agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3453 .



Narcisistul
eseu [ ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2005-03-02  |     | 




Narcisistul uita ca omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai incet si care trec cel mai repede. El depinde numai de parerea sa pozitiva si de “oglinda”. Bucuria sa genuina este sa se priveasca tot timpul. Nu e o fire ursuza, iar despre el se scrie inca din antichitate. Grecii il considera cea mai blanda si mai nevinovata fiinta. Cate dictaturi si tiranii nu si-au aflat sorgintea intr-o anumita idee a frumosului. Cate exclusivitati si orgolii, fantasme si zei gurmanzi de frumusete nu si-au gasit culcusul in ideile lui Narcis si au plecat de cele mai multe ori posomorati, prea siguri de ei. Si, pana la urma, de fiecare data, intr-un tarziu, narcisistii si-au dat seama ca deasupra capetelor noastre exista mai mult cer decat exista pamant sub picioare.
In raportul personaj-persoana, narcisistul este mereu mai preocupat sa-si compuna personajul decat sa-si realizeze personalitatea. Se preface ca nu stie faptul ca omul nu valoreaza numai prin ceea ce este sau devine, ci si prin descoperirea a ceea ce insemna. Nu are tonul optim al unei argumentatii eficiente privind starea lui de superioritate. Preopinenta idolatrilor este mai locvace si mai decisa. In interiorul lor se duce o lupta amestecata de planificare a frumusetii, improvizatie si hazard. Iar cand se infurie la o presupusa nereusita a “mastii sale fizice”, iese la “bataie” fara precautii preliminare, fara sa-si aleaga, abil, mijloacele. Suspendat intr-un spatiu labil psihic, pluteste, cand euforic, cand cuprins de panica, peste abisuri indescifrabile. E dezorientat, dar nu-si recunoaste betia.
Un efect colateral al amorului propriu e si tendinta de a fi absolvit de greseli. Ia modelul “sefului care nu greseste”. Se vede mereu despartit printr-o cortina de interpusi venali. In cel mai rau caz i se recunoaste un defect, unul singur: e prea frumos. Competentele narcisistilor se reduc la bucuriile depline ale vietii laice. Asa se verifica orice narcisist: sa fie multumit in primul rand cu el insusi. Se prefera, permanent, la propriu. Mai devreme sau mai tirziu, lucrurile vor evolua si la ei in directia impusa de spirit. In tineretea sa, inca n-are habar ca nu exista frumusete curata decat dupa 60 de ani, cand nu mai vrei nimic, cand nici un calcul impur nu te mai incearca.
Narcisistii ignora si dispretuiesc. Vorbesc stereotip, neingrijit, nu dau importanta pe substanta si pe gratia cuvintelor, nu cred in prestigiul si in energia lor. Etaleaza cu aplomb o combativitate factica, cu acel minus de coerenta verbala. E expeditiv. In anumite dezbateri, unii narcisisti doresc sa aiba mai multa dreptate decat altii si, moralmente, se cred mai "indreptatiti" decat altii sa vorbeasca despre frumusete. Dar cum sa manevrezi verdictul? Ar trebui sa strigam: “O, liniste a pamantului -necunoscuta de ingeri – din tine le fac oglinda cand toate apele seaca! Sau sa apelam la verdictul oferit narcisitilor de catre Coelho: “si nu pot sa-l plang pe Narcis, spune lacul, pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete!” Or, lacul are mult mai multa profunzime…
Narcisistul are si calitati dominante. Taria caracterului sau e transpusa in faptul ca nu tine minte raul, nu construieste utopii, nu devine un functionar al intransigentei. Cu toate acestea, narcisistul incearca, uneori, sa-si restructureze oportunismelor, sau chiar sa renunte total la acestea. Ar trebui macar sa priveasca cateodata nu numai in oglinda sa, ci si la tabloul Giocondei. Din abia schitatul suras al Giocondei razbate constiinta strainatatii omului in lume si a strainatatii fata de sine. Si tocmai de aceea ii vine vremea, chiar in lumesc, cand ajunge la batranete, si va fi dezamagit, isi va face intarziate reprosuri. Sa ne ferim de “violentele in imagini personale”, care ne tulbura sufletul, pentru ca nici o judecata cumpanita nu rezista ispitelor unui suflet turmentat. Nu ai cum sa-ti lasi pe pamant urma vesniciei astfel sau in alta forma.
Cate lucruri nu trebuie sa uitam pentru a ne putea aminti! De ce sa laudam, sa preaslavim frumusetea narcisistilor prin declaratie directa sau indirecta (prietenilor, vecinilor etc)? Un gand poate mistui un om precum viermele un fruct. Orice gand sau vorba aduce cu sine o revelatie si o enigma: revelatia prezentei sale si enigma destinului sau. E insa mult mai greu sa ne apreciem noi insine decat sa ne cunoastem. Suntem in plina drama a principialitatii, principialitate care tine mai mult de estetica decit de etica. Principialitatea lui e sublima, dar se poate dovedi, in fapt, iresponsabila. Ce facem numai cu “principiul” frumusetii trecatoare? Frumusetea fizica este doar o generalitate neconvingatoare. Cum sa argumentezi narcisistului urgenta colacului de salvare cand el tocmai se ineaca in albastrul cerului? Ce tema de peroratie: in mijlocul unor oameni cu un asemenea simt prost al eternitatii, de ce nu putem imbatrini linistiti? Pe de alta parte, nu trebuie adorat decat Dumnezeu. Cine tace in privinta Sa si se gandeste doar la calitatile sale umane e nesimtit, iar cine nu consimte la regia consacrata a regretelor eterne e inuman.
Le spun tuturor narcisistilor sa incerce sa uite de frumusetea lor, si sa ia exemplul lui Zaratrustra. Lui Zarathustra i-a folosit experienta insulei pentru a urca, iar sus, pe munte, s-a schimbat in flacara, cautandu-si cea de-a saptea sihastrie. La nerabdarea flacarii, ar fi bine sa prinda si el pescarul din muntii inalti, pe cea de-a saptea, si ultima sihastrie. Secretele noptilor narcisitului vor fi scurtate de flacarile focului urias...
Cu prostia narcisistului avem inca de a face, clipa de clipa... Si preferam sa invocam mai curand bunul simt decat eroismul: "Vai de popoarele care au nevoie de narcisisti!" Apoi, ne vine sa strigam gutural: “Nasteti-va, voi, narcisistilor, pana viata va mai suporta!” Mai tarziu, dupa ce ne maturizam, trezindu-ne in jurul nostru cu sute de narcisisti, nu stim ce e mai bine: sa-i uitam sau sa-i iertam? Ca uitarea e mai anevoioasa decat iertarea nu incape iarasi nici un dubiu. Numai Dumnezeu stie daca ii iarta sau nu, caci ei nu stiu ce fac!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!