Iași: Oraș legendar al României

„În loc de București, am optat pentru a merge mai degrabă la Iași, oraș universitar situat în Nord-Estul României, nu departe de Moldova, pentru că Iașiul are o lungă tradiție francofonă și francofilă. La Iași, învățământul în limba franceză o duce foarte bine.”
Bernard Pivot .

Construit pe versanții a șapte coline, Iași este capitala istorică a Moldovei (înaintea independenței Basarabiei). Orașul este reputat grație Universității sale ( cea mai veche și una dintre cele mai prestigioase); numit „Orașul cronicarilor”, pentru că mulți dintre fondatorii culturii românești s-au născut și au trăit aici. Iașiul, capitala Principatului Moldovei, situat pe axa comercială tradițională spre Rusia, a fost considerat drept capitala culturală și spirituală a României până în anul 1859. Acest oraș cunoaște astăzi o viață culturală și universitară foarte intensă.


Întâlnire cu studenți ai Universității din Iași

Regiunea moldavă, găzduiește Centrul Universitar cel mai vechi și al doilea de mare importanță, în ceea ce privește numărul de studenți, din România. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, inaugurată în 1860 în prezența prințului domnitor, Alexandru Ioan Cuza, și a lui Mihail Kogălniceanu, a numărat în „băncile” sale numeroase personalități care au marcat cultura română și, chiar, cea universală.
De altfel, la Iași se găsesc și: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Universitatea de Medicină și de Farmacie Gr. T. Popa, Universitatea de Științe Agronomice și Veterinare Ion Ionescu de la Brad, Universitatea de Artă George Enescu, ca și alte Universități private care întrețin, toate, raporturi privilegiate cu cercurile universitare franceze.
La ora actuală, 15.000 de studenți, printre care numeroși sunt studenții străini, chiar francezi veniți grație programului SOCRATES al Uniunii Europeene, studiază la Iași. În plus, Universitatea Alexandru Ioan Cuza posedă o filieră francofonă, în cadrul Facultății de Geografie, unde cursurile sunt predate numai în limba franceză.


(fotografie personala a Marianei Luta)

La întrebarea: „ Nu resimțiți un pic de tristețe că nu faceți deja parte din Uniunea Europeeană?” , răspunsurile sunt unanime: „ Pentru a face parte din Uniunea Europeeană trebuie să fim, într-adevăr, preparați.”
Acesti tineri sunt gata să muncească în afara României pentru a o ajuta, a stabili legături de care ea are nevoie. Sunt dornici să se specializeze în stăinătate, pentru ca apoi să revină și să aplice știința dobândită, în România. Toți resimt neîncredere în ceea ce privește naționalismul, dar acordă încrederea lor în viitorul Europei.


Biblioteca Centrală Universitară din Iași: convorbire cu profesorul Alexandru Călinescu.

Universitatea din Iași este foarte activă și foarte reputată în numeroase domenii științfice. Biblioteca sa Centrală Universitară este , și ea, una dintre cele mai importante din țară. Este dirijată de către un intelectual de renume, ex-profesor la INALCO, la Paris și specialist în Proust, Profesorul Alexandru Călinescu, care, recent, a fost ridicat la rangul de Cavaler al Ordinului Național de Merit de către Franța.


(fotografie trimisa de Marlena Braester)

Alexandru Călinescu dirijează, deci, Biblioteca Universitară din Iași de mai bine de patru ani. Bibliotecă ce numără aproximativ 3 milioane de cărți și periodice și care este frecventată de 25-30 000 de studenți.
Alexandru Călinescu a ales limba franceză când avea 17 ani. În ciuda regimului comunist, i se investește în întregime ceea ce, la acea epocă, însemna a se marginaliza. Practicarea limbilor străine dispăruseră în urmă cu zece ani; franceza, engleza și germana reveneau, încet, pe scenă.
Dar limba franceză reocupă o poziție privilegiată, grație enormei și extraordinarei tradiții de învățare a acesteia. Ceaușescu face din limba franceză prima limbă străină de studiat, relațiile sale cu Franța sunt bune și, în 1968, Generalul De Gaulle vizitează România.
Alexandru Călinescu este un copil al Iașilor, aici și-a desfășurat toată cariera: studii de literatură franceză – în afara literaturii contemporane, căci mulți dintre autori erau tabou. În 1967, teza sa fiind consacrată lui Ionesco, se consacră literaturii moderne: Barthes, Genêt, Todorov, un fel de a face ceva care să scape ideologiei: a vorbi de narativitate, de structuri și perspective narative, căci nu se punea problema abordării personajului pozitiv comunist sau cea a mesajelor progresiste. În acea perioadă, în 1967-68, există o mare speranță, are loc de asemenea și Primăvara de la Praga...

Nu va merge decât o singură dată la Paris, ca student, la Alianța Franceză: „ M-am îndrăgostit definitiv de Paris, am căzut bolnav, o boală care mă bântuie și azi.” Atunci, gândea să revadă Parisul „ mai des”. Dar, între 1980 și 1989, nu mai are, practic, dreptul să iasă din țară, este considerat opozant regimului. Nu mai există Institut, nici Centru Cultural Francez, numai lectorii francezi mai rămân la Iași, cu care va întreține relații de prietenie, chiar dacă orice contact cu străinii este interzis. În ciuda acestei situații, un grup de prieteni se formează; tineri scriitori care organizează reuniuni, care vor să publice unele lucruri, deja proscrise. Unii dintre lectorii francezi vor aduce, în două reprize, echipe de televiziune franceze pentru a filma și reușesc, astfel, să treacă casetele „dincolo”, casete care denunțau situația catastrofică: demolări în București, spital sordid și sinistrat, la Iași.
Ia anumite riscuri și suportă consecințele: numele său nu mai poate fi citat, nu mai poate semna articole, intimidări asupra familiei. Dar... continuă să aibă postul său la Universitate!
Întâmpină Revoluția cu multă bucurie.
Cincisprezece ani după acele evenimente, Alexandru Călinescu nu este dezamăgit:
„ Regimul care s-a prăbușit era un regim odios. Noi, românii, am câșigat două drepturi - drepturi care sunt normale pentru alții: dreptul de a vorbi, de a scrie, de a se exprima și dreptul de a călători, de a circula. Bineînțeles, populația are alte probleme: probleme de alimente, de viață cotidiană. Libertatea trece prin stomac! Ceea ce explică, de altfel, multe confuzii de apreciere... România va integra Uniunea Europeeană în 2007, dar am pierdut mult timp și numai din vina noastră, a regimurilor la putere. Va fi dur.”

România este o țară francofonă, iar regiunea moldavă nu este mai prejos decât celelalte regiuni. De fapt, această regiune este, din punct de vedere isoric, francofilă. Iată o scurtă cronologie a evenimentelor care au contribuit la a face din ea un important partener al Francofoniei și regiunea cea mai francofonă de la frontiera orientală a Europei.

- Secolul al XVIII- lea: limba franceză devine, în România, limba diplomației, a culturii, a studiilor și a comunicațiilor.
- 1797: Paris numește primii săi consuli, la București și la Iași; prinți și fii de boieri pleacă să studieze în Franța;
- începând din anul 1813, numeroși francezi ieșiți din armata în derută a lui Napoléon I se instalează la Iași,
- 1829: primul cotidian bilingv, român-francez, apare la inițiativa lui Gheorghe Asachi:
- 1832: o trupă de teatru franceză înființează, la Iași, primul Teatru permanent din Moldova;
- 1835: prima adevărată Instituție Culturală și de Învățământ Superior din Moldova, Academia Mihăileană, este fondată la Iași, studiul limbii franceze fiind obligatoriu;
- 1856: Consulul francez, Victor Place, intră în funcțiune la Iași și își aduce aportul la Uniunea politică a Principatelor Moldo-Valahe alături de Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu;
- 1860: prima Universitate din România este inaugurată la Iași; limba franceză este prima limbă străină studiată la cursuri;
- 1916: Regele Ferdinand angajează România alături de Franța în războiul contra Prusiei;
- 1921: centrul francez „Luteția” este creat la Iași de către profesorul Nicolae Șerban, de la Catedra de franceză a Universității din Iași;
- între cele două războaie: România trăiește „la ora franceză”, iar Parisul devine locul privilegiat al artiștilor și scriitorilor români;
- sfârșitul anilor 1940: instituțiile franceze sunt obligate să-și înceteze activitățile;
- 1957: limba franceză, înlocuită după război prin învățarea obligatorie a limbii ruse, este din nou studiată în școli;
- începând cu anul 1990: instituțiile franceze își redeschid porțile, limba franceză fiind mai mult ca oricând în inima românilor.
( Sursă: http://www.ccf.tuiasi.ro/francais/iasi.htm)


Centrul Cultural Francez din Iași


(fotografie: Centrul Cultural Francez Iasi)

Francofonia a ocupat întotdeauna un loc important în inima românilor, mai ales la Iași. Deja, în perioada dintre cele două războaie mondiale, orașul poseda o instutuție ce purta numele „ Luteția”, unde se organizau conferințe și cursuri de limbă franceză. Războiul și comunismul au făcut ca activitățile acesteia sa ia sfârșit. Dar în 1990, un grup de studenți și intelectuali profund atașați tradiției europeene și francofoniei adresează o cerere Ambasadei Franței în România...
Astfel ia ființă, în 1992, Centrul Cultural și de Cooperație Lingvistică Francez din Iași. Inaugurat de către Președinții Iliescu și Mitterrand, Centrul se străduiește să răspundă cererilor românești, cum ar fi, de exemplu: promovarea și democratizarea culturii francofone.
Centrul Cultural Francez din Iași are ca misiune promovarea culturii francofone dar și o acțiune educativă și lingvistică. Această misiune se manifestă prin organizarea și programarea de activități culturale foarte diversificate - cel mai des gratuite- prin punerea la dispoziție de documente în limba franceză și prin oferta de cursuri de limbă franceză de o calitate ireproșabilă.
Prin situarea sa strategică în cartierul universitar și în centrul orașului, Centrul Cultural Francez beneficiază de o influență culturală și instituțională foarte importantă. Publicul, numeros și variat, este universitar, mai întâi ( studenți, profesori și cercetători), dar compus și de diferite cercuri intelectuale și artistice din Iași și din regiunea moldavă.
( Sursă: http://www.ccf.tuiași.ro/francais/present.htm)


(fotografie personala a Marianei Luta)

Centrul Cultural Francez numără 700 de elevi înscriși la cursuri, iar alți 2000 frecventând mediateca.
Centrul posedă, pe lângă mediatecă, și un teatru, unde facem cunoștință cu Luiza Vasiliu, 19 ani, care a obținut recent examenul de bacalaureat cu mențiunea „Foarte bine” și care vorbește în limba franceză, la perfecțiune și fără accent, despre pasiunea sa...pentru teatru.
Luiza a adaptat „ Zazie dans le métro” ( „Zazie în metrou”) pentru scenă, în limba franceză, cu trupa de teatru a liceului său. Această trupa a jucat pe scenă, la Grasse, într-un festival de teatru pentru amatori unde au câștigat cupa. Au călătorit până la Grasse într-un minibus, efectuând traseul Iași-Grasse în două zile și jumătate.
Lecturile sale favorite fac parte din literatura secolului XX: surrealismul, scritorii contestatari, revoluționari. Precizeaază totuși:
„ Nu am un spirit de frondă, căci frondă și revoluție rimă un pic cu comunismul. Nu în acest sens mă pot defini contestatară, ci în sensul de a dori o reformă a tradițiilor, de a înfrânge barierele.”


La terasa unei cafenele: Lucia Vartic


(fotografie personala a Marianei Luta)

Lucia Vartic are 83 de ani, s-a născut la Iași unde și-a facut și studiile. La 17 ani, Lucia visa să plece în Franța, pentru a-și continua studiile. Dar războiul a izbucnit când era încă la liceu; a trecut examenul de bacalaureat și a continuat să studieze limba franceză la universitate. A predat toată viața sa limba franceză, fără a pune vreodată piciorul în Franța. Pur și simplu, citea mult.
Făcuse o cerere la Securitate pentru a merge în Franța; cerere refuzată! Decurajată, într-o zi, îi spune fiului său:
„ Voi muri fără să fi vizitat vreodată Franța. Când voi muri, să mă incinerați și să-mi aruncați cenușa la Paris, într-o grădină publică.”
După căderea regimului lui Ceaușescu, visul său se realizează: pensionară de 16 ani, ajunge în sfârșit la Paris! Se preparase pentru a nu avea vreun șoc prea mare, dar nici Franța, nici Parisul nu puteau să-i creeze vreo decepție. De atunci, Lucia a vizitat Franța de șase ori!
Când Lucia începuse să predea limba franceză, din 1951 și până în 1957, învățământul limbelor străine la universităte a fost suprimat. Limba rusă era obligatorie. Începând cu anul 1958, limba franceză revine în școli; aceasta este reacția lui Ceaușescu contra URSS-ului. Dar, cărțile de literatură franceză lipsesc, și în licee, și în universități. Singurele texte sunt cele alese de Partid, texte care se refereau la chimie, la munca pe câmpuri...
Dar cu toate acestea, Lucia era fericită că poate vorbi franceza și, când dădea peste vreun text de Balzac, profita pentru a vorbi despre literatură.
Doamna Vartic a predat limba franceză, toată viața sa; totuși, ea consideră ca și-a pierdut viața: nu a făcut nimic din ce ar fi vrut să facă – să studieze literatura franceză, să treacă examenul de doctorat.
„ Nu am făcut decât să câștig pentru a avea din ce trăi.”
Străbunică fiind, Lucia este optimistă în ceea ce privește România... „ dar... peste încă 20 de ani !”.


La liceul Mihai Eminescu din Iași

În Iași, două licee posedă clase bilingve, româna-franceză. Liceul Mihai Eminescu are o capacitate de 1250 de elevi și 80 de profesori din care 11 sunt specializați în limba franceză. Dacă încep în ciclul primar, elevii fac 12 ani de franceză, altfel au posibilitatea de a opta pentru o clasă bilingvă: 4 ani de limbă franceză intensivă, la un ritm de 6 ore pe saptamână. Acest liceu bilingv a fost înființat imediat după Revoluție, regiunea moldavă fiind fief-ul limbii franceze în România. Profesorii au fost ei înșiși elevi ai acestui liceu și faptul de a fi profesor de limbă franceză, pentru unii dintre ei, este asimilat unei tradiții transmise din generație în generație!
Cursusul literar începe cu Evul Mediu și se desfășoară pâna în zilele noastre: elevii studiază autori precum Chrétien de Troyes, Rabelais, Diderot, Gide.
„În ce domeniu o să vă fie utilă limba franceză, la sfârșitul studiilor voastre?”
„Nu m-am gândit încă la acest moment. Am dobândit multe cunoștințe în franceză. Este un avantage cultural.”
Același liceean ne vorbește – într-o franceză impecabilă – despre scriitorul Amin Maalouf:
„ Amin Maalouf este libanez și scrie în limba franceză. I-am citit aproape toate cărțile pe care le-a scris. Este un autor descriptiv, foarte modern, capabil să picteze un univers întreg, un univers exotic, oriental despre care nu cunosc prea mare lucru. Un univers diferit de cel din „ O mie și una de nopți”. Când citești romanele lui Amin Maalouf, îți formezi o altă idee despre Orientul Mijlociu și Apropiat.”


Pe Agonia,
Marlena Braster, originară din Iași, ex- elevă a profesorului Călinescu:


(fotografie personala: Nicole Pottier)

„Pentru mine, Iași va avea întotdeauna farmecul vieții de studenți. Este un oraș frumos și mi-e dificil să-l imaginez fără studenți.
Aici, studiile erau de un nivel foarte ridicat, profesorii – adevărați erudiți; acum pot să judec în raport cu nivelul studiilor practicate în instituțiile de învățământ a mai multor țări pe care le cunosc. Se citea enorm, cu pasiune; o pasiune pe care eu nu o mai regăsesc, din nefericire, la studenții mei din ultimii 20 de ani.

Cursurile profesorului Alexandru Călinescu ne-au deschis orizonturi la care aspiram. Bogăția și profunzimea analizeor erau completate de seminarii puțin conformiste unde ( dau numai un exemplu), plecând de la „ Exerciții de stil”, de Raymond Queneau, încercam să re-scriem noi înșine texte. Creativitatea trăită din două puncte de vedere: nu numai din cel al cititorului, un cititor critic și activ, ci eram, de asemenea, obligați să depășim acest punct de vedere pentru a împinge incursiunea mai departe: resimțeam ceea ce scriitorul resimțise, fără îndoială, în timpul procesului de creție. Pentru mine, acest exemplu fu un exercițiu de scriere decisiv.

Doar după mulți ani, ne-am întâlnit – eu și profesorul Călinescu- la Paris sau în România. Și, doar cu puțin timp în urmă, am avut ocazia să-i mărturisesc ceea ce îi datoram, cu adevăarat. Am avut dealtfel și plăcerea de a-l putea invita să participe la o Zi de Studii organizată de Societatea Benjamin Fondane, la Universitatea din Tel Aviv, anul trecut.

Cum fac multe traduceri ( în cadrul Atelierului de Traducere a Poziei pe care îl dirijez, pe lângă Centrul de Studii a Poeziei francofone contemporane a Universității din Haifa) și pentru că ma interesez asupra teoriei traducerii, aș fi foarte bucuroasă să lansez proiecte în comun cu Universitatea din Iași, în special cu Magda Jeanrenaud, colegă și prietenă din timpul studiilor noastre la Iași, și, în prezent, profesoară la Departamentul de limbă franceză al acestei Universități!

Viața mea se derulează sub semnul francofoniei: după absolvirea studiilor la Iași, în urma primelor” exerciții de stil”, am continuat o a doua perfecționare și un doctorat, în Israel și în Franța. Dar esențialul este scrierea, poezia... și, în franceză! Căci nu am mai părăsit limba franceză, de atunci. Ea s-a metamorfozat în limbă de expresie literară.”

Mulțumesc mult, Marlena, pentru această mărturie.

(Marlena Braester este poetă, traducătoare și lingvistă. Trăiește în Israel, este profesoară la Universitatea Politehnică din Haifa și președintă a Uniunii Sciitorilor Israelieni de Limbă Franceză. Marlena a fost ridicată la rangul de Chevalier de l`Ordre des Palmes Académique de către Primul Ministru al Franței pentru servicii aduse culturii franceze. A primit Premiul Ilarie Voronca, pentru culegerea de poeme, în limba franceză , Oublier en avant, în anul 2001.)


va urma ...