De cate ori imi amintesc de Sfantul Graal in mine rataceste un foc imens. Sunt ca un prunc ce prevesteste uriasul. Graal-ul inseamna perfectiune si se plange vazduhul in sufletul meu, neavand timp ca in zori sa-mi improvizez sfarsitul. Si ce pot sa fac decat sa salut intunericul cu tristetea rasaritului ratat! Cine stie unde e sfantul pocal cu sangele lui Iisus? Au fost cautari nereusite in a-l gasi, esecuri, dar sunt convins ca ceea ce ramane dupa un esec nu ni se poate lua, e o noua nastere. Si e atat de bine cand renasti!... Toti cei care au cautat cupa sfanta se pregateau pentru urmatoarea lor greseala, afland in final ca amurgul se hraneste cu roua noastra strivita in nestire.
Textul meu e pe cale sa inceapa…Scriu despre o legenda prelungita de istorie, si-mi fac sistem. Imi incerc mana, stari metafizice ma incearca... Vreau sa vad cu ochi noi legenda, sa intorc cuvintele precum scorpionul acul veninos, sa vad mai departe de noi, mai aproape de niciodata. Vorba spaniolului: “La palavra liberada del linguage!“ Ma ajuta oarecum Cavalerii Mesei Rotunde, aflati sub conducerea regelui britanic Arthur. Ei au cautat Potirul toata viata, formand o comunitate mistica ce si-a luat ca model pe Iisus si pe Apostolii sai. Si aici trebuia sa fie un Iuda, un tradator. Numele sau e Lancelot. De ce exista intotdeauna un tradator? Si totusi, as dori sa traiesc in acel colt de istorie, in cetatea Camelot (astazi Cadbury, in sudul Angliei), unde totul se imparte, unde primeaza virtutea. Vreau sa dispun de victorii in luptele cu viata, cu ajutorul lui Merlin, vrajitorul cel bun, si a sabiei fermecate, Excalibur. Si nu as parasi oricum cetatea mea, ci as pleca cu zana mea, asemeni lui Arthur, pe o insula imaginara, insula pe care poate sa o cheme si Avalon. Acolo, voi fi nemuritor si voi putea cauta in doi, in liniste, Sfantul Graal!…
Intr-o legenda medievala spaniola, aflam ca Sfantul Graal e pietrificat, fapt confirmat de teoria transsubstantierii. De aceea, intr-un catun britanic de la marginea marii as vrea sa gasesc de unul singur ‘o piatra de moara’. E doar o piatra de sange pe care scanteiaza o clipa a vesniciei, o mica stanca ce se deschide mereu. Nu-mi vor ajunge gesturile transcrise pe suluri de papirus sa ma sterg de riduri. Din alte guri se vor auzi sunetele mirate ale surparii. Iar lumina ce va patrunde in craterul format in interiorul meu ma va unge cu untdelemn. Cand marea ma tace, aurul lumii (untdelemnul) ma desface ca pe o ata in tensiune. Blestemat de arhaic e materialul din ata vietii!
De fapt, visez sa urmez calea cavalerului templier Parzival, sa gasesc in plin Ev Mediu piatra cu puteri magice, sa calatoresc ani intregi pentru a ajunge la Antfortas, in Spania. Ce poate fi mai sugestiv pentru un enorias ca mine decat sa participe la o procesiune in care sa fie adus in fata regelui acel Sfant Graal, in spatele caruia sa fie lancea sangeranda romana, si nu in ultimul rand tava cu capul lui Ioan Botezatorul. Ajutati-ma sa gasesc acest ‘capice lapideum’, piatra sfanta din potir, si faceti cumva sa mi se deschida ochii mintii pentru a vedea inscriptia araba de pe potir, tradusa in latina, conform celor neauzite, sub forma ‘lapsit exislis’.
Avem o libertate ce se depune spre un dincolo. Eu am inceput de departe, dar nu am avut forta parcurgerii cautarii mele pana la capat. Ne intoarcem la cicatrici astfel incat spectacolul sa fie posibil. Cicatricile ne imbratiseaza strans inlauntru, ca la cei ce erau indragostiti. Probabil ca toate cicatricile noastre sunt urmasele celei rezultate prin impungerea lanciei in corpul lui Iisus…
A fi natura inseamna a fi vizibil. Cine a vazut Graal-ul? Cei se cred in legenda sa ar spune despre sceptici: iata cum acest humanoid seamana cu toti caii ce se-mpusca, iar ciocarlia asta a fost privighetoare; sunt niste marginali autentici ce nu se gandesc la profunzimea Graal-ului. Unde se plaseaza limita intre fantezie si realitate? Cred ca suntem epuizati de neincercari si, cand ne luam in serios responsabilitatea unei incercari, nu ajungem niciodata la sfarsit.