste la desertaciunea vietii ei frivole, caracterizandu-se drept "sarmana femeie singura si parasita in acest desert aglomerat numit Paris". Violetta, femeia insetata de iubire adevarata, se referea la desertul simbolic al unei lumi lipsite de sinceritate, asa cum dunele desertului sunt lipsite de apa. Dincoace de sentimentalismul romantic, la inceputul secolului 21, poeta de pe malul nisipos al Mediteranei ii raspunde ca un ecou:

"dans la gorge/ descend le desert/ se noie dans ma soif/ j'avale la soif"

"in gatlej/ coboara desertul/ se ineaca in setea mea/ inghit setea"

Ma opresc aici cu comentariul meu, de teama ca prea multa locvacitate ar veni in contradictie flagranta cu puritatea sobra a versurilor Marlenei Braester.

Cronica literara de Luiza Carol.


(http://www.isro-press.net/Muzele/Braester.Luiza.htm)

Marlena Braester pe Agonia