Spectacolul de teatru și balet „Portretul lui Dorian Gray”, o adaptare după Oscar Wilde, face parte din proiectul lansat de conducerea Teatrului Odeon acum trei ani, intitulat „Dans la Odeon” și coordonat de Răzvan Mazilu. Dramatizarea romanului îi aparține lui Dragoș Galgoțiu, cel care a și pus în scenă această premieră.
Trebuie spus de la început că spectacolul fascinează în primul rînd ca balet. Arta lui Răzvan Mazilu susține întregul eșafodaj, construit cu migală de Dragoș Galgoțiu. Momentele în care dansează, singur sau împreună cu Oana Cojocaru (una dintre plăcutele surprize pentru spectator, elevă a Liceului de Coregrafie), emoționează, impresionează, șochează, zguduie privitorul din sală. În suplimentul „Canava” al Observatorului cultural, Răzvan Mazilu își mărturisește crezul artistic: „Cred că arta dansului a rămas unul dintre puținele spații nealterate, un spațiu al emoției pure, al onestității față de public. Cred într-o viziune coregrafică integratoare a tuturor formelor de mișcare ale corpului uman. Pentru „Portretul lui Dorian Gray”, am încercat un amestec de genuri ale dansului, de epoci, pornind de la eterica prezență a balerinei în „pointes” și pînă la contorsiunea trupului din dansul contemporan.”
Coloana sonoră (aparținînd aceluiași Galgoțiu), decorurile pline de simboluri ale lui Andrei Both, costumele Doinei Levintza susțin demersul artistic, aproape că devin ele însele personaje, așa cum se întîmplă cu portretul. Alți doi dansatori vin să completeze vîrstele personajului. Vlad Ilcenko (elev și el al Liceului de Coregrafie) și Ioan Tugearu. Metamorfoza personajului, suferințele pe care portretul le trăiește în locul lui sînt redate cu forța sugestivă a mișcării, suverană asupra cuvintelor pe care le face de multe ori inutile. Dealtfel, partea vorbită a spectacolului este mult pusă în umbră de extraordinara prestație a balerinilor. Totuși, replici pe măsură reușesc Sorin Leoveanu, în rolul pictorului Basil Hallward și Marius Stănescu, în rolul Lordului Henry Wotton (remarcabil aici machiajul lui Alexandru Abagiu).
Revenind la scenografie, în interviul pe care îl dă Andrei Both în aceeași „Canava” explică motivele pentru care a ales rama tabloului ca element principal al decorurilor: „Tabloul, din punctul meu de vedere, este, probabil, cel mai complex obiect din decor, care poate avea multiple semnificații în arhitectura spectacolului. În același timp este un element care afirmă și neagă. Nu este o declarație clară, ci ambiguă, de duplicitate, de heterosexualitate sau homosexualitate, un obiect care, în momentul în care spune „asta sînt” spune și „asta nu sînt.” Am încercat să creez ceva de mare ambiguitate și cred că am reușit, dar nu prin decor, ci prin felul în care Dragoș îl folosește. Acest tablou devine un instrument și pentru Răzvan. Fără el, acel obiect nu ar avea nici un sens.”
Regizorul împreună cu trupa de actori au de rezolvat pe măsură ce numărul reprezentațiilor va crește, momentele moarte care pot face pe un spectator obosit la sfîrșitul unei zile tracasante să picotească în scaun. Cum un spectacol de teatru este altul în fiecare seară, ar fi de sperat că limbajul trupurilor va reuși să elimine acele așa-numite „burți” create de pasajele vorbite și va construi un spectacol de imagine care să răscolească simțurile și să redefinească noțiunea de eclectic în artă. Spectacolul poate deveni un reper pentru Gala Premiilor UNITER de la primăvară, iar Răzvan Mazilu, Dragoș Galgoțiu și Andrei Both să se numere printre laureați.
Că este un eveniment al toamnei culturale bucureștene o dovedește și extrem de elegantul program editat de Teatrul Odeon, o mică bijuterie care poate stîrni invidia oricărui bibliofil. Rețin atenția fotografiile de artă realizate de Mihaela Marin, ele făcînd deja obiectul unei expoziții deschise la librăria Cărturești. O mențiune specială merită și splendidul afiș al spectacolului, reprezentînd o mască de la Museo la Specola din Florența.
„Spectacolul de teatru după „Portretul lui Dorian Gray” transpune pe scenă vitraliul poveștii lui Wilde și tentează atingerea dimensiunii oculte a cărții. Dansul, oglinda, imagini ale tinereții, ale degradării, sînt dezvăluite ca paradigme. Parfumuri prerafaelite care aureolează imagini, emoții, un neobrăzat spirit dandy, voluptăți insolente și un tragism discret topit în acid, tulbură mintea celui care citește, ascultă sau vrea să privească povestea lui Dorian Gray.” Luați cuvintele lui Dragoș Galgoțiu din același caiet-program ca pe o invitație și dăruiți-vă acest regal artistic.