| Biografie Ion Negoițescu
 
 Ion Negoițescu (* 10 august 1921, Cluj - † 6 februarie 1993,München) a fost un critic și istoric literar român.
 
 Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist). A urmat cursurile liceelor ,,Gheorghe Bariț" și „Constantin Angelescu” din orașul natal, precum și ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, în disjuncție cu individualismul și estetismul pe care le va profesa toată viața, de mișcarea legionară.
 
 În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în ,,Straja dragonilor": ,,A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic și tragic trebuie neapărat să își spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații". A devenit, ca și alți studenți ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Viața, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu. Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism („trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe coșul pieptului”, scria ziarul Țara). Ion Negoițescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.
 
 Critică și istorie literară
 
 Despre mască și mișcare, Sibiu, 1944
 Scriitori moderni, București, EPL, 1966
 Poezia lui Eminescu, București, EPL, 1967 (ed. a II-a, București, Ed. Eminescu, 1970; ed. a IV-a, Cluj, Ed. Dacia, 1995)
 Analize și sinteze, București, Ed. Albatros, 1968
 Însemnări critice, Cluj, Ed. Dacia, 1970
 Eugen Lovinescu, București, Ed. Albatros, 1970
 Lampa lui Aladin, București, 1971
 Engrame, București, Ed. Albatros, 1975
 Alte însemnări critice, București, Ed. Cartea Românească, 1980
 Scriitori contemporani, Cluj, Ed. Dacia, 1994 (ed. a II-a, Pitești, Ed. Paralela 45, 2000)
 Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), București, Ed. Minerva, 1991 (ed. a II-a, Cluj, Ed. Dacia, 2002)
 
 Poezie
 
 Povestea tristă a lui Ramon Ocg, Sibiu, 1941
 Sabasios, București, EPL, 1968
 Poemele lui Balduin de Tyaormin, București, 1969
 Moartea unui contabil, București, Ed. Cartea Românească, 1972
 Viața particulară, București, Ed. Cartea Românească, 1977.
 
 
 
 |