agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5855 .



Cronica picăturilor de ploaie în deșert și alte teritorii \"valentine\"
articol [ Carte ]
nu dați cu pietre în ghiocei!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oriana ]

2004-11-06  |     | 



       De curând am primit două cărți semnate de Laurențiu Orășanu, într-o prezentare grafică excepțională, tipărite la editura Timpul din Iași. Autorul lor este inginer de profesie și locuiește în New York din 1996, unde s-a stabilit după un stagiu de patru ani în Canada, acolo unde Pegasus-ul personal l-a depus după ce l-a purtat peste Atlantic. S-a născut la Călărași în 1949 și cum „oricărui călăraș îi stă bine cu galopul calului”, Laurențiu și-a hrănit calul cu jăratec în oastea liceului nr. 2 din Ploiești, actualmente Colegiul național „Mihai Viteazu”. Viețuitor al vremurilor moderne, autorul s-a specializat în calculatoare, absolvind Facultatea de Automatică, Institutul Politehnic din București.
       Cele două volume de versuri sunt de facturi complet diferite. Astfel, „Picături de ploaie în deșert” cuprinde versuri, în marea lor majoritate cu rimă și ritm, ce se circumscriu formulelor clasice și romantice. Tema predilectă este cea a eternei iubiri ca pretext al autodefinirii și motiv al integrării în univers. Al doilea volum, intitulat „Cronica lui Ipse și alte Valentine”, este o culegere de epigrame, ghicitori, versuri umoristice pe teme de sport, politică, iubire, etc., versuri ce au fost stârnite, inspirate și folosite ca arme de foc în cadrul multiplelor dueluri umoristice de pe situl www.poezie.ro.
       Iată cum este prezentat Laurențiu Orășanu în prefața volumului său „Picături de ploaie în deșert” de către Prof. Mihaela Albu, Columbia University, New York: <>
       Poemul ce dă titlul volumului este dedicat iubitei ce este în același timp primul ei cititor:
Þi-e părul ud, când scriu, parcă și versul
Ce peste umăr îmi citești, atent,
Se-alintă și se prinde-ncet în dansul
De picături de ploaie în deșert. (Valul)

       Femeia în scrierile lui Laurențiu Orășanu nu este neapărat frumoasă ci fermecătoare, fie că e fatala Valentină, așa cum este înfățișată în „Cronica lui Ipse și alte Valentine”, fie că e o regină:
E toamnă frumoasă și via-i culeasă
Și mustu-n butoaie dă vinului muguri,
La Balul la care Regina-i aleasă
Pe frunte-i vor pune ghirlanda de struguri.

Colind, ca-ntr-un vis, cu tine prin crânguri,
Nu știu nici măcar cât timp a trecut.
Sunt iarăși la bal, la Balul de Struguri,
Iar tu ești Regina, m-ai trezit cu-n sărut.” (Balul strugurilor)

       Tărâmul iubirii în poezia lui Laurențiu Orășanu este cel al lirismului subsumat explorărilor fizice și emoționale cu tangențe autodefinitorii de natură existențială, este teritoriul biblic unde „dacă iubire nu e, nimic nu e”, iubire fiind ceea ce se așteaptă de la descendenții primilor oameni, cei ce au primit darurile de preț ale divinității, daruri reprezentate prin elemente fundamentale lumii noastre precum foc, apă, piatră, aer, etc și fenomene naturale inerente lor:
El a stins Focul
Fără să se teamă că nu l-ar mai putea aprinde,
El a ales Pamântul de Ape
Însemnând cu grijă porturile inimilor noastre,
El a oprit uraganele, bătaia munților în capete,
El ne-a dăruit nouă planeta,
Nouă, primilor oameni. (La început).

       Iubirea este locul geometric al exploziei de sentimente unde frumusețea este a iubirii și farmecul este în detalii inedite ce izvorăsc din magia perechii. Este sanctuarul ce oferă adăpost perechii de toate acele aspecte negative ale realității.
De parcă n-am fi goi și triști
Că tot Pamântu-i fund de mare
Cu pești cu ochii larg deschiși,
Sătui de plumb, murind la soare. (Miercuri)

       Eșecurile iubirii sunt tratate drept rătăciri temporare și prilej de efuziuni duioase, ipostaza bărbatului fiind aceea a luptătorului uzând de mijloacele tandre ale împăcării ce duc la cunoaștere și acceptare reciprocă, și nicidecum la adâncirea conflictului:
Ajută-mă tu, din atâtea cuvinte
Ce-am lăsat la răspântii, pe drumul meu lung,
Mi-e greu să aleg cuvântu-nainte
Și cuvântul la care aș vrea să ajung. (Cunoaște-mă)
       Spațiul fără iubire sau amenințat să fie lipsit de ea nu este cel al ignorării și nonșalanței metafizice, ci dimpotrivă, este cel al disperării și negării că oferă mediu propice dezvoltării și manifestării de calamități naturale, împotriva căruia omul nu poate lupta nici nu poate accepta cu ușurință dar poate spera că este un pasaj trecător:
Nu se poate să nu plouă,
Ochii tăi sunt plini de rouă,
Nu se poate să nu ningă
Dorul dă să ți se stingă.

Nu se poate, prin troiene
N-o să vii pe drumuri grele,
Nu se poate, nu se poate,
Frig se-ntinde peste toate. (Nu se poate)

       Nici erotismul nu lipsește în versurile lui Laurențiu Orășanu, manifestarea lui frustă are specificitatea prozaicului masculin și este asociat cu stări de fermecătoare reverie lirică. De fapt, în poezia „Am vrut să fiu poet oniric”, autorul se declară tentat de condiția poetului oniric încă de copil. Dar iată încă un exemplu de măiestrie în arta versificației ca rimă și ritm, în care erotismul este elegant insinuat:
Prin întuneric, încurcat prin fân,
Mărul să-l strâng întocmai ca un sân,
Să simt întregul pod cu mere
Gemând de-arome și himere. (Podul cu mere)

       Revenind la infuziile de erotism din poezia autorului, citez un catren care reprezintă o declarație fermă de credință și statornicie:
Cu părul despletit, cu buze arse,
În mine te scufunzi, ca într-un gând,
Mă strângi cu-o scurtă zbatere-ntre coapse
Din golfu-acesta n-o să plec nicicând. (Valul)

       Apoteoza autorului se înfăptuiește îngerește, prin cădere, în cursul căreia protagonistul cedează ispitei luminii și alegându-i o direcție și finalitate își realizează propria sanctificare lumească:
Mi-am rupt aripile din umeri,
Un înger mai puțin să numeri,
Nu mai plutesc lin prin lumină,
Ca fulger cad, la rădăcină.
Ajung topit, doar pe călcâie
Am urme sfinte, de tămâie. (Cădere)

       Ce consolare mai lejeră ne poate aduce declarația victoriei chiar atunci când pierdem? Dar „nu aruncați cu pietre până nu-l citiți” - ne îndeamnă pe coperta acestui remarcabil volum, Mircea Săndulescu, scriitor român din New York.

       Și pentru a completa profilul artistic al scrierilor lui Laurențiu Orășanu, trebuie să deschidem cealaltă poartă spre cunoașterea și înțelegerea acestui autor, ocazie oferită în al doilea volum, „Cronica lui Ipse și alte Valentine”, despre care am afirmat mai sus că este o colecție de versuri umoristice. Valentinele menționate în titlu nu sunt altceva decât o suită de poezii comice înfățișând circumstanțele temporale și spațiale ale întâlnirii cu femeia fatală, pe nume Valentina, și păgubirii materiale și sentimentale, chiar și de sănătate, a protagonistului masculin cu care autorul se identifică. Numele muzei sale, Valentina, este inspirat de marea sărbătoare comercială a continentului american, St. Valentine’s Day, și, în același timp, este un nume fericit ales pentru că rimează ușor cu foarte multe cuvinte românești: Cina, felina, mașina, penicilina, adrenalina, rutina, etc.
       Aș începe analiza acestui volum prin citarea epigramei în care autorul se autodefinește:
E drept, la păr am cam albit
Pe la mijloc duc greu război centurii
Dar per total, sunt ca pepit,
Căci negru sunt de tot în cerul gurii. (Autoportret)

       Și nu pot trece cu vederea un fapt excepțional - la așa un volum deosebit i s-a întocmit un cuvânt înainte remarcabil: „Cei mai mulți dintre noi suntem, încă, sub mirajul poeziei romantice sau, mai grav, gândim în categoriile ideologiei romantice. În poezie vedem un mijloc de a explora o „subiectivitate” abisală, inaccesibilă limbajului curent. Poeții care îmbrațișează această ideologie recurg la tot felul de violențe aduse înțelegerii, la un limbaj aspirând la nongramaticalitate. Calimero e un poet clasic, structural, cultivând lirismul minor al seninătății, convivialității, „înțelepciunii” (mai ales în poeziile cu substrat politic). Poezia sa nu se vrea o experiență ieșită din comun, ci exploatează resursele simțului comun, ale intersubiectivității. Mi-l imaginez obsedat de calcularea efectelor de sens ale poemelor sale, de proiectarea reacției posibile a cititorului. El e comercial într-un sens sublim: își dorește ca „marfa” sa să fie apreciată de toți „cosumatorii” de poezie, ca poezia sa să fie prilejul în care fiecare să se simtă la unison cu fiecare.” (Liviu Dascălu, „Cuvânt înainte”)
       Există în aceste două volume poezii la granița dintre lirica romantică și cea umoristică. Printre acestea se numără poezia „Iarna nu-i ca vara” pe care nu o pot cita decât în întregime:
Când mă trezesc, alături, nemachiată,
Ea îmi șoptește-n somn, ca altădată,
Și știu că dimineața nu-i ca seara,
Și niciodată iarna nu-i ca vara.

Stau pe Compozitori, la optze’șase,
Căldură-i doar pân-la etajul șase,
La noi la șapte-i frig ca-ntr-o cămară
Ne lasă iarna doar o zi pe vară.

Cobor să cumpăr Stella și doi mici,
Liftu-i blocat pe la etajul cinci,
Nu urci c-un ascensor precum pe scară,
Cum nu transpiri în iarnă ca-ntr-o vară.

Sunt obosit, e grea de tot năpasta,
Petrolu-a fuzionat silit cu Astra,
Pentru Rapid nu orice haltă-i gara,
Nici iarna nu joci fotbal precum vara.

Privesc în calendar timpul cum zboară,
De la întâi, iar o să dea afară,
Deși țin tot trei luni, nu se compară,
Iarna nu-i anotimp precum e-o vară.

Tot număr zilele pân-la chenzină,
Părinții nu mai pot să mă-ntrețină,
Financiar situația-i precară,
Toamna și iarna, primăvara, vara.

       La fel, poeziile „Halta Malul”, „Rondelul curtezanei”, „Rondelul Dinozaurilor” și altele, ce sunt exemple de versificație și ritm desăvârșite, și se situează la limita dintre seriozitate și umor. Autorul face haz de necaz pe placul și cu acordul cititorului, ce cu siguranță a trăit întâmplări similare.
În blocul unde-a stat un șvab,
Eu stau în locul lui, ca un nabab,
Doar că pe scări, nimeni n-a măturat
Din ziua-n care șvabul a plecat. (Ultimul Șvab)

       O altă impresie în urma lecturării cronicii lui Ipse și a altor Valentine este aceea că autorul se descurcă la fel de bine și în calitate de parodiator. Umorul și ușurința cu care crează poezii cu rimă și formă fixă, nu-i prisosesc nici în această privință:
Sunt tânăr, Doamnă, mama m-a înțărcat pripit
Și laptele de vacă îl dam pe tot la cotă,
Ne-a mai rămas butoiul, cu vin, că l-am dosit
Când vaca după lapte fu dusă la popotă.(„Lapte, vin și revoluție” – parodie după „Sunt tânăr, doamnă” de Mircea Dinescu)

       În încheiere, las cititorilor plăcerea de a citi în paginile revistei noastre poeziile lui Laurențiu Orășanu, român din diaspora ce nu s-a lăsat lecuit de dulceața limbii românești și care, în toți acești ani petrecuți departe de țară, nu a încetat a nu uita și adăuga la ceea ce se încadrează la capitolul esențelor artistice specifice neamului nostru.
Luminița Suse

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!