agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-08 | | Înscris în bibliotecă de Ilie Soare
Cunosc, aici, tineri universitari si eruditi amatori care nu pot gindi decit in marginea cartilor franceze. Din acele carti franceze de placuta lectura, care nu cuprind nici proza poetica, nici filosofie, nici eseu; ci o fericita emulsie de ginduri, senzatii si confesiuni. Carti pe care tinerii nostri le mediteaza, le compileaza in discutiile sau seductiile lor, le extrag in caiete si le folosese la confectionarea articolelor critice. Carti merituoase de altfel, desi sint scrise de barbati fara temeinica munca filosofica; ai care se socotesc ginditori, pentru ca obisnuiesc sa reflecteze capricios in marginea aventurilor vietii contemporane.
Eseul insusi este un gen inferior, o forma hibrida. Menit izbinzii - in toate sensurile - din pricina feminizarii ai democratizarii culturii. Inferior prin concesiile facute de autor - chiar de un Valery - publicului. Inferior prin strtictura literara a frazei, care irnpiedica surprinderea gindirii elaborate filosofic. Inferior prin eliminarea vocabularului tehnic, a acelor expresii care intr-o constiinta nutrita filosofic - aduc notiuni inaccesibile cititorilor amatori. Inferioritatea eseului nu-i clatina nici valorile proprii atit de mult slavite in ultimii ani - nici popularitatea. Literatura e de asemenea un gen inferior. Si intretine totusi spiritualitatea intr-un imens numar de constiinte. Daca eseul e vrednic de citit si controlat la un Emerson, Unamuno, Valery, Kierkegaard - a caror personalitate se exprima perfect, organic, necesar printr-un asemenea gen - apoi e jenant si insuportabil sub condeiul anumitor creere de minora capacitate iar aceste creere minore coplesesc astazi publicistica straina si indigena. Procedeul „eseului" astfel conceput e simplu. Se alege orice subiect: Cervantes, moda, pacifismul, ultimul concert etc. Se insiruiesc adevaruri banale pregatite sub forma de paradoxe. Se citeaza un nume ilustru linga un debutant obscur. Acesta din urma e insotit, de obicei, de un compliment monden: „deliciosul X...", „savurosul autor al…", „picantul dandy din…" etc. Urmeaza comentarii fara rost, pe care eforturi evidente nu le fac personale. Asemenea ,,eseuri” sint lipsite, de obicei, de concluzii. Stim: „eseurile” trebuie scrise „degajat”. Un da sau nu, raspicat spuse, incheind o fraza nuda, ar risipi tot farmecul. O incercare critica asupra unei opere poate fi inteleasa fie ca o reelaborare a ideilor autorului - fara nici cea mai neinsemnata intentie de a valorifica si premia anumite idei dupa un criteriu propriu - ; fie ca o atitudine personala hotarit afirrnata in fata operei. Ginditorii minori se multumesc sa comenteze anumite valori si sa le deformeze, insinuind astfel o interpretare personala, izvorind dintr-o viziune personala. Fara curajul angajarilor riscante, nu deformeaza niciodata prea mult miezul cartii sau pozitia autorului. Se furiseaza cu cite o gindire umila in umbra scandalului lui Gide, a polemicii valeriene, a mortii lui Rilke. Gindire in care nu e greu sa descoperi un Renan frunzarit, un Pascal nemistuit, un Goethe invatat in ultima biografie-roman, un Gourneont. Dumneata vei spune: gazetarie. Nu, gazetarul autentic in permanenta experienta sociala si politica, imbogatit de revelatii psihologice - nu compileaza cartile eseistilor francezi. Nu are nici timp nici nevoie. Si apoi, insesi sufletele difera. Gazetarul e om de curaj: afirma sau infirma. Intr-un articol de minora gindire a unui publicist parazit - nu-l recunosti nici pe el, nici autorul discutat; ci recunosti multi. Alexandrinism fara eruditie. Diletantism fara mobilitate interioara. Feminism cerebral fara resurse sentimentale. Nu gazetarie - care inseamna cronica, asadar roman, istorie, politica. Ci gazetarie cu pretentii de intelectualitate, gazetarie filosofica impestritata de citate si celebritati pariziene. Nu are cel putin nici meritul popularizarilor; pentru ca exista „stilul”, acea obsesie a debutantilor de a nu scrie niciodatd dupa cum le cere creerul si spiritul limbii. Gazetgrie inutila, care inunda revistele literare - mai ales cele indigene - si da iluzia unei vieti spirituala active. Gazetarie plicticoasa - ea tot ce nu e original, proaspat, esential. Intrucit poate sa-mi foloseasca lectura cutarui june care imi vorbeste despre „suflet” mestecind pe Rivière - care la rindul sau a mestecat citiva maestri - si adaugind reminiscente dintr-un Dostoievski cunoscut à travers Gide sau Suarès? Domnii acestia - care contribuie cu atita rivna la inscaunarea mediocritatii fresandate in spiritualitatea noastra nu pot medita asupra mortii decit cu Rilke (in traducere franceza fireste: cineva, inselat de titlul traducerii, imi pomenea odata prezumtios, de Geschichten vom guten Gott), asupra amorului cu Stendhal, Marand sau Stern, asupra virilitatii cu Montherland sau London, asupra pluralitatii constiintei cu Pirandello sau Bergson inteles de Thibaudet. Daca le trebuie o pilda, o cautgl in France. Daca vor o comparatie romantica pentru o presupusa critica a romantismului - inunda pagina cu Lamartine, ca si cum romantismul celorlalte literaturi nu ar fi vrednic de pomenit, iar romantismul eminescian de-a dreptul compromitator.. . Ma aflu acum la o raspintie cu ispititoare drumuri. Dar nu trebuie sa uit ca iti scriu mai ales asupra parazitismului cerebral pe care il toleram toti cu feciorelnica timiditate. Problema cretinizarii prin exces de sensibilitate si mentalitate pariziana, e numai in treacat atinsa. Va trece inca mult timp pina ce domnii vor intelete ca - oricit ne-am trudi - vom fi intotdeauna [legati] de frantuzi si ca fecundarea cu elemente aproximative, mai precis mondene, ale unei singure culturi, ne poate fi fatala. Dar iata-ne prea departe. . . A spune ca prefer gindirea autentica in locul cindirii forfecate in tomuri franceze... E mai mult: prefer sincera meserie de talmaci - care, cu modesta si trainica munca, popularizeaza in raccourçi diverse esente spirituale - celei de a corobora steril intre rafturile unei librarii sau deasupra unei Biblii provizoriu deschise la Eclesiast. Sint necesari ginditorii si cei ce se ridica impotriva-le pe anumite pozitii spirituale. Parazitii sunt cei mai instructivi. Ei tradeaza un tip intelectual exaltat in mediocritate - sentimentala, morala, cerebrala – si o faza dureroasa a unei culturi. Profilaxia se iveste de la sine. 8 ianuarie 1928 Gândire Minora si Gânditori Paraziti, Scrisori catre un provincial ( p. 89 – 91 ),Editura Roza Vinturilor,Bucuresti, 1990. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate