Biografie Amos Oz
Amos Oz s-a născut în 1939 la Ierusalim, într-o familie care număra printre membrii săi savanți și profesori, veniți în Israel din Rusia și Polonia. În 1952, după sinuciderea mamei sale, părăsește Ierusalimul, își schimbă numele din Klausner în Oz și se stabilește în kibuțul Hulda, unde își va petrece mai bine de treizeci de ani. Își ia licența în filosofie și literatură la Hebrew University din Ierusalim, dar revine apoi în kibuț, dedicându-se scrisului, agriculturii și activității didactice la liceul local. A luptat în Războiul de Șase Zile din 1967 și în Războiul de Yom Kippur din octombrie 1973. În 1965 îi apare prima culegere de povestiri, „Acolo unde țipă șacalii”, urmată, un an mai târziu, de romanul „Altundeva, poate”. În 1968 publică romanul „Soțul meu, Michael”, care a provocat o adevărată furtună literară și politică. Romanul a fost tradus în peste 20 de limbi și transpus pe marele ecran. Volumele de povestiri „Spre moarte” (1971) și „Dealul sfatului nelegiuit” (1976, pentru care i se decernează Brenner Prize for Literature) sunt considerate printre cele mai reușite scrieri ale sale.
În 1987 îi apare romanul „Cutia neagră”, bestseller în Israel și în Europa, tradus în douăzeci de limbi și distins, în Franța, cu prestigiosul Prix Fémina Etranger. În 1989, romanul „Să cunoști o femeie” trece în fruntea topurilor de vânzări. În 1994 îi apare romanul „Să nu pronunți noapte”, urmat, un an mai târziu, de „Pantera din pivniță”, și, în 1999, de „Aceeași mare”. În cel mai recent roman al său, „Poveste despre dragoste și întuneric”, Amos Oz împletește ficțiunea cu autobiografia.
În 1991, Amos Oz a fost ales membru al Academiei de Limbă Ebraică. În 1992, președintele german Richard von Weizsäcker i-a înmânat Premiul Păcii, iar în 1997 președintele Jaques Chirac i-a acordat titlul de Chevalier de la Légion d’Honneur. În anul 1998 i-a fost decernat Premiul Israel pentru Literatură, cea mai înaltă distincție a statului Israel. În anul 2004, a câștigat premiul Catalunya.
|