|
Biografie Bogdan Petriceicu Hașdeu
Se trage dintr-o familie boierească de cărturari din Basarabia, născut la 16 februarie 1836(o alta variantă propusă este 26.02.1938) în preajma Cetății Hotinului, în satul Cristinești, ca fiu al boierului naționalist și savant Alexandru Hajdău. Atat tatăl său cât și bunicul au scris, e adevărat, în rusește, însă au abordat subiecte din universul românesc (folclorul și istoria națională). Înaintașii săi erau cărturari poligloți. A primit primele învațături în Polonia, unde tatăl său era professor. Bogdan vorbește de mic limbile română, polonă și rusă. Părinții se stabilesc în Basarabia, unde va învăța la un liceu din Chișinău. Apoi frecventează Universitatea din Harcov, preocupat de amoruri trecătoare, dar și de studiu. În această perioadă citește enorm; în timpul serviciului militar, de trei ani la cavalerie, ia parte la războiul din Crimea, dar demisionează din armata în 1856, când se anexează sudul Basarabiei la Moldova. El a trecut în acest ținut ca să scape de protecțiunea rusească și ca să devină cetățean român. Rușii au cerut extrădarea lui și i-au luat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei; mai târziu i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară. Deci la 19 ani trece în Moldova unde va ocupa un post de judecător la Cahul; apoi directorul și custodele bibliotecii din Iași (1859-1862); vine la Bucuresti, unde editeaza revista Aghiuță (1863); devine deputat (1867); e director al Arhivelor Statului (1876) și membru al Academiei (1877).
S-a căsătorit în 1865 cu o ardeleancă: Iulia Faliciu, care în 1869 îi dăruiește o fiică botezată tot Iulia. Fericirea filologului enciclopedist este maximă. Copila lor scumpă e deșteaptă ca toți din vița Hașdeu. Scrie versuri de talent în franceză. Vine însă clipa tragică: geniala sa Iulia se stinge la 19 ani, de tuberculoză (1888). Evenimentul îl zguduie profund, intrând într-o fază de declin. Construiește la Câmpina un castel, unde își continuă, dezechilibrat, practicile spiritiste, comunicând dincolo cu fiica pierdută. Scrie încercarea de filozofie spiritistă Sic cogito (1892). E pesimist și singuratic, traind în bizarul castel ca o buhă. În 1902, îi moare și soția, Iulia, iar în 1907 se stinge și el, fiind înmormântat în București, între cele două Iulii, soția și fiica.
Erudit filolog ne-a lăsat opere științifice de mare valoare. Cea mai importanta fiind monumentalul dicționar al limbii române Etymologicum Magnum Romaniae (1886-1898), operă prea vastă, pentru puterile unui singur om, pe care o realizează până la litera B, cuvântul "barbat". A mai redactat Cuvente den bătrâni (1877-1881), culegere de texte vechi românești și cărți populare (și aceasta neterminată).
Geniul creator al lui Hașdeu s-a manifestat amplu și în literatură. Ca scriitor ne-a lasat: poezii romantice (Poesie, 1873) și Sarcasm și ideal (1897); nuvela satirică Duduca Mamuca (1863), care i-a adus destituirea din învățământ și invinuirea de atentat la bunele moravuri; monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), un fel de biografie romanțată a voievodului comparat cu Cezar și Napoleon.
Însă opera cea mai populară este drama istorică Răzvan și Vidra (1867).
În 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România. În Historia antică a Românilor (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României. Hașdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881.
Cugetări adânci exprimate într-o "formă dură", versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde caracterizate chiar de el prin următoarele rânduri:
„O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură Când o silabă spune un chin nemărginit...”
|
Texte Recomandate
